Ziua Victoriei
8 mai este consideratã Ziua Victoriei împotriva Germaniei naziste si este sãrbãtoritã în Statele Unite, Marea Britanie si majoritatea Europei de Vest.
La 7 mai la 02:40 (CET ) generalul german Alfred Jodl a semnat actul de predare al Germaniei naziste. Actul de predare a fost semnat: din partea Uniunii Sovietice de generalul-maior Ivan Susloparov(reprezentant al lui Stalin la Comandamentul Aliat) si din partea SUA de Generalul Beddel Smith. Capitularea Germaniei naziste a intrat în vigoare la 8 mai, ora 23:01 (CET).
Pe 8 mai 1945, în mai multe orase europene au avut loc festivitãti de mare amploare. În Londra, o multime impresionantã s-a adunat în Piata Trafalgar si lângã Palatul Buckingham, unde regele George al VI-lea, regina Elisabeta si Winston Churchill au mers la balcon si au salutat multimea de oameni.
În Statele Unite, presedintele Harry Truman a "dedicat" victoria memoriei predecesorului sãu, care a murit cu mai putin de o lunã înainte de victoria lui Franklin D. Roosevelt , care, a spus el, a fost dedicat cauzei de câstigare a rãzboiului. Steagurile din Statele Unite au rãmas în bernã pânã 12 mai , atunci când perioada de doliu în onoarea lui Roosevelt s-a încheiat.
Predarea oficialã a ultimelor fortele germane de ocupatie a avut loc în Insulele Canalului la 9 mai 1945.
La 8 mai 1945, premierul britanic Winston Churchill îsi anunta natiunea cã Germania capitulase cu o zi înainte la Reims, cartierul general al fortelor anglo-americane: „Ieri la 2.41 dimineata, la cartierul generalului Eisenhower, generalul Jodl, reprezentantul Înaltului Comandament German si marele amiral Doenitz, desemnat sef al statului german, au semnat actul capitulãrii neconditionate al întregului teritoriu german terestru si maritim si aerian, în fata Fortelor Aliate si, în acelasi timp, în fata Înaltului Comandament Sovietic. Ostilitãtile se vor încheia oficial la un minut dupã miezul noptii, în aceastã noapte, dar pentru salvarea de vieti omenesti încetarea focului a fost anuntatã încã de ieri pe întreaga linie a frontului”.
În timp ce Londra celebra sfârsitul rãzboiului în Europa, Germania mai semna o datã capitularea. Stalin fusese extrem de nemultumit cã generalii germani evitaserã sã capituleze în fata maresalului sovietic Jukov, cel care cucerise Berlinul. Anglo-americanii s-au grãbit sã îi dea satisfactie. Dar cum semnarea de la Berlin s-a fãcut ca si la Reims în toiul noptii, diferenta de fus orar a permis Moscovei sã declare cã Ziua Victoriei este 9 Mai si nu 7, când semnarerã inital Aliatii, si nici 8 Mai, când Churchill fãcuse anuntul.
Aceste frictiuni între învingãtori s-au amplificat în anii urmãtori pânã la împãrtirea Europei în douã blocuri ostile. Victoria contra lui Hitler a avut efecte profund diferite asupra statelor traversate de tãvãlugul rãzboiului. Locuitorii tãrilor unde ajunseserã trupele anglo-americane, precum belgienii, olandezii sau belgienii, aveau toate motivele de bucurie. Iar francezii avuseserã parte de sãrbãtoare cu multe luni înainte de capitularea Germaniei.
Eliberarea Parisului
Astfel la 25 august 1944, dupã sase zile de lupte de stradã, francezii celebraserã eliberarea Parisului si întoarcerea generalului Charles de Gaulle, trecut pe sub Arcul de Triumf în fruntea trupelor franceze.
„Nu ne vom ascunde emotia adâncã si sacrã. Acestea sunt minute care depãsesc cu mult bietele noastre vieti. Parisul! Parisul lovit! Parisul înfrânt! Parisul martirizat! Dar si Parisul eliberat! Eliberat prin propriile forte, eliberat de oamenii sãi cu ajutorul armatelor franceze, cu sprijinul si ajutorul întregii Frante, al Frantei luptãtoare, al Frantei unice, al Frantei adevãrate, al Frantei eterne!”, declama generalul de Gaulle.
Ce omitea generalul De Gaulle în discursul sãu de victorie a fost cã recuperarea Parisului intact de la ocupantii nazisti se datora în primul rând marii debarcãri aliate în Normandia. Francezii au fost ajutati masiv de englezi si americani sã-si elibereze tara, iar generalii germani în retragere au ignorat ordinul lui Hitler de a arunca în aer monumentele Parisului, începând cu istoricele poduri de peste Sena.
Varsovia, distrusã de rãzboi
Spre deosebire de Paris, Varsovia a avut o soartã cruntã.
Si Franta, si Polonia au avut guverne în exil la Londra, iar în timpul ocupatiei, rezistenta polonezã, ca si cea francezã, a fost bine organizatã. Dar în Polonia, Stalin a înlocuit ocupatia nazistã cu cea sovieticã în cel mai brutal mod cu putintã. La începutul lui august 1944, avioanele URSS au survolat Varsovia, dând polonezilor semnalul cã pot declansa bãtãlia pentru capitalã. Dar sovieticii au asteptat la numai 15 km de Vistula pânã când nazistii au transformat Varsovia în ruine. Întrebat de Churchill de ce nu îi ajutã pe polonezi, Stalin replicase cã nu se amestecã în „aventura teribilã si nesocotitã de la Varsovia”. De fapt, abia astepta sã ocupe, fãrã opozitie, Polonia.
La 9 octombrie 1944, când la întâlnirea de la Moscova, Churchill a stabilit cu Stalin celebrul acord de procentaj, Marea Britanie mai spera încã sã mentinã în Polonia echilibrul între influenta occidentalã si cea sovieticã. Paritatea de 50 - 50 a fost însã o iluzie. O iluzie a fost si ideea unei minime deschideri în România, unde procentele fuseserã de 90% pentru URSS si 10% pentru Vest. Prin urmare, în momentul capitulãrii Germaniei pe 7-9 mai 1945, nici Polonia, nici România, nici alte tãri din Est nu puteau sãrbãtori cu adevãrat. Se aflau deja sub ocupatie sovieticã.
Românii si-au eliberat singuri capitala
Spre deosebire de polonezi, românii îsi eliberaserã singuri capitala prin lovitura de la 23 august 1944, dar Moscova a impus în martie 1945 guvernul pro-sovietic Groza. Cu armata românã luptând în Vest, fãrã sprijinul Aliatilor si cu soarta Ardealului incertã, regele Mihai nu avusese de ales.
Dar pânã si diplomatii occidentali de la Bucuresti erau socati de nepãsarea cu care sefii lor acceptau sovietizarea României. Churchill îsi certa ambasadorul îngrijorat repetându-i cã „noi, britanicii, avem interese de doar 10% în România si nu suntem decât spectatori”.
De altfel, la prima paradã de 9 Mai, cea din 1945, unul dintre cele douã batalioane care au defilat prin fata regelui si a Comisiei Aliate de Control, apartinea NKVD. A doua zi, de 10 Mai, Ziua Nationalã, bucurestenii îl ovationau pe rege. Dar zarurile erau deja aruncate.
Ziua Victoriei, celebratã la Moscova la 24 iunie 1945, revitalizeazã Maica Rusie
La Moscova, Ziua Victoriei s-a celebrat în 1945 nu pe 9 mai, ci în duminica de 24 iunie. Se marcau astfel cinci ani de la izbucnirea Marelui Rãzboi pentru Apãrarea Patriei, rãzboi declansat de Hitler contra URSS la 22 iunie 1940.
Nevoia de a-i motiva pe oameni sã lupte îl fãcuse pe Stalin sã accepte revitalizarea simbolurilor Sfintei Rusii. În timpul rãzboiului, multe biserici s-au redeschis si inclusiv parada de la 24 iunie cuprinde scene din mitologia taristã a puterii.
Generalul Jukov apare pe cal alb, ca în iconografia ortodoxã, iar steagurile armatelor lui Hitler sunt azvârlite lângã mausoleul lui Lenin si tribuna lui Stalin ca odinioarã steagurile lui Napoleon la picioarele tarului. Dar acest respiro ideologic a fost de scurt.
Stalin, deranjat de entuziasmul cu care populatia vorbea despre Jukov, despre alti maresali si generali ai Uniunii Sovietice, despre rolul pe care ei îl jucaserã în victoria finalã, Stalin, speriat practic, începe sã îi îndepãrteze. Jukov va fi trimis într-o regiune militarã, nu departe de Moscova, alti maresali vor fi arestati. Maresalii si generalii erau ascultati, convorbirile telefonice le erau ascultate încã din 1943. Multe dintre aceste ascultãri de telefoane s-au soldat cu executia unor generali, cu degradarea unor maresali, cu închiderea lor.
Semnificatii diferite în Est si în Vest
9 Mai a devenit sãrbãtoare oficialã în URSS în 1946, iar statele comuniste, inclusiv România, i-au urmat exemplul. Occidentalii au fost însã ezitanti. Tinând seama de capitularea Japoniei, Washingtonul si Londra sãrbãtoresc victoria în august, respectiv în septembrie. Iar în Franta numai insistentele veteranilor de rãzboi au tinut capitularea Berlinului pe lista sãrbãtorilor nationale. De fapt, într-o Europã liberã, întãritã economic de planul Marshall american, celebrarea înfrângerii Germaniei si-a pierdut repede semnificatia. Pentru pãstrarea pãcii, la 9 mai 1950, ministrul de externe francez, Robert Schuman a propus înfiintarea Comunitãtii Europene a Cãrbunelui si Otelului, nucleul franco-german al viitoarei Uniuni Europene.
„Pacea mondialã nu poate fi asiguratã fãrã eforturi creatoare proportionale cu dimensiunea pericolelor care o amenintã. O Europã unificatã nu a putut fi realizatã pânã acum si am avut rãzboi. Europa nu se poate construi dintr-o datã si potrivit unui singur plan. Poate fi construitã prin pasi concreti care sã creeze o solidaritate de facto. Pentru ca natiunile Europei sã se apropie este necesarã eliminarea vechii adversitãti dintre Franta si Germania”, spunea Schuman.
Dupã dezmembrarea URSS în 1991 si preocupatã de sprijinul politic si economic al Vestului, inclusiv al Germaniei, nici Moscova lui Boris Eltin nu a mai acordat multã importantã celebrãrii Victoriei din Marele Rãzboi pentru Apãrarea Patriei. Politica lui Vladimir Putin - de refacere a visului imperial rusesc - este însã perfect ilustratã de grandoarea defilãrilor care au loc de fiecare 9 Mai la Kremlin.
|
Mitel Popa 5/9/2014 |
Contact: |
|
|
