Jurnal teatral – Ars Nova
Octombrie 2002. Nu mai îmi amintesc data exactă, dar atunci eram convinsă că adunarea la care asistam îmi părea doar o fantezie; iar scopul ei, o utopie. Un teatru românesc, aici, în Toronto, fără o scenă permanentă? Fără un studio de repetitii? Fără fonduri? Nu, asta nu e posibil, mi-am spus atunci, desi oferta de a-mi pune la treabă experienta jurnalistică îmi surâdea nemăsurat. Aveam să aflu însă că ideea se închega încet, încet, încă de la primele întălniri din luna martie a aceluiasi an. Atunci l-am cunoscut pe regizorul, coregraful (fost balerin de asemenea) si scenograful Amatto Checiulescu; un artist cu o istorie captivantă care ar putea fi transpusă oricând într-un roman, un artist pe care România îl recunoscuse în repetate rânduri atât pe scenele nationale cât si internationale. El avea să devină sufletul unui nou fenomen artistic, un teatru care se baza exclusiv pe munca unor artisti...voluntari; Ars Nova, organizatie non-profit.
Ianuarie 2003. Repetitiile erau din ce în de mai intense. Lucram încă de la finele lui noiembrie 2002 la afisul si programul de sală al primului spectacol al noului teatru românesc în Toronto, Ars Nova, în totalitate dedicat maestrului dramaturgiei românesti Ion Luca Caragiale. Conceptia întregii reprezentatii intitulate Caragiale de ieri si de azi era atât de ingenioasă si atractivă! Trei schite legate între ele prin micile intermezzi combinând acel ingenios amestec de picanterie scherzzată si fantezie inocentă, dansul ca parte integrantă a spectacolului în sine, urmate de una dintre clasicele maestrului... Ce “noapte furtunoasă” avea să fie!
4 aprilie 2003. Îndoielile de la începuturile implicării mele în munca Ars Nova s-au risipit complet în seara spectacolului. Măiastra baghetă regizorală a artistului Amatto Checiulescu a adus pe scena o perfectă reeditare a ambiantei create de marele nostru dramaturg Caragiale, conferindu-i acea aură patinată si acel superb parfum de mahala pe care probabil numai un român de mult absent din tară o putea realiza. Amestecul de ingenuu si grosier din schita Five o’clock, velocitatea hazoasă a schitei Amicii, logoreea emfatică si plină de virtuozitate a Pedagogului de scoală nouă urmată de perfecta armonizare a pestritelor figuri ale lui Nenea Iancu din piesa O noapte furtunoasă la peisajul social al secolului XXI au încântat publicul românesc din Toronto. Câtiva dintre actorii care au apărut în acest spectacol primeau în acea seară botezul emotiei scenice. Se cuvine a-i aminti pe toti protagonistii de atunci: Marina Rîmniceanu, Dan Făsie, Lucian Fetilă, Grigore Cudalbu, Alise Rîmniceanu, Camil Coajă, Andreea Diaconescu, Andrei Zodian, Camelia Dan, Adrian Otoiu si nu în ultimul rând, însusi regizorul Amatto Checiulescu.
17 aprilie 2003. Schita Five o’clock era prezentată studentilor români de la University of Toronto în aceeasi versiune actoricească; o lectie de literatură română de care o bună majoritate a audientei nu a avut parte pe băncile scolii.
30 iunie 2003. Schita Amicii avea parte de o nouă distributie (Mihai Cozma si Adrian Otoiu alături de Lucian Fetilă) în cadrul Caravanei Românesti de data aceasta într-o ambiantă cu totul deosebită de cea cu care artistii teatrului fuseseră obisnuiti; restaurantul Transilvania de pe Yonge Street. Hm! Cadrul ar fi putut părea cam ambiguu pentru o performantă de artă, dar...nu era oare cel în care personajele evoluau?
Septembrie 2003. Repetitiile la o nouă piesă de teatru au început în studioul personal al maestrului Amatto Checiulescu; „un ambient intimist şi spatios în acelaşi timp, de o geometrie clasică îmbrăcată în armoniile moderniste ale artistului care trăieşte în căutarea perfecţiunii. Primul lucru pe care aveam să-l aflu era că întregul ambient fusese creat de maestru cu propriile mâini. Atunci am înţeles cum a fost posibilă realizarea întregii scenografii din spectacolul Caragiale de ieri si azi, în care funcţionalitatea şi culoarea se împletesc atât de mlădios.” (din interviul meu cu Amatto Checiulescu în revista Observatorul din martie 2005).
Proiectul părea atât de ambitios încât ne era si teamă să vorbim de el în public; Take, Ianke si Cadîr, cu care Victor Ion Popa a cucerit un loc de onoare în tribuna marilor scriitori încă de la premiera care i-a avut în distributie pe Ion Sîrbu-Cadîr, George Tinică-Ianke , Alexandru Giugaru-Take. Piesă de repertoriu permanent însumând sute de reprezentatii cu remarcabile distributii (Stefan Ciubotărasu, Mihai Mereută, Jules Cazaban, Gheorghe Aurelian, Fintesteanu, Alexandru Giugaru si Marcel Anghelescu, Marin Moraru, Radu Beligan, Gheorghe Dinică, etc.), avea să fie marea încercare a trupei Ars Nova.
21 februarie 2004. Ars Nova deschide cortina teatrală cu capodopera Take, Ianke si Cadîr de V. I. Popa. Eram fermecată de autenticitatea redării scenice; „prăvălii modeste de târguşor provincial, cu tarabele pline strălucind în soarele necruţător, stăpânii dormitând pe scaunele lor în arşiţa verii, cântecul trist al unei flaşnete păreau atât de reale pe scena Betty Oliphant Theatre încât am avut atunci senzaţia unui dor de tară aproape dureros” (din articolul meu O romanţă cu parfum de mahala românească în Downtown Toronto publicat în revista Faptu’ Divers în februarie 2004). Ceea ce m-a frapat la montarea Ars Nova era originalitatea, fără inutile imitări ale marilor realizări ale contemporanilor ori înaintaşilor profesionişti, despre care Sorin Finchelstein scria în articolul Take, Ianke si Cadîr, compania Ars Nova, Betty Oliphant Theatre - note de spectator neavizat publicat în revista Românul-Canadian. „Scenografia clasică, lipsită de stridente, se constituie într-un cadru adecvat derulării dramatice. Traditionalismul scenografic este fericit completat de jocul de lumini care poleieste târgusorul cenusiu într-o lumină de consistentă fauvistă, fapt care conferă peisajului o doză suplimentară de oniric. La rândul ei, regia muzicală ne readuce cu precizie la locul geografic si cultural, ca si la momentul, respectiv. Un cuvânt aparte se cuvine a fi dedicat miscării scenice plină de inventivitate si dinamism, cu ruperi de ritm si directie care se încadrează organic în mai sus amintita miscare de carusel, trădând pe marele balerin care continuă să vibreze în personalitatea complexă a regizorului.” Au redat caracterele scriitorului V. I. Popa actorii Lucian Fetilă, Dan Făsie, Amatto Checiulescu, Iulia Fetilă, Andrei Zodian, Iuliana Cozma si Camil Coajă într-o interpretare plină de virtuozitate si în deplin caracter.
17 aprilie 2004. Take Ianke si Cadîr este reluat în aceeasi distributie. Succes spontan fără nici o critică!
Noiembrie 2004. Călin Herteg îl înlocuia pe Andrei Zodian în rolul Ionel din aceeasi capodoperă dramaturgică Take, Ianke si Cadîr semnată V. I. Popa. Un ritm si mai alert al succesiunii replicilor, miscarea scenică de o vivacitate remarcabilă au produs deliciul publicului participant. “Miscarea scenică, decorurile si costumele, viziunea scenică, toate împreună au reusit să reconstituie parfumul epocii” nota Luiza Mureseanu în revista Pagini Românesti publicată la Montreal. „O epocă pe cât de îndepărtată, pe atât de actuală. O piesă bine aleasă în contextul comunitătii românesti din Canada. O piesă care pune în discutie prejudecăti si metehne colective, care pune la zid tirania majoritătii, care nu crută prostia, si care glorifică inocenta si bunătatea romantică. Un succes al trupei Ars Nova si un câstig pentru publicul spectator.”
2005. Pe vremea când lucram la un amplu serial de interviuri cu Maestrul Amatto Checiulescu, teatrul Ars Nova a intrat deodată într-un con de umbră pe care nimeni nu-l astepta sau dorea. Iar din păcate asta nu se întâmpla din lipsa interpretilor, a ideilor regizorale sau a subiectelor teatrale. Sufletul echipei artistice însusi trecea printr-o încercare personală pentru care i-au trebuit câtiva ani să o depăsească. Iar oricât de dureroasă si izolatoare a fost încercarea, revenirea însă s-a dovedit si mai puternică decât oricine ar fi asteptat.
2008 toamna. Amatto Checiulescu m-a sunat să-mi ceară din nou colaborarea la promovarea noii reprezentatii a teatrului Ars Nova. Am simtit dintr-o dată că renasc din starea de vegetatie absurdă si mi-am regăsit scopul pasiunii mele de o viată, scrisul. De data aceasta se lucra la o nouă piesă, cu o nouă distributie. Iată că după o absentă de câtiva ani din peisajul teatral, membrii trupei conduse de Maestrul Amatto Checiulescu reluau activitatea artistică printr-o piesă care ne introduce în lumea mic burgheză cu parfum de mahala de la finele secolului al XIX-lea; D’ale carnavalului, o farsă pură, cu o cromatică vie, asemănătoare unui carnaval venetian. Simteam atunci, asistând la repetitiile intensive, că această reprezentatie va fi vârful profesional al activitătii teatrului nostru.
15 martie 2009. Ars Nova dădea viaţă piesei D’ale carnavalului în interpretarea actorilor Marina Rîmniceanu, Ioana Belchiţă, Paula De Candia, Mihaela Zamfir, Dan Micu, Călin Herţeg, Camil Coajă, Alex Belchiţă, Rareş Bunea, Relu Georgescu şi Nicolas Popescu; două spectacole de o fantezie picantă si o bufonerie minunat adaptată caracterului piesei. Acelaşi decor simplu şi eficient, creat de însăsi mâna dirijorului spectacolului, Amatto Checiulescu, figurile actoriceşti, unele parcă desprinse dintr-o Commedia dell’arte, o furtunoasă desfăsurare de caractere, fiecare o unică amprentă plină de umor, erau carecteristicile noii reprezentatii. Impresia sincretismului pe care Maestrul îl iubea cu ardoare se manifesta si aici prin inserarea intermezzo-urilor dansante; realizarea lor depăsea de această dată toate manifestările de gen de până atunci prin sincronicitatea miscărilor de grup sau perechi acompaniate de valsurile lui Johann Strauss sau cancanul lui Jaques Offenbach.
11 aprilie 2010. După încă un an, aceeasi trupă a teatrului Ars Nova (cu exceptia actorului Rares Bunea care-l înlocuia pe Călin Herteg în rolul Catindatul) reia D’ale carnavalului de I. L. Caragiale într-o reprezentatie care depăsea orice asteptare; jovialitatea nonsalantă a interpretului Relu Georgescu în rolul Iordache, aparitia spontană si plină de haz a actorului Rares Bunea în Catindatul, Mita Baston cu ai ei registri excelent gradati de către actrita Marina Rîmniceanu, un Iancu Pampon tunător si hilar interpretat de Dan Micu, Nicolas Popescu, curtenitor si galant în rolul Nae Girimea, aparitia caricaturală a lui Crăcănel, exceptional ilustrat de Camil Coajă, o Didina Mazu delicat interpretată de Ioana Belchită, un Ipistat cu prestantă interpretat de Alexandru Belchită,… În fine, era altceva, o imagine mai matură, mai legată si mai expresivă. Au mai participat Alice Rîmniceanu, Carmina Vica, Florentina Gabău, Bogdan Moisescu, Iulia Rosu, David Zellermeyer, Anca Mitu, Carmen Strafalogia, Rodica Roman, Petru Popescu, Rodica, Dorin şi David Abraham.
(Alti doi ani aveau să trebuiască teatrului Ars Nova pentru a pregăti o reprezentatie complet diferită a piesei lui V. I. Popa Take Ianke si Cadîr. Folosind aceeasi scenografie de la reprezentatiile din 2004, noua montare avea să strălucească prin viziunea atât de diferită asupra personajelor si a miscării scenice, încât ai putut jura că este o reprezentatie cu totul nouă.)
4 noiembrie 2012. Două spectacole care vor rămâne cu sigurantă în memoria audientei; interpretarea cu o mare economie de miscare si bazată admirabil pe intonatie si mimică dezvăluie încă o fatetă a artistului care încearcă aici o nouă dimensiune, poate chiar... cea pe care însusi V. I. Popa si o imaginase scriind piesa Popa Take Ianke si Cadîr. Noua echipă a teatrului Ars Nova reusise să atingă nivelul artistic pe care doar profesionstii îl revelează; Dan Garbati – Ianke, Marius Feroiu – Take, Sergiy Kuzmenco – Cadîr, Raluca Vulpe – Ana, Ciprina Preda si Radu Crisan – Ionel, Marina Rîmniceanu – Baba Safta, Camil Coajă – Itic si-au interpretat personajele ca si cum ar fi jucat rolul vietii. Sansa de a viziona ambele spectacole cu piesa Take, Ianke si Cadîr ale trupei Ars Nova mi a oferit si posibilitatea comparatiei pe care un alt spectator nu a avut o. De pe scaunul spectatorului la culise, totul părea atât de real! Ritmul alert, tonurile contrastante, micile glume regizorale, coordonarea muzicii cu cortina si luminile, schimbarea decorului între acte, repetitiile de ultimă oră a câte unui mic moment, toate au meritat din plin aplauzele la scenă deschisă ale unui public ce enumera si câteva oficialităti importante ale comunitătii românesti: Consulii României la Toronto, domnii Doru Liciu si Gabriel Petric, Consulul Onorific al Republicii Moldova, domnul George Oprea, sau domnul Corneliu Chisu, MP, Pickering Scarborough East. Ca un corolar al serii, domnul Chisu a oferit maestrului Amatto Checiulescu Diploma de onoare a Guvernului Canadei pentru împlinirea a 9 ani de activitate artistică si pentru punerea în scenă a numeroase piese românesti de teatru. Întrebat care este impresia lăsată de noua reprezentatie, iată ce ne spune Domnul Corneliu Chisu: “Vreau să vă mărturisesc că am apreciat spectacolele la care am participat puse în scena de Ars Nova si jucate cu entuziasm si dăruire de oameni “ca noi”. Ei sunt oameni care merg la muncă zi de zi, si in plus trudesc serile sau sfârsiturile de săptămână învătând într-un cuvânt meseria de actor. O fac cu sigurantă din pasiune, dar si din dăruire si pentru aceasta merită recunostinta tuturor. Atâta timp cât maestrul Amatto Checiulescu, care este sufletul acestui teatru, va mai continua activitatea sa de mentor si va facilita perpetuarea activitătii acestei echipe de entuziasti care vor dori si in viitor să-si dăruiască atât talentul cât si timpul liber pentru binele comunitătii, sunt sigur ca spectacolele de teatru vor continua pentru multi ani de acum înainte. Doresc Ars Nova în continuare sucess în activitate!”
30 septembrie 2013. Repetitiile la noul spectacol au devenit din ce în ce mai intense odată cu sosirea toamnei. Un proiect ambitios, mai grandios decât oricare altul realizat până atunci se pare că înghitea mult mai multă energie si muncă decât oricare reprezentatie de până atunci; O scrisoare pierdută de acelasi maestru al dramaturgiei românesti, I. L. Caragiale. Preocuparea pentru realizarea unei montări mai mari, cu mai multe personaje decât oricare alta, grija pentru perfectionarea fiecărui detaliu au cerut noii trupe mai mult timp decât ar fi crezut. Astfel că membrii echipei aproape au uitat că teatrul lor...împlinea atunci 10 ani! „Este remarcabilă longevitatea acestei trupe de actori amatori -mărturisea Consulul Republicii Moldova la Toronto, Domnul George Oprea- care timp de 10 ani au reusit să ofere publicului românesc din Toronto piese de teatru clasic românesc. Zece ani în orice bussiness este o piatră de hotar. Longevitatea este cu atât mai remarcabilă cu cât este o activitate care nu aduce profit, ci din contră este facută de un mănunchi de entuziasti care îsi dedică timpul si sufletul ca actori, pentru a oferi diasporei române reîntălnirea sau, pentru tânăra generatie, descoperirea clasicilor.”
30 noiembrie 2013. Discret si modest, preferând să rămână în umbra culiselor chiar si atunci când publicul îi clama prezenta pe scenă la finele spectacolului, Amatto Checiulescu mă evita constant ori de câte ori îi vânam cuvântul. Ca orice artist autentic si desăvârsit, prefera ca arta lui să exprime ceea ce avea de spus. Totusi, nici măcar el nu putea să treacă peste acest eveniment care marca peste un deceniu de muncă acerbă si talent exploziv. Dar, chiar si atunci, a preferat să vorbească despre altii; „Nu as fi putut realiza nimic din toate acestea fără sprijinul neconditionat al câtorva persoane din echipa organizatorică a teatrului Ars Nova, a căror muncă sustinută a făcut ca arta noastră să fie cunoscută publicului românesc din Toronto. Mă refer la Dan Garbati, Director de Marketing si Mihaela Cudalbu, Relatii cu Presa si Publicul, datorită cărora ne facem cunoscută activitatea, mă refer la Camil Coajă care semnează Tehnologia si Informatica echipei noastre, Ioana Cara care s-a ocupat de sonorizarea fiecărui spectacol, Lily Pricopciuc a cărei grafică exceptională ne-a adus superbe afise si programe de sală, Mihai Rotărită – fotografie, Radu Secăsan – video. Nu vreau să o uit nici pe Marina Rîmniceanu care m-a înlocuit la pupitrul regizoral ori de câte ori a fost nevoie. Ei sunt cei a căror dedicare a făcut ca organizarea teatrului Ars Nova să meargă ca pe roate la fiecare spectacol nou. Le multumesc si sunt mândru că lucrez alături de ei. ”
La finele acestui jurnal dedicat teatrului Ars Nova, artistii săi au onoarea de a oferi publicului româno-canadian premiera canadiană absolută a piesei O scrisoare pierdută a aceluiasi maestru al dramaturgiei românesti, I. L. Caragiale; specatolul va avea loc în toamna acestui an, în interpretarea actorilor Nicolae Peres, Camelia Rotărită, Marina Rîmniceanu, Mihai Colceriu, Mihai Rotărită, Camil Coajă, Relu Georgescu, Sergiy Kuzmenko si Marius Feroiu. Data spectacolului va fi anuntată în luna septembrie 2014.
|
Mihaela Cudalbu 3/3/2014 |
Contact: |
|
|
