Rostul gândirii
"Cumpăneste-n gând cuvântul si în faptă gândul.”
William Shakespeare
Subiectul acestor rânduri a fost inspirat de un dialog. Făceam niste supozitii cu privire la viitor si am fost acuzată că prea mă gândesc la viitor fără să trăiesc clipa prezentă.
În acel moment m-am trezit ca dintr-un vis si am privit câinele din preajmă care avea între labele sale un os pe care-l rodea. Am exclamat: „Ce fericit este animalul! El nu gândeste la ziua de mâine!”
Scrie un eseu pe tema asta! mi-a replicat persoana respectivă. Si iată cum am alunecat spre Gândire, proces al cunoasterii pe care-l alăturăm senzatiilor, perceptiilor, reprezentărilor, memoriei, imaginatiei.
„Gândirea este un act, un cutremur al nervilor” spunea Mihai Eminescu; o îndeletnicire doar a omului, una dintre putinele însusiri care ne diferentiază de celelalte regnuri. Ea presupune o dezvoltare intelectuală, capacitatea de a rationa, de a face legătura logică între un eveniment si o consecintă, de a chibzui posibilitătile si sansele. Gândirea este specifică fiecărui om, deosebindu-se prin calitătile lui de întelegere si acestea functie de nivelul atins prin cultură si educatie.
Cu ajutorul gândirii omul se perfectionează, sau cum s-ar spune îsi lucrează, îsi slefuieste propriile idei si aceasta se realizează în societatea în care trăieste, ajutat fiind de ea, sau dimpotrivă, uneori bulversat, ori împiedicat, să gândească. Decelarea gândurilor ne apartine, deoarece ni se pot prezenta si lucruri deformate, întâmplări sau judecăti false, neadevăruri. Sofocle spunea: „Când un zeu îi pune omului gând rău, mai întâi îi rătăceste mintea”.
M-am gândit că în acest mod se pot spăla creierele de ceea ce au bun si folositor în ele. Dirijându-ne gândirea pe căi gresite, se poate ajunge la înglobarea în „turmă” de care vorbea înteleptul nostru Petre Tutea. Mass-media din zilele noastre atâta timp cât dă dovadă de corectitudine si de neapartenentă politică reuseste să ne ajute, alteori reuseste să ne încorporeze în acea „turmă” cu minti rătăcite. Norocul nostru este că o parte din populatie încă mai gândeste logic, rational, nefiind infectată de „vermine” ale societătii.
Gândirea reprezintă capacitatea de prelucrare a informatiilor din lumea exterioară, dar si a ideilor noastre. Nu în zadar spunea filozoful si scriitorul român Emil Cioran, la vremea sa: „Rostul gânditorului este să întoarcă viata pe toate părtile, să-i proiecteze fetele în toate nuantele, să revină neîncetat asupra ascunzisurilor ei, să-i bată în jos si-n sus cărările, de mii de ori să privească acelasi aspect, să nu descopere noul decât în ce-a văzut nelămurit, aceleasi teme să le treacă prin toate membrele, amestecându-si cugetele-n trup – să zdrentuiască astfel viata, gândind-o până la capăt”.
Printr-o bună gândire se realizează explicarea diferitelor cauze si se face trecerea de la senzatii la judecăti superioare, întrucât senzatiile reflectă însusiri concret intuitive accesibile simturilor, pe când gândirea reflectă însusiri esentiale, adică exprimă ceea ce este comun, constant, invariabil si definitoriu pentru o întreagă categorie de obiecte sau fenomene. „Gândirea trece dincolo de aparentă la esentă, dincolo de particular la general”, ne lămuresc psihologii si acest proces de cunoastere superioară ne dă posibilitatea de a pătrunde în esenta lucrurilor, de a întelege relatiilor logice dintre acestea, ne permite să trecem la rezolvarea problemelor complexe, de ordin teoretic si practic, mai ales în momentele importante ale vietii, ale istoriei. Nu degeaba spune un proverb: „gândurile au o putere foarte mare, dar absenta lor are una si mai mare”.
Gândirea este cel mai important dar al Creatorului cu care a înzestrat fiinta umană, transferându-i o energie care nu se pierde. Dumnezeu ne-a dat posibilitatea să gândim. El doreste să gândim frumos, sănătos si curat. Se revelează acelora ce gândesc si avem nevoie de stări de revelatie. Pentru un părinte, de exemplu, nu există bucurie mai mare ca aceea de a-si vedea copilul cum se dezvoltă armonios, pe toate planurile, dar mai ales în gândire. Nu întotdeauna si nu toti avem această bucurie!
Pentru conducătorul unui colectiv de muncă gândirea bună este în avantajul progresului. Dar atât copilul cât si omul matur sunt supusi greselilor si uneori nu se gândeste nici frumos, nici bine si nici corect. Frumosul si binele se gândesc cu iubire, iar corectitudinea este cea care exclude greselile, atunci când gândirea respectă legile logice.
Orice activitate - practică sau intelectuală - implică gândirea care se referă la real si la posibil. desfăsurându-se în trei dimensiuni ale timpului: trecut, prezent si viitor, viitorul fiind prelungirea realitătii dincolo de limita ei. Astăzi se bate moneda mult pe gândirea asa zisă pozitivă în activitatea noastră, care presupune abordarea aspectelor vietii într-un mod sănătos. Cu alte cuvinte să fii optimist. Dar poti? Sunt atâtea motive care nu favorizează acest aspect si omul cade în cealaltă latură, aceea a pesimismului, care de multe ori, este adevărat, poate dăuna sănătătii, carierii. Realitatea vietii ne demonstrează până la urmă, că avem suisuri si coborâsuri ale sentimentelor, ale gândirii. Prin citirea Bibliei, ni se spune, putem adăuga „dospeala” la aluatul sufletului, care creste treptat si umple sufletul si îl face să-si înalte gândirea, să adauge speranta. Pesimismul are însă si partea lui pretioasă, au spus-o filozofii lumii antice si o spun si psihologii lumii moderne, făcând arta „mai subtilă si mai mătăsoasă”.
Încă din antichitate se cunostea că o gândire corectă se obtine prin confruntarea rationamentelor contrare. Mai târziu, procesul de gândire care rezidă în analiza si discutarea argumentelor contradictorii a fost denumit dialectică - arta de a ajunge la adevăr prin dialog - pentru întelegere, gândirea trecând prin: teză, antiteză si sinteză. A fost metoda folosită de filozoful german, reprezentant al idealismului, G.W.F. Hegel (1770-1831), al cărui sistem a fost, mai târziu răstălmăcit, idealismul transformat în materialism, dialectica transformată în ideea luptei de clasă. Când a elaborat propria sa perspectivă asupra ideii, Hegel a avut în vedere conceptia platonică despre relatia dintre idee si realitate, cel putin în sensul că ideea este adevărul lucrurilor, iar lucrurile sunt ceea ce sunt numai ca manifestări ale ideii; de asemenea, ideea hegeliană ca si ideile platonice sunt de natura gândirii. Pentru el filozofia este „stiinta absolută a gândirii pure în concepte”, religia este „realizarea spiritului absolut în forma subiectivă a sentimentului si reprezentării”, iar ratiunea domină lumea: „Ceea ce este rational este real si ceea ce este real este rational”.
Petre Tutea vorbind despre omul perfect rational, absorbit de logic, contrazicea într-un fel afirmatia lui Hegel spunând că sistemul lui „este lipsit de fecunditate, că omul psihologic este viu si fecund, chiar când este haotic”. Vremurile prezente, cred, că contestă si această afirmatie, întrucât extrapolând, din punct de vedere politic democratiile slabe, haotice, precum si cele aflate în tranzitie infirmă, în bună parte, fecunditatea.
Au fost si altii care au comparat sistemul lui Hegel cu o arhitectură complicată si artificială de concepte. În „Introducere la cursul de istorie a filosofiei”, Hegel spune despre gândire că este activă numai din momentul ce ea se produce, formând substanta generală a Spiritului: „Si animalul trăieste si el împarte cu omul nevoi, sentimente etc., dar el are sentimente senzoriale, tendinte, dar nu are religie, stiintă, artă, fantezie, în toate acestea ideea fiind activă”. În altă lucrare a sa, vorbind despre Dumnezeu si istorie, ne aminteste că adevărata modestie a omului constă în recunoasterea lui Dumnezeu în toate, în faptul de a-L onora în toate si în special pe scena istoriei universale: „Purtăm în noi o traditie, că întelepciunea lui Dumnezeu se poate recunoaste în natură. Dacă se revelează oamenilor, El se revelează acelora care gândesc. Dacă s-ar revela în sentiment, atunci ar trebui să spunem că el apartine si animalelor, cărora nu le este dată reflexiunea.[…] Numai omul are religie, fiindcă gândeste.[…] religia si moralitatea trebuie să fie date omului si pe calea sentimentului.[…] Când omul cunoaste prin suflet, el oglindeste realul, iar când rămâne în plasa simturilor, plăsmuieste păreri. Ratiunea separă sufletul de lumea sensibilă”. Se ajunge până la urmă, spun, a invoca acel echilibru în gândire, la care trebuie să tină omul si omenirea în general, între ratiune si sentiment. Pentru Hegel, putem concluziona, filozofia este un sistem de gândire, iar noi putem adăuga: gândirea este filozofie. De aceea l-am si amintit. El gândeste totul prin opozitii, practic contrazice ceea ce urmăreste să expună, să convingă.
Gândirea lui este convingătoare, deoarece prin departajarea, izolarea unor gânduri reusesti să depăsesti incertitudinea, să crezi în ceea ce gândesti si să întelegi realitatea. Si este foarte important! Celebra frază a lui Anselm – teolog si filozof neoplatonist: „credintă care caută întelegere”. De câte ori exprimăm: „ Am credinta că…” adică mi-am format o convingere în urma unei gândiri. Fericitul Augustin într-una din scrisorile sale, specifică: „Dacă nu aveti credintă, nu veti întelege“ (Isaia, VII, 9). Aici distinge cele două lucruri, sfătuindu-ne să începem prin a crede, pentru a putea întelege ceea ce credem. Ratiunea cere deci să fie precedată de credintă…”.
Fiecare om, de la simplu cetătean până la conducător, are în viata sa un scop, după îndrăzneala si puterea credintei sale, care creează obiectul gândirii. Si iată, dintr-o dată se doreste lumea a fi schimbată si nu în bine ci în rău, cineva aruncă o umbră peste lumina existentă, întretinută cu mare efort, pe care am numit-o echilibrul acestei lumi. Un tiran actionează de cum îl taie capul, îi deposedează pe ucraineni de Crimeea. Toleranta este distrusă, îsi fac loc ura si încrâncenarea. În loc de bunăstare a populatiei, se gândeste numai la profitul pe care spatiul îl poate aduce câtorva profitori. Amintesc cuvintele unui rege de-al nostru cu privire la schimburile de teritorii: „…Nu dai numai pământuri, ci si suflete…”
În cazul Crimeii, nu s-a luat numai pământul, ci s-au luat si sufletele unor oameni.
Continuă să terorizeze spatiile din jur, îsi formează uniunea euro-asiatică fără a se sfii si fără teamă de vreo interventie militară occidentală.
Cum să nu gândesti la ziua de mâine când cea de astăzi apasă pe sonerie, avertizându-te, când mor atâtia oameni, când demnitatea este călcată în picioare? Ajungi să amintesti pericolul enuntat, cel al gândirii gresite.
A forta nota, mergând cu gândirea si cu actiunea pe un făgas gresit, înseamnă a crea un pericol. Poate fi remediată greseala? Va trebui totul regândit de la început?
Se va recunoaste gândirea, actiunea, strategia gresită?
O strategie gresită, o actiune subversivă poate duce la un mare dezechilibru, chiar la un dezastru. Cel care a gresit va trebui să-si recunoască greseala.
O va face?
Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 6/7/2014 |
Contact: |
|
|
