Mărturii : Să învătăm din greseli
În formă tipărită a Observatorului am citit cu uimire, bucurie si nostalgie despre Boian, localitatea cu nume românesc din Alberta Canada Stiam de existenta acestei localităti dar ceea ce mai stiu eu si poate multi nu stiu este că în Bucovina de Nord, între orasele Cernăuti si Novoselita a fost, este si va fi în veci o comună mare si frumoasă care se numeste BOIAN. Din această comună în anul 1892 au imigrat în Canada primii români care s-au asezat în Alberta pe un teren virgin, au muncit cum numai tăranii bucovineni stiu să muncească si au pus bazele acestei localităti pe care au botezat- o cu dor si nostalgie BOIAN, asemenea comunei de unde au plecat.
În anul 1900 , printre cei veniti în această nouă comună se află si familia lui George Mihalcean al lui Maftei, care pe atunci avea 8 ani si a devenit primul învătător în comună provenit din rândul românilor, în anul 1918. Maftei era numele bunicului tatălui meu si al lui George, care a ajuns în Boianul din Canada spre deosebire de tatăl meu, care a rămas în Boianul din Bucovina. În anul 1909 s-a deschis scoală în această comună , a început cu o singură clasa cu 56 de copii care nu stiau nici un cuvânt englezesc , iar învătătorul nici un cuvânt românesc, dar timpul le-a rezolvat pe toate.
După 44 de ani, adică în 1944 si părintii mei au fost nevoiti să se refugieze din cauza războiului , împreună cu 9 copii, care toti suntem născuti în comună Boian, judetul Cernăuti, din nordul Bucovinei. Si noi am părăsit Boianul, dar ne-am refugiat în România. Bucovina de Nord a fost sub ocupatie austriacă , pentru că , spre deosebire de Transilvania, unde între români si Împăratul de la Viena se interpuneau ungurii deveniti cu dela sine putere stăpâni, Bucovina de Nord apartinea direct de imperiu. Românii nu aveau motive să se plângă, si-au păstrat limba, portul, obiceiurile , administratia, respectând legile si recunoscând pe Împăratul de la Viena că fiind stăpân.
Au învătat în scoli si limba germană, ceea ce nu a fost deloc rău, ci din contra, le-a fost de folos, dar în nici o institutie nu li se cerea să vorbească limba germană. Toate acestea ni le povesteau părintii nostri care îsi aminteau cum dimineată în scoală, înainte de începerea cursurilor , închideau geamurile si cântau imnul “ Trei culori cunosc pe lume”. Asa se obisnuia, nimeni nu s-a întrebat niciodată de ce se închideau geamurile si dacă nu le-ar fi închis, ce s-ar fi întâmplat. Această era o mică bucurie, o mică conspiratie care le tinea trează dragostea de patria lor, România.
Soseaua asfaltată Cernăuti Novoselita care trecea prin Boian dădea un aer de civilizatie frumosului peisaj care cuprindea laolaltă 5 sate cu 3 biserici, 2 scoli, prefectura, judecătorie , centru comercial , casă natională si multe altele . Această perioada de 143 de ani de ocupatie austriacă, o putere considerată benefică pentru Bucovina de Nord, a scutit-o de atacurile tot mai îndârjite directe sau pe baza unor conventii sau tratate obtinute prin fortă sau santaj ale Imperiului de Răsărit . Acest Imperiu începuse să devină tot mai puternic si a terorizat Basarabia în special dar si Moldova si apoi România până în zilele noastre. Nu noi ne-am ales vecinii, ei au venit după sute de ani si s-au asezat în jurul tării noastre cu dorinta nestrămutată de a ne cuceri si stăpâni sau măcar de a ne jefui. După ce am scăpat de năvălirile barbare a trebuit să supravietuim între 3 mari imperii care îsi disputau pretentiile asupra lumii. Toate întelegerile lor sfârseau cu deosebită generozitate a celui mai puternic care după ce obtinea tot ce dorea oferea spre consolare partenerilor câte o bucată substantială ruptă din trupul tării noastre. Noi am fost întotdeauna aceia care am plătit oalele sparte desi niciodată nu am cerut nimic altceva decât ceea ce ni se cuvenea de drept. Este împotriva tuturor legilor scrise sau nescrise să-ti permiti să oferi cuiva ceea ce nu-ti apartine.
Dar cea mai mare nenorocire a noastră a fost când marile puteri occidentale ne-au oferit lui Stalin, capitulare fără conditii, drept recompensă pentru istorică lor întelegere de a scapă de nemti. Este interesant cum aceste asa zise capete luminate nu si-au pus o întrebare logică, întrebare pe care si-a pus-o o biata bătrânică. Se zice că în fată intrării la Opera din Timisoara era expus un tablou cât toate zilele. O bătrânică care trecea pe acolo se opreste, îl priveste din toate părtile si se cruceste de asa măretie. Un activist de partid care era pe acolo , că ei erau peste tot, o întreabă : “Stii dumneata, maică, al cui este acest tablou ?” “Nu, de unde să stiu ? “ “ Păi acesta este Stalin, marele Stalin care ne-a scăpat de nemti.” “Doamne, da- i sănătate, zice ea, dar de rusi când ne scapă ?”
Această întrebare nu si-au pus-o marile puteri care au intrat de bunăvoie în imensă gură căscată a comunismului după ce ne-au împins în fată pe noi si alte câteva tări nevinovate , că de-acolo ni se trag toate ponoasele.
Windsor ON
|
Maria Mihălceanu 4/7/2014 |
Contact: |
|
|