Fenomenul istoric - reversibil sau ireversibil?
„Istoria lumii este tribunalul lumii.”
Friedrich von Schiller
Proverbele sunt vorbe pline de întelepciune. Ele provin din experienta vietii celor care au existat înaintea noastră si a căror existentă s-a înscris în istoria acestei lumi. „Un nebun aruncă o piatră si zece întelepti se chinuiesc s-o scoată”, este proverbul românesc pe care-l aud tot mai des în ultima vreme. Chiar asa? Multor întelepti un singur nebun le poate da de furcă? Cert este că fiecare dintre noi simte dezordinea din jurul său, libertatea fără de măsură si de reper, disproportia covârsitoare între cei bogati si cei săraci, mizeria morală care include vicii, păcate si atitudini provocatoare. Ordinea a lăsat demult loc haosului, dar să ajungem până la o gravă turbulentă – ea fiind una dintre manifestările haosului – parcă nu ne-am fi asteptat. Există credinta unora că s-a pierdut legătura cu dimensiunile mai înalte ale constiintei, dimensiuni spirituale si, din această cauză s-ar produce o involuare, omul ajungând la o „specie dăunătoare, ce ar putea distruge întregul Univers”. Oare nu mai cunoastem Calea care trebuie urmată? Un destin neînteles ne conditionează existenta?
Există, totusi, în profunzimea fiintei umane dorinta de regăsire a adevăratei naturi, de iesire din visul materiei si de întoarcere la spiritualitate, la divinitatea care veghează si ne îndrumă calea vietii. Dar pentru regăsirea adevăratei Căi, trebuie să ne oprim din drum, să cugetăm, să decelăm între bine si rău si numai apoi să mergem mai departe. Vocea interioară, vocea sinelui trebuie să fie mai puternică ca cea a Egoului. Numai ea ne poate face să cunoastem Calea ce trebuie urmată. Comparând apoi lumea de ieri cu cea de astăzi, adică reflectând asupra istoriei, am putea, cu ajutorul mintii, să alegem, cu o mai mare usurintă, binele pentru lumea în care trăim.
Filozofii români au vorbit mult despre omul a cărui viată se înscrie în istoria lumii. Lucian Blaga (1895-1961), personalitate impunătoare si polivalentă a culturii interbelice, filozof si poet, dramaturg, traducător, spune despre istorie că „este prin excelentă o dimensiune a existentei umane. Printre toate fiintele singur omul se poate mândri cu o istorie. […] Omul creează istoria… Omul deplin este asadar fiintă istorică prin definitie”. Ca atare, istoria rămâne un câmp de manifestare si realizare a posibilitătilor umane, modul însusi de fiintare a omului. Mai mult decât atât, pentru definirea mai completă a istoriei, Lucian Blaga face din ea expresia destinului sisific al existentei umane: „vesnic mutilată, redusă, frânată sau chiar anihilată prin preschimbarea transcendentă, stilistică a Marelui Anonim”. Principala caracteristică a modului blagian de a concepe existenta ar fi misterul, ca element fundamental al existentei generate de Marele Anonim, care lucrează în viată si dincolo de viată, omul încercând mereu, dar zadarnic, să reveleze misterul prin plăsmuirile culturii. Nemultumindu-l teoriile cunoasterii - teorii ale faptului - începând cu Kant, Blaga năzuia spre formularea unui tip de cunoastere care să cuprindă în obiectivul ei si lumea inepuizabilă a misterelor, pentru a lăsa loc îndoielii si nelinistii, permitând astfel realizarea unor presupuneri. Aceasta, probabil, în scopul previziunii viitorului. Omul, conform gândirii lui, are posibilitatea de a înstăpâni natura prin inteligentă, având un orizont larg, orizontul necunoscutului, inexistent la animale, de aceea „Omul trebuie să-si prepare singur armele de apărare si de atac, de care este despuiat si hrana ce nu-i stă în chip natural la dispozitie”. Pentru el, fenomenul istoric este un „fenomen concret cosmic - spatial, numeric singular care poate avea când aspecte ireversibile, când aspecte de repetitie.”
În aceeasi idee, filozoful, eseistul Petre Tutea (1902-1991) afirma: „Sunt două mari discipline guvernate de principiul ireversibilitătii: termodinamica si istoria”(Se referea la Principiul II al termodinamicii considerat a fi cea mai metafizică dintre legile fizicii, prin faptul că arată directia spre care merge lumea.) Plastic, Tutea mai exprima: „Istoria e întemeiată pe conversatia dintre Eva si dracul. Asa începe istoria, această rătăcire a omului, ca o damnatie…”.
Filozoful, eseistul Constantin Noica (1909-1987) în Jurnalul de idei vorbea despre existenta a două procese de constiintă remarcabile pentru viata sufletească a fiecăruia dintre noi: captarea constiintei negative si a celei pozitive. Cu alte cuvinte, constientizarea limitelor, descoperirea faptului că nu putem face orice, oricât de lungă ar fi viata noastră, sau cum frumos îsi încheie poetul latin Vergiliu, Egloga a VIII-a: „Non omnia possumus omnes” – Nu toti putem toate. Această descoperire omul nu o poate face prea curând în viata sa, si uneori chiar niciodată. Celălalt proces ar fi constientizarea sau descoperirea faptului că, desi nu poti face decât un lucru anumit oricât de lungă ar fi viata, poti totusi face destul, în limitele care-ti sunt prescrise: „Cum îti apare câte o barieră, câte o sentintă a destinului, spunându-ti: asta nu e pentru tine, tot asa îti apare câte un îndemn, amintindu-ti: asta e pentru mine…” S-ar întelege - necesitatea măsurii, simt întâlnit la putini oameni. Fiindcă nimic omenesc nu ne este interzis, dar trebuie avut un simt al măsurii. Cântarul! Apropo de acest simt al măsurii, amintesc întâlnirea dintre istoricul, politicianul Nicolae Iorga care avea o memorie formidabilă si o folosea în oratoriile sale, si inginerul, omul politic Ion I. C. Brătianu: „Ce pot eu învăta de la un inginer?” „Simtul măsurii, domnule Iorga!” i-ar fi răspuns Brătianu. Ca o observatie, toti fanaticii sunt niste exaltati malefici, care nu cunosc măsura, nu acceptă dialogul, părerea altora, ci numai „adevărul” lor.
Filozoful Nae Ionescu (1890-1940) împărtea istoria umană în două mari perioade, una până la Renastere si cealaltă după Renastere: „Până la Renastere omul îsi cerea scuze în fiecare zi lui Dumnezeu că există, iar după Renastere Dumnezeu este obligat să ceară omului scuze că există. Chiar dacă istoric această periodizare nu este justă, metafizic este, fiindcă ne revelează drama omului modern supus unui proces de dezdivinizare”. Iată că, în vremurile noastre, acest proces continuă prin încălcarea legilor divine si nu-i împiedică pe fanatici să-si urmeze planul lor diabolic. Asa apar „frustratii planetei”!
Emil Cioran (1911-1995), filozof si scriitor care a dovedit o sinceritate si o luciditate uimitoare, a exprimat, la vremea sa: „Americanii fac greseli extraordinar de grave, pentru că în primul rând nu stiu să mintă; si apoi, ei cred în cuvânt ca într-un lucru sacru, al cărui judecător este poporul. Nu-i văd având vreodată un Talleyrand”. Iată că altii, prin viclenie, profită si încalcă gândirea celor care respectă legile logice. Asa s-o fi scriind istoria? Adevărat că toti trăim sub acelasi soare, dar nu toti avem acelasi orizont! Înainte de a dori să transformăm ceva, să bulversăm echilibrul si asa fragil al lumii, ar trebui să ne cunoastem, să ne respectăm pe noi însine dar si pe cei de lângă noi. Înainte de a impune lumii gândirea pe care o ai, întâi cântăreste-ti-o pe a ta! Priveste-te - n oglindă dimineata si întreabă-te dacă poti vedea în bucata aceea de sticlă argintată, atât de fidelă, chipul pe care ti-l doresti si întreabă-te dacă, vanitatea zărită pe chipul tău nu provoacă altora dispretul, chiar durerea. Căci nebunia va fi suferinta aceluia care nu si-a văzut imaginea adevărată în oglindă. Uneori mă întreb dacă s-a construit cumva un zid împotriva întelegerii semenilor, a iubirii? Dar zidul va fi dărâmat într-o zi, de cei în a căror inimi mai există flacăra iubirii, a tolerantei, casa iubirii - casa existentei fiind!
Istoria este laboratorul în care experimentăm viata, obtinând rezultate bune sau rele, functie de gândirea noastră care actionează ca un reactiv, dar poate actiona si ca un catalizator, grăbind o reactie distructivă. Din nasterea si moartea unor perioade ale istoriei, ar fi trebuit să se tragă învătăminte. Există dreptul de a apăra binele dobândit, de a nu rămâne pasivi la distrugerea unui popor, oricât de mic ar fi el din punct de vedere numeric, de dragul intereselor meschine, a poftei expansioniste.
Nu pot uita interesantul roman al scriitorului polonez Jaroslaw Iwaszkiewicz Slavă si fală, citit cu zeci de ani în urmă, din care am retinut strigătul, ca o avertizare: „Omenirea a alunecat pe o pantă funestă!” Si când a fost întrebat ce înseamnă o pantă funestă si dacă se referă la aspectul moral, personajul a explicat: „Nu, câtusi de putin! Material, cât se poate de material! O pantă vătămătoare omului pe pământ. Întregul efort al cugetului omenesc tinde spre sinucidere.[…] Poate perioada Renasterii si umanistilor, poate în perioada lui Leonardo Da Vinci a fost cotitura mare a istoriei omenirii, istoria ei frumoasă, crescendo-ul urias, consecintele Renasterii? […] Da, stiu, acum stiu ce fel de sfârsit vom avea!... ca în Biblie, ca în Apocalipsă. În focul general, în dezintegrarea în atomi a tot ce există si în dispersarea atomilor. Întelegi ce crimă a fost dezintegrarea atomului? Stiinta a trebuit s-o comită…”
Asa gândea scriitorul în perioada în care a trăit (1894-1980). Iată că acum „panta funestă” priveste aspectul moral care se adaugă celui material. Ce-i mai rămâne omului? Care-i este slava, care-i este fala?
Se repetă istoria lumii, nu se repetă? Nu se repetă si uneori se repetă!
Este ireversibilă fiindcă vremurile sunt altele, dar uneori se repetă datorită oamenilor care uită relele trecutului si reactionează în acelasi mod gresit, netinând cont de noile conditii ale existentei.
Cred că nimeni nu are dreptul să-si bată joc de libera alegere a unui popor care-si doreste independenta, democratia si libertatea si a interveni viclean si brusc cu armele.
Si mai cred că nimeni nu poate accepta ca Răul să fie prezentat în chip de Bine.
Carolina de Nord
|
Vavila Popovici 3/25/2014 |
Contact: |
|
|
