Iubire rănită
Încălta poteci cu pasu-i mic,
Pe creste de răsină era cât un pitic
Si răsuflând usor punea capul pe lună
Adunând cu gândul stelele la stână.
Mulgea din vise basme si zicale,
Îngerii cu flori ieseau în cale,
Aveau aripi din neted curcubeu
Si printre îngeri s-a oprit un zmeu.
În clipa încercării, în rătăciri aprinse
Muntele izvoare de lumini cuprinse
Si o pitea fierbinte în razele de soare
Să nu fie văzută în zi de scăldătoare.
Doar frumusetea ei mai frăgezeste dorul
Ce-n irisul celest îsi mai croieste zborul,
Apoi îsi lasă trupul în iarba din poteci
Unde cresc fragii buzei pe care îi culegi.
Visezi să-ncalti oricum ninsorile cu dânsa,
Ecoul inimii peste armindeni plâns-a
Când vrăjitorul adunător de stele
I-a rănit iubirea, apoi i-a pus pingele!
Clepsidra de nuferi
Coasa lunii face potecă printre nuferi,
Zâmbetul meu te face să suferi,
Apare un inel în valul eliberat,
Un semn prin care vrei să fiu bărbat.
Ai smuls inelul lunii din ape cu ciudă
Furându-i timpului din trup o secundă,
Am încercat pe rând să reparăm greseala,
Era târziu, târziu ne prinse oboseala.
Ne-am distantat de ochi si am albit,
Clepsidra de nuferi în pietre s-a zdrobit,
Timpul din start refuză orice măsură,
Între noi luna albastră se umple de ură!
Si m-am dus…
Si m-am dus si nu m-am dus
Ca o umbră peste sat,
Am pus semne pe un fus
Ars de marele păcat.
Am făcut gheme de vise,
Am tesut covoare moi
Dar iubirea mi se stinse
În mocirle si-n noroi.
Am plantat si n-am plantat
O sământă de iubire
Si cu lacrimi am udat
Urmele de pomenire.
Puncte sunt crucile-n deal,
Se-ndesesc mormintele,
Umbra mea merge pe-un cal
Înflorind cuvintele!
Fierăstrăul
Fierăstrăul cu dintii de zile si nopti
Taie oasele dosite-n vii si morti,
La mine vine cu partea nedintată
Si pe furis se-ntoarce, si asteaptă.
Clepsidra spartă
Am scăpat clepsidra la iesirea-n poartă,
Semne au rămas sub crucea-naltă.
Dâra de nisip zboară mereu spre stele
Ducând la Domnul viata din ulcele
Si ca multumire spatiul se dilată
Rotindu-ne spirală în clepsidra spartă!
Poarta deschisă
Dealul îngenunchează,
Câmpia urcă saci
În spatele lui
Cu grâu si cu maci.
Azimutul soarelui
În suflet tresare,
Câmpul brodat
Se-nchină,
Eu las poarta deschisă,
Să între lumină.
Poezia
De la taraba cerului
Am cumpărat măruntisuri:
O candelă de lumină,
O gură de aer,
Un licăr de foc.
Am adăugat
O mână de pământ,
Am frământat totul
În apa existentei,
Apoi i-am dat
Forma poeziei,
Dumnezeu mi-a pus
Mâna pe crestet,
A surâs părinteste
Si suflând
A poruncit:
Să fie citită!
Si cititorii
Au început să aplaude!
Flori pictate
Pentru florile pictate de tine
Ai furat câte putin din mine:
Dreptunghiul, spatele robust,
Albul, visul cel plăcut,
Galbenul, polen si aur
Din limbajul de tezaur,
Vasul, inima mea plină
Cu sperante si lumină.
N-ai furat însă ceva:
Dragostea scrisă-ntr-o stea,
C-a trecut, vreme trecut
Să te pictez pe-un sărut!
Floarea
Într-un tren sosit în gară,
Într-un cufăr făr` valoare,
La-nceput de an o fată
Găsi-n scutece o „Floare”.
„Mami, m-ai uitat aici!”
O luă si cu căldură
O duse la pieptu-i blând,
Ca s-o lase, nu se-ndură…
Coborâră-n altă gară,
În altă viată pe pământ,
Floarea îi mai spune mamă
Când se-nchină la mormânt!
Trecere
În pajistea albastră
Copacii dezleagă orizontul,
O căprioară trece
Adulmecând.
Ruga lacrimii adapă
Arma împrăstiind calvarul,
Tu pui semne în sân
Înăltând altarul.
Sprijin
Tu stai cu irisii spre Steaua Polară
Sprijinindu-te de copacul înalt,
Inelele lui îti cuprind feminitatea
Sculptată in rădăcini de bazalt.
Strâng la piept coroana, te cuprind
Cu zvâcnirea în gânduri plecată,
Am aripi de înger ce zboară în vis
Pe-o frunză cu sânge-ncărcată.
Zâmbesti, nu te văd, dar te simt.
Stelele-nfloresc ramuri de leac,
La izvorul ce curge din trunchi
Se scaldă copii în rosu de mac.
Îmi lovesc gândul de zâmbetul tău
Prin poza lipită pe-albumele roată,
Te-am lăsat să privesti pe furis
Oceanul din mine ce-n spuze înoată.
Mă adăpostesc în inima copacului
Steaua Polară-l scaldă-n magnolii,
Când vine toamna cercurile-i scutur
În pletele iubirii ce inversează polii.
Silfida
Se întrupează-n farmec si-n visare
Intră-n ochi ca fluturii, în piept,
Noaptea se prelinge după dealuri,
Ruga-mplinirii arzător astept.
Zarea îsi desface aripile-n noi,
Clipele sunt necrezut de calme,
Pe-acoperisul lumii umblă o pisică
Scuipând otrava dorului în palme.
Câmpul se zideste iar vioi,
Satele se duc pe rând în stele,
Grija nu coboară, ci îsi coace
Dragostea-n clepsidre infidele!
Dorintă
Luna scapără în ochi de fecioare
Pe poteci care ascund izvoare,
Încercarea trece spre altare
Cu lumânări de frunze călătoare.
Hora poartă pasii-n zodiac senină,
Sângelui licorilor se-nchină
Si dragostea coboară dând simbrie
Bobului de rouă pur peste câmpie.
Soarele maturizează-n cramă
Dorinta nesfârsită de-a fi mamă,
Vinul ce-i turnat cu susur în pocale
Sfinteste raiul încercării tale.
Retragere
În livada unde îngerii plutesc
Fluturii se-naltă sclipitori în noapte,
Păsările-n vânturi unduiesc,
Pajistea aduce culori în vase sparte,
Pasii tăi cărările vopsesc…
Pe geamul dintre noi devii înfloritoare,
Miros de tei, de măr si de cais
Mă-ncântă, esti fermecătoare
Cum e destinul care intră-n vis
Zidindu-se pe o stea călătoare…
Te-am cuprins la pieptul meu cu rodul
Adus din farmec în lumină,
Scrutez imaginea cuvintelor si codul
Din care Evă te-ai născut sublimă
De zvâcneste-n mine fără seamăn cordul…
Toamna încercării vine fără veste
Aducând armură de grea iarnă,
Mă cuprinde de la tălpi la creste,
Totul la-nceputuri se întoarnă,
Îngerii retrag livada noastră din poveste!...
|
Marin Moscu 1/18/2014 |
Contact: |
|
|
