Dileme : Teamă sau bună crestere?
“Fear or devotion”, mi-a replicat mai deunăzi un bun coleg de lucru, la o mini-anchetă pe care eu personal am instituit-o, mai mult din curiozitate.
Discutam cu un grup de părinti sau fosti părinti, despre ceea ce este esential a fi instaurat într-o gospodărie, unde trăiesc si se dezvoltă împreună copiii, relatiile dintre soti si, în general, atmosfera casei.
Mai există si astăzi, în toate colturile globului pământesc, familii în care domneste frica.
Am avut si eu parte de asta, când, într-o casa cu cinci copii, cunoscuti în cartier, auzeam de la mama noastră leit-motivul cunoscut: ”Las’că vine tac’tu diseară si ai să primesti portia.”
“Portia“ asta era împărtită în patru, pentru băietii casei care meritau “cinstea”.
Trăiam cu frica în sân, stiam că vom plăti polita, dar nu ne astâmpăram, ne era teamă si a doua zi o luam de la capăt. Curelusa cu câteva capete împrosca groaza.
Dar, multumim Celui de Sus, niciunul dintre noi nu a comis un act ilegal în tot cursul vietii, nu a trebuit să ispăsească nicio pedeapsă.
Concluzia este că nu teama de pedeapsă trebuie să influenteze viata nimănui.
Teama trebuie să fie înlocuită cu educatia, cu devotamentul si atasamentul fata de morala familiei.
Interlocutorul meu, canadian get-beget, mi-a spus că părintii lui l-au pedepsit mereu când a fost copil. Da, îmi închipui eu, nu degeaba. Dar ca rezultat – a adăugat colegul meu,- el suferă astăzi de o formă a unei conditii psihologice, recunoscută ca “respect fată de altii si de bunurile lor.”
Nepotul meu, care are 24 de ani, îmi vorbea de un coleg al lui care a trecut examenul de Barou si acum este avocat.
Stiti ce e “tough love”? Băiatul ăsta nu a trăit în frică, dar a avut parte de o diferită dragoste, strict impusă a părintilor, fără “honey” si “sweetie”, l-au sprijinit, dar l-au si împins spre success.
Povestind acum amicilor săi, din cabinetul de lucru, el spune că datorează totul părintilor lui.
Un alt părinte a afirmat că el este ceea ce este azi, datorită copiilor: Sunt “depressed!”
A crezut bietul om că “bătaia e chiar ruptă din rai” si amenintările s-au tinut lant, pedepsele nu au lipsit, până când unul dintre copii a fugit de acasă.
Teama de părinti, teama de un bătăus în scoală, teama de examene, ce fel de viată este asta?
Să trăiesti si să te dezvolti cu frica în suflet, asta este o maladie, o dovadă crasă de lipsă de încredere în propriile tale calităti, subestimând potentialul tău personal.
Pe de altă parte, sunt mii si mii de exemple unde buna crestere, devotamentul, sau atasamentul fată de idealurile familiei plămădesc cadre de viitor, cu rezultate demne.
Educatorii zilelor noastre fac eforturi mari adresându-se părintilor si cadrelor împuternicite cu formarea unei viitoarei generatii.
“ Înconjurati copiii cu dragoste, acordatile căldură, prietenie, încredere, nu subestimati valoarea lor si veti vedea cum acestia vă vor răsplăti asa cum se cuvine”.
Dar frica între adulti, când sotia este tinută în permanent stare de teroare, unele sunt pedepsite cu bătaia pentru te miri ce motive?
Avocatii fac o avere de bani din afacerile astea cu interminabile procese.
Un judecător a condamnat pe acuzatul care îsi bătea nevasta în mod sistematic, să poarte în jurul gâtului, pe o sosea principală, o placardă care suna asa: “I BEAT MY WIFE”.
What a scumbag!
Regret să-ti spun ca esti un idiot! Să implementezi frica, să te faci temut, nu este arma unui om inteligent, ci, mai degrabă, un semn de neputintă, de disperare a unui om sălbatec, în gradul de civilizatie în care ne aflam.
Oamenii acestia ar trebui ostracizati, pusi în fata unui oprobiu public si pedepsiti cu lectii de civilizatie, cum se vorbeste acum în institutiile de “anger management”.
În ritmul în care violenta si frica se accentuează în zilele noastre , mă întreb cu teamă dacă notiunile “iubeste pe aproapele tău”, sau “aveti-vă ca fratii”, vor avea o validitate în viitor.
Toronto ON /
Martie 2014
|
Harry Beer 3/11/2014 |
Contact: |
|
|
