Absentă
Luna s-a ascuns în agudul din fată,
mă furisez pe prispa casei,
glasul noptii se asază-n poeme
pagină de pagină.
Nimic din ce am scris nu se stie,
aripile drumetilor se frâng,
măduva noptii îngheată-n cuvinte.
Dimineata înveselită de rouă
îsi lasă umbra dusă de ape.
Tu n-ai asteptări, ai numai prevestiri,
la portile zăvorâte ale inimii
care se deschid.
De atâta ger în sufletul pietrelor
pasii si-au luat urma înapoi,
si orbecăie pe cărarea unei absente
unde eu nu-s.
N-am reusit
N-am plâns niciodată o tristetea
am plâns nepăsarea celor plini de sine,
oameni cu iluzia obisnuintei
de a se bucura numai ei însisi.
Mi-am propus să mă schimb,
ca o pasăre sosită în alte tinuturi
cu ciripit sonor si aripi frumos colorate,
n-am reusit,
nimeni n-a constatat schimbarea
si-am rămas ascuns în cuvinte.
Cineva m-a mângâiat cu ochii,
avea mâini de trandafiri înfloriti
când am eliberat drumul viselor,
gândurile nu le-au mai întâlnit.
Nu mă încântă pofta
de a tine iubirea-n palme
nici focul pe buze.
Flacăra care-mi arde inima,
pasăre mândră si orbitoare,
n-o văd, n-o uit
până-mi înfloreste carnea
în sângele lunii.
Arborii au inima-n frunze
Trupuri de piatră cu mâini de piatră
prind la piept orizontul,
muntii fac zid si asteaptă.
Izvoarele îsi sapă văile,
timpul se rostogoleste în sine,
apele întâmplărilor neîntâmplate
se varsă-n turbinele mării.
Arborii au inima-n frunze,
respiră cerul cu stele cu tot.
Verdele îmbrătisază anotimpurile,
trec în herghelii caii noptii
spre câmpiile unde ochii vântului
păzesc grânele semănate de veacuri.
Vorbele nu încap în cuvinte,
iedera se urcă pe ziduri si vede
lacrimile ploii si trandafirii
ce-ti strigă-n pustiu numele.
Grădina Edenului
Nu te bucura devreme
în patul cu iarbă uscata
nu este nimeni doar o umbră de moarte,
pasăre scăpată din colivie
si femeia cu pieptul întrupat
din coasta lui Adam
îndepărtată din rai.
Deasupra ceru’-i nedefinit,
pamântul prieten cu apele
locuiesc în acelasi buzunar
într-o scorbură a universului.
Timpul are multe dimensiuni
partea noastră e neglijabilă
oricât ai cauta să te impui
totul se reduce la un punct.
Trecerea-i o frunză ruginită în vânt
în toamnele în care fructele
sunt coapte si se culeg parfumate
din grădina Edenului
sub ochiul lui Dumnezeu.
Înfloreste bucuria
Sunt un compozitor al fluturilor albi,
înfloreste bucuria
în cântecele luminoase de mai
si ploile ascultă cum cresc ierburile.
Fumegă verdele pe văile ochiului
zilele si noptile se prind împreună,
piscurile muntilor trag cerul în jos
si-l scutură de stele peste câmpii.
Ciresii se coc mai devreme si zâmbesc.
Piramide de poleială sclipesc,
păsări de aur palide
n-au aripi de zbor,
dar si le închipuie.
Într-un orăsel de câmpie
Erai ca o stradă vetustă
cu nume de periferie.
Într-un orăsel de câmpie
praful se ridică peste glezne.
Ai călcat strâmb prin porumbiste,
vântul a sters urmele.
Noptile s-au zidit în catedralele uitării,
întunericul e sigilat în piatră.
Pe fereastra zilei ruginite de toamnă
intri în mine cu palme de frunză.
Gândesc portretul asezat pe un piedestal
rupt din ochiul lui Dumnezeu.
Pâinea si vinul aduse tăcerii
stau cu părintii la masă,
în gânduri se surpă cerul.
Privesti, îti recuceresti sufletul,
te înalti peste limite.
Spitalul
Cu palme din frunze de artar
îsi strângea ochii de pe cer
si-i aseza-n orbite ca pe copii.
Gura îsi lasă cuvintele cleioase
pe buzele ruginite ale toamnei.
O ispită ca o boală
vroia s-o fure de noroc.
Pe coridoarele lungi si slinoase
anemonele lui Luchian
nu se simteau la locul lor.
Oamenii halatelor albe
făceau notă discordantă.
În acest spital ca un lagăr
se moare din sărăcie si furt.
În rest moartea face parte din context
si luminile se sting.
Vulturul
Când totul vine de unde nu te astepti
tu-mi spui că n-avem ce face,
ne culcăm pe umbra fără asfintit,
semnele după care căutăm
nu pot fi pierdute.
Iuibirea si ura se mentin,
împreună asteptă lupii,
înghesuiti unul în altul de frică.
O să iesim din infern,
oamenii fac expierente cu oameni
abandonati în coltii destinului,
nimeni nu se poate ascunde de sine
urletul animalelor flămânde
prefigurează noaptea.
Noi ca si ele am învătăt să ne supunem
acelorasi legi nescrise
si-i urâm pe stăpâni
oricât de buni ar fi,
oricât ne-am preface.
Pentru noi liber înseamnă
vulturul în zbor deasupra muntilor.
Sentimentele lichide
O muză pe care am inventat-o
mi-a soptit apropiindu-se prea mult
ca o piatră alunecând în apă.
O urmăream cum se lipeste
de pieptul meu ca un cos de fum
si asteaptă căldura să o cuprindă.
Tot ce ne mai tine laolaltă
erau mâinile ca niste frunze
tremurate pe sub coaste.
Poate vroia să-mi smulgă una
dar fusese demult smulsă
de nevastă-mea.
O foloseste ca pe o ispită pentru bărbati.
Abia m-am desprins din înclestare,
locul a rămas gol,
pielea mă tine întreg dar vulnerabil
la orice femeie viscerală,
deaceea mă folosesc de cuvinte.
Ca să nu-mi pierd capul
mai bine cedez pentru ele
sentimentele lichide.
Nicio umbră
Zidindu-se fiecare-n fiecare pietrele templelor se plâng
de linistea din interior.
Policandrul spânzurat îsi aprinde luminile,
nu mai fumegă nicio ceată-n priviri.
Fetele se sfintesc umede si lucioase,
zâmbetele copiilor consimtind cumintenia.
Nu predică nimeni dar se aud cuvintele
în fiecare cum se clădesc.
Între linii punctele nu se ating de margini,
cercurile sunt ochiuri de cer în oglindă.
Oglinzile se pierd unele în altele,
nu există nicio umbră în cupele de vin
Limpede începe să ningă setea
si foamea se termină înainte de vreme.
Austrul
Avea cuvintele secate
literele erau ciugulite de corbi.
Nicio propozitie alcătuită cu ochiul
nu spune nimic nimănui,
prin oase si prin anotimpuri
trece hulit pe urme austrul
sărac si negru-n deznădejde.
Tăranii se scarpină-n barbă cu năduf,
munca lor se pierde,
limba se uscă.
Paparudele se dezleagă, bat clopotele,
arsita a răstignit câmpul,
praful fosneste
în târziul gol.
Tavanul puterii
Ceata se lipeste de frunzele copacilor
pe frunte nu lasă urme.
Ochii se lovesc ca de un zid
întelegem cum vor să o despice.
Orologiile nu mai suportă
rămân în urmă,
timpul de astăzi se grăbeste fără rost
nu-l mai pot cuprinde,
e ca un hot ce se pierde-n multime.
Vorbele prind a se rostogoli peste margini,
gura le cheamă înapoi
si rosteste cuvintele Domnului.
Din tavanul puterii picură
în băltoacele lumii acelasi dezinteres
care ne mâhneste
si trăim cu groaza zilei de mâine.
Cineva încearcă să ne smulgă capul
umplut ca un balon cu minciuni
frumos colorate.
Noi rămânem mai departe pe internet
si ne dăm câte un link.
|
Llelu Nicolae Vălăreanu 2/15/2014 |
Contact: |
|
|
