Reflectii : Semne bune anul are
Ce bine cã, iatã, pânã si 2013 a tecut! Cumpãna Anului Nou îmbie cu promisiuni si cu previziuni precaute, dar ne si sperie putin. Chiar dacã stim cã biet calendarul nostru gregorian este doar o inventie, acolo, conceputã de mintea imperfectã a oamenilor, e plãcut sã ne dedãm bilantului, pretinzând, sub pretextul schimbãrii cifrei din coadã, cã am scãpa de-o pacoste.
Gãselnitã teoreticã încolo si-ncoace, nimic nu e mai practic decât o teorie solidã! Indiferent cum si ce a dispus Papa Grigorie al XIII-lea nu demult, la 1582, prin calendarul sãu ne-a furnizat o metodã practicã de ... omorât timpul. Anul astronomic mediu are o duratã de 365,24219 zile, adicã este mai scurt decât anii oficial declarati pe planetã (islamic, iulian etc.). Dacã nici durata lui calculatã stiintific nu este constantã, ce sã mai vorbim de perceptia noastrã proprie? Ne consolãm cu faptul cã o corectie a calendarului gregorian nu va fi necesarã mai devreme de anul 4.000. Ce sansã de ajustare ulterioarã sã mai avem noi, ca indivizi infimi, pe lângã un an pe care l-am trãit, poate nu tocmai la parametri optimi, dar cât de cât întreg si, mai ales, cu toatã fiinta noastrã? De vreme ce nu mai putem schimba trecutul, ne concentrãm asupra viitorului.
Despre cele care-au fost avem date si înregistrãri, despre cele ce vor veni nu avem nimic. Poate si de aceea finalul de an este sezonul prognozelor.
În Grecia anticã, lumea obisnuia sã se deplaseze la Delphi si sã întrebe oracolul. Întruchipat de o preoteasã care intra în transã odatã ce apuca sã respire aburii emanati dintr-o falie a scoartei terestre, turuia cuvinte greu de descifrat, pe care fiecare le interpreta în felul sãu. Preamãritului rege Cresus i-a prognozat cã va distruge un mare Imperiu, dacã se va încumeta sã treacã granita spre Persiei. Cresus a purces imediat la luptã, mobilizându-si toate trupele ... si a fost învins. Preoteasa Phytia uitase sã-i comunice al cui era Imperiul care urma sã se destrame.
În zilele noastre, sarcina si plãcerea întocmirii previziunilor revine oamenilor de stiintã. Nu înseamnã cã nu gresesc si ei; chiar dacã nu lucreazã sub narcozã precum ursitoarele care oficiau în antichitate în templul lui Apolo, nici ei nu sunt infailibili. Cele patru metode de „clarviziune” ale viitorologilor, ceva mai sofisticate decât arta ghicitoarelor, sunt: modelele pe calculator, ciclurile Kondratjev, tehnica Delphi si analiza Cross-Impact.
Modelele informatice se folosesc începând din anii 1960. Pe atunci nu se dispunea de un volum prea mare de date stocate; în consecintã, corelatiile dintre informatiile pe care futurologii le aveau la îndemânã ajungeau doar pentru un orizont scurt de timp. Asa au apãrut scenariile pentru anul 2000, unele chiar amuzante, dacã le privim din perspectiva de acum: unul pesimist, worst case szenario, unul optimist, best case szenario si unul tendential, care extrapola trendul prezent, proiectându-l în viitor. Problema lipsei de date s-a transformat între timp în opusul ei: suntem invadati si am conceput o adevãratã industrie de extragere a lor. Numai cu ajutorul super-calculatoarelor gigantice se mai pot detecta structurile si legitãtile coplestitorului overkill informational. Cu toate acestea, erorile sunt nelipsite. De pildã, în 1972 Clubul de la Roma prognoza pentru anul 2000 o explozie a populatiei pânã la 6,8 miliarde de oameni (în fapt, am fost „doar” sase miliarde), o foamete globalã înainte de mileniul trei (n-a fost) si Sfârsitul Lumii pe la 2100 (foarte improbabil).
Ciclurile Kondratjev poartã numele cercetãtorului rus care le-a descoperit acum un secol. Sunt perioade de patruzeci-cincizeci de ani, în care multe fenomene tind sã se repete într-o o formã sau alta. Începutul unui astfel de ciclu este marcat întotdeauna de o schimbare tehnologicã majorã, cum a fost inventia motorului cu aburi la 1800. Se investesc sume mari în noua tehnologie iar dupã circa douãzeci de ani se atinge rãspândirea ei generalizatã. Apoi boom-ul începe sã se aplatizeze, fãcând loc unui nou ciclu istoric.
Potrivit teoreticienilor ne aflãm momentan într-un tranzit paradigmatic dinspre societatea informaticã (marcatã de globalizare, calculatoare, internet) înspre una ecologicã (caracterizatã prin sustenabilitate, încurajarea modelelor sãnãtoase de viatã, avansul tehnologiilor medicale si al biologiei avansate).
Metoda Dephi nu este nimic altceva decât interogarea standardizatã, pe bazã de chestionar, a unui grup de experti. Singura deosebire în raport cu studiile similare de pe piatã este aceea cã fiecare specialist are acces la rãspunsurile celorlalti si poate sã-si modifice prognoza în functie de pãrerile colegilor. Aparent incertã, metoda Delphi furnizeazã cele mai realiste previziuni, poate si pentru cã expertii nu fac altceva decât sã scrie ceea ce stiu deja cu certitudine. Primul studiu de acest fel, efectuat în anii '60, prevestea pentru anul 2010 cã vom dispune de baze spatiale selenare locuite permanent (din pãcate nu este cazul), cã vom avea pastile capabile sã ne sporeascã inteligenta (ce bine-ar fi!) si cã, în urma automatizãrii proceselor de productie, multi dintre noi vor fi someri (corect, din pãcate). Interesant este faptul cã niciunul dintre cei întrebati nu a putut prevedea extinderea planetarã a retelei informatice si de telefonie mobilã, nici aparitia telefoanelor si televizoarelor minaturale, de buzunar, nici navigatia prin satelit si nicia vântul energiei eoliene, respectiv succesul programului de separare a deseurilor.
Analiza Cross-Impact, sau analiza impactului încrucisat este o metodã de calcul derivatã din teoria probabilitãtilor si porneste de la constatarea cã evenimentele din viitor se influenteazã reciproc. Pentru început sunt selectate circa 40 de fenomene, despre care se presupune cã ar interactiona. Se calculeazã apoi, pentru fiecare în parte eventualitatea aparitiei. Din cauzã cã procedeul nu e prea clar, cercetãtorii au inventat un algoritm complicat, pe care îl aplicã bazei de date: algoritmul fuzzy, folosit pentru întâia oarã de serviciul american de informatii CIA.
Toate aceste metode si tehnici sunt inexacte, neputând prevedea surprizele de proportii, ca de exemplu catastrofele naturale (limbajul de specialitate le numeste discontinuitãti). Pentru a le simula cât de cât, expertii introduc în calcul asa numitele wild cards - un fel de jokeri, ca-n jocurile de cãrti - necunoscute capabile sã rãstoarne situatia globalã aproape instantaneu. Un exemplu: în urma accidentului atomic de la Fuckushima, de pe 11. Martie 2011, toate prognozele au fost pur si simplu spulberate
În cartea sa „Lumea în anul 2050”, unul dintre cei mai renumiti viitorologi americani, geologul Laurence C. Smith numeste patru fenomene care au influentat major omenirea si care vor avea si în viitor un cuvânt important de spus: demografia, globalizarea, schimbarea climaticã si limitarea resurselor. În ceea ce priveste evolutia demograficã, iatã o constatare nelinistitoare: a fost nevoie de 12000 de ani pânã când populatia Terrei a atins primul miliard, dar recent, în 2011, în decursul a doar trei ani s-a trecut de la sase la sapte miliarde. În anul 2050 se pare cã vom fi nouã miliarde!
Tot în anul 2050 temperatura medie anualã va fi cu 1,5 grade Celsius mai ridicatã decât la ora actualã. Sunã putin, dar efectele vor fi imposibil de ignorat. Îndeosebi emisfera nordicã va profita de pe urma topirii calotelor de gheatã, câstigând astfel mai mult teren valoros pentru agriculturã. Nordul va continua deci sã fie prosper, ferit de foamete, dar resursele de apã si combustibil fosil vor atinge pragul epuizãrii. Necesarul energetic va creste cu 80%, rezervele de petrol se vor diminua rapid si va reveni la modã cãrbunele. Energia eolianã va urca pe primul loc, în timp ce hidrocentralele vor pierde teren, datoritã protestelor ecologistilor, care atentioneazã de pe acum asupra efectelor dezastruoase ale lacurilor de acumulare si ale modificãrii cursurilor râurilor (sursa: OECD).
În nordul Africii se vor construi centrale solare gigantice, care vor furniza energia electricã necesarã Europei.
Dacã în anul 2009 clasamentul super-puterilor economice era condus de SUA, urmate de Japonia, China si alte câteva state occidentale europene, în anul 2050 China si SUA vor inversa locurile, urmate de India si Brazilia. Surprinzãtor, Mexicul, Rusia si Indonezia vor figura printre primele zece mari puteri ale lumii (Sursa: Banca Mondialã).
Transportul în comun va fi la ordinea zilei. Putinele automobile private existente vor rula silentios, gratie electromotoarelor. În orasele europene va fi interzis accesul masinilor cu motoare cu combustie internã iar sofatul va intra în sarcina pilotului automat (chiar dacã vom continua sã stãm la volan, pentru orice eventualitate). Energia înmagazinatã în mijloacele de transport va fi racordatã la un sistem permanent de stocare si distributie. Cu alte cuvinte, automobilele vor functiona si pe post de acumulatori electrici mobili.
Potrivit unui studiu efectuat de Universitatea Maastricht, în anul 2050, în Statele Unite se vor recunoaste oficial primele cãsãtorii între oameni si avatare (roboti). Durata medie de viatã va creste în continuare iar în Europa sarcina îngrijirii populatiei preponderent vârstnice va reveni tinerilor emigranti de origine asiaticã si africanã, precum si robotilor conceputi special în acest scop. Încã din timpul vietii, fiecare dintre noi va putea plasa în internet un rezumat electronic al vietii sale, ceva asemãnãtor profilului din retelele sociale virtuale de azi. Dupã dorintã, vor exista în loc de cruci monumente funerare electronice, prezentând pe un monitor viata si avatarurile noastre, într-o buclã continuã. Tinerete fãrã bãtrânete si viatã fãrã de moarte? Totusi, rãmâne un vis.
Rezervele de apã se vor reduce periculos, dar nu vor exista rãzboaie legate de ele. „Apa potabilã este prea importantã pentru a se preta la riscul de a o pierde în urma unui eventual rãzboi”, sustine omul de stiintã Laurence C. Smith. Se va dezvolta în schimb un sistem de identificare a asa-zisei „ape virtuale”, înmagazinate în alimente (un procentaj de 70% din totalul rezervelor de apã ale planetei). Carnea, fructele si legumele se vor distribui rational pe tot mapamondul. Vom avea kiwi din Italia sau Noua Zeelandã, struguri din China sau Chile, portocale din Maroc sau cotlet din Argentina?
Din pãcate, încãlzirea globalã va avea si efecte nefaste: 37% din speciile de animale exsitente vor dispãrea. Cu alte cuvinte, ne vom confrunta cu o extinctie comparabilã doar cu dezastrul care a condus la disparitia dinozaurilor! Fenomenul va afecta mai ales emisfera nordicã; nu vor mai exista ursi polari, în schimb vor migra spre nord acele pãsãri care acum pot fi întâlnite doar în zonele temperate sau tropicale.
În anul 2008, pentru prima datã în istoria omenirii ponderea populatiei de la orase a depãsit-o pe cea a locuitorilor din mediul rural. În anul 2050 vor fi peste 70% orãseni (sursa: www.metropolen-der-zukunft.de). Greu de imaginat este si fenomenul formãrii mega-oraselor viitorului: 33 de orase ale lumii vor dispune de peste 10 milioane de locuitori, fiecare!. Potrivit estimãrilor demografice, orase precum Delhi vor avea mai multi locuitori decât Germania (88 de milioane).
Cum ar arãta aceleasi metode stiintifice dacã le-am aplica la scarã redusã, individualã? Un consiliu de „specialisti în metoda Delphi”, care ne cunosc foarte bine – familie, prieteni, colegi – si-ar da cu pãrerea despre noi si ar ajunge la concluzii care probabil nu ne vor surprinde prea tare. Analiza impactului încrucisat ne-ar semnala cã am avea mai multi bani la dispozitie dacã ne-am lãsa de fumat si cã ni se va reduce riscul de a suferi de arteriosclerozã, în timp ce sansa noastrã de a face un infarct ar creste, pentru cã probabil am fi tentati sã exagerãm cu sportul, ca sã ne mentinem tienretea.
Ciclul Kondratjev al copilãriei si maturizãrii fiind încheiat la noi, am observa cã repetãm experiente pe care le credeam uitate, cã experimentãm sentimente cunoscute si retrãim aceleasi emotii. Odatã cu avansarea în vârstã ne vom aminti de pasiunile din copilãrie; nepotii ni se vor pãrea un fel de „family reloaded”, copilãria lor vãdind paralele cu a noastrã sau cu cea a copiilor nostri. Dacã avem noroc si nu sfârsim la bãtrânete în a da în mintea copiilor, putem spune cã am fentat un ciclu Kondratjev.
Poate cã extrapolãrile si modelele sofisticate de calcul electronic vor prevesti în cazul nostru o duratã de vârstã de 120 de ani. Cu toate acestea, un lucru nu vor putea sã ne spunã niciodatã: dacã vom fi sau nu fericiti.
Si, în fond, acesta este singurul lucru care ne intereseazã cu adevãrat. Unele dintre prognoze par logice, altele au darul de a nelinisti. Avem doar certitudinea faptului cã nimic nu este cert. Rãmânem asadar idealisti, chiar dacã nu stim încotro ne poartã drumul. În definitiv, ceea ce conteazã este sã avem fiecare un drum, al sãu.
Mai devreme sau mai târziu – scria italianul Primo Levi, supravietuitor al infernului de la Ausschwitz – fiecare om descoperã cã fericirea perfectã este imposibil de atins; cu toate acestea, putini sunt cei care se întreabã dacã existã si o antitezã: anume aceea cã nici nefericirea perfectã nu o putem atinge.
Semne bune anul are.
|
Gabriela Cãlutiu Sonnenberg 1/6/2014 |
Contact: |
|
|
