Verde de Napoca
Iti mai aduci aminte, floare alba,
Cum ne priveam si sarutam, pe strada?
Si-n jurul nostru, toti copacii vii
Ai lumii, isi sopteau, trecand: “Copii!” ?
Imi infloreau petalele-ti pe umeri,
Si-ti cuprindeam parfumul si zvacnirea,
Mai exista vreo lume, sa o numeri,
Cand nu stiam, si inventam, iubirea?
Nu existau livezi pe lumea noastra,
Nu existau nici pomi, nici cer, nici roi,
Nici-o lumina ca sa ne priveasca,
Ci-n ochii nostri, gemeni, numai noi –
Si tot sarut petalele uitate,
Si infloresti, din sevele de ieri –
Copacii trec, privesc, si-n libertate
Isi spun: “Copii! Ai altor primaveri!”
Culegatorii de bumbac
Ciresul a rotit gogoase de bumbac,
In cinstea heruvimilor, sa vina,
In haine albe, primaveri prin veac,
Sa-mbrace Omenirea, in lumina –
De-atata timp, ei ne privesc, si tac –
Cum ne iubim, cu dragoste putina –
Cum inflorim, si rodul e sarac –
Cum rupem flori, si nu avem vreo vina –
Si noi ii contemplam, pe cei ce fac
Atatea haine, care n-au sa tina,
Noi, fosti cazuti din cerul geto-dac,
Noi, ridicati spre cer, din radacina,
In rasuflarea voastra, niste tati,
In gandurile voastre, sabie lina,
De vom lupta, sa nu ne razbunati,
Avem un Zeu – Aici, o sa revina…
|
