Poezia pe pipăite
Cu buricele sufletului înaintam pe un dâmb de cenusă
răsărit brusc în apus si eu cel implicat în occident
respiram doar prin buricele
sufletului
de unde să stie pe dinafară ce înseamnă tristetea
cu buricele sufletului înaintam
adulmecând aerul scorojit
din care miraculos se desprinsese
o lacrimă
viata întreagă am privit-o din varii unghiuri
si planuri
am cercetat-o cu luare-aminte
cum un savant
la microscopul ultimei generatii de sacrificiu
bucură-te cât ea mai există îi soptesc
nefericitului
asta înseamnă să trăiesti
poezia pe pipăite
acolo unde răsare luna cu stelele
si să n-ai ochi pentru asta.
Poem pe sârmă
Cuvintele acestea întinse la soare vin după toamna
cea mai ploioasă din ultima jumătate
de secol. S-au ros literele,
s-a risipit iubirea din ele. Au fugit unele către
altele
de spaimă si de urât, rareori de bucurie
În parte, s-au întrepătruns si s-au făcut aceleasi
cu tesătura.
Îmi contemplu spatele cu furnicile lui
si mâna cu ceas, ce frumos atârnă la soare!
De mi-ar trece sârma prin gât, cuvintele-acestea
trebuie să se întoarcă de unde-au plecat.
|
Virgil Dumitrescu 3/21/2014 |
Contact: |
|
|
