Remember Mihai Rădulescu ( 15 mai 1936 - Ianuarie 2009 )
Mihai Rădulescu (n. 15 mai 1936 în Bucuresti), scriitor , istoric al detentiei române sub comunism, armenolog, cercetător al artelor plastice si editor.
Născut la 15 mai 1936, în Bucuresti, în familia Dumitru si Toni Rădulescu (ambii, fugiti de părinti, în capitală, pentru a-si apăra dragostea), fiul lor unic Mihai este hărăzit unui destin ciudat, numărând atât suisuri cât mai ales coborâsuri, deseori ametitoare, ce au format din el un luptător (caracteristică a multor copii si tineri care au crescut sub comunism, în România).
Refuzând să facă parte din orice organizatie comunistă, în anul II al Facultătii de Filologie, sectia de Limbă si Literatură Engleză, preia chemarea studentilor medicinisti la o demonstratie în Piata Universitătii, convocând numerosi colegi de facultate si alti cunoscuti. Arestat la 4 noiembrie 1956, este condamnat în lotul organizatorilor la patru ani închisoare corectională. Îi efectuează la Jilava, Gherla, Periprava, Salcia, Luciu-Giurgeni, după ce fusese anchetat la Ministerul de Interne.
A avut câteva mari suferinte: oreionul ce nu i-a fost tratat, rămânând astfel fără dreptul la urmasi, avitaminoza A, tratată numai cu o pilulă de polivitamină pe tot parcursul bolii, însotită de 20-30 crize nervoase pe zi, timp de mai bine de o lună. Finalmente, se eliberează din spitalul din Slobozia, bolnav de febră tifoidă si mutat la spitalul de boli contagioase din Bucuresti.
Aceasta l-a scăpat de domiciliul obligatoriu ce-i astepta pe toti cei eliberati în acea perioadă. Reia studiile universitare în 1963, devine licentiat în limbă si literatură engleză si română, iar în continuare se înscrie la doctorat, sub îndrumarea prof. Zoe Dumitrescu-Busulenga, dar nu va întruni conditiile politice necesare sustinerii tezei.
Între timp a fost profesor de liceu, asistent al Facultătii de Limbă Engleză si al Institutului Pedagogic; în 1972 a fost numit prin concurs lector de limbă engleză si franceză la Institutul Teologic de Grad Universitar din Bucuresti, de unde va iesi la pensie la saizeci si cinci de ani.
O boală gravă (astm), coroborată cu alta la fel de gravă de inimă, îl împiedică ani de zile să mai iasă din casă si, din când în când, îl conduce la spital. Aceasta nu-l împiedică să-si continue activitătile de scriitor de beletristică, de istoric al detentiei române sub comunism, de armenolog, de cercetător al artelor plastice si de editor.
După Revolutia Română din 1989 a întemeiat editura Ramida care a functionat timp de zece ani. Scopul ei era publicarea de memorii de detentie si de carte religioasă.
Astăzi are unul dintre cele mai bogate si mai bine organizate site-uri literare si de detentie (LiteraturaSiDetentie.ro) din tară, unde nu demult a deschis un capitol nou: „Cartea Prietenului Meu”, dedicat acelor fosti detinuti sau rudelor acestora, ce nu au bani să-si publice memoriile .
S-a stins din viată, după o perioadă de câtiva ani de suferintă (suferea de astm), în ianuarie 2009.
La 15 mai, Mihai Rădulescu ar fi implinit saptezeci si opt ani.
A plecat dintre noi acum cinci ani, marginalizat de cei care ar fi trebuit să-l respecte ca scriitor, luptător anticomunist, detinut politic, eminent profesor de limbă si literatură engleză, autorul ”Literaturii din Detentie” si al Figurii Stilistice ”Dihotomia antonimică”.
M-am bucurat de prietenia lui, iar în prezent mă bucur de prietenia prietenilor lui: Puiu Dumitru Popescu, Dimitrie Grama, Monica Levinger, Mariana Gurza, Lucian Hetco.
Alătur câteva gânduri închinate memoriei sale...
Ai fost...
Ai fost, sau n-ai fost, ce ai fost?
Mă bântuie-ntrebarea...
Un erudit, cum greu găsesti,
Un generos, peste măsură,
Un literat de anvergură,
Un mentor - sigur adăpost.
Un chip blajin, dar sculptural,
Cu-n grai molcom, dar plin de sfadă,
Fără cuvinte de paradă,
Fără de sfaturi fără rost.
Cu cât mai mult ai suferit,
Cu-atât mai mult ai sfidat moartea;
Să fii ce-ai fost, ai servit cartea,
Iar ce-ai lăsat, e-al vieti-ţi cost...
Apropo de ”dihotomia antonimică”, sau ”dubla personalitate”, după Mihai Rădulescu.
Te-am cunoscut...
Te-am cunoscut întâmplător,
Pe la TV, la ”AS”, se pare;
Cu Todea drept mediator,
Vorbeai de Shakespeare - cercetare.
Erai acasă, cum să spun?!
Pluteai prin secolul în care,
Shakespeare putea părea nebun,
Iar tu-l vedeai modern, îmi pare.
Si-l prezentai drept psiholog,
Si nu ca pe-unul orisicare -
Era, as spune, un prolog,
La ce urma în prezentare.
Renasterea ti-a fost tărâm
Unde-ai tintit dihotomia -
Un Jago ti-a deschis un drum,
Spre ce-ai numit antonimia.
Si-asa ’ntr-o oră, mai putin,
Inventica si-a spus cuvântul -
Stilistica a câstigat,
Iar tu-ai rămas plecat, cu gândul...
Lui Mihai Rădulescu, cu lacrimi...
Au trecut...
Au trecut zile destule
De când soarta te-a luat -
Râsfoind prin amintire
Pe-al meu site de tine-am dat.
La ecourile aprinse
De-al meu ”Povod” blestemat,
În cuvinte aurite
De blestem m-ai dezlegat.
Am simtit c-am făcut bine
Si am si perseverat,
Si ochind în vers durerea,
De trecut m-am scuturat.
Când mi-ai scris că am „condeiul
Uns cu miere” am aflat,
Ce înseamnă să fii mare,
Să fii om adevărat...
Mi-ai fost mentor si prieten,
De la tine-am învătat -
Ce înseamnă suferinta
Si credinta-n Înviat!
|
Boris David 5/15/2014 |
Contact: |
|
|
