Experienta Canadiană ( 41 ) - Mitul granitei neapărate
În anul de dinaintea începerii Primului Război Mondial au abundant celebrările de-a lungul granitei Canada-SUA. Erau 100 de ani de la sfârsitul războiului din 1812 si oratori la marile banchete din ambele tări au salutat secolul de pace dintre Canada si SUA. “Granita neapărată” dintre cele două natiuni nord americane era un exemplu pentru tările din întreaga lume, spuneau ei. Dacă europenii ar fi putut actiona ca americanii si canadienii!
De-ar fi fost adevărat!
De fapt, americanii si canadienii începuseră luptele încă de la primele asezări. Aventurierii englezi din coloniile americane au confiscat Quebec City în secolul 17 si soldatii francezi si luptătorii din Primele Natiuni au atacat în mod repetat asezările engleze până-n secolul 18. Chiar înainte de Declaratia de Independentă creată de SUA, în 1775, Congresul Continental a trimis o armată invadatoare ca să cucerească Montrealul si să încerce să captureze si orasul Quebec. Războiul din 1812, al cărui sfârsit era celebrat în ceremoniile din 1914, se încheiase în impasuri sângeroase.
Apoi au urmat rebeliunile din 1837-38 în Canada, urmate de atacurile Canadei Britanice de “Patriotii” din SUA care urmăreau să “elibereze” Canada. În 1839 a fost războiul “Aroostook War”, o dispută de limite dintre Main si New Brunswick, care a condus la faptul că ambele părti au mobilizat trupe înainte ca fiecare din părti să se calmeze.
În timpul Războiului Civil din SUA, frica de un atac American, care ar fi putut lega rănile războiului cu o victorie dirijată spre nord, a determinat provinciile nord americane britanice să se unească împreună în Dominionul Canada. Coloniile britanice stiau că nu aveau sanse fiind separate; împreună, mai mari si mai bogate, ar fi putut măcar rezista SUA. Anglia si coloniile ei britanice nord americane de asemenea păreau că simpatizau mai mult cu sudul decât cu Uniunea lui Abraham Lincoln si când armatele confederatiei au lovit din Canada trecând granita USA, au jefuit bancile din Vermont si s-au întors înapoi la Montreal, tribunalele le-au lăsat libere, cu banii furati cu tot.
În ciuda unor asemenea provocări, SUA n-au atacat, dar fenienii irlandezi americani, care sperau să elibereze Irlanda de dominatia Marei Britanii prin atacarea Canadei, au lansat atacuri repetate de pe teritoriul SUA împotriva teritoriilor din Quebec, Ontario, New Brunswick si Manitoba, atacuri care au continuat din 1866 până în 1871. Cele mai multe raiduri erau mai mult “operă comică” decât război, dar la Ridgeway în Upper Canada în iunie 1866, încăierarea a fost sângeroasă si fenienii au învins fortele canado-britanice înainte de a se retrage înapoi peste granită.
Raidurile feniene au fost cu adevărat ultimele confruntări armate la granită. Dar Canada, ca posesiune a Angliei, nu se putea considera niciodată în securitate. De fiecare dată când SUA si Marea Britanie se angajau într-o confruntare diplomatică, toti canadienii tremurau în cizmele lor. Dacă disputa se transforma în război? Aceasta nu era o îngrijorare nerealistă. În 1895, granita dintre Venezuela si Guiana Britanică, o dispută despre locul granitei care s-a produs între Washington, Londra si Ottawa aproape că a stârnit un conflict între Anglia si SUA. Pentru o scurtă perioadă, Canada a început un mic program de înarmare, după care stabilirea pacifică a problemei granitei a lăsat Ottawa să revină la normele obinusite de apărare.
Problema era că pacea, desi dorită aproape de toti, era întotdeauna amenintată. Erau unii membri cam repeziti în Congresul USA si în birourile ziarelor care credeau că toată America de Nord trebuie să fie Americană. Ei spuneau că acesta era “manifestul de destin” al Statelor Unite. Nu era faptul că americanilor nu le plăceau canadienii; era faptul că mai curând Canada era o colonie britanică si Anglia, natiunea contra căreia americanii se revoltaseră, i-a ofensat prin prezenta lor. Pe de altă parte, acei canadieni care nu emigrau în SUA – pentru că zeci de mii o făceau în fiecare an, căutând oportunităti mai bune- au simtit o amenintare constantă din sud si nu le plăcea să-i vadă pe Yankei care păreau să creadă că tot ce făceau era drept si potrivit.
Si totusi, în timpul primului război mondial, când Canada s-a aflat în mare dificultate economică, ea a fost fortată să ceară asistentă chiar în război, de la Washington, în vara lui 1917. Ceea ce este interesant este felul în care Canada a abordat SUA. Ministrul de finante i-a scris omologului american: “am fost în timpul vostru si al nostru întotdeauna buni vecini. Uneori s-au aruncat peste gard si vobe rele” a scris Sir Thomas White. “Dar ne-am simpatizat reciproc întotdeauna…Popoarele noastre sunt foarte asemănătoare în atitudinea lor fată de libertatea constitutională si de problemele sociale si se înteleg astăzi reciproc mai bine decât orice alte două popoare din lume”. Suntem toti împreună nord americani – acesta era mesajul si White a obtinut ajutorul de care Canada avea nevoie.
A fost adevărat în 1917 si este adevărat astăzi. Dar canadienii nu trebuie să pretindă că a fost întotdeauna asa. Granita neapărată si secolul de pace urmat după războiul din 1812 au fost mituri, nu fapte reale.
Traducere: VPL
|
De J.L. Granatstein 2/15/2014 |
Contact: |
|
|
