Despre panglicari
Povestea cu protestul, mămăliga, baba si mârtoaga
În Bălcesti, am oprit cât să luăm două, trei sticle cu apă minerală, câteva cornuri si niste ciocolată. Cel care a intrat în magazin a fost Avi. Eu si Maria am rămas pironite pe canapeaua masini. Priveam amândouă parcă spre acelasi loc.
- Când eram eu mică, uite, acolo, era o gogoserie. Nu stiu cum Dumnezeu le făceau, dar aveau gust. Gust si miros de grâu si flori de câmp! Salivez si acum. ...Însă, scumpe! Un leu gogoasa! Pe vremea aia un leu... Ce vorbesti, domnule?! Doi lei primeau tăranii pentru o zi de muncă... Doi lei si un pumn de boabe! Dacă-l primeau si pe ăla?! Doamne, prin ce a mai trecut si poporul ăsta!
- Mamaie zicea altfel!
- Mamaie?!... Ce-i drept, trecutul are o altă dimensiune.
- Parcă Blaga zicea ceva de genul... Însă si prezentul e cu nuantă. Întrebă-mă pe mine cam cât e si ce însemnă o zi în puscărie?
- Timp si timpuri!...
- E, si cu tine! Parcă ai fi mos Gheorghe când povestea despre ăla... Of, uite că am uitat... Gata, stiu! Dode! Mda, Dode ăla care, drept protest la colectivizare, a plecat călare. Se zice că si-a lăsat mârtoaga în Craiova, legată de barieră, la calea ferată. ...Apoi el s-ar fi dus în lumea largă. Mda!... Gloaba ar fi murit spânzurată, însă cică femeia lui l-ar fi asteptat, ghemuită, pe vatră, o viată întreagă, tot mestecând la câte o mămăligă... Când o învârtosea, iesea pe prispă, lua seama pe drum la vale, apoi o arunca în mijlocul curtii, un fel de vrajă. Păstra doar mestecăul, făcut dintr-o creangă de jugastru. Mă rog, nu prea imi vine a crede, dar... Si după ani, când Dode s-a întors acasă, evident, fără gloabă, pentru femeia lui, atunci, o babă, viata ar fi fost, nimic mai mult decât o clipă. O clipă în care...
- Stiu! Povestea cu protestul, mămăliga, baba si mârtoaga!
- Aaa.. L-am prins! Am să-l trag de mustăti! M-a păcălit! Îmi spunea că doar eu am aflat acest secret.
- Păi, secret, că altfel cum l-ai mai fi stiut tu acum si doar de ieri, alalteri, lumea toată?! Ce n-ai aflat e că imediat după `98, Dode, întors acasă de pe unde o fi stat îngenuncheat de sistem, altfel spus, făcut un fel de gură -cască, a fost, de noul regim, cu fast, în văzul lumii, decorat.
- Da?! – m-am mirat eu.
- Da! Iar el, pentru o clipă, îndepărtat de moarte, a uitat de sine si... a acceptat! Păcat! A făcut, iarăsi, jocul de milenii a celor ce au sters trecutul cu prezentul, apoi au amestecat chiar si viitorul, într-un fel de terci. Adică au făcut totul tot una cu pământul, încât să nu mai priceapă mai nimic, din toate, omul!
- Se vede! Da, se si simte, se si vede! Dumnezeule, cât de actual mi se pare versul: ,,Panglicari în ale tării, care joacă ca pe funii,/Măsti cu toate de renume din comedia minciunii? Au de patrie, virtute, nu vorbeste liberalul,/De ai crede că viata-i e curată ca cristalul?/Nici visezi că înainte-ti stă un stâlp de cafenele,/Ce îsi râde de-aste vorbe îngânându-le pe ele./Vezi colo pe uriciunea fără suflet, fără cuget,/Cu privirea-mpărosată si la fălci umflat si buget,/Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,/La tovarăsii săi spune veninoasele-i nimicuri;/Toti pe buze-având virtute, iar în ei monedă calpă,/Chintesentă de mizerii de la crestet până-n talpă./Si deasupra tuturora, oastea să si-o recunoască,/Îsi aruncă pocitura bulbucatii ochi de broască.../Dintr-acestia tara noastră îsi alege astăzi solii!/Oameni vrednici ca să sază în zidirea sfintei Golii,/În cămesi cu mâneci lunge si pe capete scufie,/Ne fac legi si ne pun biruri, ne vorbesc filosofie.’’
- Bravo! Ar trebui să te înscri la un concurs de recitări. Panglicarii, după cum stiti si voi, în campanii promit că o să facă si o să dreagă, încât chiar si pământul cumva altfel o să se învârtă si altfel o să pară! Totul e să luati o gură de apă. E rece, e de la frigider! ...Si, ascutati-mă pe mine, să nu-i băgati în seamă. Undeva, răul, minciuna are un capăt, iar acolo-i pentru ei sfârsitul. Degeaba se vor zbate, degeaba o să strige... Cu sigurantă n-au scăpare! – Zic si eu. După câte se pare, aproape în versuri. Voi? - ne-a înveselit parcă, pentru o clipă, Avi. – Stiti ce? Până la Căciulata, eu zic să punem de un cenaclu... – s-a amuzat el în timp ce am pornit iarăsi la drum. Cine o să cânte primul? Ăla eu, ăla eu...
- ,,Doamne, muiculită’’, ar zice mamaie, ,,si eu care-l credeam un mutulică!’’. Bă, tu ai băut ceva?
- Eu?! Ba!... Era în prăvălie o babă care număra niste boabe de tămâie si tot socotea: un bob pentru al meu, ăsta pentru fie-mea, ăstea două, trei, pentru mortii de acum si pentru moartea mea, ăstelalte, pentru viii care vor mai rămâne’’... Iar ăla cu tămâia: ,,,hai, muică, odată, că uite acus vine Învierea! ,,Ăăă?!’’- s-a mirat mătusa. ,,Păi, dacă e asa, mumă, să iau si pentru judecata de apoi.’’ ,,Lumânări?’’ – întreabă negustorul. ,,Că bine zici, să-mi dai si dintr-ăstea vreo două, trei, că, gata, s-a sfârsit cu pensia. De, ăstea-s vremurile! Luna viitoare, om mai vedea... Poate până atunci mor si scap. Măcar dac-ar avea cine să-mi aprindă lumânarea!’’
- Las-o, Doamne, iartă-mă, că am plecat de acasă să uit si cum mă cheamă. Nu-mi mai arde nici de tămâie si nici de babă. I-auzi: „Sapte văi si-o vale-adâncă/ Sapte văi si o vale-adâncă... Daolică, Leano, si-aici lupii mă mănâncă./Daolică, Leano, si-o potecă mititică,/Daolică, lică, lică, lică/ Dodă, fă,/Daolică, lică, lică, lică, /Dodă, fă !’’ – Bine zic? – am întrebat eu fără cine stie ce chef.
- Tineretul!... Îi fierbe sângele în vene. Melodia asta o cântam si pe vremea noastră, dar era mai cu tâlc, că de unde lupi?! Haitele erau ce si ce...
- Ca să priceapă si ea, zii-o pe sleau: ce si ce pe la cece si judetenele de partid.
- La fel si acum, numai că ăstia si-au schimbat blana, sunt ecologisti sau te miri ce pitifelnici. Pe ici, pe colea... Că majoritatea, tot cu... ,,hei, rup! Hei, rup,! cad stânci de fier...’’
- Mă, voi vorbiti un fel de păsărească si eu nu pricep nimic.
- Vezi, ti-am spus! Zii tu pe-aia cu: ,,Partidul, Ceausescu, România!’’ - Că ăsta era pe vremea noastră, când cu culturalizarea, si-ai să vezi cum pricepe fata! – i-a amintit Maria.
- Zic, dar stai să ajungem si să degustăm din tuică. Ce zici, o fi de prună?
- Aia de la mamaie? Află! Păi altfel cum? Îti cam lasă gura apă!
- Ca la muierea bortoasă!
- Mi-e milă de tine...
- Păi, dacă ai un suflet asa de bun, ia treci tu la volan si lasă-ne pe noi, aci, în spate, pe scenă. Si ai să vezi râs de râsul lumii! Un alfel de preludiu, la vremurile de acum. Reluăm Cântarea României. Că scenariul e acelasi. Doar panglicarii altii! Păi, nu? – i-a zis Avi Mariei, în timp ce a tras masina pe marginea drumului cât să facă schimbul si să-si ia din porbagaj o sticlă cu băutură.
|
