Roua soarelui
E încă dimineată, iar soarele îmi scaldă,
În roua de lumină, ferestre ce răsar
Din ale mele gânduri si zboară către tine
Prietenă preabună cu suflet de clestar.
Desi suntem departe, ne-atingem inefabil
Cu valuri de petale ce se revarsă-n noi
Din râuri nevăzute ce serpuiesc năvalnic
Prin munti de fericire ce se înaltă-n doi.
Sunt sigur că de-acum putem privi spre soare
Si ne putem plimba prin roua de senin
Ce ne veghează-n taină stiind că nu-ntâmplarea
Făcut-a să te caut pe-acest tărâm divin.
D I M I N E T I
Ionelei
Desi e încă toamnă, a iernii sită cerne
Din înăltimi sublime, podoabe de pripas
Ce îti dezmiardă fruntea la ceasuri de taifas
Cu zvârcoliri de rouă ce-n suflet se asterne.
Desi nu ne cunoastem, ne preumblăm prin lume
Vrând parcă să-ntelegem întregul Univers,
Si o privire-n grabă-i mai dulce ca un vers
Pe care, cu-ncântare, îl însirăm pe strune.
E timpul un cântar ce ne va spune-odată
C-ai nostri pasi n-au fost o joacă de copii,
Ci mersul întelept al unor magici fii
Pe care Preaînaltul îi astepta în poartă.
P R I V I R I
Aprinde o lumină în negura-nserării
Si fă-o să vegheze al noptilor hotar
Dezvăluind în cuget misterul fericirii
Pe care o tot cauti, dar pare în zadar.
Nu te-ntreba acuma ce e această lume
Si pentru ce poeme se scriu în pribegie,
Întreabă-te, mai bine, de ce sub al tău nume
Se-ascunde-un infinit de doruri si magie.
Sunt dorurile vietii ce se trezesc în tine
Si e magia clipei ce vesnică rămâne,
Atunci când vei cunoaste că totul e în sine
Si-e dincolo de spatiu, dar regăsit si-n mine.
U I T A R E
Vei întâlni pe altcineva
si mă vei uita.
Vei uita lacrimile, poeziile, privirile.
Vei uita clipele de dor, de zbor si de cădere.
Universul le va păstra, însă,
pentru totdeauna
în memoria lui necuprinsă.
Î N T Â L N I R E
Privirile trec dincolo de hotarul întunericului
si deschid o poartă spre lumină ...
E lumina inimilor noastre
ce bat, în tăcere, în acelasi ritm.
De ce ne-am întâlnit?
E o întrebare simplă
ce-asteaptă un răspuns pe măsură
desprins din povestile cu zâne
ce stiu că fericirea există si poate fi atinsă.
Ne-am întâlnit pentru a zbura împreună
cu aripi de dor
pe cerul vietii
ce e, pentru noi, senin.
Ne-am întâlnit pentru a plânge împreună
tu acolo, eu aici si amândoi
atât acolo, cât si aici
pentru a gusta din fructele raiului
ce nu ne sunt interzise.
Ne-am întâlnit pentru a întelege
că sufletul e un ocean
în care se scaldă zi de zi
privighetori atinse de degetele noastre
ce colindă prin anotimpurile Iubirii ...
C E T Ă T I L E L U M I N I I
Cetătile luminii rămân necucerite,
Iar zidurile albe se-naltă spre zenit.
Te caut, preaiubito. Pe unde ai fugit?
Voiai s-ajungi tu prima pe-aleile sfintite?
Atunci când noi umblam să cucerim lumina
Pornită la-ntâlnirea cu albii pescărusi
Ce-si cântă fericirea pe mări departe dusi
Nestiind că fluturi negri au înghitit fântâna
Din care nu o dată sorbit-au fără teamă
Caimanii singuratici uitati de a lor mamă...
R U G Ă C I U N E
Îti cer, acum, Părinte, să mă ajuti să fiu
O mare de iubire, un înger străveziu
Ce stie să Te vadă si-n lacrima durerii
Curgând din ochii celui ce e supus căderii.
Îti cer, acum, Părinte, să mă ajuti s-ating,
Cu-a Ta blândă privire, făclii ce nu se sting,
Când vântul îndoielii porneste iar la drum
Cu gândul să prefacă iubirile în scrum.
Îti cer, acum, Părinte, să mă ajuti să trec
În Linistea din care să nu mai vreau să plec
Si unde la o masă cu-ai mei frati serafimi,
Să ne privim Iubirea, tăcuti si fără patimi.
P A T R I A M E A
E-o patrie-acolo
în inima mea
cu munti si legende
cu linisti de stea.
O văd cum îsi scrie
al ei sfânt destin
în roca din care
se-naltă-un suspin
La margini de umbre
topite de-un vis
în Hora Unirii
din Paradis...
|
Cornel C. Costea 2/6/2014 |
Contact: |
|
|
