O privire, personala, despre marea scriitoarea Virginia Woolf
Incep sa scriu aceste randuri constienta de delicatetea subiectului…
A scrie despre Virginia Woolf este ca si cum ai descrie o zi capricioasa de noiembrie, cu norii fugariti de vant pe cerul albastru, cu sorele ce apare cand si cand bucuros de o efemera victorie…
A srie despre Virginia este ca si cum ai incerca sa descry vantul ce sufla, mangaie, canta, zboara, zburda, plange sau urla…
A scrie despre Virginia este a descrie coama copacilor sub mangaierea vantului, bazaitul albinelor ce te ignora complet adancite in lucrul lor, sau zborul fluturelui cu suflet de dendi ce se asaza mereu pe o alta floare in cautarea “florii vietii lui”…
A scrie despre Virginia, despre care s-a scris atat, este a incerca imposibilul; si ea ca norul, vantul, albina, fluturele a atins delicat, cu varful degetelor sau cu o mana mai grea adevarul vietii. Cand a hotarat sa devina scriitoare Virginia si-a pus in fata o grea sarcina, dat fiind conditia femeii-scriitor in Anglia la acel timp.
Inarmata cu un spirit acut de observatie si talent innascut pentru scris, Virginia a redat viata, simtirile si trairile ei cat si ale personajelor romanelor ei, in mod sincer, diferit de ceeace s-a facut pana la ea.
Virginia m-a cucerit de la primele randuri ale nuvelei “Farul”; a urmat apoi “Orlando”, carte foarte controversata, dar care mi-a placut foarte mult.
Citind Biografia Virginiei Woolf scrisa de Quentin Bell, corespondenta ei editata de Nigel Nicolson si Joanne Trautmann, precum si jurnalele editate de Anne Oliver Bell, admiratia mea pentru scriitoarea autodidacta a crescut.
Virginia a stiut sa imbine lucrul de zi cu zi cu obligatiile sociale. Fiecare evenimment, intalnire, ceai de dupa amiaza cu prietenii, a adaugat la “banca de date” exemple de caractere si situatii pe care le va folosi in scrierile ei de mai tarziu.
Am inteles ca nu trebuie sa colinzi mari si tari pentru a-ti completa fisele personajelor; am inteles ca observarea naturii cu ciclurile ei iti ofera minunate clipe in care te simti aproape de facatorul acestei lumi. Virginia a fost adesea beneficiara acestor stari si emotii singulare, revelatii pe care le-a trait contempland flori, pasari sau insecte.
Asa au fost scrise schitele cu stralucire de giuvaer, ratacite printre scrisorile personale ale Virginiei si adunate de David Bradshaw intr-o minunata carticica intitulata “Carlyl’s House”,cu o inspirata prefata scrisa de Doris Lessing.
Am citit si recitit aceste schite; m-am imaginat stand in fotoliul in care a stat Virginia cand le-a scris, cu planseta de lemn in brate si calimara cu cerneala pe aproape; mi-am imaginat ca le scriu chiar eu, mana fiindu-mi calauzita de Virginia. M-am intristat adesea ca nu am gasit cuvantul care sa ilustreze cel mai bine idea sau simtirea mea si, o data in plus, am inteles ca oricat de bogata ar fi o limba, ramane in urma trairilor, intuitiei si a jocurilor mintii.
Virginia si-a oferit viata ca experiment al scrisului, ca un exercitiu de stil; a revolutionat felul de a scrie memoriile. A asternut sincer pe hartie ceeace a simtit si observat in temperamentul oamenilor incepand cu ea insasi.
Virginia isi poate scrie amintirile la momente distantate in timp, si ele sunt de fiecare data diferite; scuza Virginiei este ca “suntem facuti si refacuti continuu…pesoane diferite obtin de la noi cuvinte diferite”. Departe de a insemna nesinceritate sau manipulare a adevarului, acest lucru arata ca momentul present este imbogatit de cel trecut cat si invers, imaginea viitorului jucand un rol important in scrisul Virginiei.
Virginia Woolf crede ca pentru a spune intreaga poveste a unei vieti, naratorul trebuie sa separe cele doua nivele de existenta ale persoanei respective: fizic (desfasurarea rapida a faptelor si a actiunilor) si spiritual (momentul solemn al emotiei singulare).
Pana la Woolf, memoriile si biografiile au fost o simpla insirare de evenimente si fapte din viata persoanei careia I se scria biografia. Interesanta pentru istoria literara, aceasta insiruire era plicticoasa pentru cititorul de rand.
O comparatie intre romanul “Farul” si “Momente de existenta”, o autobiografie scrisa mai tarziu, ilustreaza cele de mai sus. “Momente” scrisa la o varsta matura, scrisa pentru o audienta mai putin romantica, este diferita fundamental de prima relatare.
Referitor la timpul ce trece foarte repede, fapt care o preocupa destul de mult, Virginia scrie in Jurnalul ei, intr-o noapte de ianuarie 1919 (cu o saptamana inainte de a implini 37 de ani), ca s-a hotarat sa stea acasa in fiecare seara pentru a scrie cateva randuri despre fiecare din prietenii ei si situatia in care se afla relatia ei de amicitie cu ei. Face acest lucru pentru ca batrana doamna de 50 de ani (care va fi ea peste 13 ani), sa beneficieze de aceste notite si, cand isi va scrie autobiografia, sa aiba recordul faptelor, deoarece “faptele si trairile nu exista decat dupa ce au fost asternute pe hartie”.
Un bun scriitor dispune de o bogatie de imagini, trairi, caractere gata de a fi introduse in lucrarile lui. De unde provine acest bagaj de fapte si observatii in opera Virginiei Woolf?
Asa cum stim bine, copilaria individului joaca un rol important in formarea personalitatii de mai tarziu.
Virginia s-a nascut in 1882 intr-o familie cu multi copii, in care mama a jucat rol important in educatie iar tatal, in instruirea si dezvoltatarea intelectuala a copiilor. Virginia este a treia in linie intre cei patru copii ai Juliei si Leslie Stephen (a sasea daca luam in considerare cei trei copii proveniti din prima casatorie a mamei ei), pozitie am zice privilegiata. Este deasemenea preferata tatalui care-I da in grija biblioteca lui. Cand isi pierde mama, sora ei mai mare devine o a doua mama pentru ea. La numai doi ani de la moartea Juliei Stephen, Virginia isi pierde sora iubita, fapt ce o cufunda intr-o criza de depresie acuta, prima din crizele de depresie ce o vor bantui intreaga viata.
Nimic nu a indepartat-o pe Virginia de telul vietii ei de a deveni scriitoare. Invatam de la ea ca numai talentul nu ajuta o persoana sa devina scriitor; trebuie dezvoltat vocabularul, viata spirituala; trebuie dezvoltat limbajul, bogatia metaforei ceace se face prin citit, observatie si munca asidua zi de zi, perseverenta.
Grija pentru detaliu, ascutimea observatiei, alegerea cuvintului potrivit, frumusetea adjectivului, a metaforei sunt numai cateva din caracteristicile scrisului Virginiei Woolf.
Maiestria cu care sunt puse impreuna cuvinetele ne face sa ne gandim la un virtuos al instrumentului musical, care a invatat sa cante la acel instrument la frageda varsta de cinci ani si care, si-a continuat perfectionarea zi de zi pana ce, cantecul lui a devenit un joc de copil.
Toronto ON
Nota Observator
Doamna arhitecta Mariana Popa este si poeta, scriitoare, laureata a cenaclului Nicapetre de pe langa Observatorul.
|
Mariana Popa 5/6/2014 |
Contact: |
|
|
