Iubire rãnitã
Încãlta poteci cu pasu-i mic,
Pe creste de rãsinã era cât un pitic
Si rãsuflând usor punea capul pe lunã
Adunând cu gândul stelele la stânã.
Mulgea din vise basme si zicale,
Îngerii cu flori ieseau în cale,
Aveau aripi din neted curcubeu
Si printre îngeri s-a oprit un zmeu.
În clipa încercãrii, în rãtãciri aprinse
Muntele izvoare de lumini cuprinse
Si o pitea fierbinte în razele de soare
Sã nu fie vãzutã în zi de scãldãtoare.
Doar frumusetea ei mai frãgezeste dorul
Ce-n irisul celest îsi mai croieste zborul,
Apoi îsi lasã trupul în iarba din poteci
Unde cresc fragii buzei pe care îi culegi.
Visezi sã-ncalti oricum ninsorile cu dânsa,
Ecoul inimii peste armindeni plâns-a
Când vrãjitorul adunãtor de stele
I-a rãnit iubirea, apoi i-a pus pingele!
Clepsidra de nuferi
Coasa lunii face potecã printre nuferi,
Zâmbetul meu te face sã suferi,
Apare un inel în valul eliberat,
Un semn prin care vrei sã fiu bãrbat.
Ai smuls inelul lunii din ape cu ciudã
Furându-i timpului din trup o secundã,
Am încercat pe rând sã reparãm greseala,
Era târziu, târziu ne prinse oboseala.
Ne-am distantat de ochi si am albit,
Clepsidra de nuferi în pietre s-a zdrobit,
Timpul din start refuzã orice mãsurã,
Între noi luna albastrã se umple de urã!
Si m-am dus…
Si m-am dus si nu m-am dus
Ca o umbrã peste sat,
Am pus semne pe un fus
Ars de marele pãcat.
Am fãcut gheme de vise,
Am tesut covoare moi
Dar iubirea mi se stinse
În mocirle si-n noroi.
Am plantat si n-am plantat
O sãmântã de iubire
Si cu lacrimi am udat
Urmele de pomenire.
Puncte sunt crucile-n deal,
Se-ndesesc mormintele,
Umbra mea merge pe-un cal
Înflorind cuvintele!
Fierãstrãul
Fierãstrãul cu dintii de zile si nopti
Taie oasele dosite-n vii si morti,
La mine vine cu partea nedintatã
Si pe furis se-ntoarce, si asteaptã.
Clepsidra spartã
Am scãpat clepsidra la iesirea-n poartã,
Semne au rãmas sub crucea-naltã.
Dâra de nisip zboarã mereu spre stele
Ducând la Domnul viata din ulcele
Si ca multumire spatiul se dilatã
Rotindu-ne spiralã în clepsidra spartã!
Poarta deschisã
Dealul îngenuncheazã,
Câmpia urcã saci
În spatele lui
Cu grâu si cu maci.
Azimutul soarelui
În suflet tresare,
Câmpul brodat
Se-nchinã,
Eu las poarta deschisã,
Sã între luminã.
Poezia
De la taraba cerului
Am cumpãrat mãruntisuri:
O candelã de luminã,
O gurã de aer,
Un licãr de foc.
Am adãugat
O mânã de pãmânt,
Am frãmântat totul
În apa existentei,
Apoi i-am dat
Forma poeziei,
Dumnezeu mi-a pus
Mâna pe crestet,
A surâs pãrinteste
Si suflând
A poruncit:
Sã fie cititã!
Si cititorii
Au început sã aplaude!
Flori pictate
Pentru florile pictate de tine
Ai furat câte putin din mine:
Dreptunghiul, spatele robust,
Albul, visul cel plãcut,
Galbenul, polen si aur
Din limbajul de tezaur,
Vasul, inima mea plinã
Cu sperante si luminã.
N-ai furat însã ceva:
Dragostea scrisã-ntr-o stea,
C-a trecut, vreme trecut
Sã te pictez pe-un sãrut!
Floarea
Într-un tren sosit în garã,
Într-un cufãr fãr` valoare,
La-nceput de an o fatã
Gãsi-n scutece o „Floare”.
„Mami, m-ai uitat aici!”
O luã si cu cãldurã
O duse la pieptu-i blând,
Ca s-o lase, nu se-ndurã…
Coborârã-n altã garã,
În altã viatã pe pãmânt,
Floarea îi mai spune mamã
Când se-nchinã la mormânt!
Trecere
În pajistea albastrã
Copacii dezleagã orizontul,
O cãprioarã trece
Adulmecând.
Ruga lacrimii adapã
Arma împrãstiind calvarul,
Tu pui semne în sân
Înãltând altarul.
Sprijin
Tu stai cu irisii spre Steaua Polarã
Sprijinindu-te de copacul înalt,
Inelele lui îti cuprind feminitatea
Sculptatã in rãdãcini de bazalt.
Strâng la piept coroana, te cuprind
Cu zvâcnirea în gânduri plecatã,
Am aripi de înger ce zboarã în vis
Pe-o frunzã cu sânge-ncãrcatã.
Zâmbesti, nu te vãd, dar te simt.
Stelele-nfloresc ramuri de leac,
La izvorul ce curge din trunchi
Se scaldã copii în rosu de mac.
Îmi lovesc gândul de zâmbetul tãu
Prin poza lipitã pe-albumele roatã,
Te-am lãsat sã privesti pe furis
Oceanul din mine ce-n spuze înoatã.
Mã adãpostesc în inima copacului
Steaua Polarã-l scaldã-n magnolii,
Când vine toamna cercurile-i scutur
În pletele iubirii ce inverseazã polii.
Silfida
Se întrupeazã-n farmec si-n visare
Intrã-n ochi ca fluturii, în piept,
Noaptea se prelinge dupã dealuri,
Ruga-mplinirii arzãtor astept.
Zarea îsi desface aripile-n noi,
Clipele sunt necrezut de calme,
Pe-acoperisul lumii umblã o pisicã
Scuipând otrava dorului în palme.
Câmpul se zideste iar vioi,
Satele se duc pe rând în stele,
Grija nu coboarã, ci îsi coace
Dragostea-n clepsidre infidele!
Dorintã
Luna scapãrã în ochi de fecioare
Pe poteci care ascund izvoare,
Încercarea trece spre altare
Cu lumânãri de frunze cãlãtoare.
Hora poartã pasii-n zodiac seninã,
Sângelui licorilor se-nchinã
Si dragostea coboarã dând simbrie
Bobului de rouã pur peste câmpie.
Soarele maturizeazã-n cramã
Dorinta nesfârsitã de-a fi mamã,
Vinul ce-i turnat cu susur în pocale
Sfinteste raiul încercãrii tale.
Retragere
În livada unde îngerii plutesc
Fluturii se-naltã sclipitori în noapte,
Pãsãrile-n vânturi unduiesc,
Pajistea aduce culori în vase sparte,
Pasii tãi cãrãrile vopsesc…
Pe geamul dintre noi devii înfloritoare,
Miros de tei, de mãr si de cais
Mã-ncântã, esti fermecãtoare
Cum e destinul care intrã-n vis
Zidindu-se pe o stea cãlãtoare…
Te-am cuprins la pieptul meu cu rodul
Adus din farmec în luminã,
Scrutez imaginea cuvintelor si codul
Din care Evã te-ai nãscut sublimã
De zvâcneste-n mine fãrã seamãn cordul…
Toamna încercãrii vine fãrã veste
Aducând armurã de grea iarnã,
Mã cuprinde de la tãlpi la creste,
Totul la-nceputuri se întoarnã,
Îngerii retrag livada noastrã din poveste!...
|
Marin Moscu 1/18/2014 |
Contact: |
|
|
