Ziua Victoriei
8 mai este considerată Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste si este sărbătorită în Statele Unite, Marea Britanie si majoritatea Europei de Vest.
La 7 mai la 02:40 (CET ) generalul german Alfred Jodl a semnat actul de predare al Germaniei naziste. Actul de predare a fost semnat: din partea Uniunii Sovietice de generalul-maior Ivan Susloparov(reprezentant al lui Stalin la Comandamentul Aliat) si din partea SUA de Generalul Beddel Smith. Capitularea Germaniei naziste a intrat în vigoare la 8 mai, ora 23:01 (CET).
Pe 8 mai 1945, în mai multe orase europene au avut loc festivităti de mare amploare. În Londra, o multime impresionantă s-a adunat în Piata Trafalgar si lângă Palatul Buckingham, unde regele George al VI-lea, regina Elisabeta si Winston Churchill au mers la balcon si au salutat multimea de oameni.
În Statele Unite, presedintele Harry Truman a "dedicat" victoria memoriei predecesorului său, care a murit cu mai putin de o lună înainte de victoria lui Franklin D. Roosevelt , care, a spus el, a fost dedicat cauzei de câstigare a războiului. Steagurile din Statele Unite au rămas în bernă până 12 mai , atunci când perioada de doliu în onoarea lui Roosevelt s-a încheiat.
Predarea oficială a ultimelor fortele germane de ocupatie a avut loc în Insulele Canalului la 9 mai 1945.
La 8 mai 1945, premierul britanic Winston Churchill îsi anunta natiunea că Germania capitulase cu o zi înainte la Reims, cartierul general al fortelor anglo-americane: „Ieri la 2.41 dimineata, la cartierul generalului Eisenhower, generalul Jodl, reprezentantul Înaltului Comandament German si marele amiral Doenitz, desemnat sef al statului german, au semnat actul capitulării neconditionate al întregului teritoriu german terestru si maritim si aerian, în fata Fortelor Aliate si, în acelasi timp, în fata Înaltului Comandament Sovietic. Ostilitătile se vor încheia oficial la un minut după miezul noptii, în această noapte, dar pentru salvarea de vieti omenesti încetarea focului a fost anuntată încă de ieri pe întreaga linie a frontului”.
În timp ce Londra celebra sfârsitul războiului în Europa, Germania mai semna o dată capitularea. Stalin fusese extrem de nemultumit că generalii germani evitaseră să capituleze în fata maresalului sovietic Jukov, cel care cucerise Berlinul. Anglo-americanii s-au grăbit să îi dea satisfactie. Dar cum semnarea de la Berlin s-a făcut ca si la Reims în toiul noptii, diferenta de fus orar a permis Moscovei să declare că Ziua Victoriei este 9 Mai si nu 7, când semnareră inital Aliatii, si nici 8 Mai, când Churchill făcuse anuntul.
Aceste frictiuni între învingători s-au amplificat în anii următori până la împărtirea Europei în două blocuri ostile. Victoria contra lui Hitler a avut efecte profund diferite asupra statelor traversate de tăvălugul războiului. Locuitorii tărilor unde ajunseseră trupele anglo-americane, precum belgienii, olandezii sau belgienii, aveau toate motivele de bucurie. Iar francezii avuseseră parte de sărbătoare cu multe luni înainte de capitularea Germaniei.
Eliberarea Parisului
Astfel la 25 august 1944, după sase zile de lupte de stradă, francezii celebraseră eliberarea Parisului si întoarcerea generalului Charles de Gaulle, trecut pe sub Arcul de Triumf în fruntea trupelor franceze.
„Nu ne vom ascunde emotia adâncă si sacră. Acestea sunt minute care depăsesc cu mult bietele noastre vieti. Parisul! Parisul lovit! Parisul înfrânt! Parisul martirizat! Dar si Parisul eliberat! Eliberat prin propriile forte, eliberat de oamenii săi cu ajutorul armatelor franceze, cu sprijinul si ajutorul întregii Frante, al Frantei luptătoare, al Frantei unice, al Frantei adevărate, al Frantei eterne!”, declama generalul de Gaulle.
Ce omitea generalul De Gaulle în discursul său de victorie a fost că recuperarea Parisului intact de la ocupantii nazisti se datora în primul rând marii debarcări aliate în Normandia. Francezii au fost ajutati masiv de englezi si americani să-si elibereze tara, iar generalii germani în retragere au ignorat ordinul lui Hitler de a arunca în aer monumentele Parisului, începând cu istoricele poduri de peste Sena.
Varsovia, distrusă de război
Spre deosebire de Paris, Varsovia a avut o soartă cruntă.
Si Franta, si Polonia au avut guverne în exil la Londra, iar în timpul ocupatiei, rezistenta poloneză, ca si cea franceză, a fost bine organizată. Dar în Polonia, Stalin a înlocuit ocupatia nazistă cu cea sovietică în cel mai brutal mod cu putintă. La începutul lui august 1944, avioanele URSS au survolat Varsovia, dând polonezilor semnalul că pot declansa bătălia pentru capitală. Dar sovieticii au asteptat la numai 15 km de Vistula până când nazistii au transformat Varsovia în ruine. Întrebat de Churchill de ce nu îi ajută pe polonezi, Stalin replicase că nu se amestecă în „aventura teribilă si nesocotită de la Varsovia”. De fapt, abia astepta să ocupe, fără opozitie, Polonia.
La 9 octombrie 1944, când la întâlnirea de la Moscova, Churchill a stabilit cu Stalin celebrul acord de procentaj, Marea Britanie mai spera încă să mentină în Polonia echilibrul între influenta occidentală si cea sovietică. Paritatea de 50 - 50 a fost însă o iluzie. O iluzie a fost si ideea unei minime deschideri în România, unde procentele fuseseră de 90% pentru URSS si 10% pentru Vest. Prin urmare, în momentul capitulării Germaniei pe 7-9 mai 1945, nici Polonia, nici România, nici alte tări din Est nu puteau sărbători cu adevărat. Se aflau deja sub ocupatie sovietică.
Românii si-au eliberat singuri capitala
Spre deosebire de polonezi, românii îsi eliberaseră singuri capitala prin lovitura de la 23 august 1944, dar Moscova a impus în martie 1945 guvernul pro-sovietic Groza. Cu armata română luptând în Vest, fără sprijinul Aliatilor si cu soarta Ardealului incertă, regele Mihai nu avusese de ales.
Dar până si diplomatii occidentali de la Bucuresti erau socati de nepăsarea cu care sefii lor acceptau sovietizarea României. Churchill îsi certa ambasadorul îngrijorat repetându-i că „noi, britanicii, avem interese de doar 10% în România si nu suntem decât spectatori”.
De altfel, la prima paradă de 9 Mai, cea din 1945, unul dintre cele două batalioane care au defilat prin fata regelui si a Comisiei Aliate de Control, apartinea NKVD. A doua zi, de 10 Mai, Ziua Natională, bucurestenii îl ovationau pe rege. Dar zarurile erau deja aruncate.
Ziua Victoriei, celebrată la Moscova la 24 iunie 1945, revitalizează Maica Rusie
La Moscova, Ziua Victoriei s-a celebrat în 1945 nu pe 9 mai, ci în duminica de 24 iunie. Se marcau astfel cinci ani de la izbucnirea Marelui Război pentru Apărarea Patriei, război declansat de Hitler contra URSS la 22 iunie 1940.
Nevoia de a-i motiva pe oameni să lupte îl făcuse pe Stalin să accepte revitalizarea simbolurilor Sfintei Rusii. În timpul războiului, multe biserici s-au redeschis si inclusiv parada de la 24 iunie cuprinde scene din mitologia taristă a puterii.
Generalul Jukov apare pe cal alb, ca în iconografia ortodoxă, iar steagurile armatelor lui Hitler sunt azvârlite lângă mausoleul lui Lenin si tribuna lui Stalin ca odinioară steagurile lui Napoleon la picioarele tarului. Dar acest respiro ideologic a fost de scurt.
Stalin, deranjat de entuziasmul cu care populatia vorbea despre Jukov, despre alti maresali si generali ai Uniunii Sovietice, despre rolul pe care ei îl jucaseră în victoria finală, Stalin, speriat practic, începe să îi îndepărteze. Jukov va fi trimis într-o regiune militară, nu departe de Moscova, alti maresali vor fi arestati. Maresalii si generalii erau ascultati, convorbirile telefonice le erau ascultate încă din 1943. Multe dintre aceste ascultări de telefoane s-au soldat cu executia unor generali, cu degradarea unor maresali, cu închiderea lor.
Semnificatii diferite în Est si în Vest
9 Mai a devenit sărbătoare oficială în URSS în 1946, iar statele comuniste, inclusiv România, i-au urmat exemplul. Occidentalii au fost însă ezitanti. Tinând seama de capitularea Japoniei, Washingtonul si Londra sărbătoresc victoria în august, respectiv în septembrie. Iar în Franta numai insistentele veteranilor de război au tinut capitularea Berlinului pe lista sărbătorilor nationale. De fapt, într-o Europă liberă, întărită economic de planul Marshall american, celebrarea înfrângerii Germaniei si-a pierdut repede semnificatia. Pentru păstrarea păcii, la 9 mai 1950, ministrul de externe francez, Robert Schuman a propus înfiintarea Comunitătii Europene a Cărbunelui si Otelului, nucleul franco-german al viitoarei Uniuni Europene.
„Pacea mondială nu poate fi asigurată fără eforturi creatoare proportionale cu dimensiunea pericolelor care o amenintă. O Europă unificată nu a putut fi realizată până acum si am avut război. Europa nu se poate construi dintr-o dată si potrivit unui singur plan. Poate fi construită prin pasi concreti care să creeze o solidaritate de facto. Pentru ca natiunile Europei să se apropie este necesară eliminarea vechii adversităti dintre Franta si Germania”, spunea Schuman.
După dezmembrarea URSS în 1991 si preocupată de sprijinul politic si economic al Vestului, inclusiv al Germaniei, nici Moscova lui Boris Eltin nu a mai acordat multă importantă celebrării Victoriei din Marele Război pentru Apărarea Patriei. Politica lui Vladimir Putin - de refacere a visului imperial rusesc - este însă perfect ilustrată de grandoarea defilărilor care au loc de fiecare 9 Mai la Kremlin.
|
Mitel Popa 5/9/2014 |
Contact: |
|
|
