România de dincolo de vorbe : Securitatea privată, încotro ?
Securitatea privată are, cu sigurantă vârsta omenirii. Ierarhizarea indivizilor, în principal pe criterii determinate de starea materială si pozitia dominatoare în grup, a dus, în timp, la aparitia unor “instrumente de protectie” între care se înscriu indivizi, grupuri si mai târziu organizatii cu atributii si competente în paza si protectia de bunuri, valori si persoane.
Incă din cele mai vechi timpuri, oamenii de vază, negustorii cu dare de mână, nobilii de toate categoriile, politicienii au simtit nevoia să aibă în preajmă indivizi bine dotati fizic, profesionisti ai armelor, grupuri de pază si protectie, ale căror activităti de escortă, pază, culegere de informatii, atac si apărare au costituit embrionii tuturor armatelor din lume.
Istoria ne oferă nenumărate exemple de indivizi sau grupuri care, fără a fi denumiti ‘bodyguarzi” (termen apărut mult mai târziu) au îndeplinit asemenea sarcini. Nabucodonosor avea un corp de 1000 de arcasi care îi asigurau paza. Ei se numeau “nemuritorii” deoarece la moartea în luptă a unuia, acesta era repede înlocuit, numărul lor rămânând neschimbat. Demnitarii imperiului roman aveau si ei bodyguarzi. Acestia se numeau “lictori’ si îi însoteau peste tot pe politicienii si magistratii imperiului. Astfel, pretorul avea dreptul la sase lictori, consulul la 12, iar dictatorul la 24 de lictori.
Să nu uităm de cei nouă cavaleri crestini care au fondat în Palestina Ordinul Cavalerilor Templieri, nobili plecati în Tara Sfântă cu scopul declarat de a proteja pelerinii. Conform lui Alexandre Dumas, muschetarii nu erau decât o unitate de protectie a regelui însărcinată cu paza, culegerea de informatii, atacul si apărarea suveranului care îi si plătea.
Putem vorbi aici si despre condotierii italieni care aveau armate private puse exclusiv la dispozitia papilor si regilor.
Napoleon Bonaparte avea si el propriile sale “gărzi de corp” o unitate de veterani pe care îi stia pe nume, cu care făcuse toate campaniile din Europa si Africa si care îl venerau.
In anii 1800, cea mai eficientă structură de tip paramilitar care era însărcinată cu paza presedintelui American, a transporturilor de valori si chiar potolirea revoltelor a fost neîndoielnic Agentia Pinkerton, cea care a devenit mai apoi pepiniera actualei structuri de protectie a demnitarilor americani: Secret Service.
În România, de exemplu, informatii certe despre indivizi sau grupuri care exercitau misiuni de pază a persoanelor si valorilor provin din evul mediu timpuriu când, aproape nu exista boier sau negustor bogat care să nu aiba paznicii săi (a se citi “bodyguarzi”), fosti militari de origine albaneză. Si exemplele pot continua…
Dinamica epocii moderne, caracterizată prin amplificarea si acutizarea vietii politice, a acumulării de valori si a mobilitătii indivizilor sau grupurilor a determinat o dezvoltare la scară planetară a securitătii private.
Pe la sfârsitul anilor `70, în tări occidentale, în special anglo-saxone, securitatea privată a devenit un concept bine definit cuprinzând instalări de sisteme de securitate, servicii prestate cu agenti de securitate, detectivi particulari sau vânători de recompense. Astăzi, securitatea privată, prin dezvoltarea de norme moderne, prin cercetare si dezvoltarea de noi echipamente, tehnologii , servicii a trecut de la stadiul de activitate economică neesentială, de mică importantă, la cel de industrie planetară.
Trăim într-un secol zbuciumat în care ierarhia valorilor materiale si spirituale se reasează frecvent. Cererea din ce în ce mai mare de securitate si protectie a bunurilor si persoanelor trebuie să se desfăsoare cu mare strictete si conform cu principiile democratice .
Nu trebuie să uităm nicio clipă că securitatea privată constituie un domeniu inclus securitătii natiunii. Acesta însă se diferentiază de securitatea publică prin faptul că subiectul ei îl costituie cetătenii (ca persoane private), resedintele private ale acestora si afacerile lor private.
Pentru că în România serviciile de securitate au luat o amploare nebănuită în ultimii 20 de ani, pentru că acumularea de valori si deplasarea acestora sunt din ce în ce mai frecvente, pentru că persoanele fizice simt nevoia stringentă să fie protejate în toate segmentele sociale si economice si, nu în ultimul rând, pentru că structurile statale de sigurantă nu mai fac fată valului de amenintări, necesitatea si importanta firmelor private de securitate au fost reevaluate, iar actorii de pe această piată au simtit nevoia să-si armonizeze intentiile si ofertele.
Pentru tări ca România în care normele si principiile democratice au fost adoptate cu o oarecare întârziere, se simtea nevoia unui Cod de conduită si etica pentru domeniul securitătii private care să guverneze domeniul de specialitate. Alinierea la idealurile promovate de Uniunea Europeană (UE) a determinat România să adere la acest Cod. In UE, lărgită la 28 de membri, există peste 20 de mii de societăti de securitate private în care lucrează la diferite paliere, peste 1,3 milioane de oameni. România, s-a calculat recent, are peste 117 000 de gărzi private, adică în jur de 50 de persoane la 10.000 de locuitori, repartizate la 2374 de companii de profil, totalizând o cifră de afaceri în anul 2012, de 3,088 de miliarde de lei. Este mult, este putin? Se pare, piata nu este încă saturata…
Asadar, că este nevoie de securitate privată nu se mai îndoieste nimeni, cu atât mai mult cu cât securitatea institutională nu mai este suficientă.
România contemporană are locul ei bine definit în structurile de securitate euro-atlantice (NATO si UE). În consecintă, devenind parte a unei securităti colective (conglomerate de state) tara noastră a devenit atât consumator cât si furnizor important de securitate.
Demarând activitătile specifice încă din anul 1990, amplificându-le în proportie geometrică în anii care au urmat, societătile de securitate private au simtit nevoia să se organizeze, să-si standardizeze sistemele de functionare în scopul prevenirii cât mai eficiente a infractionalitătii si criminalitătii, iar din timp în timp, s-a simtit nevoia unor evaluări si reorientări.
Aceasta a fost ratiunea organizării simpozionului cu tema “SECURITATEA PRIVATĂ, ÎNCOTRO? , organizat de Patronatul Serviciilor de Securitate (PSS), Fundatia „ALISTAR” si revista „SECURITATEA PRIVATĂ”, desfăsurat recent la Bucuresti. La manifestare au fost invitati si au participat, alături de organizatori, patroni si reprezentanti ai unor firme de securitate privată, beneficiari ai serviciilor specifice, sefii unor organizatii patronale, reprezentanti ai Politiei Nationale si Politiei Capitalei, ai Asociatiei Detectivilor din România, ai Patronatului National Roman, ai Inspectiei Muncii.
Discutiile, s-au axat pe aspectele de personal, economice si financiare, tehnici moderne si legislatie. Unul dintre obiectivele abordate a fost necesitatea cresterii încrederii opiniei publice si, implicit a beneficiarilor în firmele si personalul de securitate. Pentru aceasta o firmă de securitate privată trebuie să detină potential material si uman de calitate, să fie cunoscută pe piată, să aibă solutii de securitate pentru cerinte complexe, să apeleze la solutii integrate de securitate (pachete ce contin protectia persoanei, a bunurilor, pază si transport valori, supraveghere si monitorizare electronică, etc.).
Într-un comentariu din revista de specialitate „Securitatea Privată” patronată de fundatia „Alistar” se pune pe bună dreptate întrebarea: „De ce s-a produs această invazie de firme prestatoare de servicii în acest domeniu?” răspunsul pune pe gânduri specialistii: „Pentru că legea este permisivă si prin conditiile impuse nu efectuează o selectie a prestatorilor. De aceea avem preturi nejustificate din punct de vedere comercial, propuse de anumiti prestatori care ajung să asigure securitatea unor institutii de stat sau a unor persoane juridice de drept privat, potrivit criteriului: „pretul cel mai mic”. Problema seamănă cu un cartof prea fierbinte; nimeni nu vrea să îl ia in mâna…
Din dezbaterile simpozionului a reiesit că prioritatea prioritătilor o constituie promovarea si sustinerea „Legii securitătii private” până la adoptarea ei „de facto”. Patronatul Serviciilor de Securitate (PSS) a mai pledat si pentruîntărirea spiritului de asociere al furnizorilor serviciilor de securitate privată, ca o conditie ,,sine qua non” de realizare a tuturor proiectelor stabilite; adoptarea codului de conduită al personalului din domeniul securitătii private, care să fie asumat de către toti operatorii de pe piată; implementarea standardelor de calitate de către furnizorii serviciilor de securitate privată pentru asigurarea satisfactiei clientilor; derularea unor actiuni de informare si educatie pentru recunoasterea importantei sociale a serviciilor de securitate privată si dezvoltarea culturii de securitate în rândul cetătenilor; amplificarea colaborării organizatiilor patronale si a asociatiilor profesionale din domeniu, cu institutiile si autoritătile statului, în probleme de interes comun.
Simpozionul „Securitatea privată,încotro?” a dovedit preocuparea participantilor pentru redefinirea conceptelor de pază si protectie, pentru asezarea acestor „meserii” în locul care li se cuvine în perceptia cetăteanului . Desi mai sunt încă multe de făcut, prezentul si, mai ales viitorul, scoate din memoria colectivă binecunoscuta „pază contractuală” din perioada statului totalitar si promovează conceptul modern de „bodyguard”, devenit cuvânt nelipsit si din vocabularul limbii romane.
P.S. - Sperăm ca modernitatea si eficienta firmelor de pază si protectie să se rezume numai la aspectele strict legale ale meseriei, iar cazul „BLACKWATER” să rămână singular.
|
Marian Tudor 5/21/2014 |
Contact: |
|
|
