Fotografiile Manuelei Stefan
Care este povestea Manuelei Stefan? Cum ati ales fotografia?
Sunt inginer de profesie, am terminat facultatea de Energetica din Bucuresti.
Mi-am dorit sa studiez limbi straine, dar la vremea aceea, comunismul fiind inca prezent, nu era o alegere ‘practica’.
Am avut intotdeauna o oarecare sensibilitate artistica iar fotografia a facut parte din viata mea inca din anii adolescentei. Luam aparatul Zorki al tatalui meu de cite ori plecam in vacanta. Placerea a ramas la nivel de hobby pina cind am ajuns in Canada unde, dupa citiva ani de lucrat intr-o mare corporatie, am decis sa imi petrec weekend-urile fotografiind pentru un studio din Toronto.
In 2007 mi-am pierdut job-ul si am decis sa imi deschid propriul business.
Nu a fost un drum usor, dar recompensele si satisfactiile au reprezentat cel mai grozav imbold pentru a continua.
Ce subiecte va atrag si inspira? Cum ati ajuns sa fotografiati cai?
Am inceput prin a fotografia oameni si locuri. Acum trei ani am ajuns la o ferma de cai din zona Guelph iar acel moment mi-a influentat traiectoria in mod semnificativ. Tin minte ca m-am intors in Toronto cu un intens sentiment de pace si bucurie, simtind in sufletul meu dorinta de a petrece mai mult timp in prezenta acestor fiinte majestuoase.
Tatal meu s-a nascut intr-un mic sat din Arges si a crescut in preajma cailor pe care i-a iubit intodeauna si as putea spune, cu care a avut o legatura ‘organica’.
In copilarie, mi-am petrecut multe veri in acel context minunat. Ma consider norocoasa. Mi-au trebuit multi ani si o schimbare de continent ca sa regasesc caii, de data aceasta insa simt conexiunea in modul cel mai profund posibil, este o influenta extraordinara in tot ceea ce intreprind.
Pe unde ati calatorit si ce ne puteti povesti?
Mi-a placut intotdeauna sa calatoresc. Iar acum am sansa sa impletesc aceasta pasiune cu dragostea pentru cai.
Primul meu proiect semnificativ a fost cel din sudul Frantei, in 2011, unde am fotografiat superbii cai albi din Camargue.
Aceasta intilnire extraordinara a fost decisiva pentru tot ceea ce a urmat, reprezentind un moment cheie in conturarea unei noi viziuni artistice care continua sa evolueze.
De atunci am fotografiat cai in US (Montana, Utah, Wyoming, California), Canada (Ontario), Mexic, Jamaica si Romania.
In ianuarie anul acesta am descoperit caii hutuli de la Lucina (Bucovina) si le-am spus povestea in imagini si cuvinte. Articolul a fost preluat de o serie de alte bloguri iar reactiile mi-au intrecut asteparile. Am primit email-uri de multumire de la oameni care nu stiau de existenta acestor cai. Am fost contactata de o fundatie europeana care doreste sa repopuleze Valea Cracaului cu cai hutuli si care m-a invitat sa fac parte din ‘board of directors’.
Toate acestea nu au facut altceva decit sa ma bucure imens, caci mi-am dorit foarte mult sa creez o punte artistica intre cele doua lumi care m-au influentat profund, fiecare in felul ei: Romania si Canada.
Un al moment frumos si realizarea unui vis a fost intilnirea senzationala cu mustangii salbateci din zona Cody, Wyoming. Acesti cai au o energie aparte caci alearga liberi, nestingheriti, asa cum de multe ori ii imaginez. Sunt o adevarata revelatie. M-am simtit privilegiata pentru sansa de a-i admira si surprinde in imagini care par sa provina dintr-o alta lume.
Ati avut expozitii?
Prima mea expozitie solo s-a numit “White, Power and Grace”, un elogiu la adresa frumusetii cailor din Camargue si a avut loc in 2012 la “Art Square Gallery”, vis-à-vis de Art Gallery of Ontario. A fost un mare succes si o confirmare a noii cai pe care am pornit. Reactiile emotionale ale vizitatorilor m-au ajutat sa inteleg ca ceea ce fac incepe sa depaseasca nivelul unei misiuni personale.
Caii ne ajuta sa ne regasim, sa ne reconectam cu ceea ce este important, essential, as putea spune chiar magic. Imi place sa cred ca toti cei care rezoneaza cu fotografiile mele simt aceasta legatura ceva mai greu de descris in cuvinte, dar prezenta in imagini.
Lacrimile care uneori curg pe obrajii celor care privesc fotografiile nu sunt alteva decit expresia unei emotii care vine de undeva din adinc, dintr-o zona a fiintei care vibreaza.
Am mai expus in galerii de arta din Collingwood, Ontario si Montana, US.
In septembrie anul trecut am participat la ‘Western Design Conference’ din Jackson, WY, unde lucrarile mele au fost primite neasteptat de frumos.
In octombrie am avut placerea sa aduc caii la Consulatul Romaniei, la invitatia
Dnei Consul General Anotella Marinescu. Interactiunea cu publicul romanesc a fost emotionanta si mi-a incintat sufletul.
Ce planuri aveti pentru 2014?
In primul rind ma voi intoarce la Lucina si voi continua povestea acelor cai splendizi, cu un accent pe importanta lor in contextul gospodariei taranesti bucovinene.
Sper sa reusesc sa ajung si la o herghelie din Fagaras. Lumea trebuie sa afle despre aceste bogatii romanesti cu care nu pot decit sa ma mindresc.
Voi mai calatori in Mexic si probabil, din nou in vestul Statelor Unite, o zona care ma atrage in mod special datorita frumusetii si mai ales a legaturii oamenilor cu caii.
Sunt sigura ca, asa cum se tot intimpla, noi oportunitati vor apare si voi fi calauzita sa ajung acolo unde trebuie.
In concluzie nu pot spune decit ca viata nu se deruleaza intotdeauna in mod liniar, previzibil. Citeodata imi este greu sa inteleg cum am trait atitia ani fara sa fiu constienta de ceea ce se ascunde in strafundurile fiintei mele.
Fotografia a fost si este un catalizator impecabil care nu face altceva decit sa ma ajute sa descopar lucruri misterioase despre mine si lumea care ma inconjoara.
Si este placera mea cea mai mare sa le impartasesc tuturor celor care sunt dornici sa mi se alature.
Fotografiile Manuelei pot fi vizionate la: www.gracefulhorses.com
Facebook: www.facebook.com/GracefulHorsesPhotography
Articolele Manuelei au fost preluate de bloguri ca: Equitrekking, Top50 ranches, Equine VIP, Dude Ranch Association si pot fi gasite pe blogul ei: www.gracefulhorses.com/blog
|
Observator P.P. 1/6/2014 |
Contact: |
|
|
