Pictori Canadieni : A. J. Casson
Norii constituie niste reliefuri celeste. Munti plutitori, amenintători, cu trupurile oscilând între albul zăpezilor, vânătul rosu al lavelor, verdele albăstrui al rocilor acoperite de muschi vechi ca lumea. Sunt creste tâsnind din înalturi către sol, revărsându-se invers, pregătite să zdrobească viata. Fregate geometrizate, înaintând, plutitoare ca niste fantome, printre coltii trunchiurilor lovite de trăznete, si agătându-si pieptii si poalele, zgâriindu-si-le până la sânge în acesti canini sălbatici si uriesi.
Alteori sunt fâsii, sunt sfârtecări, sunt fălci. Sau nu sunt. Cerurile, în acest caz, adună în sânul lor bezne fără nădejdi, ca gura vulcanilor clocotind undeva către fundul pământului, ca gura oceanelor gâlgâind dincolo de patul lor invizibil, ca fruntariile ce despart Văzutul de Necreat si sustin, în acel No Man’s Land, o strepezire de posibil viitor vestind prăbusirea Cerurilor însesi si amestecul pământurilor. Implozii de alburi, cremuri si înverziri. Hohote, vânări, iceberguri sburătoare sau adăstând în înalt aidoma unor insule vrăjite si transparente. Aici se prefac în saluri de ceturi înecăcioase, de un alb misterios, ce lasă să se întrevadă spărturi de cer de culoarea frunzelor.
Dincolo devin lame de cutit străfulgerând prin materia smăltuită a patului solar albastru. Chiar când reprezintă numai limbi ce ling azurul, tot masivi sunt norii aceia canadieni, a căror greutate stă gata oricând să imite structurile materiei de pe fata solului. Sculptorul lor este viul Demiurg, Ultimul, Cel Necuprins. El ne freamătă fiori prin carne, deoarece atari creatii nu s-au mai văzut, nu s-au bănuit, nu au fost asteptate în lumea noastră cea smerită. Norii arată ce se pregăteste dincolo de Hotar.
Dar vegetatia? Acele foioase ale căror coroane au formă de frunză, atunci când, de fapt, nici o frunză nu o poti citi în pasta vâscoasă verde lăptos, ce le umple conturul tras în teapa câte unui trunchi, acele foioase, mesteceni, tind să umple peisajul imediat, pe când nourii îi păzesc de ispita extinderii dincolo de ce e Drept si Firesc. (Sau cu smocuri de galben întârziat, adumbrind nămeti ce acoperă scoarta pomilor pătată cu alb, ridicată precum niste coarne multiple ale unor turme invizibile.) Doar nu suntem pe timpul pădurilor virgine, nu? Să facă loc asezărilor omenesti, acestor case cu forme bine chibzuite, cu prispe păzite de raze si ploaie de coperisuri înclinate, sprijinite pe stâlpi, la capete, cu aer vetust si soapte că stau gata să se prăbusească peste peretii de scânduri ce adăpostesc fiii omului.
Volumul acestor locuinte este atât de bine definit încât le-ai putea copia planul si reclădi, mutându-le din Ontario-ul de bastină în ilfovele noastre băltoase ori alături de făgărăsenele noastre staule de bivolite cu frunte înaltă si neagră de mânii ascunse. Oameni cu roabe, oameni bătând la o usă, morari cărând saci în spinare, femei cu cosuri pline de vegetale purtate în mâini, perechi schimbând o vorbă pe înnoptatelea, o lume a pionieratului aproape sălbatic, reflectări ale solului, cu excrescentele sale, în iazuri si scocuri si borte de schimb între Lumi, cum ar fi între Hades si tarina noastră plăpândă.
Si pretutindeni e tăcere, chiar dacă oamenii discută precum crângurile între ele, chiar dacă băietii pregătesc marele război, adunând zăpadă pentru bulgării ce vor ucide himere, chiar dacă femeile se-ntind la bârfă ca niste rufe pe sfoară, la uscat. Ce tăcere. Încremenită tăcere. Nici un animal nu o tulbură. Chiar si caii de la două-trei cărute ce străbat opera pictorului în depărtare nu nechează: s-au dedat tăcerii stăpânilor, tăcerii grajdurilor, tăcerii înalturilor. Nici o usă nu scârtâie. Nici o fereastră nu pocneste când o bate vântul. De ce atâta tăcere? Pentru că, ati simtit-o: asteptăm Judecata; zăbovim pe meleagurile unde va avea loc Schimbarea la Fată a Lumii. Şi A. J. Casson o binevesteste.
Cine este A. J. Casson?
Se spune despre el că “este biograful imagistic al unor târguri si sate precum Bancroft, Parry Sound si Norval”. Acestora li se cuvin adăugate alte asezări mărunte ca: Glen Williams, Salem si Kleinburg.
Pictorul canadian Alfred Joseph Casson s-a născut în Toronto, Ontario, la 17 mai 1898. Şcoala a urmat-o în Hamilton, pentru a reveni în Toronto la 17 ani. A început să-si câstige existenta, în 1919, la o firmă de comert de artă, Rous and Mann, în acelasi oras, ceea ce a avut o mare însemnătate pentru dezvoltarea gustului său. Între 1913 si 1919, a urmat felurite cursuri de weekend sau serale de pictură. Însă abia acum are prilejul de a întâlni, în persoana sefului său direct, un pictor cu o pregătire serioasă. A ucenicit pe lângă Franklin Carmichael în perioada când lucrau cot la cot în editura Sampson-Mathews Ltd., din Toronto (A. J. Casson va renunta la plastica de tip comercial abia la vârsta de saizeci de ani, când pozitia sa va fi aceea de vice-presedinte si director artistic al acestei firme).
Revenind unde i-am părăsit pe cei doi, de la Frank Carmichael a deprins Casson arta în care urma să strălucească. Superiorul său ierarhic studiase pictura la Colegiul de Artă din Ontario, iar desenul la Şcoala Tehnică din Toronto. La Grip Limited pictase alături de alti viitori membri ai Grupului Celor Şapte si, în cele din urmă, s-a înscris la Academia Regală de Belle Arte din Antwerp, Belgia. Când a izbucnit primul război mondial si-a întrerupt brusc studiile si a revenit în Canada, unde a împărtit atelierul de lucru cu Tom Thomson. Datorită lui Carmicheal, A. J. Casson este integrat în gruparea de plasticieni modesti: Clubul Lucrătorilor cu Paleta (“The Palette Workers Club”).
A fost prezentat membrilor Grupului celor Sapte de către mai vârstnicul său ocrotitor Franklin Carmichael, cu prilejul introducerii lui în Clubul Artelor si Literelor. În anul 1926, fu anuntat a fi fost desemnat să umple un gol în structura Grupului, în urma plecării lui Frank Johnston. Relatia cu Carmichael, într-un fel didactică, se preschimbă într-o strânsă prietenie ce îi leagă până la stingerea din viată a celui cu opt ani mai vârstnic, în 1945. Franklin Carmichael a jucat un rol de catalizator în existenta artistică a lui A. J. Casson, cum a remarcat un critic de artă canadian.
A. J. Casson nu a împărtăsit interesul celorlalti sase camarazi pentru peisajul de miază noapte, ci s-a aplecat asupra aceluia de miazăzi si din centrul Ontario-ului. Alegerea sa nu vrea să însemne că ar fi dispretuit tehnica, stilul sau optiunile sentimental-peisagistice ale colegilor. Dimpotrivă, cât i-a fost cariera de lungă, el le-a păstrat vii, atunci când ceilalti dispăruseră demult din lume.
În 1925, alături de acelasi Carmichael si de F.H. Brigden, întemeiase Societatea Canadiană de Acuarelisti din Ontario. Respectiva Societate continuă să fiinteze. Majoritatea uleiurilor sale au fost initial tratate ca acuarele, astfel Casson înscriindu-se printre cei mai de seamă utilizatori ai culorilor de apă dintre artistii plastici ai tării sale. Peter Mellen scrie: “Pictând cătune din Ontario, Carmichael si Casson au nădăjduit să facă pentru partea rurală din Ontario ceea ce Jackson făcea pentru Quebec… Acuarelele au dimensiuni surprinzător de mari si aproape aceeasi adâncime a culorii ca si pictura în ulei. Modul cum folosesc culoarea acesti doi artisti în lucrările lor este împrospătător de bogat si de pur; ei mânuiesc acuarelele cu o mare sigurantă. Pun un puternic accent pe desen si au un simt cald pentru peisaj." În 1933, A. J. Casson a devenit membru fondator al Grupului Canadian de Pictori, în urma dizolvării, în anul precedent, a Grupului Celor Şapte. Iar în anul1941 a fost ales presedinte al Societătii Pictorilor din Ontario.
“În urma celui de al doilea război mondial, artele canadiene se schimbară în mod dramatic. Pe neasteptate, peisagistica, principala preocupare a Grupului Celor Şapte si a urmasilor acestora, se demodă. Pictorii mai tineri, explorând zone mai abstracte si mai teoretice, au câstigat recunoasterea gustului public. Dacă primul război mondial a dat nastere, în domeniul artelor plastice, unui nationalism intens canadian, sfârsitul celui de al doilea război mondial a adus după sine un nou internationalism”, a consemnat Christopher E. Jackson.
A. J. Casson s-a stins din viată în anul 1992. Avea vârsta de 94 ani.
În cuvintele aceluiasi Christopher. E. Jackson, “Alfred Joseph (A.J.) Casson a fost martor si a participat la una dintre cele mai bogate perioade ale artei canadiene si, odată cu moartea sa, noi am pierdut o verigă a istoriei noastre artistice.”
A fost înmormântat în preajma altor membri ai Grupului Celor Şapte, în micutul cimitir adiacent Colectiei de Artă Canadiană McMichael, din Kleinburg; terenul acestuia era anume destinat de către sponsor membrilor grupului.
Deoarece a fost atât de mult vorba, în cele de mai sus, despre Grupul Celor Şapte, sunt dator să-l initiez pe cititorul român în componenta acestuia.
Dispusi în ordinea anului de nastere, ei sunt: Maurice Galbraith Cullen (1866-1934); Arthur Henry Howard Heming (1870-1940); Franklin Carmichael (?-1945); James Edward Hervey MacDonald (1873-1932); Tom Thomson (1877-1917); Lawren Harris (1885-1970); acestora li se adaugă, bineînteles, A. J. Casson.
Pe viitor, vom adăsta alături de fiecare dintre ei, pentru a urmări procesul prin care se pot învinge interesele si orgoliile personale în favoarea aspiratiei de a clădi o unitate nouă, în diversitate. E o lectie ce ne poate folosi tuturora astăzi.
Urmând alt destin decât al confratilor săi, Maurice Galbraith Cullen, s-a născut la St. John's, în 1866 (Newfoundland). Când avea patru ani, familia lui se mută la Montreal. Acolo a studiat sculptura, cu Philippe Hébert. Pe urmă plecă la Paris (1888) pentru a se dedica picturii, înscriindu-se la École des Beaux-Arts, unde lucră din 1889 până în 1892. În 1894 si 1895, expuse în capitala Frantei lucrări elaborate la Moret, Giverny si Le Pouldu; s-a deplasat cu Morrice la Venetia, după care a revenit la Montreal în 1895. Verile picta la Beaupré. A hotărât să străbată din nou Europa, între anii 1900 si 1902. A realizat monumente ale eroilor canadieni în Franta, Belgia si Anglia, în cursul anului 1918. A murit la Chambly, Quebec, în 1934.
|
Mihai Radulescu 5/15/2014 |
Contact: |
|
|
