Răstălmăcire
Ochii mei văd focul adâncului,
Purificarea se face prin jertfă,
Credinta rămâne în cuiul
Însurubat în crucea luminii.
Privesc mântuirea
Prin rugul răstignirii,
Câinele răstălmăceste
Neîncrederea.
La un semn
Trupul se desprinde
De sufletul înăltat
În vitrina Domnului.
Si câinele latră,
Si latră…a răstălmăcire!
Vorbe parcelate
Cu floarea de sânge merg înainte,
Baia de lacrimi umbra-mi înghite,
În ochiul de rouă m-ascund, nu mă vezi,
Covor de aripi se-ntind în livezi.
Palmele port ca norii plecati
Peste conuri albastre din brazii înalti,
Inima spuză-i în răni arămii,
Petalele iubirii sterg urme pustii.
Ochii îmi cad pe-un portativ de piatră,
Ridul din oglindă mă ceartă si mă iartă,
În candelă s-aprinde forma ta de mac,
Lumea-mi parcelează vorbele. Si tac!
Lăute-n chip de căprioare
Am tot cântat si am să cânt
La bucium doina românească
Si o lăută din pământ
Am să înalt, frumos să crească.
În ea să pun inima, jarul
Pe care îngerii în veci
Au mers să apere hotarul
Cu pieptul gol pe lungi poteci.
Eu îi cunosc pe toti, prin fapte
Sunt bunii si străbunii mei
Ce s-au jertfit pentru dreptate,
Pentru unire, pui de lei.
De-aceea cânt si-am să renasc
Un răsărit în bulb de soare,
Un bucium sfânt din care pasc
Lăute-n chip de căprioare!
Concurs de lacrimi
În camera de ceată a aripilor frânte
Unde ciocârliile n-au drept să zboare
Scaunul se zbuciumă în sânge
Prelins pe-o lacrimă de gheată trecătoare.
Un picior trage-n alte picioare
În veacul schingiuit de insomnie,
Întunericul s-asează să repună
Nenorocirea cursă-n omenie.
N-ascultă nimeni dureri din telefoane,
Ruga infantilă cade-n fata sortii,
Strâmb si slut este în geruri veacul
Prin care se învârte coasa mortii.
Vin proceduri în camera de ceată,
Urgentele se zbat în proaspăt sânge,
Răspunderea e vacs, concursul e din lacrimi
Din ochiul tării ce sub cruce plânge!
Pasărea cu aripi frânte
Săgeată putredă e pasărea cu aripi frânte,
În gusa ei mai macină speranta,
Din când în când scapă din plisc mălaiul
Si nu vrea să cedeze, îsi dozează viata.
Mai prinde fulgi cu lacrimi dulci-amare
Pe trupul ei înspăimântat de vreme,
Chiar dacă-ajunge cu oasele-n atele
Mai strigă leru-i ler si de durere geme.
Soarele hoteste opaca pleoapă-a noptii,
O lasă răstignita în munti pân` dimineată,
Credinta încercării cruci de sânge-i toarnă,
Iesirea din durere lacrima îngheată!
Sculptorul noptii
Fosnetul noptii îmbină silabe
Pe buzele luminii clipind într-un vis,
Umbrele zborului umblă în labe
Sub cerul de toamnă în ruguri aprins.
Înteleptii tintesc să ne spună
Că vinul e spumă din viile coapte
Unde aripa se zbate si-adună
Cioburi sub daltă de mii de carate.
Sculptorul noptii se-nchină la crini
Dând formă în tors de smirnă aleasă,
Luna si soarele asează-n doi spini
Iubirea ce-n piatră se lasă retrasă!
Inima ta…
Inima ta-i buchet de frumusete,
Eu sunt indecenta trăsnită
Ce-ti pune iubirea-n ispită,
Inima ta-i buchet de frumusete.
Inima ta-i izvorul din rai
Eu trandafir cu rosii petale
Umezite în lacrimi banale,
Inima ta-i izvorul din rai.
Inima ta-i relieful iubirii,
Îl tasez cu poeme rubine
Inundându-l cu clipe senine,
Inima ta-i relieful iubirii.
Inima ta-i împlinirea amiezii,
Eu licurici ascuns printre vene
Ce schimbă semne sub gene,
Inima ta-i împlinirea amiezii.
Inima ta-i imensă frumusete,
Locus amoenus în clepsidra solară
Unde pe-a cerului fereastră
Viata noastră ca nisipul zboară!
Se zice…
Se zice că viata începe-n primăvară
Când mugurii pornesc din coaja încălzită,
Când glasurile de miei se aud prima oară,
Când păsările se-ntorc din zarea risipită.
Se zice că viata-i floare-n vara plină
Încât si muntii-ntorc fata la soare
Si tara-naltă steagu-i pe aripi de lumină
Când dragostea inundă râu si mare.
Se zice că viata-i rod în toamna lungă
Când laptele din ceată rodul viei stoarce,
Când stelele din ceruri se lasă mulse-n strungă
Si scripca voiosiei nu ne lasă-n pace.
Se zice că viata-i ocean de nea în iarnă,
Ecoul ei se pierde-n rugă si chemare,
Vântul vesniciei o poartă, o răstoarnă
În hăul care-i soarbe lumina trecătoare.
Ultimele gesturi
Căutându-te inima si-a tocit talpa iubirii,
Iedera încercării s-a urcat pe oase de vis,
Am văzut lacrima strecurând apatic
Vorbe topite în ciulinii încoltiti de amintire.
Am căutat dâra stelelor de sânge priveghind
Cerul dorintelor purtate sub steagul cedării,
Semnele râdeau cu degetele la gură
Vindecând părelnic trecerea spatiului în timp.
Dâra de abur crestea pe creasta cerului tulburat,
Speranta avea aripi, zborul se topea în
Ridurile amintirii revenind, bombardând
Ca la Hiroshima ultimele gesturi de îmbrătisare:
„Ai spus că nu vrei să mă întâlnesti.
În tăcere, nu răscoli mersul!”
Rodii de sare si pâine
Timpul plânge durerea ochiului în care
Oasele nisipului au cimentat spinii amărui,
La poalele visului cresc rodii de sare
Si pâinea însângerată cu forma omului.
Golul interior ademeneste somnul
Prin care misună iscoditor eretii,
Iubirea ancestrală încoronează pomul
Semănând lumină în columna vietii!
Iubirea
Vreau s-o cuprind,
N-are mânere!
Are netezimi
De dureri si plăcere.
De mă joc, iubirea-i
Spumă de săpun
Si din mii de sfere
În una tot apun!
Finis
Inima făcea nod la gura izvorului,
Un fir întins, o dreaptă infinită,
Uitând că a jurat o singură iubire
Îsi relua plăcerea cu încă o ispită.
Asa ajuns-a valuri după valuri
Să segmenteze viata-namorată,
Când s-a decis să facă ultim nod
Firul era o dreaptă terminată!
Pierdut în noaptea iubirii
Un vis m-a spulberat în neant,
În frecusul de sare stelară
Tăria din mine potcoave-a călit
Luminii ce-n lume coboară.
Mesterind tămâiez copite de cal,
M-as înhăma pretios bratelor tale
Si as călări pe muchii de cutit
Vocale pe buze închise cu yale.
Asa vor obosi poate si ochii tăi,
Inima va înflori înfierbântată-n lavă,
Sarpele din rai va fi un îngeras
Ce va scuipa sărutul, cu otravă!
Neputintă
Vise lungi, inima largă
Pun săgetile pe-o targă,
În călcâiele aprinse
Rănile-s cu buze-ncinse.
Strigăm crezului cântarea,
Presărăm pe aripi sarea
Să nu doară de-i fierbinte,
Lacrima ce-aduce-aminte.
Am trecut miezul iubirii
Pe năluci în valul firii,
Creasta lor ucide-o floare,
Umbra ta crescută-n mare…
Vrut-am la piept să te strâng,
Bratele-au uitat si plâng!
Firmament
Am clătit soarele-n soapte
Într-o candelă cu lapte
Apoi l-am pus la uscat,
Sub un tainic lăcrimat
Vârsta mea latră pe gard
La ridurile ce-au uitat
Că-ntre ele te-ai ascuns
Piept de pasăre străpuns
De un firmament de stele
Călit de două surcele!
Valuri bizare
Lebăda cu gâtul frânt
Sapă umbra în pământ
Si în trecerea spre moarte
Scoate puisori, vreo sapte.
Toti înoată pe sub umbră,
Ochii intră-n ceata sumbră
Si-n plecarea fără zbor
Penele pictează-un nor.
Lebădă cu gât furat
Cine urma a-ngropat?
Că aici, pe-ascunsă mare,
Sapte valuri par bizare!
|
Marin Moscu 3/5/2014 |
Contact: |
|
|
