Efectul Narcissus, în si dincolo de lumea noastră
(Text inedit, din manuscrisul „Cugetările unui călugăr de la Muntele Gând”)
Nu arareori vedem oameni frumosi, care se iubesc într-atât pre ei însisi, întrucât rămân indiferenti la cei din jur. Faptul este văzut ca o tulburare mentală, o maladie psihică, uneori având urmări negative în relatiile inter-umane. O astfel de persoană este etichetată drept „narcisist(ă).” Cuvândul ne trimite la celebrul personaj mitologic, numit Narcissus, fiul nimfei Liriope si al zeului râului Cephiossus, un tânăr frumos si, în acelasi timp, un homo androginus, care rămânea indiferent la admiratia si dragostea fată de el, a celor din jur. De Narcissus se îndrăgosteste nimfa Echo, dar, fiind respinsă, faptul îi va pricinui, o durere fatală.
Zeita Nemesis îl pedepseste pe Narcissus, fortându-l „să-si vadă chipul în apa unui izvor.” Privind la chipul frumos, reflectat în apă, Narcissus se îndrăgosteste de el. Încearcă să-l atingă, dar, nereusind, moare cuprins de durere. Pe locul unde a murit Narcissus, va răsări o floare, care îi va purta numele.
Dincolo de lumea noastră, în artă, efectul Narcissus e prezentat cu instrumente de gândire si simtire, specifice emotiei geniale. Tendinta lui Narcissus de a-si îmbrătisa propria imagine, reflectată în apa lacului, precum si neputinta acestuia de a atinge prorpia imagine sublimată, a declansat o revolutie în lumea artelor. Meritul, universal recunoscut, de initiator al acestei revolutii, îi apartine poetului roman Publius Ovidius Naso. În „Cartea a treiea,”din opera sa poetică, intitulată „Metamorfoze”, eruditul poet invocă nume de zeităti si creează anecdote cu întâmplări despre plăcerea dragostei pământene si consecintele diferite ale acesteiea la bărbati si femei. Invocându-i pe Jove, Juno si Teresias, poetul inventează o controversă: Jove o provoacă pe Juno, zicându-i: „Voi, femeile, primiti mai multă plăcere din dragoste, decât noi, bărbatii, vreodată.”
Dar Juno respinge această părere si atunci, împreună, decid să apeleze la judecata înteleptului prezicător, Tiresias. Acesta îi dă dreptate lui Jove. Fiind în pierdere, Juno spune că „arbitrii sunt întotdeauna orbi.” Poetul încheie anecdota, zicând că „Atotputernicul Tată, din milă, îl compensează pe Tiresias, ,,dându-i puterea de a cunoaste viitorul, astfel că onoare si pedeapsă au fost deopotrivă.” Cu această anecdotă, poetul ne intoduce în „Povestea lui Echo si Narcissus”, unde înteleptul Tiresias apare în calitate de prezicător predestinat, dând ireprosabile răspunsuri acelora care au nevoie de îndrumare
În versiunea ovidiană a mitului, ni se spune că înainte de a-l naste pe Narcissus, Liriope îl întreabă pe Tiresias, dacă fiul ei va atinge vreodată vârsta senectutii. „Da, numai dacă nu se va cunoaste niciodată pe sine”, îi răspunde Tiresias. Si iată că, la vârsta de 16 ani, când Narcissus putea fi luat deopotrivă băiat sau fată, atât băietii cât si fetele îi căutau dragostea. Din nefericire, Narcissus se pierde de companionii săi. De aici, Ovidiu trece firul actiunii în ireal, iar povestirea se încarcă de imagini afectând-ne simturile, cu precădere vizual, auditiv si tactil. Astfel, arta îsi va spune cuvântul. Narcissus aude vocea lui Echo, si întreabă: „E cineva aici?” „Aici!” si „Aici” zise Echo / Uluit,, Narcissus se uită în jur si cheamă mai tare: / „Vino la mine!” „Vino la mine!” se întoarce răspunsul. / El se uită înapoi, dar nu vede pe nimeni venind; / De ce fugi de mine? si îsi aude întrebarea / Repetată în pădure.” ” Hai, să fim împreună!” / Nimic mai fericit n-ar fi spus Echo vreodată, / „ Hai să fim împreună!” / Si, ca să-si ajute cuvintele / Ea iese din pădure cu bratele gata / Să-l cuprindă de după gât. Dar el se retrage: / „tine-ti mâinile!”‚ tipă el, si nu te atinge de mine! / As muri, înainte ca eu să-ti dau o sansă la mine.” / Să-ti dau o sansă la mine,” si asta a fost tot – Ce a spus ea după aceea, dispretuită si ascunzându-se, / Rusinată, în pădurea de foioase, în cavernele singuratice. / Dar dragostea ei încă se tine de ea si creste în suferintă; ea nu mai poate să doarmă / (...) ).”
Multi tineri, fete si băieti, au avut nesansa lui Liriope, de a fi respinsi de Narcissus, până când unul dintre acesti tineri a ridicat mâinile către cer, în rugăciune, zcând: ”Poate într-o zi, Narcissus / Se va iubi pe sine atât de mult, / încât nu va putea câstiga iubirea creaturii pe care el însusi o va iubi.!” Nemessis l-a auzit si i-a dat dreptate.”
„Acolo era lacul argintiu, cu apă sclipitoare, / neatinsă nici de păstori, nici de vite, nici de păsări, nici de frunze / Si unde numai iarbă verde crescuse împrejur / Verdeată lângă apă si umbră / De-a lungu-i, fără soare arzător. / Aici veni Narcissus obosit de căldura vânatului, ca să se odihnească, găsi locul încântător – Si izvorul / Potolitor de sete / În timp ce încercă să înghită adânc, în piept, o gură de apă, o altă sete îl cuprinse, când îsi văzu în apă chipul / si se îndrăgosti de acea neîntrupată sperantă, găsind substantă în ceea ce era, de fapt, o umbră. / Priveste în minune / Încântat de sine , înmărmurit si mai nemiscat decât orice statuie de marmoră / Îsi vede ochii, două stele gemene si buclati asa de plăcut, / Ca aceia ai lui Bachus ori ca aceia ai zeului Apollo, / Obrajii netezi si gâtul de culoarea fildesului si o străluctoare frumusete a chipului si un licăr crescând în frumusetea blondă. Îl atrage tot ce îl face pe el atractiv. Nebun băiat, / Se vrea pe sine; cel iubit devine iubitul (...)” (Traducerea din versiunea engleză, G.B.)
Dacă în viata noastră cea de toate zilele, există tendinta de a privi mitul lui Narcissus din perspectiva înclinatiei spre ridicol si caricaturizare, dincolo de lumea noastră, în lumea artelor, acest mit poate fi privit din perspectiva creatiei originale si a admiratiei omului fată de lucrarea Creatorului său.
În artă, efectul Narcissus e prezentat cu instrumente de gândire.si simtire specifice emotiei geniale. Tendinta lui Narcissus de a-si îmbrătisa propria imagine, reflectată în apa lacului si neputinta lui de a atinge propria imagine sublimată, l-a determinat pe pictorul si teoreticianul renascentist, Leon Battista Alberti (1404 -1472), ca în tratatul său intitulat „Despre pictură”, să-l numească pe Narcissus „inventatorul picturii”si să se se întrebe, în cele din urmă:”Ce este, în fond, pictura, dacă nu actul îmbrătisării de către artist a obiectului sublimat în clipa sublimă a viziunii sale artistice?”
Faimosul pictor italian Caraggio a folosit pentru prima oară efectul luminii si al umbrei, inspirat fiind de imaginea lui Narcissus, oglindită în apă, ceea ce a însemnat o revolutie în pictura universală. Astfel, se poate spune, că personajul Narcissus din opera „Metamorfoze” a lui Ovidiu, devine un model al picturii, în general. Faptul este relevat la modul absolut de celebrul pictor surrealist spaniol, Salvador Dali, în tabloul întitulat „Metamorfozele lui Narcisus”(1937), o pictură în ulei, pe pânză, cu imagini si simboluri plurivalente, sugerând în acceptiune freudiană, „dualitatea dintre exteriorul tare si interiorul slab”. Este evidentă aici, complementaritatea naturală dintre Eros si Thanatos, potrivit ipotezei lui Freud, după care toate instinctele tind către restauratia stării primare a lucrurilor.
În pictura lui Dali, Narcissus se află în lac si priveste în jos. În apropiere se vede o piatră tocită de vânt, ca o mână. - mâna creatiei -, tinând un ou, simbol al secxualitătii, din care creste al doilea Narcissus. În fundal, un grup de nuduri, simbolizând realitatea goală. Niste furnici, semn al mortii, în pictura lui Dali, înaintează spre acel ou. Din oul crăpat izbucneste o floare, o viată nouă, încoltind din moarte, acolo, pe locul unde moare Narcissus. Prin culori, umbre si lumini, Salvador Dali realizează un spectacol imagistic extraordinar de sugestiv, în care viata si moartea, două concepte sine qua non ale exisentei, se contopesc.
Dorinta lui Narcissus de a se contopi cu cealaltă jumătate, este, de fapt, dorinta nicicând împlinită, a fiintei rationale, de a se desăvârsi pe sine, la modul absolut. Tabloul este însotit de următorul poem:
“Narcissus
în încremenirea lui
absorbit de reflectie
cu o sugestivă încetineală a unei plante carnivore,
devine invizibil.
Acolo rămâne numai
halucinantul ovul.al capului său,
capul lui, din nou gingas,
capul lui schitează din ascunsele proiecte biologice
capul lui tinut de vârfurile degetelor apei,
la vârfurile degetelor mâinii amortite
ale strasnicei mâini
a propriei sale reflectii,
când acel cap despică,
când acel cap scindează,
când acel cap explodează,
va fi floarea
noul Narcissus.
Gala – Narcissul meu
Salvador Dali” Traducerea din versiunea engleză, G.B.
În plan literar contemporan, un model de creativitate, inspirată de mitul lui Narcissus, ne oferă scriitorul brazilian, Paulo Coelho, în prologul la cartea sa, intitulată „Alchimistul.”
Coelho povesteste, într-un stil original, legenda lui Narcissus, pe care eroul său, Alchemistul, o găseste într-o carte din caravana călătoriei sale: ”Alchimistul cunostea legenda lui Narcissus, un tânăr care îngenunchia zilnic pe marginea lacului, pentru a contempla propria-i frumusete. El fusese atât de fascinat de propria-i frumusete, încât, într-o dimineată, căzu în lac si se înecă. În locul unde căzu, a răsărit o floare, numită Narcissus.”
Dar acesta nu este felul în care autorul cărtii sfârseste povestea. El spune că după moartea lui Narcissus. au apărut zânele pădurii, care au găsit lacul, pe care îl stiau proaspăt, transformat într-unul de lacrimi sărate.
„De ce plângi?”Au întrebat zânele
”Plâng pentru Narcissus”, le-a răspuns lacul.
„Ah, nu ne surprinde că plângi pentru Narcissus,” au zis zânele. Cu toate că noi l-am urmărit în pădure, tu singur puteai să-i contempli oricând frumusetea.”
„Dar era Narcissus frumos?” A întrebat lacul.
„Cine poate sti asta, mai bine decât tine? Au zis mirate, zânele. Doar pe malurile tale a îngenchiat el în fiecare zi!
Pentru un timp, lacul a tăcut. În final a zis:
„Eu plâng pentru Narcissus, dar niciodată nu mi-am dat seama că Narcissus era frumos. Eu plâng, fiindcă de fiecare dată, când el îngenunchia lângă malurile mele, eu puteam să văd reflectată în adâncul ochilor săi, propria mea frumusete.”
„Ce fermecătoare poveste,” gândi alchimistul”. (Traducerea din versiunea engleză, G.B.)
Ideea din partea finală a prologului semnat Paulo Coelho, transcende sfera obisnuită a vietii umane. Replica lacului prelungeste parabola dincolo de sfera limitată a lumii fizice, în lumea artelor de esentă metafizică, trimitându-ne cu subtilitate, la capodopere ale unor artisti de geniu, din antichitate si până în zilele noastre.
Efectul Narcissus din partea a doua a legendei din versiunea lui Coelho, este omul îndrăgostit, prezentat în misiunea lui. de purtător al frumusetii divine.
Începând cu „Metamorfoze”, capodopera lui Ovidiu, mitul lui Narcissus a fascinat prin antiteza dintre realitatea nudă si cea ideală, „îngropată” în subconstient, Narcissus fiind văzut ca arhetip al artistului visător, tinzând spre unitatea sa cu propriul ideal, mereu de neatins, precum imaginea reflectată în apa lacului, pe care, acest „părinte al picturii”, a contemplat-o, până când el însusi a izbucnit într-o floare, ce va supravietui în eternitate, purtându-i numele.
Wakefield,
|
George Bajeanru 4/11/2014 |
Contact: |
|
|
