Semne de întrebare : “Frozen”.
Duminica care a trecut am vizionat la cinematograf filmul “Frozen” – probabil binecunoscut deja datorită premiului obtinut recent la Golden Globe Awards - si am realizat, usor amuzată, că, dintr-un anumit punct de vedere, nici nu se putea să existe o peliculă mai potrivită pentru sezonul în care ne aflăm.
Nu mă voi opri acum la aspectele care fac deliciul acestui film, cum ar fi delicatetea desenelor, imaginatia, atentia la detaliu, frumusetea povestii în sine, etc.
Mă voi opri numai la una dintre scene, si anume aceea în care printesa Anna, si ajutorul ei, munteanul Kristoff, ajung la poalele muntelui ce trebuie escaladat pentru a o salva pe sora Annei, printesa Elsa.
Imaginea este feerică, cei doi fiind înconjurati de copaci ale căror crengi s-au plecat sub greutatea a sute si mii de cristale de gheată, care strălucesc ca diamantele.
O imagine într-adevăr de vis, dacă instantaneu nu ne-ar fi amintit de realitatea celor cu ceva timp in urmă , când un peisaj asemănător, la fel de feeric, ne-a înconjurat, aducându-ne însă în acelasi timp într-un prezent mai putin plăcut - acela de a petrece câteva zile lipsiti de electricitate, într-o casă care se răcea oră cu oră, lipsită de lumină, apă caldă etc.
Nu voi vorbi acum despre neajunsurile suferite, de la frigul din interior care te obliga să porti cea mai ciudată vestimentatie, compusă din toate straturile de haine imaginabile, pentru a putea mentine căldura corporală, din adevăratele “forturi” clădite pentru a oferi un culcus cât de cât călduros, despre alimentele perisabile care au trebuit aruncate, despre jocurile la lumina lumânării, menite să ne distragă atentia de la frig în lungile ore ale după amiezii si înserării.
Nu voi vorbi despre toate acestea pentru că, la sfârsitul celor patru zile de aventură “polară” ne-am considerat norocosi în comparatie cu alte persone, despre a căror soartă am aflat de la cunostinte sau de la televizor, si a căror suferintă a fost mult mai îndelungată.
Ceea ce mi s-a părut important legat de această experientă, ceea ce îmi va rămâne în memorie, este solidaritatea oamenilor.
Solidaritatea pe care am văzut-o pe micuta noastră stradă, unde vecinii si-au sărit în ajutor din primele clipe, cei mai în putere sau mai favorizati, datorită inspiratiei si bunei gospodăriri de a avea un semineu sau un generator de rezervă, au oferit imediat ajutorul celor mai vârstnici sau lipsiti de cele necesare supravietuirii.
Gesturile spontane de prietenie ale celor care au oferit gazduire si ajutor.
Felul disciplinat în care lucratorii insarcinati cu rezolvarea problemei au abordat sector dupa sector, stradă dupa stradă, locuintă dupa locuintă, pentru a ne readuce în case lumina, căldura si bucuria sărbătorilor de iarnă.
Si, nu în ultimul rand, dragostea pe care am simtit-o in familie, in acele seri în care, având tot timpul din lume, si povestind la lumina lumânarii, am simtit mai putin frigul si mai mult căldura izvorată din apropierea celor dragi.
Toronto / ian 2014
|
Eliza Ghinea 1/27/2014 |
Contact: |
|
|
