„Însemnări autobiografice” de Emil G. Onet
Om de stiintă si scriitor, domnul Emil G. Onet a publicat în anul 2013, la editura Echinox din Cluj, o carte cu un titlu modest - „Însemnări autobiografice”-, dar cu un continut pe cât de intrigant, pe atât de util educatiei tinerilor de orice conditie socială, aflati în căutarea unui model în viată. Lectura acestei cărti mi-a amintit de înteleptul dicton eminescian, „ Pasiunea înaltă, pasiunile doboară.”
.Este vorba despre experienta de viată a unui fiu de moti, crescut pe plaiurile Muntilor Apuseni, un păstrător de lege si de datini, un român a cărui fiintă a rămas nealterată de vicii, dar al cărui unic scop apare a fi fost acela de a răsplăti creatia lui Dumnezeu, prin muncă si creatie, cu pasiune si dăruire. Ceea ce rezultă din mărturisirile autorului, e o zbatere continuă, cu orice pret, de a valorifica în mod constient si cu măsură, zestrea primită prin părintii săi, de la sursa divină.
În copilărie, în anii de scoală elementară si de liceu, la Ocna Mures, Emil nu a fost nici copil precoce, nici adolescent genial. Curiozitatea de a cunoaste, dublată de o silintă perseverentă, l-a propulsat printre scolarii de frunte, fii de muncitori si intelectuali.
Atractia fată de sexul frumos, la vârsta adolescentei nu a iesit din limitele nobletei si farmecului specific inocentei. O amintire din tabăra de la Tusnad, din anul 1953, este revelatoare: „În ultima seară a fost organizat un bal de „La revedere.” De o brunetă subtirică, cu tenul creol si fata foarte plăcută (...), Vera, cum îi spuneam, îmi plăcea, dar nu am îndrăznit să fac nici măcar o aluzie la sentimentele mele. Am dansat o dată, sau de două ori (...). La sfârsitul serii, când a sosit clipa despărtirii, ne-am scris unul altuia pe cărtile primite, câteva rânduri, Vera mi-a scris: „Nu mă uita, este numele unei flori. Nu mă uita, este si dorinta mea”(....) Când am plecat la facultate, am hotărît să ne scriem. (...) Scrisorile noastre erau calde, ca de adolescenti. În următoarea vacantă, am aflat că se măritase. Dezamăgirea mea. era de nedescris. Taică-meu mă vedea supărat si stiind de toată treaba, mi-a zis într-o zi: „ Mă, copile, să nu fugi nici o dată după tramvai sau după femei, că tramvai vine altul si femei sunt destule.” Cu toate că zicerea mi s-a părut pentru moment prea dură pentru situatia dată, nu aveam ce face, decât să accept că avea dreptate.”
Însemnări clare, cu imagini etalând aspecte reale din viata de familie si din afara acesteia, din anii de după război, când arestările se tineau lant. Pentru că avea „moară si ferăstrău”, baciul Cornel, uchiul autorului, este arestat la miezul noptii, în timpul unei petreceri de nuntă. Peste ani, se va întoarce, ca o umbră, de la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde fusese pedepsit cu muncă silnică..Un alt tăran, Andras bacsi, e bătut până la sânge de niste soldati sovietici, beti si în căutare de mai multă băutură. Asemenea amintiri aveau să-l marcheze pe copilul Emil si să rămână vii în memoria adultului de mai târziu....
În anii de studii si de practică în domenil fascinant al medicinei veterinare, cât si în anii de profesorat la Facultatea de Medicină Veterinară din Cluj, dar si mai departe, în calitate de specialist de înaltă calificare, cu doctorat în Boli infectioase la animale, Emil G.Onet se dovedeste în stare de a se reinventa pe sine, adaptându-se cerintelor propriului destin si ale comunitătii în care trăieste.
Prima treaptă a reinventării de sine se cimentează la vârsta de 23 de ani, când studentul Onet absolvă, ca sef de promotie, Facultatea de Medicină Veterinară din Bucuresti. Este repartizat la un Gostat, în comuna Catalina, din zona Covasna. Înfătisarea fizică de adolescent firav, nu inspiră încrederea directorului, că ar avea de-a face cu medicul veterinar, asteptat, pe care si-l închipuia un om matur si robust la înfătisare. Hârtia oficială prezentată de tânărul absolvent, îl convinge pe director că băiatul din fata lui, este, într-adevăr, doctor veterinar. Dar numai atât nu e suficient. Tânărul trebuia să dovedească priceperi si abilităti practice de a rezolva cazuri de îmbolnăviri oricât de grave, la păsări si animale din ferme. Cum în ferma avicolă si în cea de bovine erau păsări si animale bolnave, tânărul medic recurge, mai întâi, la un test de infectii tuberculoase, la păsări. Constată că 50% dintre ele, au reactionat pozitiv. Inginerul-sef crede că „trebuie să fie o greseală” si alege cu mâna lui, spre testare, 10 păsări, care i se par sănătoase. Sub ochii sefului, tânărul medic începe necropsia. Stupoare: toate cele10 păsări au leziuni evolutive, mai ales în splină si ficat.
După câteva luni, brigadierul de la ferma cu bovine, anuntă că o junincă gestantă dă semne de boală. Tânărul medic o examinează clinic si apoi îl anuntă pe inginerul sef, că în compartrimentele gastrice ale junincăi, se află un corp străin. La întrebarea „Ce este de făcut, doctore?”, tânărul doctor oferă două alternative: ”Ori o trimitem la abator, ori o supunem unei intervetii chirurgicale.” O asemenea operatie, de „mare chirugie”, presupiune, însă, o mână experimentată. Pe de altă parte, tânărul medic e îngrijorat, că nu cunoaste exact gravitatea leziunilor provocate de corpul străin. Inginerul- sef optează.pentru varianta chirugicală. Tânărul doctor îsi sterilizează instrumentele, pregăteste cele necesare si începe operatia, „în conditii improvizate, de grajd”, asistat fiind de inginerul-sef si directorul de Gostat, împreună cu personalul fermei. Asistenta priveste acest spectacol dureros si asteaptă deznodământul. În sfârsit, juninca e operată, medicul scoate din ea o monedă de 25 de bani, ruginită, si un cui de 10 cm., care era îndoit si fusese ” înfipt în tesuturi, cu vârful spre cavitatea toracică.” Aceste obiecte trec dela o mână la alta a asistentei. Fericit că totul s-a sfârsit cu bine, medicul ”suturează tesuturile.” Directorul si inginerul-sef se arată optimisti. Tânărul absolvent le apare acum într-o nouă imagine. El va creste în ochii lor, pe măsură ce misiunile lui se extind si la procesul de selectie si cumpărare de animale din sectorul particular, dela tăranii încă necolectivizati, proces în urma căruia ferma se va îmbogăti cu animale de înalt randament.. .
Cu un an înainte de terminarea stagiaturii, în anul 1962, tânărul medic veterinar, Emil G. Onet, este recrutat cadru universitar, în primul corp didactic de la Facultatea de Medicină Veterinară nou înfiintată, în orasul Cluj. De aici înainte, noi usi i se vor deschide si noi posibilităti de a se împlini profesional, reinventându-se de fiecare dată pe propria-i temelie, bine consolidată. Mai întăi lucrează ca asistent al Catedrei de boli infectioase, sub îndrumarea profesorului Ioan Băies, un savant în materie. În urma unui concurs de nivel european, i se oferă bursa de studii Alexander von Humboldt. Munca de cercetare din Germania Federală, la Institutul din Brostel si cursurile de la Facultatea de Medicină Veterinară din Giessen, Germania Federală, le va finaliza cu importante lucrări originale, în premieră natională si europeană, publicate în Franta, Elvetia, Ungaria etc.
Prin muncă, pasiune si dăruire, eroul acestei cărti va urca noi trepte academice, precum cea de sef de lucrări, conferentiar si profesor unversitar, în conditiile dictaturii comuniste, când curajul de a refuza intruziuni politice în prefete la lucrări de strictă specialitate, îi va pricinui neplăceri. Pentru că a introdus în tară un medicament foarte necesar în medicina veterinară, fără a fi cerut în prealabil aprobarea Consiliului Nationalal al Cercetării Stiintifice, este investigat si admonestat. O lucrare originală, mult asteptată de specialistii veterinari, nu i se publică fără aprobarea Departamentului de MedicinăVeterinară, din Ministerul Agriculturii. Rezultatele muncii de cercetare îi vor aduce doctorului Onet, noi satisfactii. Bursa de cercetare se transformă în Bursă de docentă.
În America, unde a emigrat în cele din urmă, doctorul Onet si-a continuat munca de cercetare în specialitate, primind functii de conducere în laboratoare de virusologe si în institutede specialitate.
Evadarea în lumea liberă si viata în America, formează un capitol aparte al acestor însemnări, amintindu-ne de cartea „În căutarea libertătii”, publicată cu ani în urmă. În paginile finale, însemnările autobiografice sunt dedicate activitătii comunitare a românilor din America si impresiilor de călătorie în tara de origine, România, de care se simte atras, ca deun magnet apetisant.
Modelul omului împlinit treptat pe scara timpului individual îngemănat cu cel comunitar, pentru care se dăruieste, transpare cu pregnantă de la un capitol la altul al acestor însemnări. Albumul fotografic dela sfârsitul cărtii, ilustrează fragmente din biografii nescrise.
Cândva am recenzat cărtile „În căutarea libertătii” si ”Drumul meu”, semnate de acest înzestrat autor.Atunci, ca si acum, am apreciat umanismul, sensibilitatea si receptivitatea sa la valorile umane.Harul de povestitor, dă scrierilor sale un stil original, inconfundabil. Cine l-a citit în presa românească din America, nu se poate să nu fi intuit în Emil G.Onet un om împlinit, călcând prin lumea noastră, cu credintă si dragoste de viată, având chipul marcat de o sfântă seninătate olimpiană. .
Wakefield
|
o recenzie de George Bajenaru 2/2/2014 |
Contact: |
|
|
