Scrisoare pastorală
Dragii mei !
Rugă la vreme de primejdie. Astăzi, când tunurile bat tot mai aproape de hotarele tării noastre, când se încalcă legi si hotare, când se rup bucăti din tări si din popoare, când dreptul international devine poveste de adormit copiii, când tările mici sunt amenintate de tăvălugul colosilor, nouă, crestinilor, ne rămâne disponibilă o armă puternică: rugăciunea. S-o folosim cu sperantă si credintă, că Dumnezeu îsi va întoarce fata spre lumea aceasta atât de frământată, atât de învrăjbită si de bulversată si va face să domnească pacea, respectul fată de dreptul fiecăruia, fată de hotare, fată de libertatea si demnitatea oamenilor si popoarelor. Am alcătuit o astfel de rugăciune, pe lângă cele oficiale, în spiritul vremurilor de restriste, de război si de prigoană dintotdeauna, ca o datorie fată de neamul românesc de pretutindeni, o datorie fată de toti cei ce grăiesc si gândesc româneste. Iat-o:
,,Doamne..., Doamne, prea mult am mâniat bunătatea Ta si mânie îngrozitoare am pornit asupra noastră. Biciul urgiei Tale este foc mistruitor si năvală de hoarde păgâne asupra noastră. S-a îngrozit sufletul de atâta sânge nevinovat, s-au spăimântat robii Tăi de cruzimile si fărădelegile barbarilor. Ne părăsim casele, bisericile, holdele, viile si livezile, cimitirele si fântânile si luăm drumul pribegiei. Adăpost ne sunt codrul, muntii, văile, stufărisurile si crăpăturile pământului.
Caută, Doamne, degrab spre plângerea si tânguirea poporului Tău, spre pustiirea mostenirii Tale, ce vine acum de la cei de alt neam. Auzi, Doamne, tipătul copiilor, bocetul femeilor, mugetul dobitoacelor si vezi speranta tuturor spre Tine îndreptată. Nădejdea noastră spre Tine o punem, Dumnezeul puterilor si al dreptătii. Grăbeste, ca un milostiv si ne ajută, până nu suntem robiti. Vrăjmasii au pângărit Biserica Ta cea sfântă. Zvârlit-au trupurile robilor Tăi mâncare păsărilor cerului; trupurile cuviosilor Tăi fiarelor pământului. Se varsă sângele lor ca apa si nu are cine să-i îngroape pre dânsii. Venit-au neamurile, Dumnezeule, venit-au neamurile din puste fără hotare să ne-aducă dumnezei străini. Opreste, Doamne, carele de luptă si năvălirea barbarilor. Opreste, Doamne, mânia Ta pornită asupra noastră. Pune stavilă urgiei si cătuse furtunii dezlăntuite. Treacă de la noi paharul acesta ! Ne-am dus Crucea până în vârful Golgotei, nu ne părăsi tocmai acum, când avem mai multă nevoie de Tine. Nu lăsa barbarii cei fărădelege să ne răstignească Neamul. Tu, Cel ce ai dăruit biruintă lui Moise asupra lui Amalic, lui Samson asupra celor de alt neam si lui David asupra lui Goliat ; Tu, Cel ce Te-ai îndurat spre robii Tăi de alt neam : Mircea Basarab, Stefan Voievod, Constantin Voievod, Horea, Tudor, Iancu, Nicolae cu tot neamul lor, îndură-Te spre noi, până nu pierim. Conteneste urgia vrăjmasilor ; dă tărie ostirii noastre si iubitorilor de Hristos să-i pună pe fugă de întoarcere, zdrobeste puterea lor prin bratul ostirii noastre !
Fii cu noi, ca să înteleagă neamurile străine, că nu este alt Dumnezeu mai mare decât Tine. Degrab sfărâmă puterea si îndrăznirea dusmanilor celor ce s-au pornit împotriva noastră si frica, spaima, cutremurul si sovăirea să cuprindă inimile lor. Ostirii noastre dă-i vitejie deplină si întăreste bratul ei asupra nepoftitilor vrăjmasi. Precum se stinge fumul, asa să se stingă vrăjmasii nostri si precum se spulberă praful în fata vântului, asa să piară taberele vrăjmasilor din fata ostirii noastre. Trimite, Doamne, îngerii răi în corturile vrăjmasilor nostri, ca să-i învrăjbească pre dânsii, spre surparea puterii lor, ca să ne putem curăti pământul de liftele străine. Fă, Doamne, calea vrăjmasilor întuneric si alunecare si îngerul Tău să-i gonească prin bratul ostirii noastre si să-i alunge pre dânsii în locuri pustii si neumblate, unde este locasul lui satan si al slujitorilor lui. Păzeste, Doamne, nevătămati si nebiruiti de tot răul, cruzimea si strâmtorarea vrăjmasilor pe credinciosii Tăi robi.
Veseleste cu puterea Ta pe binecredinciosul Tău popor, dăruindu-i lui biruintă asupra potrivnicilor, având ajutorul Tău, armă de pace, nebiruită biruintă. Cel ce ai potolit valurile mării si stihiile întunericului, potoleste urgia cea pornită asupra noastră si adu-ne pace. Stim, Doamne, că după Cruce vine Învierea. Învredniceste-ne să ajungem Ziua Învierii cu bucurie, cu pace, cu libertate, stăpâni în casele noastre, în hotarele noastre. Amin.
*
Sfaturi părintesti. Din cartea Cărarea Împărătiei a Părintelui Arsenie Boca mai cităm:
,,RĂSPUNSUL POPORULUI. Iată acum si pocăinta poporului, luminat de povătuitorii săi, reîntorsi cu totii din aspra învătătură a robiei, care a fost în stare să schimbe, de la Dumnezeu, mersul lucrurilor (Neemia, IX): ,,În ziua de douăzeci si patru a acestei luni s-au adunat toti fiii lui Israil, îmbrăcati în sac si cu capetele presărate cu cenusă, ca să postească. Si osebindu-se cei ce erau din neamul lui Israil de toti cei de alt neam, au venit de si-au mărturisit păcatele lor si fărădelegile părintilor lor. Si, după ce s-au asezat la locurile lor, li s-a citit din Cartea legii Domnului Dumnezeului lor un pătrar de zi, iar alt pătrar de zi si-au mărturisit păcatele lor si s-au închinat Domnului Dumnezeului lor. Atunci un cărturar înteleptit de cele pătite si bun cunoscător al legii care atârnă peste fărădelege, face lui Dumnezeu această minunată mărturisire a păcatelor părintesti, înaintea poporului. Doamne Dumnezeule, Tu le-ai arătat odihna Ta cea sfântă. Tu le-ai dat din înăltimea cerului pâine când au flămânzit si le-ai scos apă din piatră când au însetat. Dar părintii nostri s-au îndărătnicit si si-au învârtosat cerbicia lor; n-au ascultat poruncile Tale, nici s-au supus si au uitat minunile ce ai făcut pentru ei. Învârtosatu-si-au cerbicia lor si în răzvrătirea lor si-au ales o căpetenie, ca să se întoarcă în robia lor; dar Tu fiind Dumnezeu, care iubesti a ierta, zăbavnic la mânie si bogat în milă si în îndurări, nu i-ai părăsit, chiar când si-au făcut un vitel turnat si au zis: ,,Iată dumnezeul tău, care te-a scos din Egipt si s-au pornit cu hulire mare împotriva Ta. În nemărginita Ta milostivire nu i-ai părăsit în pustiu si stâlpul de nor n-a contenit a-i călăuzi peste zi în calea lor, nici stâlpul de foc de a le lumina noaptea drumul ce aveau de făcut. Trimisu-le-ai Duhul Tău cel bun, ca să-i înteleptească, n-ai lipsit gura lor de mana Ta, si setea le-ai stâmpărat-o cu apă. Vreme de patruzeci de ani i-ai hrănit în pustie si nimic nu le-a lipsit, hainele lor nu s-au învechit, nici încăltămintele lor nu s-au rupt. Datu-le-ai lor regate si popoare... Si s-au făcut ei stăpâni peste cetăti tari si peste pământul roditor, peste case pline de toate bunătătile, peste fântâni săpate în piatră, vii, măslinisuri si pomi roditori din belsug; si au mâncat si s-au săturat si s-au îngrăsat si au trăit în desfătări prin bunătatea Ta. Dar ei s-au ridicat si s-au răzvrătit împotriva Ta; au aruncat legea Ta la spate; pe proorocii Tăi, care-i îndemnau să se întoarcă la Tine i-au omorât, si Ti-au adus hulire mare. Atunci Tu i-ai dat în mâinile vrăjmasilor lor, care i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine si Tu i-ai auzit din înăltimea cerurilor, si în mila Ta cea mare le-ai trimis izbăvitor ca să-i izbăvească din mâinile vrăjmasilor lor. Iar dacă s-au odihnit, iarăsi au început să facă rele înaintea Ta. Atunci Tu i-ai dat din nou în mâna vrăjmasilor lor, ca să-i stăpânească. Si ei din nou au strigat către Tine, si Tu i-ai auzit din înăltimea cerurilor si, în mila Ta cea mare, i-ai izbăvit de multe ori(...).
,,CEASUL PRIMEJDIEI. Multime de oameni însă nici grijă n-au de cuvintele chemării acesteia, oricât le-ar vedea cu ochii si ar trece prin ele. Dacă nici după asprimea unor atare chemări, care ustură pielea vietii, oamenii totusi nu se întorc spre Dumnezeu, viata începe să fie în primejdie: încep necazurile mortii, surlele chemării a patra. Viata o avem de la Dumnezeu: prin El trăim, ne miscăm si suntem. Adică Dumnezeu este izvorul, sustinătorul si rostul sau destinul vietii noastre. Dacă mergem asa, potrivit acestora, avem viata asigurată de Dumnezeu, temelia ei; dacă nu urmăm asa, ci încâlcim viata noastră în toate fărădelegile si spurcăciunile, care îndrăcesc si sufletul si trupul si o ducem asa vreme îndelungată, atunci Dumnezeu se desface din viata noastră. Totusi nu se desface îndată după greseala noastră, ci rabdă o vreme rătăcirea omului, a fiului Său mai mic, în tot chipul chemându-1.
Iar moartea o avem de la ucigasul. Deci, când oamenii se leagă cu totul de voile dracilor, le este în primejdie viata si primejduiesc si pe altii. Iar de se leagă ca robii cu inima de lumea aceasta si de voile trupului cele împotriva firii, mintea li se strâmbă, încât nu mai deosebeste adevărul de rătăcire; atunci Dumnezeu se-ntunecă din mintea, din inima si din vointa lor si ajung că nu vor să mai stie de Dumnezeu si asa vine osânda la moarte, asa vine prăpădul în vremea fiecărui rând de oameni. Întâi e moartea sufletească a ateismului, a necredintei, pe urmă se arată si moartea din afară a trupului, după vrednicie si spre înteleptirea multora.
La început oamenii trăiau mai mult. ,,Toate zilele lui Matusalem au fost 969 de ani, apoi a murit.” Cu trecerea de vreme, înmultindu-se oamenii pe pământ, s-a înmultit si stricăciunea desfrânării. Si a zis Dumnezeu: ,,Nu va mai rămâne Duhul Meu pururea în oamenii acestia, pentru că sunt numai trup; deci zilele lor (pe pământ) să mai fie 120 ani !” Iar după trecere de vreme si înmultirea fărădelegii între oameni, David zicea. ,,Toate zilele vietii noastre sunt 70 de ani, iar pentru cei mai în putere 80 de ani; iar ce este mai mult decât acestia, nu-i decât osteneală si durere.”
Asa era în vremuri de demult; astăzi multimea bolilor si desimea războaielor mult a mai scurtat viata oamenilor. Acestea însă împlinesc, din îngăduinta lui Dumnezeu, pedeapsa cea asupra păcatelor. Noi nu mai suntem sub împărătia legii vechi, ci în împărătia harului câstigat nouă de Mântuitorul „Hristos ca să ne mântuim; dar dacă nepriceputul de om se tine împotriva lui Hristos, de dragul fărădelegilor, cade din har sub lege si asa atârnă asupra lui pedeapsa cu moarte năprasnică, ce se împlineste prin războaie si nenorociri, întocmai cum scrie la lege”.
*
Crucea mea, a ta, a lui… Duminica a treia din Postul Sfintelor Pasti este dedicată Sfintei Cruci. Nu vom vorbi aici despre semnificatia Sfintei Cruci ca altar de jertfă, ca armă de luptă a crestinilor împotriva diavolului si a răului, ca semn distinctiv al crestinilor.
Ne vom opri la ,,crucea” la care face referire cuvântul Mântuitorului: ,,Cel ce nu-si va lua crucea sa si nu-Mi va urma Mie, acela nu va fi vrednic de Mine!” În acest caz, ,,crucea” are cel putin două semnificatii:
- talent, vocatie, chemare, înclinatie. Am putea spune că e vorba de ,,talantul” sau ,,talantii” de care se face vorbire într-o pildă a Mântuitorului. Fiecare avem câte ceva de genul acesta când venim pe lume. Nimănui Dumnezeu nu-i dă drumul în lume cu trăistuta goală. Unul are darul de a cânta, altul de a picta, altul de a învăta, altul de a judeca, altul de a cultiva pământul, altul de a creste animalele. De noi depinde, însă, dacă depistăm acest dar, dacă-l ajutăm să crească si să rodească si felul cum îi valorificăm roadele. Ai talentul de a cânta. Depinde dacă te îngrijesti si studiezi muzica, depinde ce fel de muzică abordezi apoi. Una este să-i cânti lui Dumnezeu si să ajuti pe ascultătorii tăi să se mântuiască si alta este să-i îndemni prin cântecul tău la tot felul de patimi. Prin cea dintâi îti iei ,,crucea” si-L urmezi pe Hristos, prin cea de-a doua te depărtezi de El si ai suficiente sanse de a ajunge în fundul iadului.
- greutătile, suferintele si necazurile. Fiecare avem de acestea destule. Dacă nu avem noi însine, au cei dragi nouă si tot suferintă ne este. La unii crucea aceasta ne este mai grea, la altii mai usoară. Dacă întelegem că suferinta, greutătile si necazurile sunt daruri ale lui Dumnezeu si că toate sunt cu stiinta si cu voia lui Dumnezeu, asemenea lui Iov, putem folosi acestea spre mântuirea noastră. Atâta vreme cât întelegem că nici un fir de păr din capul nostru nu se clinteste fără stiinta si voia lui Dumnezeu, ,,crucea” ne este mai usoară. În astfel de cazuri, trebuie să stim că avem prilejul să ne apropiem cel mai mult de Dumnezeu. Niciodată nu ne este rugăciunea mai fierbinte ca în vreme de suferintă si necazuri. În astfel de cazuri, Îl urmăm pe Hristos prin crucea aceasta a vietii noastre. Dimpotrivă! Dacă vom protesta, ne vom blestema viata si vom înjura pe Dumnezeu si cele sfinte, ,,crucea” vietii noastre ne va duce în fundul iadului. Am cunoscut femei, care si-au îngrijit sotii aflati bolnavi la pat si paisprezece ani cu o răbdare de sfânt, fără să se plângă, fără să-si blesteme viata. La fel părinti, care si-au îngrijit copiii imobilizati de boli grele, frati care s-au ajutat la greu, ca niste adevărati crestini. Crucea aceasta îi înălta până la Dumnezeu.
Citeam pe internet de un caz foarte interesant. În Japonia a avut loc un cutremur. O casă dărâmată la cutremur a rămas nedemolată trei ani. Când s-au apucat oamenii s-o demoleze ca să elibereze locul, între două bârne au găsit o sopârlă strivită. Era vie, dar nu putea să se miste. Se minunau oamenii. Când se uitau asa, iată că altă sopârlă a venit cu gura plină de moluste si i le-a adus celei dintre bârne. Aceasta a mâncat, asa cum făcuse de trei ani. Nu se stie dacă cele două sopârle erau sot si sotie, părinte si fiu, mamă si fiică, frati sau, pur si simplu, prieteni. Important este că una din ele n-o lăsase pe cealaltă să moară de foame. Se întrebau acolo, pe internet, dacă se mai găsesc astăzi sotii, care să-si îngrijească astfel sotii, sau soti, care să-si îngrijească sotiile, frati care să se îngrijească astfel. Eu i-as chema pe domnii aceia care se întrebau astfel în parohia noastră, ca să vadă că există asemenea oameni. Asta în cazul când este vorba de boli si infirmităti trupesti. Ce să mai vorbesc însă de boli ale sufletului?! Cunosc sotii, care au suportat o viată pe sotii lor stăpâniti de patimi precum betia, desfrâul, mânia si altele. Uneori, mai usor este să îngrijesti pe cineva bolnav la pat, decât să suporti ani de zile scandaluri peste scandaluri, să stai fugită pe sub garduri în noptile geroase ale iernii, bătută, tăiată cu cutitul, fără să reclami, fără să protestezi! Si astea toate numai din respect fată de Taina Sfintei Cununii, care i-a legat pentru toată viata! Iată, că o astfel de ,,cruce” ne sfinteste si ne înaltă până la Dumnezeu.
*
File de jurnal – 11 febr. 1981. ,,Mi-a povestit tăticu o întâmplare groaznică. A lucrat la Simian, unde a descărcat un vagon de îngrăsăminte si a încărcat-o apoi în remorci împreună cu alti muncitori de la Ferma Bârda. Erau acolo si oameni veniti de la alte ferme. Printre cei veniti de la Ferma Balota se afla si un tânăr de 19 ani. Si-a făcut timp, s-a dus la ,,Alimentara”, de unde si-a cumpărat bomboane. Reîntorcându-se, a găsit că cel mai potrivit loc de a-si mânca bomboanele este pe acoperisul unui vagon. Vagonul ales se afla pe o linie electrificată. În momentul în care a urcat pe acoperis, a fost atras de cablu si desfigurat în întregime. Cei de la tabloul e comandă al gării, sesizînd descărcarea electrică, au deconectat imediat linia. Trupul aproape neânsufletit s-a desprins de pe sârmă, a acăzut pe acoperisul vagonului si apoi s-a prăvălit între linii. Au încercat să-i facă respiratie artificială. La un moment dat se pare chiar că a vorbit. L-au dus la spital. Azi am aflat că a murit(...).
Instructajele de protectia muncii nu se fac, ci doar se semnează fisele pentru a fi scutiti sefii de consecinte neplăcute !”
*
Lectia de Drept. Domnul Costică Enăsescu era avocat vestit în satele din muntii Mehedintiului. Plecase de timpuriu din Balta, satul său natal, ajunsese om al legii si se stabilise la Petrosani. Acolo îsi făcuse un renume, avea vad de clienti, avea venituri substantiale. Trimisese bani de acolo cumnatei sale din Balta, Ioana Maga, si aceasta îi construise o vilă cum nu se prea văzuse în împrejurimi. Când a iesit la pensie, s-a retras la Balta si acolo si-a petrecut ultimii ani.
Domnul avocat, cum îi spunea toată lumea, avea programul lui, obiceiurile si tabieturile lui, deosebite de ale localnicilor. Nimeni nu-l critica pentru asta, ci toti socoteau că un om cu carte si cu prestigiu ca dânsul are dreptul la orice. Nici chiar pentru lenea de care dădea dovadă zi de zi nu-l acuza nimeni si nici nu râdeau de el, asa cum ar fi făcut-o dacă altul ar fi fost în cauză.
Într-o zi, domnul avocat plecase să-si facă plimbarea zilnică de sase kilometri. Totul obisnuit, numai că în drumul său a apărut ghinionul. La poarta Părintelui Stelică Zoican se jucau câteva fetite, printre care si ale preotului, Marilena si Irina. Erau mici, de cinci-sase ani, dar îl cunosteau pe domnul avocat si stiau că le este unchi. Când a ajuns în apropierea grupului, Irina l-a observat si i-a strigat: ,, - Mosule, plecasi să te plimbi?” Întrebarea i-a căzut rău avocatului. ,, - Îti arăt eu tie să-mi mai zici mie ,,mosule!” Nu suporta să i se spună ,,mosule”. Toată viata fusese ,,domnul avocat”. Acum, dintr-odată să fie numit ,,mosule”, era prea de tot.
Domnul avocat a făcut pe supăratul, a ridicat bastonul deasupra capului si a pornit-o grăbit spre grupul de fete. Toate s-au retras si au asteptat să vadă evolutia lucrurilor, numai Irina a pornit-o grăbită, sărind de pe un picior pe altul si strigând bucuroasă: ,,-Mosule, mosule, mosule!” Avocatul a continuat s-o urmărească, desi îsi dădea seama că nu o poate ajunge. Fata a intrat pe poartă si a pus cârligul. Bătrânul a introdus degetul pe crăpătura portii si a scos cârligul din locasul lui si poarta s-a deschis imediat. Fata i-a strigat: ,, - Mosule, nu intra în curte, că dau drumul la câine!” ,, - Ti-arăt eu tie!” a mai zis avocatul cu vitejie. Fata a alergat la câine. Cotei, un câine ciobănesc mare si puternic, răpea în lant. Fata a pus mâinile pe gâtul câinelui si i-a tras lantul pe cap. Când s-a văzut liber, câinele n-a mai asteptat o clipă. S-a repezit ca săgeata spre domnul avocat. Acesta, dându-si seama de pericol, a făcut repede stânga-mprejur si a vrut să iasă pe poartă. N-a mai apucat. Câinele l-a prins de pulpa piciorului si a tras cu putere. I-au rămas în gură o fleică de carne si o bucată mare de stofă ruptă din pantaloni. Omul a tipat de durere, de mânie si cu mare greutate s-a îndepărtat de locul cu ghinionul, bombănind furios. Câinele s-a retras în curte, după ce ,,inamicul” s-a depărtat.
Când a venit de la oras, către seară, Părintele Stelică a aflat toată povestea de la fete, cu lux de amănunte. Si-a dat seama că situatia e gravă. A plecat imediat spre casa avocatului. Îi era unchi. L-a găsit în casă, culcat pe pat, cu piciorul bandajat. ,, - Unchiule, auzii că fetele mele te necăjiră si câinele te muscă! Eu suport toată cheltuiala. Dacă vrei, te duc la spital. Oricum, eu îti cumpăr stofa care ti-o place dumneata si mergem la croitor să-ti facă pantaloni!” Părintele a mai continuat cu câteva fraze de genul acesta.
Avocatul Costică Enăsescu l-a ascultat tăcut, apoi, cu un aer sobru, i-a zis cu voce gravă: ,, - Mă, nepoate! Lasă tu spitalul, lasă croitorul. Nu ai tu nici o vină, nu au fetele nici o vină. Eu sunt singurul vinovat. Irinuca ta mi-a dat azi cea mai bună lectie de Drept, pe care am primit-o vreodată! Nici un profesor nu mi-a arătat în facultate atât de clar ce înseamnă legitima apărare. Îmi pare rău că nu fură de fată si studenti de la Drept. Aveau ce învăta. Fii atent aici, fapta ei întruneste toate conditiile pentru a fi încadrată în categoria legitimă apărare. Îmi zise ,,mosule”. Nu zise ceva rău. Atât ca rudenie, cât si ca vârstă, ,,mosule” mi se potrivea. Nu era o jicnire, nu era o insultă. Eu am făcut pe supăratul, dar fără motiv. Eu am ridicat bastonul, amenintându-o. Raportul de forte era inegal. Ea nu era înarmată. Putea să ia piatra si să-mi dea cu ea în cap, dar n-a făcut-o. A fugit în curtea casei sale să se apere. Unde era să se ascundă? M-a avertizat să nu intru, fiindcă dă drumul la câine. N-a avut, deci, intentia să-mi facă rău. Dimpotrivă. Eu nu am luat în seamă avertismentul si am intrat înarmat în curtea casei tale. Fata a eliberat câinele din lant, ca să se apere. A fost în legitimă apărare.
Nu pot să înteleg cum am făcut eu prostia asta. Eu, care toată viata am pledat la bară, fie ca apărător, fie ca acuzator, pe tema legitimei apărări si am băgat oameni în puscărie pentru asta, să nu-mi dau seama că încalc legea în halul ăsta? Îmi merit consecintele. Bă, nepoate, să ajuti fata asta să învete carte, că va ajunge departe. Îi merge mintea! Iar dacă va mai întâlni vreodată vreun prost ca mine, va sti să se descotorosească de el. Si să mai stii, mă, nepoate, că vrusei si eu să mai fiu copil astăzi, măcar pentru câteva minute. Vrusei să mă cobor la mintea copiilor si să mă joc cu ei, ca ei. Toate sunt cu vremea lor, nepoate! Eu nu mai sunt de joacă! Si câinele întelese asta, fiindcă pe un copil nu s-ar fi repezit!”
Si domnul avocat a rămas singur si trist, repetând lectia despre legitima apărare, pe care i-o predase de dimineată nepoata Irinuca.
*
In memoriam: Prof. Florian Vlădica. S-a stins de curând un mare Om, un cărturar de elită, un cald prieten. A văzut lumina zile cu trei sferturi de veac în urmă în Podenii Mehedintiului. Cu muncă, cu stăruintă si cu competentă, a străbătut straturile sociale unul câte unul. A ajuns dascăl de limba română în învătământul gimnazial si apoi în cel liceal. A predat ca lector de limba română la o universitate în Suedia mai multi ani. A împlinit functii administrative în învătământul mehedintean. Peste tot s-a distins ca un om muncitor, competent si incoruptibil. A scris nenumărate articole în presa din judet, din tară si din străinătate. A scris cărti. În tot si în toate se putea vedea cu usurintă dorul si dragostea de locurile natale, de limba si istoria românească. A adunat folclor si documente din satele de munte ale Mehedintiului. De câte ori avea prilejul, povestea că la Muzeul de Istorie al României se află un document descoperit de dânsul, care constituie cea mai veche atestare documentară a orasului Bucuresti, fiind emis de un voievod pribeag aflat în drum spre Banat sau Transilvania.
Era un împătimit călător. Împreună cu sotia, călătorea în tară si în străinătate. Ajutati de fiul lor din Canada, ori de fiica din Franta, au vizitat majoritatea tărilor europene si aproape toate marile obiective turistice de pe continentul nord-american. În vara anului trecut ajunseseră si în Dubai…
Stia să se apropie si să-l asculte pe fiecare. Prezenta si discutia cu dânsul îti dădea încredere că nu-i totul pierdut. Dădea sfaturi chibzuite sau, dacă nu avea solutii, măcar te încuraja si te mângâia. Nu scăpai până nu se convingea că ti-ai recăpătat curajul de a merge mai departe. Avea multe planuri de viitor. Îsi iubea familia si mai ales nepoteii. Cultiva prieteniile trainice, tinea legătura cu colegii de scoală, cu numerosi cunoscuti, fosti elevi si nenumăratii prieteni.
Mehedintiul, cultura română, familia, prietenii si cunoscutii au pierdut un mare Om!
Dumnezeu să te ierte, Domnul Profesor!
*
Odovania. Un enorias m-a întrebat ce este aceea ,,odovanie”. A văzut scris în calendar. Considerând că nedumerirea dumnealui este si a altora, socotim potrivit să facem cuvenitele explicatii. Cuvântul ,,odovanie” este din limba slavonă si înseamnă ,,sfârsit”. Se stie că în bisericile românesti câteva sute de ani s-au folosit cărti scrise în limba slavonă. Tot în limba slavonă se făceau si slujbele. Limba slavonă este mama limbilor rusă, sârbă si bulgară. Începând de la Coresi din secolul XVI, apar primele cărti bisericesti în limba română. Au mai rămas până azi unele cuvinte din limba slavonă în limba română. Asa este si ,,odovania”. O sărbătoare mare, importantă, are o perioadă premergătoare, numită ,,înainte-prăznuire” si o perioadă mai lungă sau mai scurtă după ziua propriu-zisă a sărbătorii respective. Aceasta se numeste ,,odovanie”. Să luăm Buna Vestire. Sărbătoarea e pe 25 Martie. Înainte-prăznuirea este pe 24 Martie, iar odovania pe 26 Martie. În alte cazuri, perioadele acestea sunt mult mai mari. Avem si situatia, cum este la Pasti, când avem si o ,,înjumătătire” a Praznicului. Aceste rânduieli nu privesc pe credinciosul de rând, ci pe preoti si cântăreti. De la ,,înainte-prăznuirea” unei sărbători încep să se rostească anumite rugăciuni si cântări legate de sărbătoarea care se apropie; la sărbătoare este momentul de vârf al acestor rugăciuni si cântări; acestea continuă să fie prezente în slujbe până la ,,odovania” praznicului respectiv.
*
Folclor din Mehedinti(XXXVI). Continuăm să redăm în cele ce urmează câteva cântece culese la 20 iunie 1974 de la Petre N. Selea(născut în 1913), din satul Sipot-Ponoare:
Foaie verde flori mărunte
Foaie verde flori mărunte,
Dă-mi, Doamne, zile mai multe,
Să mă sui vara la munte,
La berbeci si oi cornute,
S-aud oile zbierând,
Baciul din fluier cântând,
Băcita-n frunză pocnind,
Muguru-n tufoi plesnind;
Neica pleacă si iubeste,
Cine-i om atunci trăieste.
Foaie verde maghiran
Foaie verde maghiran,
La vară mă fac cioban,
Că tin seara la celar,
La celar si la găleată,
La băcite câteodată!
Foaie verde trei alune
Foaie verde trei alune,
Plecai să mă plimb prin lume,
Ca pasărea prin pădure.
Pasărea mai stă pe-o creangă,
Eu mă duc unde am treabă!
Pasărea mai stă din zbor,
Eu mă duc unde mi-e dor,
La mândra cu pieptul gol,
Ori o iubesc, ori să mor!
Foaie verde trei arini
Foaie verde trei arini,
Am auzit din bătrâni,
Că-i amară pâinea-n strini.
Am auzit, n-am crezut,
M-a dus vremea si-am văzut.
Rău e, Doamne, prin străini,
Ca descult prin mărăcini!
De-ai călca din piatră-n piatră,
Din străin nu îti faci tată;
De-ai călca din urmă-n urmă,
Din străin nu îti faci mumă!”
*
Publicatii: În această perioadă, preotul Dvs. a reusit să mai publice câteva materiale astfel: Măria Ta, Tăran Român(I), în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2014, 15 febr., editie si on-line (http://observatorul.com); În căutarea strămosilor, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2014, 3 mart., editie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Ouăle popii, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2014, 11 mart., editie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Măria Ta, Tăran Român(II), în ,,Observatorul”, Toronto (Canada), 2014, 13 mart., editie si on-line(http://observatorul.com); Măria Ta, Tăran Român(V), în ,,Datina”, Dr. Tr. Severin, an. XXIV(2014), nr. 6115(19 mart,.), p. 6; ,,Scrisoare pastorală” – 272 , în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2014, 17 mart., editie si on-line(http://www.armoniiculturale.ro); Megaescrocherii rurale, în ,,Omniscop”, Craiova, 2014, 20 mart., editie on-line(http://www.omniscop.ro); în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2014, 19 mart., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Folclor din Mehedinti: cântece culese în 1974 de la Bărbut Elena din Bârâiac, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2014, 15 mart., editie on-line (http://www.ziarulnatiunea.ro); Războiul Părintelui Ganea, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2014, 16 mart., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro);
*
Sănătate, pace si bucurii să vă dea Dumnezeu!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 4/3/2014 |
Contact: |
|
|
