Mãria Ta, Tãran Român!( II)
Alături de tărâna sfântă a Tării, de codrii si izvoare, alături de fratii de limbă si de lege, ai avut tovarăsi de nădejde dobitoacele din curtea ta, din câmp si de aiurea. Le-ai socotit ca pe un dar pe care ti l-a făcut Dumnezeu dintru începuturi, ca să te hrănesti cu ele. Le-ai iubit, le-ai hrănit si le-ai adăpat, le-ai adăpostit de frig si de furtuni, ai dormit cu ele sub cerul cu stele, si-ai părăsit casa, si masa, si sotia, si copiii si-ai plecat cu vitele la sute de kilometri, ca să le asiguri hrana, luni, anotimpuri, uneori chiar ani.
Cel mai iubit ti-a fost întotdeauna calul. În el ai văzut un frate credincios. Cu el ai arat pământul, cu el ti-ai transportat greutătile, cu el ai străbătut depărtările, cu el te-ai dus pe câmpul de luptă, la vânătoare, în pribegie si în haiducie. Puterea lui a completat puterea ta. Cu el ai fost întotdeauna falnic, si iubit, si respectat. Cu el ai fost mai sus decât ceilalti, mai frumos, mai viteaz, mai puternic. L-ai crescut ca pe-un copil, i-ai dat apă din pumni, l-ai sărutat si ai tremurat, când l-ai văzut că suferă. Lângă tine a fost nelipsit, întotdeauna, câinele. De multe ori oamenii, - chiar rude apropiate -, te-au vândut, te-au trădat, dar el a fost gata să si moară pentru a te apăra. A mers cu tine pretutindeni. Te-a apărat de hoti si de borfasi, te-a ajutat să vânezi, ti-a apărat turmele de fiare, ti-a apărat casa si fericirea. S-a multumit cu o coajă de pâine, fiindcă a stiut că n-ai nici tu mai mult. Uneori l-ai bătut, l-ai alungat, l-ai legat, l-ai lăsat în frig, în troiene si în ploaie, dar el a îndurat si a tăcut răbdător. Doar din când în când, ajungând la limita răbdării, îsi îndrepta botul spre înaltul cerului si începea să urle cu durere, asa cum numai el stia să facă. Cu el ti-ai căutat oile si potecile. El te-a căutat pe tine, fie că ai fost rătăcit, fie bolnav sau mort pe cine stie unde. Poate tu nu l-ai iubit niciodată, atât cât te-a iubit el, o iubire sinceră si curată, cum oamenii mai rar o mai scot din sipetul sufletului lor.
Animalul de care ti-ai legat întreaga ta istorie a fost însă oaia, mioara. Fie că ai avut câteva pe lângă casă, fie că ai avut turme mari de sute si mii de oi, lângă animalele acestea ti-ai petrecut o bună parte din viata ta. Le-ai dus pe câmpuri si pe dealuri, pe văi si pe munti, pe unde a fost iarba mai grasă si vremea mai bună. Lângă ele ai înfruntat vânturile, potoapele, viscolul, lupii si ursii. Ai plecat cu ele primăvara spre crestele Carpatilor si ti-ai lăsat copiii si nevasta, părintii, fratii si consătenii în urmă. I-ai revăzut din când în când în timpul verii. Toamna, când vremea începea să se strice si frigul pătrundea la oase, porneai cu convoiul de turme la vale, treceai câmpiile Bărăganului, treceai Dunărea si te pierdeai în Muntii Balcani. De la Marea Neagră până în Spania, pe acolo pe unde sunt munti, sunt si astăzi sate întregi de vorbitori de limba română. Ei sunt urmasii vechilor ciobani ce s-au asezat pe acolo, sperând într-o viată mai bună. De la oaie ai luat laptele si carnea, lâna si mieii. Nevasta a petrecut luni de zile în piete cu brânză, cu lână, cu lucrături de tot felul din lână. Înainte de Pasti ai fost nelipsit din târgurile oraselor, unde ti-ai vândut mieii. În noptile lungi de iarnă nevasta a tors lâna si a împletit apoi din ea ciorapi, flanele, fulare si alte lucruri necesare pentru oameni si pentru casă. Femeia a tesut pături, covoare, oprege, dimie si obiele din lâna oilor tale. Pe lângă oi ai cântat din fluier cum numai tu ai stiut s-o faci, ti-ai plâns necazurile, si bucuriile, si dragostea, si dorul. Oile te-au ajutat să supravietuiesti, să-ti hrănesti familia, să-ti faci un rost în viată si în lume.
Cum as putea să uit vaca si boul? Animale răbdătoare, s-au multumit cu mult si cu putin. Au tras din greu plugul si carul, ti-au dat si lapte, si carne, si vitei si dragostea lor, cerându-ti, în schimb, un brat de iarbă, o furcă de fân! De câte ori le-ai bătut, când nu mai puteau urni carul în pripor, de câte ori s-au prăbusit în genunchi sub greutatea jugului! Câte ar avea de spus, dacă ar putea să vorbească!
Nu ti-au lipsit din curte caprele si iezii cu toate ghidusiile lor, găinile, gâstele, ratele, curcile si bibilicile, măgarii, mâtele. În câmp si în pădure ti-au fost aproape toate animalele si păsările, pe care le-a lăsat Dumnezeu. Unele ti-au fost de folos, altele te-au păgubit, dar toate au stiut că tu esti stăpânul făpturii, asa cum te-a lăsat Dumnezeu.
Privesc astăzi cu durere, Măria Ta, cum te mai înconjoară doar amintirile. Câtiva cai mai sunt în sat, pe care-i număr pe degetele de la o mână! O sută saizeci de perechi de boi cu atelaje complete(car, plug, grapă etc.) au băgat în colectiv numai sătenii mei. Azi nu mai este nici un bou, măcar asa, să vedem si noi cum mai arată! Vaci mai sunt doar câteva, slabe, amărâte, anemice. Câteva oi si câteva capre mai vezi din când în când pe hotarul satului. Turme de câini vagabonzi cutreieră ogasele, în căutare de oase de vite aruncate de samsari. Animalele, oricare ar fi ele, ti-au ajuns o povară. Copiii si nepotii se rusinează să le mai ducă la păsune, să le mulgă, să meargă în piată cu lapte si cu brânză. Nopti întregi petrec pe la porti, punând tara la cale, zeci de ore joacă poker pe la cârciumi, ori tot felul de jocuri pe calculator, privesc la televizor atâtea si atâtea năzdrăvănii, dar nu pot să meargă un ceas cu cele câteva animale la păscut.
Cu câtva vreme înainte de a pleca din astă lume, îl găseam pe tatăl meu plângând în grajd, lângă vite. Le mângâia si le spunea că, după plecarea lui, îi va rămâne oborul pustiu. Câti altii ca tatăl meu n-au plâns la fel sau nu vor plânge, dar în zadar. Lumea e tot mai străină, mai rea si mai avară, poate tocmai din cauză că n-a mai apucat să vadă blândetea, bunătatea si iubirea din ochii unui biet animal.
Apropo, Măria Ta, tu chiar mai existi cu adevărat ca să vezi toate astea?
|
Pr. Al. Stãnciulescu-Bârda 3/13/2014 |
Contact: |
|
|
