Despre frumusete si frumos ( 3 )
Anticii, care în vederea salvgardării armoniei sociale, au elaborat dictonul ce recomandă evitarea discutării gusturilor, socoteau că frumusetea stimulează mai degrabă plăcerea sensorială decât plăcerea intelectuală. Părerea a rămas până în prezent unul din cele mai populare arhaisme, constituind de altfel si motivul pentru care la începutul secolului XVIII, atunci când filosofia artei a devenit independentă, tânăra ramură a cunoasterii s-a numit “estetică” {de la grecescul aisthesis=simt, senzatie). Dar în vremea noastră această opinie asociată cu democratia rău înteleasă a condus din păcate, la rezultate neprevăzute de antici.
Să vedem însă mai întâi care este deosebirea dintre cele două forme de plăcere. Dacă de pildă beau acompaniat de prieteni o Grasă de Cotnari îmbătrânită cu pricepere sau atunci când mănânc ciocolată Lindt împreună cu femeia iubită, fără îndoială că plăcerea mea este pur senzorială. Buchetul vinului si aroma ciocolatei se adresează direct simturilor, iar intelectul meu nu este solicitat decât poate dacă trebuie să-mi drămuiesc caloriile, însă acesta nu este fireste o plăcere. Dar atunci când citesc un roman, sunt interesat cu precădere în ceeace spune autorul si nu în literele ori sunetele corespunzătoare lor, folosite pentru transmiterea gândirii sale.
Eleganta si bogătia limbajului, modul în care se desfăsoară actiunea, suspensul, îmbinarea echilibrată a descrierilor, a dialogurilor si a comentariilor toate se adresează fireste simturilor, dar nu ca producătoare de plăcere senzorială cum fac vinul si ciocolata, fiindcă în cazul lecturii simturile au numai rolul de-a prezenta mintii obiectul contemplat. De aceea s-a considerat că simtul gustului si al mirosului nu pot singure să justifice interesul nostru pentru frumos.
Si fiindcă răspunsul la gust si miros este determinat de factori bio-psihologici strict personali, unele persoane simt în loc de plăcere o repulsie organică atunci când trebuie de pildă să ingereze brânzeturile notorii Limburger ori Morbier.
Deci nu se poate să nu accept că unora dintre dumneavoastră ar fi posibil să vă placă mai mult decat mie vinul de Murfatlar sau ciocolata Purdy’s.
La asemenea plăceri se refereau anticii atunci când spuneau că gusturile nu se discută.
În artă si cultură lucrurile însă s-ar cuveni să se petreacă altminteri, ele fiind guvernate prin consens comunitar bazat pe criterii rationale, nu după mofturi egotiste de natură senzorială.
Dar în societatea democratică modernă s-a încetătenit de-o vreme ideea că nu este admisibil nici măcar să gândim că gustul nostru estetic poate fi superior fată de al celor din jur.
Asta ar însemna - se insinuează - că negăm aproapelui dreptul de a fi ceea ce este. Din nefericire modul acesta de-a gândi s-a dovedit nu numai usor imoral si antisocial, dar si pernicios.
Totul a început cu Marcel Duchamp, prietenul lui Brâncusi.
Când în 1992 am vizitat Muzeul de Artă Modernă din Basel m-a socat descoperirea printre exponate a unui urinal din portelan, ca acelea instalate în closetele publice, semnat R. Mutt.
O notă explicativă lămurea vizitatorii că lucrarea era “opera” lui Duchamp, initial prezentată în 1917 sub titlul de Fântâna la expozitia Artistilor Independenti din Paris.
Alte sase muzee din lume posedă si ele copii, iar a opta replică s-a vândut în 1999 pentru 1, 7 milioane de dolari US într-o licitatie Sotheby
De un secol si mai bine gestul lui Duchamp si-a găsit numerosi imitatori ale căror elucubratii “artistice” au devenit, odată cu trecerea timpului, tot mai scandaloase.
Astfel în 1999, Tracey Emin, membră a grupării YBAs (Young British Artists), fiind inclusă printre finalistii prestigiosului Premiu Turner a expus la Tate Gallery din Londra instalatia My Bed. Exponatul consta din patul autoarei cu asternutul răvăsit si cearsafurile murdărite cu dejectii umane, totul încojurat de gunoaie si obiecte de uz comun.
Printre acestea erau o pereche de chiloti pătati cu secretii menstruale, condonuri uzate si o pereche de papuci. Emin a declarat că patul era în starea în care s-a aflat atunci când ea a zăcut mai multe zile pradă unei depresiunii cauzate de nefericire în dragoste. Desi nu a luat premiul Turner în anul acela, My Bed a lansat-o pe Emin.
În prezent ea este academician, profesoară la Royal Academy of Arts, iar în 2013 a primit Ordinul Imperiului Britanic (CBE) cu grad de comandor. My Bed a fost cumpărat de colectionarul londonez Charles Saatchi pentru 150.000 de lire sterline.
Un alt creator, Romuald Hazoumé din Bénin, a produs între 1997 si 2005 La Bouche du Roi, o instalatie de 10x2,9 metri compusă din 304 de canistre pentru benzină, ceva mirodenii si o bandă sonoră. Aranjamentul pe sol a canistrelor de culoare neagră intentionează să sugereze încărcătura unei nave folosite pentru transportul de sclavi africani destinati pietelor celor două Americi. Pentru organizarea elementelor componente Hazoumé recunoaste că s-a inspirat dintr-o stampă tipărită în 1778 reprezentând corabia Brookes, un vas englezesc construit special pentru acel comert inuman. Cu ocazia aniversării a 200 de ani de la desfintarea sclaviei, lucrarea a fost achizitionată de British Museum la pretul de 130.000 lire sterline, iar după aceea a făcut timp de doi ani obiectul unei expozitii itinerante prin marile orase Britanice.
Când Duchamp si-a expus Fântâna, aceasta a fost ascunsă privirii publicului pe toată durata expozitiei respective.
Dar în 2008 un grup de 500 profesionisti britanici din domeniul artei au proclamat-o drept cea mai importantă lucrare artistică a secoluli XX. Meritul lui Duchamp ar consta în aceea că investind un obiect găsit cu noi întelesuri el a abolit legătura dintre munca depusă de artist si valoarea operei create, inventând totodată arta conceptuală considerată a fi apexul libertatii de auto-exprimare. Intr-un cuvânt orice, chiar dacă repudiază frumosul si violează bunul gust poate fi artă.
Scriitorul englez Charles Morgan si-a mărturisit cândva convingerea că artistii adevărati reproduc cuvântul lui Dumnezeu. Oare corifeii auto-exprimării pe cine ascultă?
|
Gabriel Watermiller 5/2/2014 |
Contact: |
|
|
