Spionajul binecuvântat ...
“Spionii au fost cu noi din totdeauna. Este greu de spus de ce. Plata este slabă, lucrarea este periculoasă, consecintele sunt , de obicei, dezastruoase si definitive. Dar încă mai există oameni care aleg să facă o carieră de duplicitate si de afaceri cu două fete. Dispretuiti de către cei care-i folosesc, vânati de cei care îi urăsc, si bântuiti de bruma vreunei constiinte, pe care vor fi avut-o cândva, ei trăiesc într-o lume singuratică între lumi. Pe ansamblu, spionii nu sunt oameni îndrăgiti – dar, adesea, sunt incredibil de complecsi si interesanti. Ȋn treburile lor clandestine, actionează cu o râvnă si o inteligentă cu care ar câstiga averi în oricare altă preocupare cinstită. “ Am selectat, tradus si adaptat citatul din cartea
The fine Art of Spying, ( Introduction, pag. v) edited by Walter B.Gibson, Grosset & Dunlap Publishers New York,1965). Pe supracoperta cărtii se mentionează “ a gathering of true and sinister tales told by Kurt Singer, W.Somerset Maugham, Alan Hynd, Winston Churchill, Franz von Rintelen, Joseph Gollomb, Anthony Abbot, Thomas M.Johnson, Fletcher Pratt.” ( o coletie de povesti adevărate si sinistre spuse de Kurt Singer…)
Prima propozitie “ Spionii au fost cu noi din totdeuana” mi se pare un adevăr inexpugnabil. Primul spion a fost …Lucifer, primul agent, de fapt agentă, a fost Eva iar primele victime au fost Adam si Eva. Se poate spune asadar că prima si cea mai veche meserie din lume a fost spionajul. Consecintele au fost si încă sunt dezastruoase dar nu definitive.
Că spionii sunt dispretuiti, vânati, bântuiti, singurateci, incredibil de complecsi si interesanti, că plata lor este slabă, că lucrarea este periculoasă, aici trebuie să admitem o anumită relativitate confirmată permanent de practică. Au fost spioni care au făcut si fac carieră în calitate de oameni politici, de prim-ministri, de presedinti, de oameni de afaceri etc. preocupări presupuse a fi cinstite… In cartea sus-mentionată, Winston Churchill, povesteste cum, în timpul războiului anglo-bur ( 1899-1902) a evadat de la buri, capturat fiind în calitate de corespondent de presă. Ȋntelegem, fără să ni se spună expres, că într-un corespondent de presă se poate ascunde un spion. Marea majoritate a mass-media, ar sucomba dacă n-ar spiona…Winston Churchill a ajuns prim-ministru. Ca si el, si în vest si în est, multi au ajuns administratori de guverne, de tări si de popoare după ce au învătat the fine art of spying ( arta fină a spionajului). Ca să ajungi si să rămâi ,cât mai mult posibil, persoană publică, acolo sus, în lumina reflectoarelor nu e treabă usoară... Carieră de duplicitate si de afaceri cu două fete.
Evenimentele din Crimeea si din estul Ucrainei au determinat, cum era de asteptat, o preocupare si o cercetare mai atente, urmate de o publicitate adecvată din partea mass-media asupra presedintelui ( tarului) Vladimir Putin: familie, sotie ( sotii), fiice, ce mănâncă, ce gândeste etc. Informatii obtinute de la “ surse” ( mai mult sau mai putin spioni), din date oficiale, din propriile destăinuri ale presedintelui…In calitate de fost ( si actual spion, ca toti omologii lui din vest si din est), presedintele Putin mărturiseste pasiunea sa pentru literatura de spionaj, fiind fascinat de faptul că un spion poate să facă treaba unei armate. Domnia sa vede lucrurile strict din pespectivă militară. Nu cred că uită perspectivele economice, financiare, culturale, sociale, religioase etc. doar că pe acestea le consideră secundare. N-ar trebui să fie asa. Istoria frământată a omenirii, de ieri si de azi si de mâine, învată (în zadar) că neglijarea perspectivelor secundare aduce pe prim plan perspectiva militară, lucrare periculoasă, ale cărei consecinte, de obicei, sunt dezastruoase, sinistre si definitive… până la sfârsitul istoriei.
Nu stiu dacă în bogata bibliografie a presedintelui Putin, având ca temă spionajul, figurează si raportul lui Ivan Peresvetov, “ binecuvântat spion medieval” cum , nu fără temei, îl alintă Sorin Dumitrescu în prezentarea cărtii “ MANUAL DE DOMNIE AL TARILOR RUSI SAU PLÂNGEREA LUI IVAN PERESVETOV”, Ed. Anastasia, Bucuresti 2004., tradusă din slavonă de Stefan Ciobanu.
Cine a fost acest Ivan Peresvetov? Tot din prezentarea făcută de Sorin Dumitrescu ( sau de aici de ex.: http://encyclopedia2.thefreedictionary.com/Ivan+Peresvetov ) aflăm că Peresvetov a fost un curtean rus care, după un lung periplu pe la marile si frumoasele curti europene occidentale, la urmă poposeste vreo cinci luni la curtea domnitorului moldovean Petru Rares (n.1483 –d.1546). La întoarcerea acasă, prezintă raportul ( plângerea, jalba) sa către tarul Ivan cel Groaznic (n.1530- d.1584): “ Domnului si binecredinciosului marelui tar si marelui cneaz Ivan Vasilievici a toată Rusia se închină robul tău, al tarului…Am adus pentru tine, către suveran, cuvinte din multe regate domnesti si de la Petre, voievodul românesc…” ( pag.27). “Plângerea”, se contituie într-un scurt “ manual de domnie “ în care figura centrală este domnitorul moldovean , Petru Rares, ca model de întelepciune si dreaptă credintă.
Cu sigurantă au contat si afinitatea de credintă si bunele relatii ale curtii moldovene cu cnezii Moscovei. Ceea ce l-a impresionat pe Ivan Peresvetov, bun pravoslavnic ( drepcredincios) este viziunea principelui moldovean cu privire la implicarea lui Dumnezeu în istorie, căci de la primele pagini notează: “ Asa zice Petre, voievodul românesc: Dacă vrei ( să cunosti) întelepciunea împărătească, să stii despre ostire si despre asezămintele vietii împărătesti, atunci să citesti până la sfârsit luarea Constantinopolului, să nu cruti pe sine cu nimic, si acolo vei găsi tot ajutorul lui Dumnezeu. Dumnezeu îi ajută nu pe cei lenesi, ci pe cei care muncesc si îl cheamă pe Dumnezeu în ajutor, si pe acei ce iubesc dreptatea si judecă cu judecată dreaptă. Dreptatea pentru Dumnezeu este bucuria inimii, iar pentru împărat mare întelepciune. Si zice voievodul românesc Petre: au fost Grecii lenesi de a apăra tare credinta crestină în contra necredinciosilor.” ( pag.26) Cum de au ajuns Grecii în starea de lenevie? “ Asa zice voievodul românesc: (…) Si Grecii citeau Evanghelia, iar altii o ascultau, iar voia lui Dumnezeu nu o făceau, au pus ocară pe Dumnezeu si au căzut în heresie, si în toate i-a ispitit diavolul pe demnitarii lui Constantin ( ultimul împărat bizantin, Constantin al XI-lea, n.1405 –d.1453, – nota mea), ei făceau după voia diavolului, l-au mâniat în toate pe Dumnezeu, ei însisi s-au ispitit, si toată împărătia lui Constantin au dus-o la ispitire, si au subjugat neamul crestin seducătorilor, care fac voia diavolului.” ( pag.50) Si atunci ce a făcut Dumnezeu, “Cel care schimbă timpurile si ceasurile, Cel care dă jos de pe tron pe regi si Cel care îi pune;” ( Daniel, 2,21) ? “ Asa zice voievodul românesc: Dumnezeu iubeste nu credinta, ci dreptatea. Dreptatea adevărată este Hristos Dumnezeul, Fiul iubit al lui Dumnezeu, în una treime, în dumnezeire nedespărtită, singură dumnezeire si putere. “ ( pag.50). Drept aceea “ Atunci necredinciosul Mahmed-sultanul, împăratul turcesc străin de neam a cunoscut puterea lui Dumnezeu, a luat Tarigradul si a organizat în împărătia sa judecata dreaptă, pe care o iubeste Dumnezeu, si l-a mângâiat pe Dumnezeu cu bucuria inimii, si pentru aceasta Dumnezeu îl ajută, a posedat multe împărătii. Si el a introdus în împărătia sa marea dreptate: si negustorilor a stabilit cumpătare, cu un cuvânt si a cumpăra si a vinde, (…); si a zis asa: faceti dreptate în împărătia mea, dată de Dumnezeu, vedeti, că Dumnezeu iubeste dreptatea, si pentru nedreptate se supără cu mânia sa nepotolită, si mie, împăratul mic, mi l-a supus pe împăratul mare.” ( pag. 48-49). Deoarece simfonia dintre împărat si patriarh, al cărui simbol este vulturul cu două capete, devenise bicisnică prin căderea în nedreptate si erezie, Dumnezeu a pedepsit-o prin robul său Mahmed-sultanul.
Specialistii în arta iconografică spun că, întru slava lui Dumnezeu si ca un memento, domnitorul Petru Rares a lăsat să se picteze pe unele din bisericile ctitorite de el, căderea Constantinopolului ca icoană a Proniei Dumnezeiesti.
Se cuvine să mentionăm că învătăturile spicuite de curteanul rus Peresvetov de la Petru Rares, le regăsim si la domnitorul muntean Neagoe Basarab : “ Dreptu acéia, fiestecărui împărat sau domn căruia i să dă împărătiia si domniia, den mila lui Dumnezeu să dă si să triméte pre cine-i iaste lui voia. Că împărătiile si judecătile ale lui Dumnezeu sîntu, si pentru acéia să dau împărătiile de la Dumnezeu, ca să judece pre oamenii săi cu dreptate., iar pre cei răi, carii fac fărdelége, să-i judece cu caznă si cu cercetare. Pentru că nimunui, niciodată, n-au împărtit, nici i-au dat Dumnezeu să facă lucruri réle si nedrépte, nici i-au trimis cugete spurcate, nici în inima nimunui n-au sădit Dumnezeu cugete si gânduri hicléne. Ce tot cu mestesugul diavolului să atîtă acéstea toate. Că tot diavolul, toate lucrurile céle réle, cu îndemnarea lui să fac, iar nu cu socoteala lui Dumnezeu.” ( Ȋnvătăturile lui Neagoe Basarb către fiul său Theodosie, Ed.Minerva, Bucuresti 1971, pag.187)
Invătături de folos pentru ca cezarii, voievozii, principii, presedintii, prim-ministrii etc. să administreze împărătiile, domniile, republicile etc. după voia lui Dumnezeu. A culege asemenea informatii este , întradevăr, un spionaj binecuvântat. Mai rămâne ca destinatarii să le ia în seama, dacă sunt cu frică de Dumnezeu, sau să le ignore dacă duhul iubirii de stăpânire ( de putere) îi copleseste.
De la Ivan cel Groaznic ( primul cneaz moscovit care s-a numit “tar”, adică “ cezar”) si până la Petru cel Mare ( n.1672- d.1725), plângerea sau jalba lui Peresvetov a constituit manualul de domnie al tarilor rusi, având ca model un principe moldovean si întelepciunea crestin-ortodoxă a acestuia. Prea mic si prea smerit pentru un imperiu asa de mare ca cel al lui Petru cel Mare. De acum în colo , până în zilele noastre, jalba va fi ignorată…
Deoarece Constantinopolul cazuse si imperiul rusesc crestea, începând cu Petru cel Mare, tarii ( si tarinele) nu numai că visează, dar găsesc legitimă preluarea mostenirii bizantine, sprijinită si continuată de tările române fără pretentii imperiale. Imperiul tarist se vrea o a treia Romă, o nouă simfonie tar/cezar – patriarh, reprezentati de cei doi vulturi încoronati din emblema imperiului bizantin. Desi , în marea stemă a imperiului tarist, cei doi vulturi rămâneau egali, în practică vulturul cezarului/tarului, îndopat cu iubirea de stăpânire spre toate punctele cardinale si îndulcit cu iluminismele filozofice, stiintifice, culturale si mondene ale Europei occidentale, crestea în detrimentul celuilalt, punând în pericol stabilitatea coroanei care-i unea pe amândoi.
Avertismente asupra marelui necaz care avea să vină ca urmare a stricării simfoniei le găsim în zicerile si scrierile sfintilor rusi, mai ales în sec.XIX. “ Ne atrage Europa … Da, acolo au fost reînnoite pentru prima oară urâciunile păgânesti pe care crestinismul le izgonise din lume: de acolo, ele au trecut deja si trec în continuare la noi. Trăgând în noi această miasma a iadului, ne învârtim ca ametiti, fără a ne mai veni în fire. Să ne amintim însă de anul 1812: de ce au venit peste noi francezii? Dumnezeu i-a trimis ca să stârpească răul care îl luaserăm de la ei. S-a pocăit atunci Rusia, si Dumnezeu a miluit-o; dar acum, pare-se, am uitat lectia de atunci. Dacă ne vom veni în fire, fireste că nu se va întâmpla nimic; dar dacă nu – cine stie, poate că Domnul ne va trimite iarăsi învătători, ca să ne aducă în simtiri si să ne pună pe drumul spre îndreptare. Aceasta este legea dreptătii lui Dumnezeu: vindecă de păcat prin lucrul care-l atrage pe om către păcat. Acestea nu sunt vorbe goale, ci un fapt întărit de glasul Bisericii. Să stiti, dreptmăritorilor, că Dumnezeu nu Se lasă batjocorit;”( Sfântul Teofan Zăvorâtul, 1815 -1892, Tâlcuiri din Sfânta Scriptură pentru fiecare zi din an, pag.251, Ed.Sofia, Bucuresti 1999)
A căzut si a treia Romă, vulturul bicefal fiind scurtat de ambele capete, crucea lui Hristos siluită si înlocuită cu o alta făcută dintr-o seceră si un ciocan. Cuvântul minciunii marxist-leniniste devine adevărul, noii tari fiind si patriarhii noii religii care mântuieste cu forta pe toti cei care nu se supun. Efectele acestei religii au fost resimtite vreme de o jumătate de veac si de poporul român. Dumnezeu a aplicat legea dreptătii Sale vindecând de păcat prin lucrul care-l atrage pe om către păcat. Asa s-au adăugat Bisericii triumfătoare noi cete de martiri, de sfinti, de mărturisitori crestini.
Ce se întâmplă în prezent?
Tot ca urmare a proniei lui Dumnezeu, în Europa “ civilizată”, acolo unde “ au fost reînnoite pentru prima oară urâciunile păgânesti pe care crestinismul le izgonise din lume”, la sfârsitul sec.XVIII s-a dat startul în lichidarea simfoniei tron-altar cu iluminismul, cu revolutiile, cu ghilotina si cu pusca. Pâna la urmă , nici Papei nu i-au mai rămas decât un petic de pământ si cele trei coroane puse una peste alta (reprezintând un "triregnum", adică lumea cerului, a pământului si a sufletului, legătura lor fiind vegheată de papă, "pontifex maximus", vicarul lui Hristos pe pământ). Dinspre această Europă “ civilizată”, imperiul roman resuscitat, noul turn Babel , astăzi , într-un alt Drang nach Osten, în straie si terminologii moderne, curg ultimele urâciuni păgânesti, miasme ale iadului, pe care achiesându-le, implementându-le, ingerându-le, inhalându-le, ne învârtim si ne vânzolim ca ametiti, fără a ne mai veni în fire.
Si ce legătură au toate acestea cu Putin , cu Rusia? Lucrurile se lămuresc în câteva cuvinte. Cu experienta agonisită în practica artei fine a spionajului, Vladimir Putin apreciază că evolutiile ( sau involutiile) pe scena globală, transnatională ( atentie: termenii “ international”, “ interstatatal” sunt depăsiti!) oferă ocazia unui leadership rusesc în apărarea valorilor crestine. Si unii chiar cred… Păi, cine să le apere? Papa care a ajuns să se roage la si să bage biletel cu rugaciuni în Zidul Plângerii cu islamul deasupra capului?
Asocierea Patriarhului Kiril la acest leadership sugerează o nouă si stranie simfonie patriarh – tar, în care cântă si arta fină a spionajului, si crucea, si secera si ciocanul, si mitraliera... după cum e cazul. Armele nucleare, binecuvântate de Patriarh, asteaptă intrarea pentru acordul final, global…
Uniunea Europeană, spre care se îndreaptă nădejdea cetătenilor ei, scriindu-si propria constitutie L-a dat afară pe Dumnezeu din casa ei. Rusia pravoslavnică i-a oferit azil asociindu-L cu forta iubirii de stăpânire ( de putere) sub pretextul apărării crestinismului. Dar , prin estul Europei, nu numai conducătorii Rusiei fac aceasta…
Dumnezeu nu se lasă nici batjocorit si nici ispitit, în niciun fel. Aceasta a înteles binecuvântatul spion Peresvetov, ignorant de tarii rusi, de ieri si de azi. Dar, noi, întelegem, oare?
|
Nicusor Gliga 6/2/2014 |
Contact: |
|
|