13 - 15 I u n i e 1990 sau VISUL UNOR NOPTI DE VARA
Fenomenul “Piata Universitatii” este acum istorie.
Colbul uitarii s-a aternut peste amintirea unor zile si nopti petrecute intr-o atmosfera plina de sperante si iluzii, in care visele de libertate se infiripau sub balconul Universitatii de unde legendarul lider al studentilor Marian Munteanu dirija actiunile lor de protest. Un numar impresionant de reprezentanti ai Societatii civile, membri ai AFDPR, ai Ligii Studentilor, ai Grupului pentru Dialog Social si multi locuitori pasnici ai Capitalei sau din judetele invecinate, niste “golani”, cum i-a numit presedintele emanat in valtoarea evenimentelor din Decembrie, veneau zilnic sa protesteze impotriva deturnarii idealurilor revolutiei, sa ceara democratizarea institutiilor Statului, aplicarea punctului 8 al Proclmatiei de la Timisoara si independenta Televiziunii care continua sa minta chiar si dupa ce isi schimbase sigla in TVRL. Jos, in mijlocul multimii din Piata Universitatii, vicepresedintele Organizatiei fostilor detinuti politici, bunul meu prieten Octavian Radulescu, cu entuziasmul si energia-i binecunoscute incerca sa trezeasca constiintele adormite dupa lunga noapte a tiraniei in care fusese arestat prima oara de pe bancile liceului pentru convingerile lui anticomuniste, petrecandu-si apoi cei mai frumosi ani ai tineretii la Aiud si la Canalul Mortii. Dupa luarile de cuvant ale participantilor veniti din toate colturile tarii se desfasurau spectacole de sunet si lumina care se prelungeau pana dupa miezul noptii. Prin celebrul balcon al Universitatii s-au perindat atunci o sumedenie de oameni proveniti din toate paturile sociale, scriitori, filozofi, studenti, militari, actori, muzicieni, slujitori ai altarului, poeti, jurnalisti, tarani, profesori, matematicieni, oameni de rand care aduceau mesaje de pretutineni, toti manifestandu-si atasamentul fata de uriasa miscare de protest din “Zona Libera de Neocomunism” de la kilometrul zero al Capitalei, iar de peste hotare soseau mesaje de sprijin, multe personalitati de marca declarandu-se la randul lor “golani”, intrucat acest epitet ce se dorise peiorativ devenise un titlu de mandrie. Sperantele si visele faurite in acea lunga vara fierbinte au fost insa inabusite cu brutalitate in cele trei zile de apocalips in care iadul coborise pe pamant iar protestatarii erau vanati precum animalele de oamenii adancurilor veniti la chemarea celei mai autorizate voci ale Statului sa faca “curatenie” in Piata Universitatii. Secventele de cosmar care au facut inconjurul lumii imi dau si astazi fiori cand retraiesc afectiv scenele in care ortacii lui Cozma dirijati de agenti reactivati ai fostei securitati loveau cu bate, topoare si rangi de fier tot ce misca in zona cuprinsa intre Piata Universitatii, Hotelul Inter si Teatrul National unde se aflau instalate corturile grevistilor foamei pe care i-au maltratat cu un sadism de neimaginat. Nu ne propunem in acest remember sa stabilim cine sunt autorii din culise ai declansarii valului de ura care a dus la varsarea sangelui nevinovat si la atrocitatile savarsite la UM a securitatii din Magurele unde au fost dusi si anchetati cu brutalitate peste o mie de tineri participanti, deoarece ei se cunosc, nici sa cerem anchetarea si aducerea lor in fata justitiei intrucat majoritatea lor ocupa astazi functii care le asigura impunitatea iar in justitie se gasesc inca magistrati dintre cei care au semnat atunci sute de ordine de arestare a participantilor la acel miting maraton. De altfel, putinii vinovati au fost gratiati de presedintele Iliescu sau au fost eliberati in urma aplicarii mecanismului recursului in anulare care a scos din inchisori pe toti marii vinovati ai faradelegilor savarsite inainte si dupa Revolutie. Ca participant activ impreuna cu intreaga mea familie timp de 51 de zile cat a durat acel fenomen nemaiintalnit in istorie, doresc insa sa ridic un colt al lintoliului sub care se ascunde fata hada a unor indivizi care ne-au prezentat in ochii lumii civilizate ca pe un popor ramas pe scara evolutiei undeva in zona primatelor, iar astazi dau lectii de democratie si civism de la tribuna Parlamentului, de pe pozitii guvernamentale, sau in massmedia aservita unei puteri cu mainile patate de sangele visatorilor entuziasti ale caror asteptari si sperante in democratizarea reala a tarii noastre au fost spulberate. In zorii zilei de 13 iunie 1990 puternice forte ale Ministerului de Interne au patruns in Piata Universitatii atacandu-i cu salbaticie pe grevistii foamei din fata Teatrului National distrugandu-le corturile, iar pe grevisti aruncandu-i in camioane care au pornit intr-o directie necunoscuta. In acelasi timp muncitorii de pe paltforma industriala IMGB au intrat in forta in zona inarmati cu bate scandand sloganuri care aminteau de lozincile urei de clasa in care fusesera educati de partidul comunist: “IMGB face ordine !” sau “Noi muncim, nu gandim !”. Dupa incendierea catorva autobuze ale politiei de indivizi necunoscuti, diversiune menita a crea un pretext pentru chemarea minerilor, Ion Iliescu apare in fata natiunii la posturile de radio si televiziune declarand ca “ne aflam in fata unei tentative organizate de a rasturna prin forta, prin violenta, conducerea aleasa a tarii”, iar guvernul Petre Roman emite un comunicat in care se precizeaza ca “este vorba de acte de tip legionar care trebuie oprite cu toata fermitatea”. In zorii zilei urmatoare, 14 iunie, sosesc in capitala cateva garnituri de tren cu mineri din Valea Jiului, carora presedintele tarii le tine un discurs presarat cu indicatii pretioase : ”Dragi mineri, ma adresez dumneavoastra multumindu-va pentru raspunsul de solidaritate muncitoreasca pe care si acum l-ati dat la chemarea noastra”, cerandu-le apoi sa ocupe Piata Universitatii si sa faca curatenie acolo, deoarece “elemente fasciste, legionare, au comis acte de vandalism” Acesta a fost semnalul care a dus la declansarea unor samavolnicii si atrocitati ce au facut inconjurul planetei fiind filmate in direct de operatori independenti, secventele de cosmar oripiland opinia publica mondiala care ne acordase toata simpatia dupa rasturnarea regimului comunist. Dupa ce minerii au ajuns in Piata Universitatii strigand lozinci precum “moarte intelectualilor”, au inceput vanatoarea studentilor care se aflau in interiorul cladirii, cei prinsi fiind batuti cu salbaticie pana la pierderea cunostintei, fiind aruncati apoi mai mult morti decat vii in fantana arteziana din fata Institutului de Arhitectura, un ortac de al lui Cozma incercand sa-i taie gatul lui Marian Munteanu cu o secure. Obiectele de inventar din laboratoarele Facultatii de Geologie, microscoape si vitrinele ce contineau colectii rare de roci au fost distruse cu rangile, ca si salile de cursuri ale tuturor facultatilor din cadrul acelei Alma Mater care a dat tarii atatea generatii de valori si elite ce au constituit pe toate meridianele fala neamului Romanesc. Cu o ura viscerala au aruncat toate cartile din rafturi facandu-si necesitatile fiziologice pe ele, iar cateva studente care se aflau acolo pregatindu-si lucrarile de sfarsit de an au fost violate cu barbarie. Fara nici o exceptie toti cei care treceau prin Piata Universitatii in acele momente erau batuti crunt si linsati de ortacii care se dezlantuisera la chemarea “primului miner al tarii”, victimele preferate fiind cei cu aspect de intelectuali care purtau camasa alba si cravata. Au fost atacate si devastate redactiie catorva ziare independente care demascau crimele comise in cadrul diversiunilor din decembrie, sediile PNTCD, PNL si locuintele unor lideri ai partidelor democrate, ale caror adrese au fost puse la dispozitia minerilor de aceiasi “oameni de bine”. Teroarea se lasase asupra Capitalei care parea un oras asediat de fortele intunericului. La intrebarea daca are cunostinta de barbariile la care s-au dedat minerii in Piata Universitatii, Ion Iliescu a declarat cu zambetu-i cunoscut ca acestia au executat o operatie de “igienizare” a centrului Capitalei, operatie in cursul careia au “plantat flori” in fata Teatrului National. Rezultatele acelei operatii de “igienizare” se cunosc. Ministrul de Interne al regimului fesenist, Doru Viorel Ursu a declarat intr-un raport ca au fost arestate 185 de persoane, in timp ce seful Statului a precizat ca numarul “suspectilor” arestati a fost de 1021 persoane (in realitate peste 1200), iar directorul Dir. Sanitare a Municipiului Bucuresti a declarat ca au fost spitalizati 560 de manifestanti raniti si au fost inregistrate oficial 6 (sase) decese, in timp ce la Cimitirul Straulesti II au aparut peste noapte cca 100 de morminte proaspete, cu cruci de lemn uniforme, pe care scria “NEIDENTIFICAT”. Personal am vazut acele morminte intr-o vizita pe care am facut-o impreuna cu prietenul meu TD la mormantul sotiei sale. Agentiile de presa din toata lumea au transmis reportaje si comentarii in legatura cu atrocitatile savarsite in zilele de 13-15 iunie 1990 la Bucuresti, iar Departamentul de Stat american a declarat intr-un comunicat ca “actiunile autorizate de presedintele Iliescu si guvernul sau au lovit in inima democratiei romane”. Se poate spune fara a gresi ca din acel moment drumul intrarii tarii noastre in legalitate a luat o traiectorie sinuoasa, osciland intre dictatura originala si oligarhia vechilor structuri ale regimului comunist, structuri reactivate care au cucerit sub obladuirea formatiunii politice aflate astazi la putere toate parghiile puterii in Romania. Au trecut 14 ani de la acele evenimente care au aruncat Romania in haos si anarhie,credibilitatea tarii noastre fiind de atunci la cel mai scazut nivel. Nimeni nu a fost insa tras la raspundere, iar autoritatile actuale, implicate direct in mineriada, au toate motivele sa lase lintoliul uitarii peste crimele savarsite in numele “apararii democratiei de elemente fascisto-legionare”. Fostul Procuror General al Sectiei Parchetelor Militare, generalul Dan Voinea, a declarat ca “nu minerii sunt vinovati de evenimentele din 13-15 iunie, ci structuri mult mai inalte care i-au dirijat in Capitala, la sediile partidelor si la celelalte obiective devastate” El a adaugat apoi: “La finalul anchetei vom demasca structurile implicate si vor ajunge in Instanta adevaratii vinovati”. Din nefericire vinovatii nu au ajuns in instanta deoarece prima masura pe care a luat-o Ion Iliescu la revenirea in fotoliul de la Cotroceni dupa castigarea alegerilor din anul 2000, a fost indepartarea acestui procuror din inalta functie pe care o ocupa, deoarece instrumenta pe langa Dosarul Mineriadei si pe acela al Revolutiei din ‘89.
Cei care au participat la acel fenomen numit “Piata Universitatii” si au trait in miezul unor frumoase zile si nopti transformate in cosmar nu le pot uita nici o data si vor trai toata viata cu amintirea momentelor inaltatoare in care s-a visat si s-a sperat in posibilitatea transformarii tarii noastre intr-un Stat de Drept. “Structurile inalte” de care vorbea magistratul Dan Voinea nu au permis insa acest lucru si au lansat o serie de scenarii pentru a nu scapa din mana parghiile puterii pe care le-au cucerit in convulsiunile acelei diversiuni numite de un ziarist francez “O minciuna mare cat secolul”.
|
George Georgescu - Ottawa 6/10/2004 |
Contact: |
|
|
