Schite : Cu trotineta
Între iad si iad
La plecare, am hotărât să o luăm spre Frătila, prin Satul Nou, să urcăm Dealul la Stupineaua si să coborâm, printre pădurile dinspre Bălcesti. Traseul, un drum pietruit, nu tocmai bun pentru masină, însă de un pitoresc aparte. Priveam înainte ca si cum aveam un punct în care să ajung. Marginile drumului mi se împreunau la câteva sute de metri, în fată, apoi iar se depicau si tot asa. Priveam si încercam să mentin constantă viteza, chiar dacă bătăile inimii mi-o luau uneori razna si accelăram fără să vreau. Respiram adânc si, din când în când, mă mai uitam în dreapta, în stânga, sau priveam în oglinda retrovizoare. În ea, Avi si Maria, ca într-o poză vibrată de epocă. O clipă, mi s-a părut totusi că semănau si, pe moment, m-am gândit că bunica ar putea avea dreptate.
- Dreptate?! În definitiv, ce-ar mai putea fi drept si ce nu, într-o lume de-a valma? - m-am întrebat, fără a stărui în vreun răspuns. Mai bine lasă... Nu degeaba a zis poetul: ,,lumea-i cum este... si ca dânsa suntem noi”. Lumea? ,,Fatăăă! Doamne, muiculită, unde să pleci asa, că râde lumea de tine!” – mi-am amintit-o pe mamaie, zicând într-o zi, când voiam să o iau si eu asa, prin sat, îmbrăcată cu o fustită, ce-i drept, cam scurtă si o bluzică înnodată deasupra buricului. - ,,Ei, râde?!… Ce, altă treabă nu are?” - ,,Are, n-are, râde! …si, mumă, ascultă-mă pe mine: când ai intra în gura lumii, nici Dunărea nu te mai spală” - ,,Mda! Asta e! Vrei, nu vrei, bea Grigore aghiazmă! …si ai bea, însă cum rămâne cu tine, ăla, pus vesnic între ciocan si nicovală? …Iar asta, doar asa, că, vezi doamne, nu ar fi în rândul…! Nu esti si basta! Ce mai de colo, colo? Ei, Doamne, iartă-mă si cu lumea asta!”
- Sarra, ai grijă, mamă, că nu tot drumul e al nostru! – m-a atentionat Maria, în momentul în care era gata, gata, să mă tamponez cu o altă masină, într-un vârf de pantă. – Lasă-l pe Avram să conducă! E mai odihnit, are experientă... În plus, orice ai zice, acolo te-au cam călcat în picioare. Ai obosit...
- Dacă zici tu, fie! – am cedat eu în cele din urmă undeva, pe dealul deasupra Bălcestiului.
Când am făcut schimbul, la volanul masinii, cu Avi, mă asteptam să mă îmbrătiseze si să mă sărute. Nu a făcut-o.
- Bă, mototolule! Au, au, au! Cu tine as fi si acum fată mare. Norcul meu că m-a violat tembelul ăla!
- Sarra, cum poti să spui asta? Avi te iubeste...
- Mda! S-o fi văzând si de pe lună, numai eu... Sau s-o fi rusinat si ăia de pe Marte, când o fi văzut cu cât patos m-a pupat.
- Ei, si cu tine? Vorba mamei, asa dintr-o dată, tocmai aci, în vârful dealului, să ne stie... Dumnezeu stie cine să ne mai stie?! Că până si pădurea are ochi si urechi!
- Asta pe vremea ta, pe când cu comunistii... Ori cum ziceai? Din trei, doi erau ciripitori. Ăsta da vers pentru Cântarea României, unde se slăvea iubitul tău conducător. Auzi, mi-a plăcut chestia aia cu adidasii. Adidasi, si felul întâi, si felul doi! Sau e tot vreo bazaconie ca toate celelalte, de la mamaie?
- Mda! Ce bine era dacă ar fi fost doar povesti de speriat mâte!
- Naturale sau de ălea împăiate? Că din câte mai tin minte, vă duceau cu scoala la Antipa!
- Păi, ne duceau... Hodoronca tronca, hodoronca tronca... Excursii cu autocarul! În cele din urmă, cumva, cumva, tot ajungeai! Pe traseu, ni se prezentau măretele realizări.
- Si voi?
- Ne zbenguiam ca niste draci împelitati, scăpati de sub ochii părintilor... Asta dacă nu avem vreum lovit cu leuca, drept purtător de griji. Supraveghetor! În caz contrar, cântam. ,,Poporul, Ceausescu, România’’...
- Prezervative aveati cu voi?
- Sarra!... Mă faci să intru în pământ de rusine.
- Pe vremea aia prezervative? – s-a mirat, într-un fel de aducere-aminte, Avi. Vitamina C, sare de lămâie si frunze de muscată.
- Ceee?!
- Ce?! N-ai să întelegi. Alte vremuri...
- Mă rog, înseamnă că voi ziua, noaptea, doar cântati? Evident, la final orgasmul!
- E, cum să-ti spun?... Mda! Mai si cântam, mai si mârâia unul, mai si tusea altul... Iar ăla cu bagheta, în fată, lângă sofer: ,,Partidul, Ceausescu, România!’’ Acum mă uflă râsul.
- Adineauri, ai zis: ,,Poporul’’, ,,Poporul, Ceausescu, România’’?
- Amestecau totul cât să zăpăcească omul.
- Ca si astăzi. Întelege careva ceva? Uite, de-asta suntem un fel de adunătură... Toti, niste zăpăciti.
- Adunătură? Ce să-ti spun?! Adunătură si nu prea, câtă vreme foamea ne-a vânturat prin Europa, peste Ocean... În toată lumea!
- Păi, atunci să adaptăm textul: ,,foamea, poporul, partidul, la, la, laaa,... România! În loc de ,,la, la, la’’, puneti si voi pe... Că, slavă Domnului, sunt! Hai, si cu cântec înainte, mars! Că tot stiti voi cum e cu mersul... Mersul cu trotineta între iad si rai! I-auzi, domnule, ,,spre cele mai înalte culmi si spre propăsirea ...’’ Ba nu! Între iad si iad! – am îndemnat eu ironic apoi, l-am luat de gât pe Avi. – Tu ce stai, mă, asa, ca un popândău si belesti ochii la noi, de parcă am fi doar două tute? Au, au, au! Bă, voi aveti tâmpeniile alea în oase. Nu vă mai faceti bine! ...Sau poate doar cu pământ de ăl galben! – vorba lui tataie. O să vorbesc eu, mai pe seară, cu el, când o fi disponibil pe-acolo, pe lumea ailaltă. ...Si musai am să o iau în vreo parte, că după voi...
- Bravo! Asa te vreau! – Ca la plenarele cece. ...Cu initiativă! Doar angajamentul îti mai lipseste, în rest... – mi-a răspuns Avram în timp ce mi-a tinut capul între palme si m-a sărutat părinteste, pe frunte, apoi a îndemnat si el: – Hai, că până ajungem noi, se răcesc până si termalele din Căciulata!
|
