Înserarea dorurilor mele
Sub gândurile cu pălării de flori
Zâmbesc în rouă boabele de stele:
Doi ochi bătuti în aripă de fluturi
În primăvara încercării mele.
Tu cânti în struna unui măcelar
Ce-nvârte moartea-n limba dinspre zei,
Păianjenii din vorbe prelungesc grădina
Unde se plimbă umbra decoltând alei.
Se răsucesc în mine steaguri curcubeu
Si-astept în spaima gândului din flori
Religia iubirii cu dragoste s-o porti
În cerul tău de îngeri cu sânii roditori.
Zâmbesc la rana pusă între miez de foi
De leacuri odihnite în prelungi istorii,
Ochii tăi se zbat ca soimul care trece
Cu prada crudă pe statui de glorii.
E primăvara înăltării mele
Si-i primăvara ta sub boabele de stele,
Pe elipsa zborului de fluturi
Creste înserarea dorurilor mele!
Plouă cu miere
Plouă din Teiul lui Eminescu,
Plouă cu miere din faguri de stele,
Cerul lăcrimează de Luceferi,
Marea-i răvăsită de valurile grele.
Tu, fragilă, dulce căprioară
Păsesti pe-albastra zare a uitării,
Resemnată că zeii vin din Eminescu
În colbul plin de aur din largurile tării.
Acum, eu, cersetorul mai caut o fărâmă
Amintirii amusind a floare
Si-ti soptesc sub Tei de Eminescu
Că-n tine cântă muza lui vesnică de soare.
Stau ca un copac, vântul să îmi zbicească
Lacrima vărsată pe un pumn de stele,
Ne-adună curcubeul între munti si mare,
Murim plouati de mierea visurilor mele!
Dragoste de scrum
Mos Martin, rege-n Carpati,
Falnic se plimba pe creste
Printre brazii cei înalti,
Despre el se duse veste…
Purta stelele în brate,
Le rotea frumos pe frunte
Si în urme punea stante
Însemnând munte cu munte.
Smulgea fulger din tabloul
Cerului străpuns de nori,
Peste tot era eroul
Celor slabi si visători.
El avea un duh cu semne
Si-n fata lui Dumnezeu,
Îi plăcea să se îndemne
A învinge rău si greu.
Acum însă-al nostru rege
N-are sânge-n mădulare,
Se simte stingher si rece,
Nu mai are căutare…
Doar la el, pe munte, sus
Mai priveste stelele
Si visează că e urs
Cât îl mai tin zilele.
Mormăie, umbra îsi tunde,
Vrea să iasă iar pe drum,
De el viata se ascunde
Într-o dragoste de scrum!
Cenusa sperantei
Infirme vorbele pe buze
Se-ntrec în stih de rugăciuni
Încât se încovoaie cerul
În vatra plină cu minciuni.
Ne amăgesc de ani de zile
Hulpavii care vând iluzii
În timp ce sufletele crapă
În strigăte cu vechi concluzii.
S-a tot bătut toba în toate
Si tara-i târâită-n haos,
Degeaba preotii se roagă
La cartea sfântă din pronaos.
S-a zis si zicerea e fum
Desi în lege e scris bine
Că nimeni n-are drept să fie
Călăul tău, călău si mie.
Mai e încredere în omul
Ce se înaltă peste trepte
Uitând de mamă si de neam,
De binele ce stă s-astepte?
Sunt vânătorii de iluzii,
Sunt detractorii, decadentii,
Au înecat tara-n mocirle
Jurând pe biblie ca dreptii…
Dreptatea lor e o minciună,
Ciuperca mortii prinsă-n steag,
În vatra a rămas cenusa
Sperantei ce renaste-n prag.
Infirme-s vorbele pe buze,
În preajma lor e frământare
Din care deslusim scânteia
Vocalelor de-nversunare.
Cum nimeni nu-i presus de lege –
Otrava care o îndurăm
S-o împărtim cu toti frăteste:
Nu vă-ndurati? Vă obligăm!
Mireasmă căzută din stele
Norii călătoresc sub crucea destinului ucis
În scena unde betivii de stele intră în vis
Desenând trandafirii iubitei cu ea supusă-n spini,
Miresme otrăvite se golesc în ochi de străini.
Groparii sapă la butoiul plin cu arome stilate,
Trupul rămâne, sufletul o ia într-o parte
Si priveste cum norii prind stelele în plasele lor,
Sunt licuri dulci ce cad în spuza tuturor.
Învinovătesc scena ce se scurge în ploaie
Ca o pasăre trecută în boabe de grâu, în păstaie
De zorea ce urcă spre lună prin bratele mele,
Degetele s-aprind de mireasma căzută din stele!
Nud cu metafore
Ploaia de îngeri din inima mea
Se topeste în cerul sedus de apus
Unde s-a aprins ca semn câte-o stea
Cu fierbinteala iubirii sub lacăt ascuns.
Florile îsi ofilesc surâsu-n absenta
Întâmplărilor cu bratele de fum
Uitând că-n dragoste virtutea si esenta
Revin ca phoenix din scântei si scrum.
Locul tău a rămas înmiresmat în vecie
În inima de flori cu aripi la sandale,
Poti reveni zburând în miez de poezie
Lipindu-i pe nud metafore petale!
Inima dulce-amară
M-am dezbrăcat si-am asteptat
Să mă adune muza-n pat
Din vuiete din lumea mare
Pe aripă de împăcare.
Si m-am gândit, m-am tot gândit
În visul fără de sfârsit
Cum, Doamne, raza ta cea bună
Se zbate-n dragostea-mi nebună?
La pieptul meu e o nălucă,
O altă dulce muză urcă
Să-mi pună ochi de piatră rară
În inima dulce-amară.
N-am să lovesc pe nimeni, jur
Am sufletul curat si pur
Să pot iubi în poezie,
Nu o femeia, ci o mie!
|
Marin Moscu 7/17/2014 |
Contact: |
|
|
