„Împleticismul” si „papã-laptismul” copiilor mult-prea modernizati
De-a lungul anilor am observat capacitãtile fizice ale copiiilor din “civilizatul vest” de peste Ocean, în care trãiesc încã, temporar. „N-am crezut s-ajung vreodatã” ca, într-un imperiu al bunãstãrii materiale – asa cum trâmbiteazã bietele statistici – sã constat cã natura fizicã a copilului a coborât atât de mult. Îmi trec prin fata ochilor mai mult copii schiloditi de tablete, si orbi de televizor.
I-am vazut gâfâind moseste si asudati, de parcã ar fi mers pe jos pana la Roma, dupa o banalã turã de teren de tenis de câmp, si aia alergatã aproape serpeste, cu picioarele târâite. Copii care nu pot face un exercitiu fizic obisnuit. Nu pot sã-si atingã vârfurile picioarelor fãrã sã îndoaie mult prea pãcãlitor genunchii. Alergãri, cum spuneam, de târâtoare, cu genunchii atârnând precum pietrele de moarã din poveste, la vârsta la care ar trebui sã zboare ca vântul. Mai rãu, îmi spunea cineva cã un studiu ne spune cã pustii vremurilor de azi, nu-si mai simt instinctual mãrimea corpului, si nici nu mai apreciazã corect spatiul din jurul lor – în completare la cosmofobia generalizatã –, existând pericolul ca acestia sã se izbeascã adesea cu capul de tocurile usilor, sau sã dea în gropi, ca prostii. În comparatie cu generatia mea (bunãoarã, îmi amintesc cu plãcere cã in copilãrie nu cunosteam mersul, doar fuga, si cã stãpâneam ca nimeni altul aburcatul în copacii cei mai falnici, urseste sau nu) cei noi sunt blegi, împleticiti, papã-lapti...
N-am nimic nici cu devenirea jocurilor, atâta timp cât acestea existã! Recunosc ca fiecare generatie are jocurile ei, cã jocul suferã transformãri în vreme, neasteptându-mã, asadar, ca jocurile copilãriei mele sã coincidã cu cele din ziua de azi. Desi, cu regret spun, mãcar miezul jocurilor noastre traditionale, cele care ajutã la o crestere armonioasã, vioaie si, de ce nu, identitarã a copiilor, ar fi trebuit sã fie transmise cumva de pãrinti. Dar, asta e (sic), se pare cã alte „autoritãti” ne educã prichindeii, în mai mica mãsurã pãrintii (cei slabi)... În acest fel, si jocurile care sprijinã cresterea viguroasã a copiilor nostri dispar vãzând cu ochii, fiind înlocuite tot mai mult, dacã nu exclusiv, de jocurile... virtuale!
Impresia mea e cã miscarea autenticã, bãrbãteascã, atât de necesarã copiilor, m-as grãbi sã adaug, a dispãrut; cum spuneam, la fel si jocurile. Dar ce fac altii, ce-au fãcut, fie treaba lor! Tristetea mea se referã însã la faptul cã „împleticismul” si „papã-laptismul” copiilor a fost importat si în România. Iatã ce declarã Eva Tofalvi, ce-a mai bunã sportivã din România la Olimpiada de la Soci:
„Pentru cã pãrintii au impresia cã vor doar binele copiilor lor, dar de fapt nu fac decât sã le dea sã mãnânce mult, cât mai multe bunãtãturi, dar nu-i lasã sã facã efort fizic. Iar organismul are mare nevoie de miscare. Eu îmi dau seama cã pãrintii se gândesc la copiii lor si preferã sã-i tinã în casã în fata unui calculator, dar asta nu e o solutie. Cã sunt buni la informaticã, dar mor la 45 de ani de infarct si au colesterorul 300. Acesta este viitorul unui asemenea copil. Si nu este deloc greu sã fii sãnãtos. Pentru cã nu toatã lumea trebuie sã facã sport de performantã. Poti sã faci sport de plãcere, pentru sãnãtatea ta”.
Nu stiu dacã ar mai fi ceva de adãugat... Poate doar sã reliefez cã nu copiii sunt de vinã, ci cei mari!
Poate doar sã mentionez cã de-abia acum am priceput (am înteles de mai demult, dar acum am priceput...) si eu sensul cuvintelor lui Mircea Eliade. Întrebat fiind de ce vorbeste prea mult despre „primitivi”, si de ce îi da de exemplu mereu „civilizatilor”, acesta a rãspuns:
„Îmi închipui, pe o plajã oarecare, cinci bãrbati civilizati, toti de mult impotenti, unul dintre ei surd, altul orb, altul schilod, altul bolnav de stomac, altul de nervi, însã toti bine îmbrãcati, foarte curati, cultivati etc. – asistând la petrecerile unui grup de “sãlbateci”, aproape goi, se-ntelege, care se joacã, danseazã, cântã si, mai ales, fac dragoste acolo, sub ochii observatorilor. Orbul nu îi va vedea, dar le va auzi glasurile; surdul îi va vedea, fãrã sã le audã muzica etc. Toti vor sti cã ceilalti fac dragoste, cã, cel putin din acest punct de vedere, le sunt infinit superiori. Si vor spune: e adevãrat cã ei pot ceea ce nu mai putem de mult, dar sunt murdari, si sunt urâti, si goi, si le e frig, si mãnâncã prost, si sunt barbari si ignoranti; si nici mãcar nu cred în Dumnezeul adevãrat”.
Nu stiu dacã ar mai fi ceva de adãugat... Poate doar a ruga pãrintii: „Dati copiilor copilãrie, nu surogat!”
|
Cristian Medelean 2/14/2014 |
Contact: |
|
|
