Multumim domnule doctor Dinu Dimitriu !
Iată cum l-am cunoscut pe regretatul Dr.Dimitriu: pentru a doua oară sosisem în Canada în vara lui 1984, când fiul nostru, Tudor, urma să aibă o interventie pe cord deschis la "Hospital for sick children" din Toronto.
Cum lucrurile s-au complicat după operatie si Tudor a necesitat o nouă interventie care l-a salvat de la moarte, după ce am iesit din spital am hotărât că nu este altă cale decât să începem, cât se poate de repede, procesul de emigrare. Viza noastră de sederet în Canada mai era valabila pîna în ianuarie, dar, cu ajutorul unei scrisori din partea cardiologului specialist de la spital, am demarat îndelungatul proces al emigrării.
Tudor avea nevoie de îngrijire si asistentă specială din partea spitalului; cât am stat în spital am cunoscut o doamnă care ne-a fost de mare ajutor în decursul celor 19 luni în care am asteptat residenta permanentă în Canada.
În sfarsit, lucrurile au început să se miste si în ianuarie 1985 am primit formularele de vizită medicală, pentru completarea dosarului de emigrare.
Uitându-mă la formulare, mi-am dat seama că nu puteam să mă descurc, necunoscînd niciun doctor care să mă ajute în această problemă. Nu stiam că sunt si doctori români în Toronto si nici că as putea apela la ajutorul lor. Resursele mele materiale erau extrem de reduse, iar familia Comsa, la care locuiam, făcuse atâtea pentru noi, încât nu îndrăzneam să deschid vreo discutie.
Norocul nostru a fost aceeasi doamnă, Lucica Apopei, care, fiind pacienta doctorului Dimitriu, s-a oferit să-l întrebe dacă ne poate ajuta. Si astfel am avut nemaipomenita sansă de a-l cunoaste pe doctorul Dimitriu.
Tanti Lucica (noi asa o chemam pe doamna Apopei) a sunat după câteva zile si mi-a spus că a aranjat ca în săptămâna următoare să mă duc cu actele la doctorul Dimitru.
Mă familiarizasem deja cu mersul cu metroul si tramvaiul, asa că nu mi-a fost greu să găsesc adresa cabinetului. Când am intrat în sala de asteptare si am văzut cât de multă lume era, mi-am spus că, oricât as avea de asteptat, trebuie să încerc si, dacă reusesc, sunt ”căpitan de cursă lunga”.
A venit si rândul meu; secretara m-a întrebat de OHIP , am înlemnit si i-am spus în soaptă că trebuie numai să vorbesc cu doctorul; s-a uitat la mine total nelamurită, dar m-a lăsat să intru în cabinet.
Atunci l-am văzut pe doctorul Dimitriu, un bărbat căruia nu puteai la prima vedere să-i dai o vârstă, putea fi de cincizeci sau saptezeci de ani, dar pentru mine nu asta era important. M-a poftit pe scaun, fără să mă privească si mi-a spus, pe un ton egal, că a înteles de la doamna Apopei care este problema, apoi, imperativ, m-a întrebat unde sunt hârtiile.
Timidă, cred că-mi cam tremurau mâinile, i-am întins formularele. S-a uitat prin ele si mi-a spus că analizele de laborator si radiografiile va trebui probabil să le platesc, vor fi în jur de saptezeci de dolari; a ridicat ochii, m-a privit pe deasupra ochelarilor si m-a întrebat dacă am de unde; cât am putut de repede i-am răspuns că mă descurc. Din nou m-a privit si m-a întrebat unde este baiatul.
I-am raspuns cu aceeasi voce tremurândă ca n-am îndrăznit să vin cu el si că m-am gândit că poate cei de la spital ma pot ajuta, deorece ei au toate datele lui.
S-a uitat la mine si cred că atunci i-am văzut pentru prima dată un mic zâmbet: "Nu te lăsa în baza birocratilor de la spital, nu zic că nu te vor ajuta, dar va dura destul de mult, pentru că la ei asa se lucrează; deci cred ca ar fi mai bine să vii cu baiatul aici si vom rezolva si fisa lui".
I-am multumit cât am putut de politicos, desi, la felul lui de a fi, nu trebuia să te încurci cu multe cuvînte.
În sfârsit, din momentul în care am avut toate actele, am rămas pe viată pacientii doctorului Dimitriu si nu am regretat niciodată.
Când, după 19 luni, a putut veni si barbatul meu, Mihai, a devenit si el pacientul si admiratorul doctorului Dimitriu. Tudor a fost pacientul doctorului Dimitriu pe toată perioada în care el a profesat, chiar si când, fiind la Ottawa, trebuia să vină de acolo.
Pentru familia noastră, doctorul Dimitriu a fost unul din îngerii care ne-au alinat durerile emigrării. Când s-a retras din activitate, pentru noi a fost o lovitură, ne-a trebuit mult timp să gasim un alt doctor de familie, dar pe unul cum a fost el nu vom mai găsi niciodată. Este adevărat că, în lume, toate au un sfârsit (bun sau rău), dar oricât de mult ai cunoaste acest adevăr, tot esti îndurerat când esti pus în fata faptului împlinit.
Tin, pe această cale, să multumesc celor care s-au străduit să-i adune, in Merton Strret din Toronto., pe multi din cei care l-au cunoscut si astfel să aducă o pioasă amintire doctorului Dimitriu.
Au realizat ceva minunat pentru cel pe care l-am apreciat cu totii.
Stimate doctore Dimitriu, nu te vom uita niciodată, vei rămîne permanent în sufletele noastre!
|
Victoria Rusescu 2/5/2014 |
Contact: |
|
|
