Subiectiv : Flori de ghiată
Nava timpului a făcut ocolul lumii trecând peste hotarele orelor pe glob, întâmpinată la fiecare longitudine de frenezia multimii ce-au numărat ultimile secunde ale anului trecut cu urale de bun venit noului an, plutind în drumul ei nocturn pe valuri de sampanie, lacrimi de bucurie, îmbrătisări sincere cu stiuti si nestiuti, împinsă lin tot mai departe de briza sperantelor ce au însotit timpul sâ-si înregistreze actul de nastere în registrul de stare civilă a istoriei. Odată cu timpul, am păsit si noi în Anul 2014. Am lăsat în urmă un an confuz, cu realizări mărunte si multime de întrebări fără răspuns. A fost un an cenusiu, mai mult întunecat decât luminos, în care luntrele prosperitătii au rămas ancorate la mal lipsite de adierea necesară stârnirii lor in larg în căutarea oportunitătilor tot mai greu de găsit de o vreme încoace.
Atmosfera pare să fi stagnat de un număr de ani si încă nu sunt multe sperante de o schimbare, cu exceptia acestui sfârsit de an care ne-a fortat să retrăim lipsa de căldură si energie din anii petrecuti nu de mult în tară, în care amortiti de frigul permanent nu stiam cum să ne oblojim odraslele în casa în care ferestrele se împodobeau festiv în fiecare iarnă cu minunatele floricele de ghiată. La fel si acum, în asteptarea curentului electrtic ce ne-au paralizat existenta, după ce-am consumat si ultima aschie de lemn ce putea să mentină aprins focul în semineu, în casa cu temperatura sub 10 grade, nu mai era o altă solutie decât să te vâri în masină si să-ti cauti de drum prin moluri si magazine unde agitatia dinainte de Crăciun te mai înviora putin. Cei cu stare se instalau într-o cameră de hotel si asteptau acolo vestea că se pot reîntoarce acasă. Dar desmortiti o leacă la căldura din vehicol, cănd după înfricosătoarea ploaie de ghiată a stălucit însfârsit un soare frigid, fără căldură, privelistea copacilor de ghiată cu crengile rupte în mijlocul drumului, ne-a făcut deopotrivă să ne minunăm de frumusetea de bazm a privelistii ce părea să ne includă si pe noi în această feerică sculptură de cristal strălucitor, si în aceasi măsura, ne-a umplut de măhnire că multi din acesti copaci nu vor mai rodi în vară, sacrificati pentru frumusetea de-o zi din ajunul Crăciunului. Întrucâtva la fel ne simtim si noi...
Cu ani în urmă, după venirea comunismului, în vâltoarea desfăsurării de vănătoare după dusmanii de clasă învinuiti că din a lor cauză trăiam în lipsuri si sărăcie, sloganul lozincilor de pretutindeni ne învăta că atunci când poporul (guvernul) va fi stăpân pe toate pământurile, fabricile si uzinele din tară, situatia se va schimba. Când aceasta s-a întâmplat si România a devenit tară socialistâ, lipsurile au devenit si mai crâncene, libertătile noastre si mai reduse, iar lozincile ne imboldau cu sloganurile viitorului fericit ale cărui baze le înfăptuim noi astăzi prin sacrificiu. Mereu ceva trebuie să fie sacrificat si acest ceva am fost noi, generatia de sacrificiu.
După ce am reusit să scăpăm de comunisti intrând în lumea liberă, pe neasteptate sloganurile au pătruns si aici odată cu noi, dar cu aceasi tintă; transformarea noastră într-o altă generatie de sacrificiu. De data asta sloganul sună diferit dar si mai înfricosător: „Bioxidul de carbon emanat de industrie, vehicole si crearea de energie va nimici viata pe intreaga planetă ce se va acopăeri total de ghiată”. Campania desfăsurat de-un număr de savanti si politicieni de pretutindeni au creat o adevărată isterie generală si guvernele au început imediat să promulge legi de reducere a consumului de carbon inchizând activitatea în minele de cărbuni, taxarea si suprataxarea petrolului, mărirea pretului consumului de electricitate, de gaz metan si curând si al celui de apă. Ca urmare viata a deviat de la cursul ei normal, uzine, fabrici si mine se închid, oamenii î-si pierd locurile de muncă, comertul lâncezeste si pe zi ce trece, optimismul nostru dispare. Ca în anii din trecut, toate aceste măsuri sunt luate de guverne pentru protejarea noastră, pentru viitorul luminos al copiiilor nostri ce vor trăi într-o lume purificată de miazmele carbonului, în care energia va fi reîmprospărtată continu de soare, vânt si ierburile câmpiilor. Dar noi nu vom fi acolo să vedem această lume, noi trebue să dovedim ca în trecut aceeasi constiinciozitate de-a ne sacrifica, plătind birurile mereu crescânde împuse de guvern ce are în grije ca planul enuntat să fie realizat întocmai. E ca si cum ni se cere să nimicim viata astăzi pentru o lume viitoare. E bine, EU NU MAI VREAU SĂ FIU SACRIFICAT!
Întreaga mea viată a fost istoria unui sacrificat pentru idei nobile ce nu s-au relizat niciodată. Eu nu mai cred în idei noibile. Pentru mine a fost de ajuns. De ajuns cu toate curbele de sacrificiu. De ajuns cu toate campanile mincinoase ce ne-au umplut capetele cu himerele unor visuri tot atât de realizabile ca si bazmele cu Fât Frumos. De ajuns cu sacrificiu pentru copii nostri ce au ajuns si ei să fie părtasi la sacrificiul general. E de ajuns! Dar ce pot să fac?
Din păcate experienta mă învată că de-alungul istoriei au fost atâtea miscări ce-au militat împotriva injustitiilor sociale, instaurarea dreptătii si a egalitătii în lume, dar care au ajuns adevărate tiranii. Prin vot sau prin minciună unii au ajuns să conducă guverne transformându-se în dictatori. De acolo, de sus, tânguierile populatiei nu se mai aud si suferinta celor de jos nu se mai vede. Si vrând, nevrând, birurile trebue plătite ca în trecut, chiar dacă stim că e de ajuns.
Anul ce a trecut a avut ca principal efect adăugarea a încă unui an pe umerii nostri si pentru asta trebue să-i multumim.
2014 nu pare să se difere prea mult de anul precedent, dar cum a apărut în miez de noapte, orizontul e încă învăluit de întuneric si e prea devreme de prognosticat un soare mai călduros.
Toronto ON
|
David Kimel 2/3/2014 |
Contact: |
|
|
