Cuvântul bine temperat: Amintiri despre Octav Pancu-Iasi
Dacă ar fi trăit, scriitorul de literatură pentru copii, Octav Pancu-Iasi ar fi împlinit anul acesta, la 14 aprilie, 85 de ani. Din păcate, s-a stins mult prea devreme, la numai 46 de ani.
L-am cunoscut la Casa de Creatie Mogosoaia, unde mă aflam cu mama în vacanta de primăvară a lui 1971. Afară era o vreme superbă, castanii tocmai înfloriseră si eram cu mama în sala de mese, la prânz. În ziua aceea era mare înghesuială la masă, asa că ne-am asezat la întâmplare si am nimerit la o masă cu doi domni. Din una în alta, vorbind, unul din domni se prezintă "Octav Pancu-Iasi". Nu-mi venea să-mi cred ochilor. Citisem cu mare entuziasm, în copilărie, romanul lui "Marea bătălie de la Iazul Mic", auzisem la radio cântece de Titi Acs pe versuri de el, cântate la emisiunile pentru copii de simpatica Silvia Chicos, fusesem o înfocată admiratoare a acestor emisiuni si, iată că, deodată, mă aflam în fata autorului acelei cărti care-mi plăcuse la nebunie. M-am uitat mirată la el si i-am spus cu candoare: "Hm...mi-l închipuiam pe autorul cărtii "Marea bătălie de la Iazul Mic" un mosulică, eventual cu barbă, dv sunteti mult prea tânăr!" M-a asigurat însă că el era autorul si, mai mult, avea cu el o nouă carte apărută, "Nu fugi ziua mea frumoasă", pe care mi-a oferit-o pe loc, cu dedicatie. Era 14 aprilie, ziua când împlinea 41 de ani.
Am aflat atunci, cu surpriză, că o multime de cântece stiute de mine pe de rost aveau cuvintele scrise de el. Pe unele le mai stiu si acuma (" Să fii bucătar marinar", sau "Chimistul amator"). Numele lui Titi Acs, autorul melodiilor respective, mi-era cunoscut de la radio, dar si din cartierul unde locuiam la Bucuresti. Mi se pare că el locuia pe fostul "Bulevardul Republicii", între Calea Mosilor si Biserica Armenească, iar eu mergeam la tuns la un salon de coafură de pe lângă cinematograful Miorita. Acolo, coafezele îl cunosteau, pentru că, ziceau ele, Titi Acs venea cu fiica lui s-o tundă. Tot ele spuneau că tatăl îsi iubea la nebunie fetita, care era de fapt adoptată, si că, lucru interesant, dragostea i-a făcut chiar să semene unul cu altul. Titi Acs a plecat în Israel si nu l-am cunoscut personal niciodată.
Si asa m-am împrietenit cu autorul celor mai frumoase cărti de povestiri pentru copii. Când l-am cunoscut, avusese deja două infarcturi. Fuma mult si, fiind înconjurat, la Mogosaia, de prieteni ca Teodor Mazilu, pictorul Florin Pucă, si alti câtiva amici care erau băutori, se aseza cu ei la masă si, la un pahar, discutau câte-n lună si în stele.
Eu eram atunci profesoară, fusesem asistentă la Institutul de Petrol si Gaze, dar, când s-a mutat la Ploiesti, eu am rămas la Bucuresti la un liceu. Aveam elevi de 17-18 ani si odată l-am invitat pe Octav Pancu-Iasi la scoală la o întrunire cu tineretul. Doamne ce entuziasm a fost! Elevii nu se mai săturau să-i pună întrebări, iar el, cu umor, le dădea cele mai neasteptate răspunsuri. După acea întânire, elevii m-au implorat să-l mai invit, dar eu n-am mai făcut-o.
Avea doi fii deja mari, scrisese pentru ei cărti cu titluri tare frumoase: "Are tata doi băieti", "Tartine cu vară si vânt", "Cartea cu ochi albastri", "Taraundevinerierajoi", etc. Era un om nu numai inteligent si cu mult umor, dar si, în permanentă, în ciuda suferintei cardiace, de o veselie contagioasă.
Ne-am întâlnit odată la magazinul "Spicul" de lângă Cismigiu, m-a rugat să vin să-mi arate un text pe care trebuia să-l predea. Mi l-a citit cu un entuziasm greu de descris. I-am spus că era foarte bun, dar că eu as fi schimbat ceva si i-am indicat ce as fi scris eu. Nu numai că a găsit ideea mea excelentă, dar pe loc mi-a spus că am talent si că ar trebui imediat să încep să scriu. El avea o rubrică, la "Scânteia Tineretului", mi se pare că se numea "Curierul Inimii". Mi-a propus ca eu să scriu scrisori inventate, iar el, în cadrul rubricii respective, care publica si scrisorile, să scrie răspunsurile. Propunerea m-a speriat si am scris doar o dată sau de două ori, dar el a fost încântat de calitatea scrisorilor mele inventate.
Prin el l-am cunoscut si pe regretatul Octavian Sava, cu care fusese coleg la radio si cu care aveam să mă reîntâlnesc la Toronto după peste 30 de ani, întâmplător, când acesta venise în vizită la fiica lui.
La începutul anului 1975, starea sănătătii lui Octav Pancu-Iasi s- agravat, mai făcuse un infarct, era în spital si într-o zi, când l-am vizitat, mi-a spus cu tonul lui strengăresc: "ce-ar fi să le fac alor mei o farsă si să mor chiar de ziua mea, în aprilie?" Poate că simtea ceva, cine stie? A murit la numai trei zile după ziua lui.
S-a scris putin despre acest scriitor talentat, uitarea s-a asternut peste el si opera lui, desi ar fi meritat o mai mare recunoastere. Un gând pios în amintirea celui care, prin candoarea, dinamismul si poezia scrierilor lui, a încântat câteva generatii de copii.
Toronto / aprilie 2014
|
Veronica Pavel Lerner 4/22/2014 |
Contact: |
|
|
