Scrisoare pastorală
În căutarea strămosilor.
După 1989 a luat nastere un curent puternic în istoriografia românească, menit să revizuiască tezele oficiale privitoare la originile poporului român.
Când eram în scoală, învătam că poporul român ,,s-a născut din simbioza daco-romană, trecută prin filieră slavă”, iar limba română este fiica legitimă a limbii latine, alături de franceză, italiană, spaniolă, portugheză, albaneză, catalană si alte câteva grupulete lingvistice din Europa. Unii lingvisti de marcă, în frunte cu Iorgu Iordan, făceau limba română tributară în totalitate limbilor slave din jurul României. Majoritatea cuvintelor noastre îsi aveau originea în cuvinte slave, rusesti, bulgăresti si sârbesti, iar câteva în cuvinte latinesti, franceze, germane, maghiare. Doar sapte-opt cuvinte erau dacice. Când ,,prietenia” româno-rusă s-a alterat, filiera s-a defectat si atunci poporul român a descoperit că s-a născut, de fapt, numai din ,,simbioza daco-romană”. Noul curent, post-decembrist, sustine că poporul român este urmasul poporului dac si că influenta romană nu a fost decisivă în formarea poporului si limbii române.
,,Dacistii” post-decembristi au publicatii proprii, au tinut numeroase congrese internationale si simpozioane în tară si-n străinătate. Au fost publicate cărti cu documente de o valoare inestimabilă, studii solide, în are s-a sustinut cu argumentatie convingătoare, că ,,simbioza” daco-romană a fost doar o teză de partid. Reprezentantii Scolii Ardelene din secolul al XVIII-lea au sustinut teza originii noastre romane, pentru a dovedi europenilor în general si imperialilor austrieci în special, că si românii au origini nobile, imperiale si, deci, trebuie tratati ca atare, pe picior de egalitate cu celelalte nationalităti din Transilvania. Istoricii din Tara Românească si Moldova, respectiv din România de mai târziu, au avut o pozitie mai moderată, ba unii dintre ei au sustinut că numai dacii sunt strămosii nostri. Au existat multe încercări de a denumi poporul român drept poporul dac si România Dacia.
Noua grupare a istoricilor sustine un lucru interesant: limba dacilor nu era deosebită de limba romanilor. Era una si aceeasi limbă, o latină populară, care, de fapt, descindea din limba vechilor traci, cei mai numerosi si mai viteji locuitori ai Europei, cum avea să-i numească Herodot, părintele Istoriei. Limba latină care se folosea în cancelarii, în literatură, filozofie, stiintă, era limba latină savantă, selectă, pe care poporul de rând n-o întelegea. Istoricii sustin că romanizarea dacilor nu ar fi fost posibilă în timpul si spatiul în care romanii au stăpânit Dacia. Ei au stăpânit o mică parte din Dacia în perioada 106 – 273. În acest timp, triburile de daci liberi erau mult mai numeroase decât cele subjugate de romani. Dacii liberi atacau cu vitejie granitele Daciei ocupate, respectiv noile granite ale imperiului roman, iar dacii ocupati protestau prin răscoale si tot felul de acte de nesupunere fată de noii stăpâni. Nu era posibil ca un popor atât de mândru si viteaz ca dacii să-si abandoneze propria limbă si să o învete pe-a ocupantului în doar 167 ani. Ungurii au stăpânit Transilvania mult mai mult si au desfăsurat o politică de maghiarizare foarte sofisticată, dar limba română cea mai curată o găsim tot acolo. La fel în Basarabia si Bucovina, unde rusii si austriecii au vrut cu orice pret să schimbe limba localnicilor, dar n-au reusit. Chiar dacă femeile dacice au rămas văduve în urma războaielor, iar soldatii romani se căsătoreau cu ele, nu trebuie uitat, că nici soldatii romani nu stiau latina, majoritatea lor provenind din diferite tări si zone subjugate de imperiu, dar neromanizate suficient. Mai mult, mamele învată pe copii să vorbească, iar limba mamelor era cea dacă. Limba latină este o limbă grea si ea se învată în multi ani de trudă. O spune unul care a studiat în scoală, sistematic, opt ani limba latină si nu s-a ales cu nimic. Despre aceste aspecte vom mai vorbi în viitor.
Pozitia noilor esantioane de istorici a avut ecou în lumea stiintifică internatională. Multi istorici de renume mondial au îmbrătisat această idee. Mai mult, un cercetător al arhivelor Vaticanului a ajuns la concluzia că nu limba română se trage din cea latină, ci cea romană se trage din limba traco-dacă, mama limbii române. Romanii, în frunte cu Traian, au cucerit o parte din tară si i-au smuls bogătiile, dar n-au putut să supună si sufletul dacilor. Apa a trecut, pietrele au rămas!
*
Sfaturi părintesti. Din cartea Cărarea Împărătiei a Părintelui Arsenie Boca mai cităm:
,,La această trăire a vietii vesnice, cu începere de aici, Dumnezeu îsi cheamă copiii prin mai multe graiuri, prin mai multe surle. Iată câteva dintre ele:
1. Chemarea lăuntrică a constiintei;
2. Chemarea din afară a cuvântului;
3. Chemarea prin necazurile vietii;
4. Chemarea prin necazurile mortii;
5. Chemarea prin semnele mai presus de fire;
6. Chemarea prin chinurile de pe urmă de la Antihrist;
7. Chemarea la Judecată.-
I. GLASUL CONSTIINTEI. E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau întelegi că vine dinlăuntru, dar, totusi, de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Însusi cuvântul constiintă însemnează a sti împreună, la fel. Iar cei ce stiu împreună, la fel, sunt Dumnezeu si omul. Prin urmare, cugetul sau constiinta e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om si acelasi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum îl văd asa mă vede - asa simt că mă vede - vedere deodată dinspre două părti.
Patimile, reaua vointă si peste tot păcatele, dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas, îngrămădesc niste văluri peste ochiul acesta, niste solzi, care-i sting graiul, încât abia se mai aude. Atunci si Dumnezeu se stinge din ochiul nostru, încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. Prin păcatele noastre, capătul omenesc al constiintei noastre s-a îmbolnăvit. Întelegem, prin urmare, cum se face că s-a întunecat Dumnezeu asa de tare în ochii păcătosilor, încât acestia ajung de bună credintă, în răutatea necredintei care i-a cuprins si li se pare că abia acum au ajuns la ,,adevăr”. Glasul constiintei, însă, fiind si capătul lui Dumnezeu din fiii Săi, prin firea sa, nu va putea fi înăbusit mereu, toată vremea vietii noastre pământesti. Odată si odată începe să strige la noi, pârându-ne înaintea lui Dumnezeu si înaintea noastră de toate fărădelegile tăcute; iar dacă nu ne împăcăm cu pârâsul acesta, câtă vreme suntem cu el pe cale, drumeti prin viata aceasta, avem cuvântul lui Dumnezeu, că El va asculta pâra si-i va da dreptate, si ne va băga în chinurile iadului.
Sunt oameni, care s-au învechit în rele - nevrând să stie de Dumnezeu - si, mai către capătul zilelor, când îndărătnicia firii s-a mai stins, s-au pomenit cu o răbufnire năpraznică a constiintei bolnave, rupând toate zăgazurile fărădelegilor si azvârlindu-le pe toate în fata lor, încât si somnul le-a fugit, iar la unii le-a fugit si mintea. Căci cu adevărat a fugit mintea omului, care o viată întreagă nu face altceva decât să stingă glasul constiintei. De aceea nu vrea Dumnezeu să iesi din viata aceasta, fără să stii si tu că ti-ai omorât sfătuitorul cel mai bun, ce-1 aveai la îndemână pretutindeni si nu te lasă să pleci fără să vezi, încă de aici, unde te vei duce. Asa sunt tocmite lucrurile, ca odată să vadă fiecare, vrând-nevrând, ceea ce trebuia, prin credintă, să vadă totdeauna.
II. CHEMAREA CUVÂNTULUI SI TĂCEREA TRASĂ LA RĂSPUNDERE. Larma vietii si gălăgia grijilor desarte strigă oamenilor în urechi nevoile lor pământesti, mai tare decât le strigă glasul constiintei trebuintele lor vesnice. Oamenii abia mai aud cele de dincolo si li se par departe, surzenia tot mai mult se întăreste si chemarea lină nu se mai aude. Dar Dumnezeu, milostivul, ca să nu-i piardă în fărădelegile lor, le rânduieste si chemare dinafară, prin glasul slujitorilor Săi. Prin preoti nu te cheamă omul, ca să-ti pui nădejdea în om, ci te cheamă Domnul, ca să-ti strămuti viata ta de om. Încă de demult i-a chemat Domnul pe oameni prin preoti si leviti, prin lege si prooroci, adică prin constiinte mai curate, care nu strâmbau chemarea lui Dumnezeu. Iar la plinirea vremii a venit la noi oamenii însusi Dumnezeu-Fiul sau Dumnezeu-Cuvântul. Cine a chemat pe oameni mai duios decât Iisus, ca să-L cunoască pe Dumnezeu ca Tată, iar pe ei însisi ca fii si frati ai Săi ? Iisus, e drept, chema si cu glasul dinafară, dar nimeni, niciodată, n-a grăit mai tainic, mai de-a dreptul constiintei chemarea Tatălui către fiii Săi, ca El. Căci Iisus ardea de mila lor, ca un Dumnezeu. El a propovăduit, binevestindu-ne, împărătia Cerurilor si, prin slăvită Sa înviere, biruinta asupra mortii, vestea si descoperirea celei mai mari bucurii de pe pământ. Ucenicii Săi de atunci si din toate vremile, au propovăduit pe împăratul Cerurilor, înduplecând pe oameni să se adune cu felul de viată în tara de obârsie si la masa împăratului. Noi, slujitorii Săi, nu purtăm preotia noastră, sau preotia legii vechi, ci purtăm si propovăduim preotia împărătească a lui lisus Hristos. Deci, nu chemăm pe oameni cu chemare de om, ci Dumnezeu preamilostivul îsi cheamă copiii, prin graiul omenesc al slugilor Sale văzute. Nu ne propovăduim pe noi, ci Dumnezeu Se propovăduieste prin noi, singurul care are dreptul să Se propovăduiască pe Sine, fiind în stare să ne mântuiască. Iată pe cine urmăm, ascultând preotii cu constiinte luminate. Nu e graiul omului, ci voia lui Dumnezeu, care strigă către oameni, din sfinti, o chemare mai tare. Pe sfinti nu-i stim, dar pe cei datori cu cuvântul îi stim. Răspunderea lor e limpede si tăcerea fără apărare. Dar, cum a zis oarecine: calea cea mai lungă pe pământ e de la urechi la inimă, încât ani de zile nu ajung, ca să-i dai de capăt. De aceea, fiindcă ochiul constiintei si-a mai pierdut vederea si nici urechea nu întelege chemarea cuvântului ce-si are obârsia de dincolo de vorbe, Dumnezeu milostivul, ca să nu piardă pe oameni, le rânduieste o chemare mai tare.”
*
File de jurnal – 24 Ian. 1981.
,,Vineri seară am fost la teatru, la ,,Nottara”. Am văzut Coriolan de Shakespeare. Mi-a plăcut foarte mult, în special felul cum a reusit să interpreteze eroul principal Ion Dichiseanu. Despotismul, autocratia cad în fata vointei maselor. Acestea, având în frunte pe tribunii săi, pot face minuni. Eroii, respectiv reprezentantii, constituie expresia ideologică a maselor. Masele fără conducători, care să le apere interesele si să le înteleagă idealurile, cât si felul concret în care să atingă aceste idealuri, sunt adevărate turme. Abia în momentul în care vointa unanimă reuseste să se concretizeze într-un focar, masele pot face incredibile minuni, altfel nu fac decât să sufere, să ducă jugul, umilite si batjocorite de toti parvenitii, lingusitorii si snobii. Ne mai învată un adevăr această piesă, anume acela că, întotdeauna, indiferent de epocă istorică, de sistem politic, se poate face orice cu masele populare, atâta vreme cât acestor mase nu li se lezează o serie de drepturi, care privesc necesitătile lor vitale. În primul rând as cita în acest sens alimentatia. Filozofia omului simplu se filtrează prin stomac si primul dascăl al omului, în genere, e stomacul. În momentul în care omul este frustat de a-si satisface necesitătile vitale, lupta pentru existentă ia formele cele mai acerbe: greve, răscoale, revolutii, războaie chiar.
În orice caz, Coriolan a învătat lumea de pretutindeni, că se poate glumi cu orice, numai cu destinul si viata popoarelor, maselor populare, societătilor în genere, nu se poate glumi. Exceptional de bine aleasă si interpretată această piesă. Mai mult, pentru societatea românească a acestei epoci este de o actualitate surprinzătoare. Cinste Teatrului ,,Nottara” pentru o asemenea realizare!”
*
Folclor din Mehedinti(XXXI). Continuăm să redăm în cele ce urmează câteva cântece culese la 20 iunie 1974 de la Bărbut P. Elena(născută în 1912), din satul Bârâiac:
Cântec de dor
,,Foaie verde de cicoare,
Zice luna către soare:
-Fă, puiule, un pas mai mare,
Că vine Dunărea mare!
La-să vie, să mă mâie,
Că n-am frati ca să mă tie,
Nici părinti să mă mângâie!
Am numai rude-ndepărtate,
Peste-un deal fără dreptate!
Dealule, cires frumos,
Apleacă-ti vârful mai jos,
Să mă sui pe vârful tău,
Să mă uit în satul meu,
Să-mi văd frătiorul meu!
Că de când nu l-am văzut,
Carnea pe mine-a scăzut;
Si să stai s-o cântăresti,
Nici o litră nu găsesti;
Nici o litră, nici un gram,
C-a scăzut de dor de neam!”
Si-am zis verde salcă neagră
,,Si-am zis verde salcă neagră,
Sapte dau, sapte mă leagă,
Pentr-un cal cu coama neagră!
Ei mă-ntreabă: ,,l-am furat?”
Eu le spun: ,,-L-am cumpărat
Din Beci, de la popa Vlad!”
Dar martorii calului
Erau stâlpii grajdului.
Pân’ l-am trecut dracului
La vârful Godeanului,
Când cântau cocosi-n zori,,
Eu eram la negustori
Număram la gălbiori!
-Căpitane de judet,
Ce tot mă tii la cotet,
Pentr-un pui de mânzulet,
Că nu l-am vândut cu pret!
Dă-mi drumul până la prânz,
Că l-aduc, fir-al de mânz!
Dă-mi drumul pân’la amiaz’,
Că-l aduc, vânăt si breaz!
Dă-mi drumul pân’la chindie,
Că-ti aduc o herghelie!
-Spune, spune, mos bătrân,
Spune, caii când se fură?
-Noaptea pe fulgerătură,
Dimineata cam pe brumă!
Cam pe brumă, am pe ceată,
Atunci caii se-nhată!
Eu pun mâna pe-a bătrână,
Cârlanele vin pe urmă!
-Spune, spune, hotule,
Ce-ai făcut cârlanele?
-Le-am vândut, săracele!
Cârlanele le-am vândut
Si banii i-am cheltuit,
În pungă să nu se strice,
Mândrele să nu-i mănânce!”
Cântecul minerului
,,Nu da, Doamne, nimănui,
Viata minerului!
Că mineru-i necăjit,
Zi si noapte sub pământ,
Cu lanturi legat de gât!
La ziua de sărbătoare,
Lumea pleacă la plimbare,
Eu cobor cu cosu-n vale,
Nu văd lună, nu văd soare,
Numai lămpi si reflectoare!
Când o iau pe galerie,
Numai Dumnezeu mă stie!
Când o iau pe abator,
Numai lemne-ncrucisate
Si vagoane răsturnate!
Vino, mamă, de mă vezi,
Aicea unde lucrez!
Când o iau la suitoare,
Furca pieptului mă doare;
Când m-apucai de lucrai,
La mână m-accidentai;
La o mână si-un picior,
Of, mamă, ce mai mă dor!
Si când vine o salvare,
Mă duce la dispensare,
La medic si la pansare!”
Tânăra fără noroc
,,Foaie verde trei spanace,
La fântâna dintre cioace
Este-o apă cu noroace,
Cine bea copii nu face!
De stia si mama mea,
Se ducea si ea de bea,
Pe mine nu mă făcea!
De când m-a făcut pe mine,
Si-a făcut necaz pe lume!
Tânără m-am măritat,
De ea m-am înstrăinat!
La două-trei luni de zile,
Vine mama pe la mine
Si mă-ntreabă: trăiesc bine?
Eu de ciudă, de necaz,
Cu lacrimile pe obraz,
Îi spun că trăiesc bine,
Plânge pământul sub mine,
Plâng si eu deasupra lui,
Sunt străina nimănui!
Că mila de la bărbat,
I-o umbră de păr uscat!
Când mă bag să mă umbresc,
Mai tare mă-nădusesc!”
*
In memoriam: Pr. Matei Gheorghe. În ziua de 18 februarie, un sobor de peste 30 de preoti, în frunte cu Prea Sfintitul Episcop Nicodim, în prezenta a câtorva sute de credinciosi, au săvârsit slujba de prohodire a regretatului preot Matei Gheorghe de la Parohia Izvorul Bârzii.
Părintele Matei avea 65 ani. De mai bine de 40 de ani slujea în Parohia Izvorul Bârzii din Mehedinti, fiind, de fapt, parohia pe seama căreia s-a hirotonit. Venea din partea câmpului, de la Vânători. Prea Sfintitul Episcop Nicodim si preotii care au vorbit cu prilejul înmormântării au abordat diferite aspecte din viata si activitatea Părintelui Matei, subliniind faptul că a fost un preot constiincios, care si-a făcut datoria. În rândurile de mai jos, as vrea să prezint o altă latură a preotului Gheorghe Matei, despre care nu s-a vorbit: curajul de a înfrunta riscurile, pentru a-L sluji pe Hristos! Acest curaj s-a manifestat încă de la admiterea în seminar. Era în anul 1965. Biserica în general si preotimea era hăituită. Am parcurs revista ,,Mitropolia Olteniei” din perioada 1948 – 1970 si am fost uimit de multimea preotilor ,,transferati”, ,,dislocati”, ,,pensionati”, ,,caterisiti”, ,,suspendati”, ,,închisi” etc. Nimic nu mai era sigur: nici parohia, nici viitorul. Să luăm în discutie numai preotii din zona aceasta a Mehedintiului, în care avea să vină Părintele Matei. Erau preoti în vârstă, cu prestantă, cu demnitate, respectati de credinciosii lor si de cei din satele din jur. Unii dintre ei colaborau la revistele vremii de dinainte de 1944. Ne gândim la preotii Tudor Haralambie de la Săliste, Ilie Izverceanu de la Cernavârf, Victor Doman de la Izverna, Constantin Gogâltan de la Prejna, Iulică Popescu de la Podeni, Petre Mogosanu de la Gornenti, Ilie Meilă, Virgil Gurbină, Constantin Babalâc si Ionită Popescu de la Balta, Valeriu Brânzan de la Ciresu, Grigore Bordea de la Marga, Armulescu de la Godeanu, Dumitru Păunescu de la Bâlvănesti, Pantelie Sfetcu de la Bobaita, Ioan Sfetcu de la Bârda, Gheorghe Sfetcu de la Malovăt, Constantin Inescu de la Valea Boiereasă, Tesilă de la Crăguiesti, Bogdan si Tămâs de la Halânga. Dintre acestia, preotii Ilie Izverceanu fusese condamnat la 18 ani închisoare, Victor Doman la 20 de ani, Cântăretul Haralambie Râpeci de la Izverna la 20 de ani, Pantelie Sfetcu de la Bobaita a pribegit 20 de ani în munti, ca să nu fie prins. Multi au fost dislocati. Preotesele erau eliminate din serviciu pentru că erau preotese, multi fii de preot au fost eliminati din scoli pentru că erau fii de preot. Când am mers la examenul de admitere la seminar, în 1968, un preot în vârstă de pe la Baia de Aramă mi-a spus: ,,- Copile, orice să te faci, numai preot să nu te faci. Mai bine măturător de stradă decât preot. Preotia este cea mai înjosită, cea mai batjocurită meserie din lume si fără viitor. Trezeste-te cât ai vreme!” Politica partidului avea, printre primele sale obiective, pe acela de a desfiinta Biserica si religia, respectiv ,,conceptiile mistice si retrograde ale poporului”.
A te duce pe vremea aceea la o scoală teologică cu intentia de a deveni slujitor al altarului era o adevărată aventură. Multi o socoteau inconstientă. Stiu bine cât au stăruit rudele mele să nu merg la seminar. Dumnezeu însă a rânduit altfel. Cu cât prigonirea preotilor era mai puternică si mai fătisă, cu atât aglomeratia la admiterea la seminar era mai mare. Numai din părtile noastre o pleiadă de tineri a pornit spre seminar, hotărâti să-si dedice viata slujirii lui Hristos. Aveau tot felul de bariere de trecut: să nu fie copii de membrii de partid, să nu fie utecisti, să nu fi absolvit scoli profesionale sau licee industriale, agricole etc. De la Severin până în vârful muntelui, din sat în sat s-au ridicat copii săraci, dar cu vointă de fier, care si-au asumat riscul de a deveni preoti. Cităm pe Stelică Zoican, Ion Grasu, Mărăscu, Stoican, Doru Meteleaucă, Grigore Popescu, Gheorghe si Nicolae Achimescu, Nicodim, Pavel si Ioanichie Nicolaescu, Dumitru Iliescu, Alexandru Stănciulescu, Constantin Cheită, Dumitru Stăiculescu, Alexandru si Georgică Negrescu si altii. Nu erau copii slabi la învătătură, ci dimpotrivă. La seminarul din Craiova, la admitere în 1968, erau 14 candidati pe loc! Dintre cei citati mai sus, unul a ajuns episcop(Prea Sfintitul Nicodim Nicolaescu), altii doi arhimandriti si stareti de mânăstire(Pavel si Ioanichie Nicolaescu), altul profesor universitar si decan al Facultătii de Teologie din Iasi(Nicolae Achimescu), altii au publicat cărti, articole, studii în tară si străinătate. În această ,,primăvară” a vointei si credintei crestine, Părintele Gheorghe Matei s-a integrat din primii ani ai misiunii sale. Încă îsi amintesc bârdenii, pe care i-a slujit în perioada 1970 – 1978, ca preot suplinitor, de câtă punctualitate dădea dovadă. Chiar si pentru o molitvă era în stare să urce Dealul Zmeura, ca să o facă. Nu a mers la facultate, dar cu putinul adunat în seminar si-a făcut misiunea cu tragere de inimă, lăsând acum multe păreri de rău enoriasilor săi. Dumnezeu să te ierte, Părinte Gheorghe!
*
Ouăle popii. Părintele Stelică Zoican era în primii ani ai activitătii sale. Slujea în Parohia Balta, din care făceau parte satele Balta si Sfodia.
Era Pastele. Perioadă lungă de post si slujbe. În noaptea de Pasti a făcut mai întâi slujba la Balta. A venit multă lume si părintele s-a străduit din răsputeri, împreună cu cântăretul său, nea Ilie, să facă o slujbă cât mai frumoasă. Toată lumea a fost multumită. S-a terminat slujba la Balta, credinciosii s-au retras fiecare pe la casele lor, numai preotul si cântăretul au pornit-o grăbiti spre Sfodia. Aveau de străbătut câtiva kilometri. Aveau cu ei iapa lui nea Ilie. Fiindcă dascălul o ducea cam greu cu vederea pe timp de noapte, au convenit ca la ducere să încalece dascălul, iar la întoarcere, când e deja soarele pe la prânzisor, să meargă călare preotul. Zis si făcut.
Au ajuns cu bine la Sfodia, au oficiat slujba. Biserica era plină de lume. Răsărise demult soarele si tot se auzea în biserică glasul preotului si al cântăretului aducând slavă lui Dumnezeu. După ce s-a terminat totul si acolo, cei doi au pornit-o spre casă. Au pus în desagi ouăle rosii, pe care le lăsaseră credinciosii la biserica din Sfodia. Au asezat desagii pe iapă, iar părintele Stelică a încălecat cu grijă. Mergeau încet. Oboseala îsi spunea cuvântul. Dascălul venea agale după călăret, mai mult dormitând. Iapa era în călduri. La un moment dat, din pădure a apărut un armăsar spumegând. Nea Ilie a strigat îngrozit: ,,- Fugi, părinte!”
Preotul a tresărit din gândurile lui, a observat pericolul ce se apropia de el cu repeziciune si a sărit ca ars din spinarea animalului. Abia a avut timp să atingă pământul, căci în clipa următoare armăsarul era în spinarea iepei. După ce si-a făcut treaba, animalul s-a îndepărtat nechezând, asa cum venise. Cei doi au examinat desagii. Ouăle se spărseseră. Erau un fel de pastă alb-gălbuie, amestecată cu coji. Nu le-au aruncat. Puteau să le dea la păsări acasă.
Când cei doi au ajuns în Balta, la marginea satului îi astepta primarul cu un functionar al primăriei. În ziua aceea trebuia să vină la primărie cineva de la raionala de partid si ei trebuiau să se pregătească. Ajunseseră la concluzia că numai de la popa pot să ia ouăle necesare pentru masă. I-au spus preotului despre ce e vorba si i-au cerut ouă. Preotul a schimbat o privire complicitară cu dascălul si i-a spus primarului:
-Domnule primar, e bine că ati apelat la noi! Nu vă dăm ,,câteva”! Noi vi le dăm pe toate! Luati desagii cu ouă si mi-i dati după ce-i goliti!
Tare s-a bucurat primarul. Nu mai contenea cu multumirile. A luat desagii si, împreună cu celălalt functionar, au plecat spre primărie. După ce s-au depărtat binisor, preotul si dascălul au izbucnit în râs. Nu stiau ce-o să se întâmple apoi, dar primarul era, totusi, de-al lor, nu le-ar fi făcut rău. De altfel, nici nu s-a răzbunat. Până la bătrânete, însă, de câte ori se întâlnea cu părintele sau cu dascălul Ilie, se amuza copios, amintindu-si de întâmplarea de pomină de altădată cu ,,ouăle popii”!
*
Ajutoare si donatii. În această perioadă, parohia noastră a primit câteva ajutoare si donatii astfel: Domnul Ing. Octavian Cudalbu din Baia-Mare(MM): 200 lei; Doamna Dr. Carmen-Luminita Lazăr din Bucuresti si Domnisoara Rodica Buzatu din Bucuresti: câte 150 lei; Domnul Iosif Cioloca din Timisoara, fiu al satului Bârda, Domnul Prof. Gheorghe Borceanu din Căzănesti(MH): câte 100 lei; Domnul Popa Teodor din Tr. Severin, fiu al satului Bârda: 70 lei; Domnul Camil Muntean din Întorsura Buzăului(CV): 50 lei;
Domnul Ivascu Vasile din Bârda a achitat 150 lei pentru contributia de cult. De asemenea, au achitat pentru contributia de cult câte 50 lei Domnul Curea Petre si Doamna Curea Ioana din Bârda.
Dumnezeu să le răsplătească tuturor!
*
În cursul lunii februarie am donat pâine credinciosilor participanti la slujbă astfel: 2 Feb.(Bârda): 60 pâini; 9 Febr.(Malovăt): 288 pâini; 16 Febr.(Bârda): 128 pâini; 23 Febr.(Malovăt): 300 pâini. Asadar, în luna februarie s-au donat 776 pâini.
*
Publicatii. În această perioadă, preotul Dvs. A reusit să mai publice câteva materiale astfel: Vicleiul, în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. III(2014), 1 ian., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea. ro);Cununa veacurilor, în ,,Natiunea”, Bucuresti, 2014, 2 ian., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Oferta de carte – februarie în ,,Armonii culturale”, Adjud, 2014, 9 febr., editie on-line (http://www. armoniiculturale.ro);în ,,Omniscop”, Craiova, 2014, 2 febr., editie on-line(http:// www.omniscop. ro); ,,Scrisoare pastorală”- 270, în ,,Biblioteca Septentrionalis”, Baia Mare, 2014, 15 ian., editie si on-line(http://ebibliothecaseptentrionalis.wordpress.com); File de jurnal – 23 ian. 1981, în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. III(2014), 15 febr., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Urare si colind, în ,,Omniscop”, Craiova, 2014, 14 ian., editie on-line(http://www.omniscop.ro); La cumpănă de ani, ,,Omniscop”, Craiova, 2014, 2 febr., editie on-line(http:// www.omniscop.ro); Măria ta, Tăran Român(I), în ,,Observatorul”, Toronto(Canada), 2014, febr. 16, editie si on-line(http://observatorul.com); în ,,Omniscop”, Craiova, 2014, 25 febr., editie on-line(http:// www.omniscop.ro); Critica constructivă, în pe blogul Domnului Ioan Miclău din Australia(http://ionmiclau. wordpress.com); în ,,Omniscop”, Craiova, 2014, 20 febr., editie on-line(http:// www.omniscop.ro); ,,Scrisoare pastorala”- 270, în ,,Omniscop”, Craiova, 2014, 20 febr., editie on-line((http:// www.omniscop.ro); Războiul Părintelui Ganea, în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. III(2014), 16 febr., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro); Bate inima românului, în ,,Natiunea”, Bucuresti, an. III(2014), 25 ian., editie on-line(http://www.ziarulnatiunea.ro);
*
Olimpiada de Religie. La faza locală a Olimpiadei de Religie de anul acesta s-au calificat următoarele eleve de la scoala din Malovăt: Motorga Diana-Andreea, cl. a VIII-a, din Bobaita, cu 86 puncte; Doichian Valeria, cl. a VII-a, din Bârda, cu 85 puncte; Oprea Ana-Maria, cl. VII, din Valea Boierească, cu 84 puncte; Dâcă Elena-Nicoleta, cl. VII, din Slatina, cu 82 puncte si Borcilă Alexandra, cl. a V-a, din Malovăt, cu 80 puncte. Dumnezeu să le ajute să obtină rezultate frumoase si la faza judeteană!
*
Zâmbete. ,,- Unde ti-ai petrecut vacanta de iarnă?” ,,- O noapte la bar si două săptămâni la spital!”
,,– Oriunde ascund banii, fiul meu îi găseste si fură din ei!” ,, - Ascunde-i în cartea lui de matematică, acolo nu-i va căuta niciodată!”
,,– Ati venit la momentul potrivit!” spune doctorul pacientului său. ,,- Înteleg, doctore! În ziua de azi, toată lumea are nevoie de bani!”
,,- Culmea lenei este să te scoli la sase dimineata, ca să ai mai mult timp de stat degeaba!”
*
Lucrări la cimitire. În această perioadă am reusit să terminăm lucrările de curătire ale celor două cimitire. S-a făcut treabă bună, iar cimitirele arată acum ca niste grădini. Slavă Domnului! Pentru cel din Malovăt am plătit 600 lei, iar pentru cel din Bârda 300 lei.
*
Înmormântări. În ziua de 16 febr. am oficiat slujba înmormântării pentru Pană Atena(86 ani) din Bârda. Dumnezeu s-o ierte!
*
Program. În cursul lunii martie avem următorul program de slujbe: 1 Mart. (Malovăt-Bârda, sfintirea semintelor la amândouă bisericile) ; 2 Mart.(Malovăt) ; 3 Mart. (slujbă seara la Bârda); 4 Mart. (spovedit si grijit la biserică si în sat la Bârda dimineata; slujbă seara la Malovăt); 5 Mart.(spovedit si grijit dimineata la Malovăt; slujbă seara la Bârda); 6 Mart.(slujbă seara la Malovăt); 7 Mart.(slujbă seara la Bârda); 8 Mart.(Bârda-Malovăt); 9 Mart. (Bârda); 15 Mart.(Malovăt-Bârda); 16 Mart. (Malovăt); 22 Mart. (Bârda-Malovăt); 23 Mart.(Bârda); 25 Mart. (pomeniri dimineata la Bârda; slujbă la Malovăt); 29 Mart. (Malovăt-Bârda); 30 Mart. (Malovăt). În restul timpului, la orice oră din zi sau din noapte, preotul poate fi găsit la biserică, la scoală, acasă ori la telefon: 0724. 99. 80. 86. Mai poate fi contactat pe adresa de e-mail: stanciulescubarda@gmail.com.
Sănătate, pace si bucurii să vă dea Dumnezeu!
|
Pr. Al. Stănciulescu-Bârda 3/1/2014 |
Contact: |
|
|
