Caravana electorală a presei
Duminica aceasta va fi o zi de weekend ca oricare alta pentru multi dintre români. Că va fi simplă zi de weekend sau o zi în care vă veti simti îndreptătiti să vă exercitati un drept, ceea ce ar trebui să conteze, cred eu, sunt MOTIVELE REALE pentru care am putea ajunge în cabina de vot.
Personal, am participat la suficient de multe campanii în care singura ideologie, singurul program si unica strategie a fost punga.
Iar dacă în ceea ce priveste partea politică, lucrurile sunt clare, desi deloc bune, ce se întâmplă în acea parte care se presupune că este independentă, apărătoarea libertătii, a drepturilor individului si care are datoria de a informa corect si fără pasiuni politice, financiare sau de oricare alt fel?!
În spetă, presa. Exact cea care condamn sacosa politicienilor, în timp ce, la rându-i, a devenit primul agent politic, aservită total unui personaj politic sau altuia si aflată într-o campanie electorală nesfârsită.
În ultimele zile, presa mai are de bifat o ultimă temă de pe lunga sa listă de sarcini. Aceea privitoare la eterna dilemă „a merge la vot” vs. „a nu merge”, o dispută reiterată ori de câte ori se apropie ziua alegerilor.
Nu intentionez să discut aici despre însemnătatea votului, dar vreau să punctez rolul presei în toată această poveste.
În constiinta publică, s-a asimilat de foarte multă vreme si cu o naturalete periculoasă ideea de moguli, de entităti de presă ce apartin unor personaje vârâte până peste cap în politică si de ziaristi care simpatizează fătis cu o tabără politică sau alta.
La modul cel mai elocvent, avem presa băsistă si presa pesedistă, iar conceptul de „presă liberă” este folosit cu aceleasi intentii si efecte ca cel de „partid nou”.
Astfel, între politician si simplul cetătean, se află un intermediar din ce în ce mai agresiv si, fără supărare, nociv, care reprezintă pentru orice om de rând singura sursă de asa-zisă informare, reusind, în toti acesti ani, ca tristă performantă exclusivă, să împartă si să clasifice în mod strict socialul în tabere politice. Acest lucru, în timp ce perorează interesul stăpânului care o plăteste sub aparenta interesului pentru oameni.
Acum, diversi jurnalisti de partizanat politic, cunoscuti si arhicunoscuti, ne spun de ce ar fi bine să votăm sau nu, în timp ce se dau exemple pe sine, ca modele si, implicit, formatori de opinie.
Doamnelor si domnilor de acest fel din presă, cu tot respectul, atât timp cât rolul dumneavoastră este unul eminamente de unealtă a politicului, ca om încă perfect capabil să gândească de unul singur, nu mă interesează părerile dumneavoastră si sunt convinsă că ele lasă rece pe orice individ care se respectă pe sine.
Un minim de realism mă împiedică să cred că presa, oriunde pe lumea asta, este ceea ce ne lasă pe noi, muritorii, să credem. Însă, există o serie de diferente fundamentale. În România, clasa politică naste o presă pe măsură, oricât de mult ar încerca cea din urmă să pară inversul a ceea ce este. Ilar si grav este faptul că, în timp ce pune etichete politicului, presa se etichetează pe sine.
Bineînteles, mai sunt în această meserie si oameni care cred sincer în ceea ce fac si care au cele mai bune intentii. Însă, ca si în politică, independentii fie mor sau abandonează repede, fie sunt nevoiti să intre în vreun partid.
Din fericire, sunt un om cu propriile convingeri, care a înteles că adevărata informatie nu vine de la presă, de orice fel ar fi ea.
Din nefericire, sunt multi oameni pentru care „informatia” furnizată de presă este literă de lege si care devin masa de manevră si soclul pentru personaje pe care, apoi, ajungem să le urâm, considerându-le cele mai mari rele pentru această tară. Le înfierăm pe ele, dar fără a tăia conducta care a alimentat continuu cultul lor si care, secundă de secundă, ne-a fluturat pe sub nas pungi pline de opinii dintre cele mai „obiective”.
Întâmplător sau nu, în functie de plată, sigla acestor opinii se schimbă, iar jurnalisti, care altădată elogiau un personaj politic, îsi pun ulterior cenusă în cap, mărturisind că s-au înselat amarnic si că, între timp, au realizat că un altul este cel mai potrivit. Potrivit cui si în functie de ce interes? Greseala este omenească, însă când ea devine o stare în sine, „făptasul” poate fi considerat ori naiv, ori malefic.
Zilele trecute, un om ce se pretinde a fi de elită în bransa jurnalistică spunea că jurnalistii scriu o istorie pe care numai ei si-o asumă. Nu contest, dar, având în vedere ce se întâmplă, este o istorie tare neagră si sunt convinsă că, în aceste conditii, nu mai sunt atât de dornici de a si-o asuma. Iar dacă o fac, nu au deloc de ce să fie mândri si poate că nu ar trebui să uite ce s-a întâmplat după 1989 cu mai toti jurnalistii care au fost asociati cu odele la adresa lui Nicolae Ceausescu. Ei, bine, când această epocă va dispărea, unde veti merge, doamnelor si domnilor, care acum scrieti cu mândrie si vă asumati istoria? Cui veti mai cânta ode? Dacă veti mai cânta ceva...
Departe de a critica un domeniu pe care îl consider în esentă extrem de important, critic oamenii care, folosindu-se de el, îsi atribuie însusiri complet false si opuse domeniului în sine.
Nu pot să nu mă gândesc la foarte multi oameni din tara aceasta pentru care duminică nu va reprezenta doar o altă zi de weekend, si care, zi de zi, cred că domnii jurnalisti cu morgă de la televizor sunt coborâtori din însusi Dumnezeu, detinători ai adevărului absolut, dar care, nu se stie prin ce mister, se manifestă ca niste sacose electorale umane, pline de tot felul de lucruri care pot ostoi vremelnic foamea, dar care, pe termen lung, o accentuează.
Iar când o asemenea sacosă intră în casele noastre, spunându-ne de ce trebuie să votăm si mai ales pe cine, e că prea putini suntem capabili să replicăm că putem gândi bine merci si singuri, fără stimulente atât de transparente?
Ori, aici se află tocmai responsabilitatea presei, o responsabilitate care, asemenea avantajelor, ar trebui împărtită cu politicul.
Bucuresti/ Mai 2014
SIMONA STAN
0726048594
|
Simona Stan 5/20/2014 |
Contact: |
|
|
