De vorbă cu Cezarina Adamescu
Sunt si câteva regrete care stăruie…
Dar le acopăr repede cu nisipul clepsidrei…”
* „Povestea primului manuscris este minunată, ca orice poveste…”
* “Am cunoscut o sumă de scriitori si poeti remarcabili: Cezar Ivănescu,
Ioanid Romanescu, Emil Brumaru si multi altii. Dar, mai cu seamă, am avut
privilegiul să întâlnesc si să colaborez cu oameni de marcă din Galati: Ion Chiric, Simon Ajarescu, Coriolan Păunescu, Violeta Ionescu, George Bârligea, Paul Sân-Petru si multi altii…”
* “Drumul continuă, cu alte manuscrise care asteaptă cu sufletul la gură.
Si nici acum nu mi se pare mai usor, dimpotrivă. E un urcus sisific, cu o povară mare în spate si vârful muntelui nu se întrevede. Dar nu mă las bătută si o iau mereu de la capăt...”
****
A.B. Inceput de an 2014, “La multi ani!” draga Cezarina Adamescu, suntem la o cafea cu gust de menta aici la “Cafenea la Fani”, dupa incheierea primei seri de “Poeme la Fani”- un proiect pe care l-am gandit alaturi de actorul Vlad Vasiliu dedicat tuturor poetilor si artistilor - , parca am incepe sa depanam o Poveste despre oameni si cartile lor, despre oameni si vietile lor…
C.A. La multi Ani tuturor în această iarnă primăvăratică. Da, cafeaua de la Fani e foarte gustoasă fiindcă are aromă de Poezie. Si e îndulcită cu esentă de prietenie. Proiectul e foarte generos si ati realizat deja multe întâlniri interesante, exact asa cum trebuie să se întâmple între autori, într-un oras de prestigiu, asa cum este Galatiul, aici, într-un loc plăcut si intim de socializare între creatori. Obiecte vechi, recuzită din piese, imagini, afise, lumini de candelă si de felinar, ceasornice cu pendulă, totul crează o atmosferă de boemă de altădată. Boema artistilor este cea mai frumoasă. În plus, gazda noastră, minunatul actor Vlad Vasiliu este omul surprizelor. El scoate din cufărul cu poezii, bijuterii lirice ale autorilor gălăteni, ale clasicilor români si ni le oferă ca pe niste prăjituri cu friscă. Ne răsfată de fiecare dată cu picături de poezie recitată admirabil. Dar nu numai el, ci multi actori din trupa Teatrului Fani Tardini vin aici să ne ofere câte un regal actoricesc, spre bucuria sufletelor noastre, ale celor care iubesc deopotrivă, teatrul, poezia,muzica, picture.
Ca să nu mai vorbim despre tine, dragă Kiră Kiralină, care esti o amfitrioană perfectă: generoasă, caldă, plină de surprize, deschisă tuturor creatorilor, fie el poeti, actori, pictori, muzicieni. Cum Dumnezeu să nu ne simtim bine într-un astfel de cadru care reînvie boema bucuresteană? Aici se desfăsoară, asa cum bine ai spus, povesti de viată, povesti despre cărti si destinele lor, relatate chiar de către autori.
A.B. Cum a fost aceasta seara? Ai fost si tu invitata sa citesti?
C.A. Seara aceasta a fost magică într-un mod cu totul inedit pentru că a fost dedicată Zilei Culturii Nationale si Sărbătoririi lui Mihai Eminescu. Am citit si eu un poem realizat ad-hoc si un grupaj de poeme în spirit eminescian, din cartea antologică “Ecouri viitoare”, Poeme de duh si duh de poeme.
Da, aici totul miroase a Poezie si are gust de Poezie. E foarte plăcut. Totul te inspiră si te îmbie la scris. Abia dacă-ti poti tine ideile în frâu. Condeiele alunecă pe hârtie, fără să mai tină cont de mâna care abia le stăpâneste. Aici s-au născut creatii inedited care ulterior si-au găsit locul în cărti de versuri si proză eseistică.
Ceea ce cu adevărat frapează, în această plăcută locatie este că, aici vin cei iubitori de poezie, cei interesati de cultură si cu totii stiu să asculte, ceea ce pentru un autor si chiar pentru un actor, este foarte important: să vezi că mesajul tău e receptat si ajunge la urechile auditoriului.
A.B. Cum a fost pentru tine anul 2013?
C.A. Anul care a trecut a fost pentru mine, din punctul de vedere al creatiei, foarte rodnic. Am editat cca. 11 cărti de proză, poezie, povesti pentru copii, critică eseistică, spiritualitate, memorialistică. Le-am prezentat pe toate la Târgul de carte “Axis Libri” din luna Mai, organizat de Biblioteca Judeteană “V.A.Urechia” si la Festivalul de Poezie “Prietenia cuvintelor” – organizat de ASPRA, Editura InfoRapArt si Revista Boema. Trebuie să amintesc si de cele patru cărti de versuri, proză si teatru pentru copii pe care le-am editat în luna mai 2014, la aceeasi editură, lucrări de care sunt foarte mândră. De asemenea, o carte pe care am asteptat-o 12 ani si abia acum a iesit din tipar: e vorba de “Gospa. Ucenici la Scoala Fecioarei” – o carte de adâncă spiritualitate care, spunea duhovnicul meu, părintele Eugen Blăjut Senior, “aduce în sufletele tuturor oamenilor Mărire lui Dumnezeu si Pace pe pământ, cu revărsare de credintă, sperantă si iubire fată de toti semenii si de Tatăl Nostru”. Este, cred, cea mai valoroasă carte pe care am scris-o, alături de cartea “Iată Mama Ta!” – despre cultul marian în Bisericile Catolică si Ortodoxă, lucrare apărută în 1998 si care mi-a servit drept teză de licentă la Teologie si admitere la Doctorat în aceeasi ramură: Teologie fundamentală si dogmatică.
Tot anul acesta, în luna noiembrie, am avut onoarea de a fi recompensată de ASPRA, de Editura InfoRapArt si Revista Boema, cu premiul pentru toate cărtile publicate si de premiul pentru cea mai bună carte de memorialistică. E vorba de cartea dedicată memoriei unuia dintre cei mai valorosi poeti ai Galatiului, Poetul Simon Ajarescu, plecat de curând dintre noi, carte care se numeste: “Simon Ajarescu. Între vocatie si destin”.
A.B. Pentru cei ce nu e cunosc foarte bine, sa ne intoarcem putin in timp, cand ai debutat literar? Ce personalitati culturale ai cunoscut in acea perioada si cum ti-au “marcat” drumul?
C.A. Ehei, e multă vreme de atunci. De scris, scriu de la 16 ani. Dar am debutat în reviste literare mult mai târziu, în anul 1982, în revistele vremii: Flacăra, Luceafărul, Convorbiri literare, Tomis, Familia, Ateneu, Cronica si altele. Adevăratul debut editorial s-a petrecut în anul 1987, la Editura Litera, cu cartea de versuri “Arhipelagul visării”. Tot atunci am cunoscut o sumă de scriitori si poeti remarcabili: Cezar Ivănescu, Ioanid Romanescu, Emil Brumaru si multi altii. Dar, mai cu seamă, am avut privilegiul să întâlnesc si să colaborez cu oameni de marcă din Galati: Ion Chiric, Simon Ajarescu, Coriolan Păunescu, Violeta Ionescu, George Bârligea, Paul Sân-Petru si multi altii. Da, as putea spune că mi-au influentat alegerile si gusturile literare si m-au deprins cu alfabetul Poeziei si al prozei. Trebuie să mentionez aici un alt scriitor care a exercitat o influentă pozitivă asupra mea si a înfiintat la Casa de Cultură a Sindicatelor din Galati, Cenaclul literar Scoala de Frumos. E vorba de prozatorul Octav Eniceicu, plecat si el din lumea aceasta de multi ani. Îi păstrez o frumoasă amintire. Si desigur, cărtile lui, pe care le recitesc cu plăcere. El a format serii întregi de prozatori si poeti între anii: 1981-2000, atât ca profesor cât si ca îndrumător literar la NOUA SCOALĂ DE FRUMOS care-si desfăsura lucrările la Casa de Cultură ori în diverse alte locatii.
Aici am avut primele lectii de poezie, lectii de estetică si de stilistică literară. Nu trebuie uitati nici mentorii Salonului umoristilor: Paul Dumitrescu, Florin Cristea, Ion Moraru de la Clubul “Verva” din Galati, unde am activat peste 30 de ani.
A.B. Dar editorial? Cum a fost “povestea” primului tau manuscris?
C.A. Povestea primului manuscris este minunată, ca orice poveste. În 15 februarie 1885, aflându-mă în Bucuresti, m-am dus la Casa Scânteii la Cenaclul “Numele Poetului” – condus de regretatul Cezar Ivănescu. Eram tânără, timidă, aflată la prima încercare de acest gen. Am întâlnit acolo scriitori consacrati si, la îndemnul magistrului Cezar Ivănescu am început să citesc din manuscrisul meu “Dioptrii pentru suflet” – un poem continuu – în proză poetică, dens, uluitor si foarte original ca formulă stitlistică. Au răbdat si au ascultat 28 de pagini din acest manuscris care trebuia să constituie debutul meu editorial. Nimeni nu s-a clintit, desi eu i-am întrebat mereu, dacă e cazul să mă opresc. A fost un marathon liric. Ulterior, Cezar Ivănescu l-a prezentat la rubrica “Numele Poetului” pe care o sustinea în revista Luceafărul, de două ori. Aceasta a fost adevărata carte de identitate, pentru că mai apoi, m-am prezentat cu vorbele lui magice pe mansetă si pe coperta a IV-a a cărtii. Desigur că titlul a fost schimbat pentru că nu trebuia să apară nicăieri cuvântul “suflet”. Asa i s-a spus: “Arhipelagul visării” – si a fost destul de cenzurat că n-a mai rămas aproape nimic din formula pe care o propusesem initial ca manuscris.
Dar cartea a fost semnalată în revistele literare si primită bine de critică.
Poate, într-o zi, măcar din nostalgie, îl voi publica, asa cum a fost initial, pentru că eu detin cronologic, toate manuscrisele, indiferent de genul în care am scris.
A.B. Ce a urmat?
C.A. Păi, ce să urmeze? Am scris în continuare, am scris, am sters si iarăsi am scris. Mi-am desăvârsit ucenicia la revistele mari literare din tară si la revistele locale. (Pe atunci redactorii revistelor erau cu mult mai generosi fată de poezie si fată de debutanti, în general). A urmat al doilea volum, surprinzător, un volum de carte pentru copii, “Primăvara face pozne” – cu ilustratii de Anca Tofan, o artistă vizuală consacrată, volum care m-a consacrat si pe mine ca autoare pentru copii si care mi-a adus multe satisfactii, pentru că a fost editat de Editura pentru Literatură si Artă Geneze,într-un tiraj care ar părea astăzi incredibil: 50.000 de volume, cu policromie deosebită si care a pătruns în toate librăriile, bibliotecile si punctele de vânzare a cărtii din tară. Anumite texte au fost introduse în culegeri, antologii de versuri pentru copii si chiar manuale auxiliare pentru proiecte didactice. Scolile la care merg la întâlnirile cu micii cititori, mai păstrează în bibliotecile lor, cartea “Primăvara face pozne”. A urmat o carte de versuri spirituale: “Dioptrii pentru suflet” apărut la Editura Porto-Franco, (eram deja în anul 1996); Cartea cu îngeri, Coperta si ilustratiile: Mariana Stefanache, Editura Porto-Franco, Galati, 1997; Mysterion, poeme epice, Editura Alma, Galati, 1997. Coperta si ilustratiile de Angela Cioltan; Iată Mama ta! Semnificatia cultului marian în Bisericile Catolică si Ortodoxă, Editura Alma, Galati, 1998. Drumul a fost lung si destul de întortocheat. A trebuit s-o iau de multe ori de la capăt. O adevărată odisee, cu mersul pe la edituri în tară si în orasul meu, cu asteptări îndelungi, pentru că pe atunci cărtile apăreau mult mai greu, nu cu viteza la care apar astăzi. Numai perseverenta mea a făcut să nu renunt la ele, după ani de asteptare. A trebuit însă să renunt la unele manuscrise pe moment si să le reiau după multi ani, să introduc altele care s-au impus pe scena vietii mele. În orice caz, mi-am propus anul acesta să editez o carte care se va numi, nici mai mult, nici mai putin: „Cartea celor o sută de cărti” – în care voi spune povestea fiecărei cărti editate sau rămase în manuscris din varii motive. Drumul continuă, cu alte manuscrise care asteaptă cu sufletul la gură. Si nici acum nu mi se pare mai usor, dimpotrivă. E un urcus sisific, cu o povară mare în spate si vârful muntelui nu se întrevede. Dar nu mă las bătută si o iau mereu de la capăt.
A.B. Sa ne intoarcem la prieteni…sunt amintiri pe care le pastrezi in suflet, momente…intamplari (de povestit intamplari, nume de scriitori, locuri, s.a.)
C.A. Desigur, am crezut întotdeauna în prieteniile literare, în comuniunea de spirite ce se face pe anumite căi freatice care nu tin întotdeauna de oameni, ci mai curând de destin. Fără să fiu deterministă, cred în întâlnirile spirituale, în întâlnirile providentiale, esentiale, care au rolul de a face să tâsnească izvorul poeziei. Din acestea se poate naste chiar si o operă literară, s-au văzut cazuri în literatură. Am tinut întotdeauna la acest fel de prietenii si unul din prietenii dragi ai mei a fost, desigur poetul Simon Ajarescu, pe care de curând l-am pierdut, dar numai pe plan fizic, pentru că pe cel afectiv l-am câstigat prin cele două cărti pe care i le-am dedicate în vara aceasta.
Am avut sansa de a beneficia de atentia si prietenia unui mare om de spirit, cărturarul Artur Silvestri si el plecat în lumea de dincolo de negură. El mi-a acordat prietenia lui si m-a investit cu titlul de editor online, de redactor de revistă virtuală sau de consilier editorial si redactor de specialitate. Prin proiectul lui “România tainică” a reusit să focalizeze în jurul său, pe cei mai buni creatori în cele peste 25 de reviste aflate sub egida “Asociatiei Române pentru Patrimoniu”. Din nefericire, după plecarea lui, în 2008, la putin timp, revistele au dispărut si oamenii si-au văzut de treburile lor, risipiti, fiecare în orasul sau în tara lui de adoptie. Pentru că trebuie spus că Artur Silvestri a reusit o comuniune cu alte câteva zeci de reviste din diaspora românească. Acest lucru a reusit să mă facă foarte cunoscută în tară si peste hotare, în mediul virtual si nu numai.
Exceptând persoana de fată, căreia îi acord interviul, au mai existat persoane din urbea mea cu care am avut privilegiul de a comunica pe căile poeziei. Sunt multe persoane despre care as dori să vorbesc, nu le-am uitat, nu am dreptul să le uit, ele au trecut prin viata mea si au lăsat, fiecare câte o urmă de lumină.
A.B. Cum arata o zi din viata ta, a unei femei scriitoare? Ai regrete? E ceva ce nu ai facut pana acum si ti-ai dori?
C.A. Cititorii ar fi uimiti să constate că nu mă deosebesc cu nimic de celelalte persoane. Scrisul este însă un exercitiu zilnic, asa cum pentru altii este mersul la serviciu. Pun mare pret pe informare, citesc mult, ascult Radio România Cultural, răspund telefonic la întrebările diferitelor concursuri de cultură, iau nenumărate premii la aceste concursuri (Texte si pretexte, Oaza de muzică, Stiinta în cuvinte potrivite, Cafeaua de dimineată s.a.), îi citesc pe confratii gălăteni, merg la întâlnirile Clubului Seniorilor din cadrul Fundatiei ÎMPREUNĂ, vin aici, la Cafeneaua artistilor, La Fani, mă întâlnesc uneori cu scriitori si poeti la un ceai în diferite locante, asa, ca să respect boema literară, joia frecventez Salonul literar Axis Libri de la Biblioteca Judeteană “V.A.Urechia” si…cam atât. Restul, treburi destul de prozaice. Aaaa…am două căteluse si un papagal cu care-mi petrec duminicile, sărbătorile si zilele aniversare. Regrete? Cine nu are regrete? Nichita Stănescu spunea: “As minti dacă as spune că nu regret nimic, dar iarăsi as minti dacă as spune că regret ceva”.
Sunt si câteva regrete care stăruie…Dar le acopăr repede cu nisipul clepsidrei…
A.B. Te rog sa ne reciti un poem drag tie…
C.A. Mi-e greu să aleg. Dar o să încerc să găsesc ceva care se potriveste cu atmosfera de aici, de la Cafeneaua artistilor: “Zilnic / trecând o fărâmă din mine / la timpul trecut / si răsuflând anevoie / din această pricină / ca după o nastere dublă, / cu buzunarele doldora / de suave secrete / străbătându-mi biografia / mă regăsesc, / timidă, / lunatecă, / legată strâns de sperantă / cu funia Cuvântului…”
Da, cred că am fost legată ombilical cu această funie si chiar dacă ar fi să mă pierd în larg, ea mă trage la mal…
A.B. In incheiere, te rog sa transmiti un gand celor ce vor citi acest dialog..
(poate si un gand Chirei..)
C.A. Un gând, mai multe? As vrea să le zic celor care aspiră la gloria literară că e necesar să te dedici total, ca într-o iubire. Fără jertfă, fără muncă, exercitiu, sudoare, dăruire, nu se ajunge la performantă. Altminteri, poezia rămâne, un joc ca toate altele, ca să omori plictiseala. Ori, Poezia este altceva, altceva, altceva, cum bine spunea Nichita Stănescu.
Îti multumesc că te-ai gândit la mine în acest plăcut cadru, în aceste vremuri, când nimeni nu se mai gândeste decât la sine.
Interviu realizat de Angela Baciu,
Ianuarie 2014
|
Angela Baciu 1/23/2014 |
Contact: |
|
|
