Meridiane lirice – aripi de vis - antologie de poezie
Inginerul Gheorghe A. Stroia (n. 22 mai 1970, Adjud-Vrancea; licentiat, din anul 2005, al Facultătii de Mecanică – Universitatea „Vasile Alecsandri“ din Bacău) a întocmit o masivă antologie de poezie valahă contemporană, reunind (în cele 796 de pagini A-4) texte semnate de 113 poeti, câtiva dintre acestia, deja „vii si cogaionic-nemuritori“: Meridiane lirice – aripi de vis (2013)*. Antologia stă sub un interesant motto „meteorologic“ semnat de Vasile Sevastre Ghican: „Dacă nu stii cum plouă o vioară, n-ai să afli niciodată cum ninge o inimă“ – ceea ce nu vrea neapărat a sugera (cum ar zice criticii răi, „ca florile“ de cactusi ai desertului literar / cultural din Arizona) că în suta („cu plus de fatidic 13“) de „încăperi“ / „garsoniere“ ale stroianicei constructii „în turnuri-gemene-de-nori-zgârietoare“ ridicate pe / în relieful liricii noastre de azi co-există, cum e si firesc, Poezia-Vioară-de-Apă-de-Ploaie împaraleluită cu Poezia-Vioar-Inimă-de-Fulgi-Cristale-de-Omăt. A se îngădui – de către Distinsul Receptor de Poezie în posesia / seama căruia se află, în ultima instantă, totul – să lăsăm, „herodotic“, cu bine motto-ul lui Stroia, dar nu mai înainte de a evidentia:
(1) lucrarea textelor antologate – după cum se încearcă a induce lirico-semantic-sincretic si poemul „Un nou început“, de Gh. A. Stroia, pus pe fata a patra de la coperta „meridianelor“ – se doreste a fi fiind (paradoxist-dialectic spus) „un nou început foarte străvechi“, în partea carosabilă a Poeziei, poezia unde „din suflet cad rare cristale“ (după cum observă si poetul-antologator: „prin cerul si-n cerul din mine“), cristale ce „în vuiet adună... cascade“, si unde „o nouă lumină se naste...“ („Să dea Domnul !“);
(2) foarte modern-de-frumoasă este coperta „de meridiane“, cu „inteligent-frumoasă poetă-Cătrunită dintre flori de romanită si până-n umeri cu-mpurpurări de garofită“, datorată graficianului / pictorului Mihai Cătrună, cum, de altfel, si ilustratiile nenumărat-admirabile – variante „de n luate câte k“ ale chipului de pe copertă – printre filele cu texte în armonie „de pagină“, în polivalentă junimist-computerizat-estetică, datorate inginerului îndrăgostit de carte atotcuprinzătoare (aproape imposibil de făurit „odinioară“, în secolele „trecute-fix“).
Si această carte din 2013 – aproape cât o cărămidă din piciorul Podului Decebalo-Traianic, de pe malul stâng al Dunării, de la Drobeta Turnu Severin, pod datându-se în primăvara anului 105 d. H., o cărămidă, însă de celuloză, cu durată de viată doar de 300 de ani, atinsi chiar si de-o testoasă, ori de vreun corb (precizez că aici nu-i vorba nici de poetul Daniel [C...], nici de epigramistul-sef din România, George [C...]) – se doreste (în primul rând dinspre antologatorul-poet-inginer Gh. A. Stroia, si, în secundul, dinspre câtiva autori de texte antologate, dar nu dintre cei „neconsultati“ si inclusi în „cuprins“, ca subsemnatul), asadar, un „nou început“ (ceea ce nu-i rău dacă trebuie să fie, dacă este, mai exact spus), un prim-produs liric de nouă generatie, generatia postdecembristă-’89, generatie literară (după cum am subliniat în lucrările noastre „deja străvechi“) întotdeauna datorată unui puternic seism social (revolutie / război) ce, în plan spiritual / cultural, în functie de calitatea învătământului (si de autenticele-i „reforme“), atrage cam după un „lustru“ / „cincinal“-două mutatiile estetice imperioase, stiindu-se că si generatiile creator-lirice sunt doar trei într-un veac, anvergura dintre aripile spatio- / geografico-literar-temporale fiind de maximum trei decenii (ceea ce nu era „obligatoriu de stiut“ pentru inginerul antologator, asa cum trebuie să fie pentru specialistul-filolog / doctorul-în-litere). Nu vreo „conjunctură editorial-negustorească“ (a Editurii Armonii Culturale din Adjud-Vrancea si a patronului acesteia, Gh. A. Stroia), nu moda ultimelor două decenii de a scoate în serie antologii literare „de gască“, „de clan / trib“ (în cazul de fată, fără vreo aluzie la cei ce, în volum, poartă numele de Stroia, că nu-s decât trei: Otavă Elena de Bădila, Gheorghe A. de Adjud, inginerul antologator, si Maricica de Adjud ) etc., ci irepresibila „poezie nouă“ pare a fi înzestrat literatura noastră cu o astfel de antologie a celor 113, evident, ca un al doilea volum de „meridian“ poematic-valah, după cel din anul 2012, reunitor a 124 de poeti contemporani (dar nu cifrele – 237 – trebuie să sperie, ci „faptul prezumtios“ dacă nu cumva si în „antologiile-Stroia“, ca si în cele la modă, si-au făcut loc, ori nu si-au făcut loc: „postdecembristul buruienis literar“, autorlâcita, „amatorismul“ literar ce vrea, din păcate, să substituie creatorul / cercetătorul profesionist, în ultimă instantă, nonvaloarea estetic-literară etc.).
Înainte de-a trece la ceea ce interesează dintotdeauna cercetătorul de antologii literare – critic, teoretician, istoric literar –, adică „evidentierea“ / „impunerea“ unei noi estetici (a unui curent „de avangardă“ cu anuntare de noi valori ce peste un deceniu-două încep a cunoaste „clasicizarea“), trebuie să amendăm / condamnăm („fără suspendare“) nu numai la Gheorghe A. Stroia, ci si la toti celalti antologatori „de modă nouă“: (1) faptul că o antologie literară / stiintifică nu se face de către un nespecialist (în cazul de fată, de vreun „amator de literatură“, ori de vreun individ bolnav de autorlâcită) în domeniul / perimetrul antologat deoarece întotdeauna asa-ceva generează haotizare, confuzie / „câltosenie“ (dar nu „gordianizare“, ci arghezian-metaforic), „ciorchin de negi“; asta nu înseamnă că inginerului Gh. A. Stroia, „un nespecialist în litere / filologie“, ca nenumăratii alti antologatori amatori de dincoace de 1990, nu are dreptul – de patron-editor, de propagator de cultură / literatură – de a initia si de a contribui pe măsura „pregătirii lui de specialitate“ la realizarea unei antologii, în baza unor criterii, desigur, numai dacă este secundat de un specialist, de o capacitate de necontestat în domeniu; (2) amestecul speciilor (ca într-o „arcă a lui Noe“), al valorilor si nonvalorilor; (3) inexistenta criteriilor elementare întru cercetarea orizonturilor cunoasterii metaforice / stiintifice, întru relevarea / reliefarea curentelor, generatiilor etc.
Imensul volum de Meridiane lirice – aripi de vis (2013) are „în deschidere“ (pp. 5 – 20) o multime de Gânduri înflorite în cuvinte privitoare la anteriorul volum, Meridiane lirice (124 [de] poeti contemporani – [din anul] 2012, din care spicuim (nu din cele de „lingusire bizantină“, ori „geocosinusian-hiperbolizatoare“, de tipul: „Poetul si criticul Gheorghe A. Stroia, desi tânăr, rămâne pentru multi slujitori ai slovei românesti de pe întinsul pământului un dăruit de Dumnezeu cu har, spor de credintă...» – p. 7; «...volumul Meridiane lirice [...] s-a dovedit a fi unul extraordinar; frumusetea poemelor este întregită de prezenta ilustratiilor [...]; cei 124 de poeti prezenti în antologie vin cu creatia lor să dovedească, dacă mai era nevoie, sacralitatea cuvântului, care era de la Dumnezeu, si Dumnezeu era cuvântul; sunt onorat să fiu prezent si eu în această antologie cu un grupaj de poeme sub genericul „În zori de viată“; felicitări Gheorghe Stroia pentru tot ceea ce faci pentru cultura românească.» – p. 8; «...este o lucrare cu adevărat monumentală [...]; mă simt mândră că „marii anonimi“ pot răzbi la lumină; domnul Stroia a făcut un lucru remarcabil [...]; plec fruntea si multumesc [...]; să vă ajute Dumnezeu să descoperiti cât mai multi români...» – p. 10 sq.; «este o realizare unicat în România» – p. 11; «De câte ori vin de la drum lung, uneori în miez de noapte, pe tine te găsesc pe noptieră, Carte sfântă !... mă primesti cu privirea caldă si zâmbetul de Mamaă bună ! Literele tale, dragă antologie – Meridiane Lirice –, străluciri de stele fermecate...» – p. 14; «Meridiane lirice – o simfonie de stări pe clapele universului...» – p. 15; etc.): «O parte din acesti poeti trăieste si scrie pe alte meridiane ale Terrei, astfel că am depistat orientări si particularităti diferite [...]; descoperim poeti din toate generatiile, de la confratele mai tânăr, Ancuta Leonard, până la veteranul Paul Sân-Petru, de la optzecisti, nonconformisti, până la globmodernisti...»(Al. Florin Tene – p. 6); «Opera editorială „Meridiane lirice“ e impresionantă nu doar prin dimensiunea cantitativă (826 de pagini), ci si prin cea calitativă, după opinia celui care încearcă aici o privire personală asupra volumului ce îl include, onorant, si pe el. Cei 124 de poeti antologati sunt de anvergură poetică diversă, reprezentând o paletă foarte nuantată, de la cei validati literar, consemnati în dictionare si istorii literare, unii fiind membri ai Uniunii Scriitorilor sau ai Ligii Scriitorilor, până la debutanti (în postura de antologati), aspiranti la consolidarea statutului de poet recognoscibil. [...] Diversitatea specifică antologiei e si de natură geografică, poetii trăind biologic si în spirit pe diverse meridiane si paralele ale Terrei (Elvetia, Cipru, Marea Britanie, R. Moldova, SUA, Australia), de aici rezultând atributul de „universală“ atasat lucrării. [...] Pe lângă diversitatea vârstelor autorilor antologati, remarc si varietatea provenientei lor socio-culturale, inclusiv profesionale. Între acestia, e salutară prezenta, oarecum justificat râvnită în sfera poeziei, a profesionistilor ce folosesc cuvântul ca instrument activ de lucru: ziaristii, membri ai Uniunii Ziaristilor [...] Altfel spus, din toate aceste elemente de mozaic poetic deja evidentiate, coordonatorul operei a reusit să asambleze un tablou policrom, dar cu un design unitar, confirmând astfel valabilitatea unei devize pe care o putem atasa si aici: „unitate în diversitate“...» (Gheorghe Pârlea – p. 12 sq.) etc. Ceea ce subliniază Gh. Pârlea la primul volum de Meridiane lirice – 124 [de] poeti contemporani, este valabil si pentru volumul al doilea, Meridiane lirice – aripi de vis (2013).
Sub lupa noastră radiografic-literară punem imensa antologie de stihuri întocmită de Gh. A. Stroia, Meridiane lirice – aripi de vis, dar nu pentru a releva productia / cantitatea de apă-de-ploaie-liricoidală (coplesitoare) fată în fată cu volumul ninsorii cu fulgi-cristale-autentic-estetice, cu masa nepoluatei zăpezi a Poeziei, ci pentru a vedea dacă într-adevăr se anuntă / constituie o nouă generatie în literatura noastră de după seismul Revolutiei Valahe Anticomuniste din Decembrie 1989.
De la început trebuie precizat că încadrarea / apartenenta celor 113 la una ori la alta dintre generatii, la un val-generationist-liric sau la altul, în functie de anul nasterii fiecărui autor, este vectorizatoare si semnificativ-revelatoare pentru formarea ens-ului creator de talent / geniu, respectiv, dintotdeauna născut, „nu făcut“, însă această încadrare / apartenentă generationistă nu poate garanta caratele unei opere, operă ce-i, în ultimă instantă, doar emanatie a sinelui / eului cosmic.
Doi dintre cei antologati în Meridiane lirice – aripi de vis, Zorica Teodosia Latcu (1917 – 1990, ce slăveste o Maică Precestă a crinilor, ce cântă christianic-«măiastra suferintă», dar si elementul fundamental-cosmic, Focul – cf. p 368 sq.) si Gheorghe Bălan (1928 – 2011, poet ce folclorizează cosmicul cu mioritic farmec – «A[u] căzut din cer / soarele-prier, / fire lungi, de in, / răsucite-n pin. / Jos, pe valea lungă, / stelele se-alungă...» [p. 71], ori meditează asemenea: «Spiritul, / ah, spiritul mănâncă materia / si arde lumina...» [p. 70]), apartin generatiei literare valah-interbelice, fiind „naufragiati“ printre valurile proletcultismului, „respinsii“ undei de soc a marii explozii lirice din 1964 / 1965, si, astfel, aflându-si sfârsitul ca „irecuperabilii“, „abandonatii“ propriei lor generatii.
61 de autori din cei 113, născutii între 1930 si 1960, apartin generatiei modernismului resurectional si a paradoxismului (sau generatia Vasko / Vasile Popa – Labis – Stănescu – Sorescu – Păunescu) ce se manifesă în deplinătatea fortelor ei creatoare între anii 1960 / 1965 si 1989 / 2000, în trei valuri (sau „promotii“ cum le zic unii istorici) tipice: (1) valul tranzientist (ca the transience generation), cu scriitori născuti în orizontul anului 1930, dar care pregătesc / antrenează „valul secund, de atac“; (2) valul fluxgenerationist (ca high tide generation), cu scriitori născuti între 1933 / 1935 si 1943 / 1945; (3) valul refluxgenerationist (sau al retragerii la matcă si al cristalizărilor în profunzime ca the generation of deep clearness), cu „promotiile“ de scriitori născuti între 1945 si 1960, cu afirmare deplină între anii 1970 si 1989 (anul seismului social al Revolutiei Valahe Anticomuniste din Decembrie) / 2000 (autorul antologat în Meridiane lirice – aripi de vis are numele precedat de anul nasterii; semnul întrebării de la câtiva antologati de Gh. A. Stroia atrage atentia asupra faptului că respectivul an nu a fost comunicat în notitele autobiografice, lăsându-ne a-l deduce): 1931-Chiburită Antoneta, 1931-Ruse Lia Filoteia, 1931-Saioc Florian, 1935-Popovici Vavila, 1936-Buhai Dumitru, 1936-Julea Filus, 1939-Suchoverschi Gheorghe, 1939-Untaru Ion, 1942-Amatti Anthonia, 1942-Burde Victor, 1942-Paraschivoiu Ion, 1942-Podeanu Lucia Silvia, 1942-Stuparu Ioana, 1943-Antohi Gheorghe, 1944-Ichim Dumitru, 1944-Toma Emanoil, 1945-Batu Ichim Florica, 1945-Vasilică Aurel, 1946?-Micheci Ion, 1947-Pachia-Tatomirescu, Ion, 1947-Vasile Corneliu, 1948-Diaconu Olga, 1948-Moscu Marin, 1948-Stănescu Mărgărit Flora, 1949-Buicescu Paulian, 1949-Cornilă Constanta, 1949-Negulescu N. Nicolae, 1949-Păduraru Elena, 1949-Tirenencu Maria, 1949-Vasiu Ioan, 1949-Vicol Gheorghe, 1950-Dumitrescu Stefan, 1950-Popel Corneliu, 1950-Spirescu Paul, 1950-Stroe Otavă Elena, 1951-Don Petre, 1952-Bădărău George, 1952-Sava Olimpia, 1953?-Ciucă Virgiliu, 1953?-Molnar Florin Octavian, 1953-Boca Ilarion, 1953-Drăgut Doina, 1954?-Oană-Pârâu Ovidiu, 1954?-Tarhon Romeo, 1954-Ionită George, 1954-Stejerean Melania, 1955?-Dachin Silviu, 1955-Pachia Gabriela, 1955-Toma Constantin, 1956?-Soare Mihail, 1956-Balaci Pascu, 1956-Curelciuc Bombonica, 1956-Oprisan Mărioara, 1956-Popescu Constanta, 1958?-Gardner Zavati Mariana, 1958-Popescu George Adrian, 1958-Sima Ionel, 1959?-Buciu-Stoian Luminita, 1959?-Ionescu Buiciuc Lucretia, 1960-Glodici Marina Angela si 1960-Mocanu Geta. Si acesti 61 de autori din cei 113, ce apartin generatiei modernismului resurectional si a paradoxismului, spre a nu fi acuzati de epigonism, trebuie să aibă o operă poetică tot atât de valoroasă ca si a purtătorilor de stindard ai generatiei lor, situându-se pe linia valoric-estetică Vasko / Vasile Popa – Labis – Stănescu – Sorescu – Păunescu, promovând cele douăsprezece principii ale esteticii paradoxismului (pe care le-am tot evidentiat în ultimul sfert de secol într-o serie de lucrări ale noastre): (1) conjugarea – în primul rând, la moduri lirice, apoi la cele epice / dramatice – a paradoxurilor existentiale ale umanitătii; (2) dinamitarea miturilor (îndeosebi, a celor fundamentale), sublimarea / rafinarea mitemelor, relevând o „nouă demiurgologie“, cu omul în centrul „genezelor“ / „universurilor“ (cosmosului), eroul liric (epic / dramatic) substituind ori „punând în plan secund“ Demiurgul (Atoatecreatorul / Atotstiutorul, Divinitatea Fundamentală); (3) revolta / „revolutia“ semnificantului împotriva semnificatului, operând predilect cu semnificantul născător de semnificat, decretând „biblic“, „antimarxist“, că materia decurge din Cuvânt / Logos, întrucât cuvântul este „materie“ (informaterie, de fapt), întrucât si cuvântul are o structură similară structurii atomului, «repetând structura materiei» (Nichita Stănescu); (4) „spargerea“ infinitului limitelor tragic-existentiale prin forta / puterea metaforei (sinesteziei) / simbolului (viziunii), cultivând chiar si ne-Cuvântul (dacă materiei i „se cuplează“ cuvântul, atunci antimateriei, indiscutabil, i se „asociază“ necuvântul), spre a se înregistra „saltul“ gândirii poetice din liniar (dichotomic) în neliniar / polidimensional („disipativ“, dar „vectorizat“); (5) reliefarea unei noi geografii / cosmografii a poeziei / literaturii române si a unui nou autohtonism, stiindu-se că autohtonismul se constituie în cea mai puternică si originală directie spre universalitate dintr-o literatură natională si că numai prin autohtonism o „republică interioară“ devine republică spirituală în „proiectie universală“, acordându-se sanse de „afirmare“ tuturor ariilor spirituale („mari“ si „mici“) întru vari¬etatea armonică a Logosului, cunoscând «ritmice „altoiuri“, înfloriri si reînfloriri pe sectiunea de aur decisă de raportul traditie – inovatie, distingându-se în primul rând prin obiectivarea „imaginarului“ si prin reflectarea stărilor / tensiunilor din noile realităti ale lumii (politice, economico-sociale, culturale / civilizatorii etc.), din noile „adevăruri“ stiintifice („pulsând“ în orizontul cunoasterii metaforice, apoi „propulsând“ acest orizont), din «privelistea Fiintei» (Platon); (6) culti¬varea limbii materne ca „sacră limbă“, ca „vehicul“ spiritual „indestructibil“ / „invulnerabil“, „inalienabil“, „incontestabil“ si „indiscutabil“, al existentei unui popor prin istorii, lupta împotriva „exploatării“ unei limbi nationale de către limbile „imperiale“, căci limba maternă – sfânta Limbă Română – este Patrie; (7) polidimensionarea / „diseminarea“ eului poetic la scara întregului macrocosm / microcosm si cultivarea holopoemului, aria lirosofiei fiind, desigur, macrocosmosul si microcosmosul, unde poetul reinstituie înaltul spirit justitiar al lumilor / univer¬surilor; (8) abordarea „fără oprelisti“ a viabilelor structuri literare clasice, moderne si ultramoderne, evidentiate în timpii literaturii de la origini până azi, crearea de noi structuri, dacă este necesar, cu buna respectare a echilibrului, a raportului sacru traditionalism – modernism, din interiorul tuturor genu¬rilor / speciilor literare; (9) cultivarea versului liber – dacă serveste punerii în evidentă a unui autentic, „inedit“ relief sufletesc –, dar si a poeziei cu formă fixă, „clasică“ ori nou-creată „formă fixă“ (ca salmul, zalmiorul, glosalmul etc.), dacă reverberează mai profund gustul, spiritul, spatiul spiritual / literar contemporan, antrenarea, revitalizarea, din estetica tuturor curentelor literare precedente / sincrone, a celor mai rafinate tehnici, elemente de prozodie, resurectionarea acestora – unde este solicitată, chiar revolutionarea –, numai în spiritul catharsis-ului; (10) desfăsurarea „fără frontiere“ a poeziei / artelor în spatii stiintifice, numai întru mutarea orizontului cunoasterii metaforice, străpungând limite, „magnetizând“, atrăgând întotdeauna după sine ori¬zontul cunoasterii stiintifice; (11) rafinarea semnificat-semnificantilor până în „absoluta nuntire“ a vocabulei „tridimensionale“ cu necuvântul „polidimensional“, până la obtinerea „absolutei“ lamuri poetice; (12) înregistrarea saltului de la poezia ca senzualitate / sexualitate cosmică (Ion Barbu), ori ca orgasm abisal al materiei (I. Milos), la poezia ca sublimă stiintă a emisiei / stării „erotic-fotonice“.
Dintre cei 113 antologati de Gh. A. Stroia în Meridiane lirice – aripi de vis, 50 sunt poetii noii generatii – pe care o desemnăm prin sintagma generatia postdecembristă –, poeti născuti între anii 1960 / 1965 si 1990 / 2000: 1961-Dobre Voicilă Ioana, 1961-Velicu Marinela, 1962-Bendou Mariana, 1962-Grigore Carmen Tania, 1962-Mahmoud Djamal, 1962-Trandafir Sîmpetru, 1963?-Nedelcu Georgeta, 1963-Bâle Gavil Alexa 1965?-Botis Radu, 1965-Ciungan Valeriu Marius, 1966?-Zaharia Luminita, 1967-Cabel Teo, 1967-Florutu Stelian Florian, 1967-Mihalca Irina Lucia, 1967-Popescu Rusu Emilia, 1968-Huzum Carmen, 1968-Lungu Lenus, 1969-Desliu Dandes Dănut, 1969-Radu Daniela, 1969-Sava Diana, 1969-Schmidt Carmen, 1969-Vleju Anisoara, 1970?-Păun Cornelia, 1970-Stroia A. Gheorghe, 1971-Smărăndescu Sorin, 1972-Bodea Silvia Simona, 1974-Dumbravă Lucian, 1975-Cătrună Gabriela, 1975-Cippola Luca, 1976-Zoltan Alina Elena, 1977-Neagu Nicoleta Lăcrămioara, 1977-Popescu Adrian Nicolae, 1978-Stroia Maricica, 1980-Ionită Daniel, 1980-Tomescu Gabriela, 1982-Aga Lucia Selenity, 1983-Simonati Claudiu Nicolae, 1984-Chalabi (Al) Hedir, 1985-Moraru Cristian Gabriel, 1987-Golomoz Sebastian, 1987-Varga Cătălin, 1988-Dogaru Ionel Sebastian, 1988-Tufan Valentin-Cosmin, 1989-Ghită Florian, 1989-Imbrea Nicoleta, 1990?-Parghie Cosmin, 1996-Huzoaica Florina Gabriela, 1998-Baciu Marina Raluca, 1998-Gîbu Ana Maria si 1998-Handra Paula Diana. Primul lucru ce trebuie apreciat / evidentiat la acesti 50 de poeti este că ei s-au tinut si se situează departe de păgubosul excrementism ivit (programatic-ocult) în literatura noastră de dincoace de anul 1990 (fapt ce – încă de prin 1994 / 1995 – a determinat îndepărtarea Distinsului Receptor de Poezie / Literatură Valahă de librării, de biblioteci, de emisiunile literare de la Radio si Televiziune etc., încât „tirajele“ cărtilor s-au diminuat chir sub 100 de exemplare). Fie că-s bune poeziile lor antologate de Gh. A. Stroia în Meridiane..., fie că-s mai putin bune, cei cincizeci au viitorul în fată spre a-si cultiva talentul / geniul la cele mai înalte cote ale literaturii noastre nationale si ale literaturii universale, spre a nu deveni epigoni ai marilor nostri scriitori din generatia resurectional-modernistă si a paradoxismului.
____________________
* Gheorghe A. Stroia, Meridiane lirice – aripi de vis, antologie a poeziei românesti contemporane – 113 poeti contemporani, Adjud, Editura Armonii Culturale (ISBN 978–606–8388–94–6), 2013 (pagini A-4: 796).
|
Ion Pachia Tatomirescu 5/23/2014 |
Contact: |
|
|
