Cantecul pasararului
Si asa senin se duse pasararul de iluzii –
Timpul lui incet se scurse intr-o alta cheie sol –
Ce-a cantat sa ne inspire, noi am ascultat, ca surzii,
Sa ne imbracam in lanturi, pe Pamantul foarte gol –
A-mpietrit asa, pe banca, cu o punga de seminte,
Si cu zimbetu-i ce spera sa ne sature un pic,
Pasarar de pasari moarte, ratacite prin credinte,
Sau prin umbrele de zboruri ale marelui nimic –
Maine, poate, din statuie, va pleca si mai departe –
Locul lui, sa il ia altul, mai putin nevinovat –
Daca nu dadea la pasari zborul lui fara de moarte,
Cine sa mai stie-n lume, cum sa fii, cand n-ai zburat –
Si as arunca seminte, chiar si eu, sa ii tin locul,
Dar ma duc, incet, pe urmă-i, impietrind, ca un poem
Ce a fost crescut de altii, sa duc pasarilor jocul
Catre tara-n care puii niciodata nu se tem –
Palatul Coliilor
Celor doua lebede ale Elizei Gal
De ce sa mai scriem o carte in plus?
Atatia au scris, atati vor sa scrie,
Atati au in spate Pamantul de dus,
Cu aripi de glorie, si de bogatie –
De ce sa mai scoatem o carte, de dat
La cei ce ne stiu in cuvinte bogate
Atat de saraci de cladit un palat
Al celor batuti de cuvintele toate?
De ce sa mai scoatem o carte, de pus
Sub ochi, unui orb, care spera sa vina
Mai repede, clipa in care, sedus,
Ar vrea un scranciob, in loc de lumina?
De ce sa mai scriem atatea erori?
Atatea acute pe foi tiparite,
Cand n-are Pamantul nevoie de sori,
Si scapara-n bezna lumini pe sfarsite?
De ce sa mai scriem? Mai bine, trecand,
Cu pas scrutator, si vazand prin oras
Batrani care stiu ca atat de golas
Ramas-au de visul si fapta din gand,
Macar un salut sa le dam ca salas…
Repetabila eroare
Incetul cu incetul, ei si-au lasat buiestre
Sa-si faca datoria, batranele neveste –
Din moarte, langa dansii, de-au vrut sa le mai traga
In miezul tineretii, ele le-au fost otrava –
Ce vreti? Le-au spus. N-ajunge o viata sa fii roaba?
O vesnicie-ntreaga, pe arca noastra vie,
Voi vreti, mereu, cu trupul, sa scrieti poezie,
Si n-o vedeti ca-i scrisa/ cum rabda/ cu/ in carnea noastra slaba ?!
Ce tinere vin fructe zemoase, ca o prada.
Cu pulpele pe limba, sa le respiri, parfumul.
De n-am avea, iubito, trecutul, ca o nada,
N-am lumina, pereche, cu ochii nostri, drumul …
Urcand mereu cu zarea, chiar de-am poftit sa cada…
|
