Limbajul de dincolo de cuvinte
Un Instrument Muzical Interior
Armonia cuvintelor generează nebănuite rezonante lăuntrice prin exprimarea lor. Astfel, asemenea atingerii coardelor unui instrument muzical ce produce sunete melodioase, vibratii pline de emotie se transmit de îndată ce pronunti chiar si cele mai elementare silabe. Cu o claritate de exceptie, reverberatiile adăugate prin expresivitatea fetei si gesturile trupului adaugă nuante simbolice profunde la orice fel de cuvânt rostit. La rândul lor, ele trezesc în cel care ascultă trăiri luminoase sau întunecate în functie de intentia ta lăuntrică ce se trădează astfel fără putintă de a fi ascunsă.
Aceste emotii demască adevăratul continut al gândurilor ce se află în spatele cuvintelor si dacă ai putin simt de observatie, vei deslusi cu usurintă sinceritatea sau falsitatea celor exprimate. Prin vorbire tu vei semăna bunătatea sau răutatea în lumea în care trăiesti. Instrumentul muzical interior va emite tonuri de trâmbită apocaliptică însotite de tunere si fulgere, sau dimpotrivă, va exprima farmecul unui sunet de harpă ce inspiră blândete si calm. Numai de tine depinde ce fel de instrument muzical alegi să-l găzduiesti în camera interioară a sufletului.
Limbajul Nearticulat al Copilului
Cu sigurantă că te fascinează privirea unui copil care încearcă să-si transpună gândurile în cuvinte pe înteles. Efortul său pare lipsit de noimă, fiindcă el nu poate încă să-si articuleze cuvintele, dar emotia pe care o transmite radiază din toată fiinta sa ca niste raze de soare. De aceea, mama receptionează imediat ceea ce doreste el să comunice, în timp ce o persoană străină nu percepe mare lucru, decât dacă posedă o anumită sensibilitate de a pătrunde dincolo de suprafata aparentelor.
Similar, în fiecare om din jurul tău se află un copil care dincolo de cuvinte transmite ceea ce se află adânc săpat în straturile profunde ale sufletului. Si de aceea, este suficient să distingi razele care pornesc din inimă si transpar în jur prin limbajul nearticulat al tonului pentru a distinge ceea ce de fapt cineva doreste să comunice. Un zâmbet oprit înainte de capăt, asemenea unei linii ce se întrerupe brusc, dezvăluie imediat tristetea ce se află în spatele ei. Un simplu clipit din ochi poate să indice nesinceritatea celor spuse. Iar o schimbare bruscă a trăsăturilor fetei grăieste instantaneu despre greutatea de a mentine un timp îndelungat o anumită mască.
Limbajul Păpusii Daruma
La fel de bine, te poti gândi că te afli în Japonia si vezi pentru prima dată o păpusă Daruma. Specificul ei constă în faptul că oricum ar cădea, ea se ridică înapoi în pozitia verticală. Practic, este imposibil să o faci să stea în pozitie orizontală fiindcă ea revine de fiecare dată încălcând aparent legea gravitatiei. Povestea vine din vremuri străvechi si ilustrează relatarea mitică a vietii fondatorului budismului Zen cunoscut sub numele de Bodhidharma. Acest sfânt al religiei budiste a dovedit o perseverentă iesită din comun, păpusa în cauză ilustrând caracterul său de neclintit, mai precis acea capacitate de a reveni de fiecare dată pe Calea cea Dreaptă indiferent de împrejurări.
Nu întâmplător, ochii lipsiti de sprâncene ai păpusii te privesc cu o hotărâre de nezdruncinat, dorind să îti transmită îndemnul de a nu abandona niciodată să mergi înainte pe calea vietii. Această stranie păpusă fără picioare te cheamă de fiecare dată să rămâi vertical, chiar dacă aparent orice sprijin a dispărut. Si nu întâmplător, ea a fost asociată cu îndeplinirea dorintelor exprimate la început de an ca o garantie a împlinirii lor. De fapt, sovăiala, lipsa de perseverentă si lipsa de vointă sunt cei mai mari dusmani pe drumul împlinirii destinului tău. De aceea, păpusa Daruma îti va spune de fiecare dată să nu te lasi bătut niciodată.
Puterea Unui Simplu Proverb
Si dacă vei rămâne pentru mai mult timp în „Tara Soarelui Răsare”, în mod sigur cineva îti va spune despre proverbul „De sapte ori cazi si de opt ori te ridici”. Acest gând profund semnifică dinamica progresului oricărui luptător pe drumul către perfectiune. Astfel, pentru un initiat, căderea de sapte ori echivalează cu o prăbusire extremă sau cu o situatie aparent fără iesire. Nu întâmplător, samuraii erau antrenati în conditii extreme pentru a face fată situatiilor de exceptie care puteau să apară în acele vremuri tulburi ale istoriei medievale japoneze.
Pe de altă parte, simbolistica budistă a cifrei opt se asociază ferm cu învătătura „Nobilei Căi”, care face referintă la opt fundamente cheie ce trebuie perfectionate continuu. Chiar dacă nu erai un războinic, totusi o luptă spirituală stătea înaintea ta solicitând pe deplin: perceptia, intentia, trăirea, vorbirea, actiunea, perseverenta, sensibilitatea si constiinta. O listă cam lungă, nu-i asa? Dar există o logică profundă în enumerarea lor fiindcă la început se află perceptia, sau vederea lucrurilor. Ulterior, ea generează intentiile si dorintele ascunse ale inimii, de care nu ai imediat cunostintă.
Mai departe, asemenea pârâului care devine râu în curgerea sa, intentiile declansează trăiri de care în parte începi să devii constient, ce se vor concretiza în scurt timp prin cuvinte si actiuni. Dar lucrurile nu se opresc aici, însă devin mult mai conditionate si mai pline de rafinament. Pe măsură ce avansează aceste trăiri primordiale, ele încep să cheme marea putere a vointei manifestate prin perseverentă. Concomitent se adaugă candoarea sensibilitătii, fără de care vointa rămâne ca un schelet de otel lipsit de ornamente. Iar pe toti acesti piloni se asează grandios într-o descoperire supremă constiinta a ceea ce esti cu adevărat, adică identitatea ta autentică ce îti dezvăluie locul tău în univers.
Si astfel, orice cădere, chiar si de sapte ori, nu reprezintă o pierdere a războiului vietii cât timp mai există posibilitatea celei de-a opta ridicări în planul profund al constiintei.
Zidire sau Distrugere prin Cuvânt
De aceea, cuvintele tale rezonează profund în jurul tău si sunt pline de viată. Ele pot da nastere, dar tot ele pot ucide prin violenta limbajului sau prin subîntelesuri otrăvite, ce se disimulează în spatele oricărui gen de retorică distructivă. Astfel, lumea devine mai rea sau mai bună în functie de utilizarea diferitelor registre de exprimare. Prin demagogie ziua se întunecă chiar dacă soarele se află pe bolta cerească. Prin înjurături si vulgaritate atmosfera se umple de o pâclă densă, chiar dacă peisajul din jur reflectă curcubeul paradisului.
Dar frumusetea si stilul vorbirii conferă mereu bucurie în mijlocul încercărilor dramatice. De câte ori de-a lungul istoriei nu au existat oameni plini de noblete si curaj care au îmbărbătat societatea din jurul lor în timp ce ea părea că se prăbuseste? Asemenea unui combatant care stie să-si sustină moral camarazii, cuvintele tale pot genera chiar acum o fortă cu un impact emotional capabil să-i ridice pe cei trântiti la pământ de nedreptatea luptei vietii. De ce nu ar merita să încerci si tu o astfel de cale?
|
Octavian Lupu 5/19/2014 |
Contact: |
|
|