Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Nu compromite !

În revista Flacăra, din 22-28 noiembrie 2013 a lui Adrian Păunescu, Alexandru Stefănescu spune despre Eminescu că a fost orbit temporar atunci când, în poezia Epigonii a omagiat pe unii scriitori fără valoare astăzi, asezându-i undeva sus, în panteonul poeziei. Cred că Alex Stefănescu îl simplifică prea mult pe Eminescu fără a încerca să se plaseze în vremea poetului si să-si imagineze, măcar, că ar avea capacitatea intelectuală si sclipirea geniului românesc. Este o impietate să-l „toci” pe Eminescu. Nu vreau să-l ofensez pe autor, însă multi, atunci când cătărându-se pe umerii monstrilor sacri si „râcâind” în aura lor, se iluzionează că praful de stele se pogoară pe crestetul lor si-i înnobilează!!! Dar, ei, săracii, coboară în bezna prozaică! Azi mai mult ca niciodată avem nevoie de a scoate în evidentă esenta neamului si dacă n-o facem, este o violare a eticii mele ca om. Trebuie să-mi duc cu demnitate si cu fruntea sus onoarea si respectul pentru aproapele meu. În guverne avem azi oameni nepotriviti pentru fotoliile pe care le ocupă si este vina noastră că am scăpat de sub control astfel de pozitii importante ocupate de oameni total incompetenti, lipsiti de măsură si de morală. Am pus contabili în functii de ingineri si militieni în functii de contabili, am făcut din securisti, popi si din popi, nebuni. Dacă evreii l-ar avea pe Eminescu în panteonul lor nu s-ar mai folosi de holocaust pentru publicitate ci s-ar mândri cu Eminescu cum se mândresc englezii cu Shakespeare, rusii cu Tolstoi, italienii cu Leonardo da Vinci sau americanii cu industria lor militară.

Guvernele lovesc în cetătenii care i-au ales, iar politia care e plătită din contributia populatiei în scopul protectiei ei este folosită de interese străine ca să-si înlesnească exploatarea si sporirea profiturilor prin abuz, arestări si intimidare a proprietarilor de drept din mosi strămosi. Compania Chevron a intrat ca ”porcu-n cucuruz” în zona Vasluiului pentru exploatarea gazelor naturale.

Nu trebuie să ne ascundem. A sosit timpul să spunem lucrurilor pe nume. Hotia nu se va opri dacă noi nu o vom cere. Până nu demult, Mandela era considerat mare terorist si întemnitat pentru 27 de ani, iar la înmormântarea sa s-au grăbit să fie prezenti cei mai multi dintre conducătorii lumii. De ce? Pentru că el a crezut până la capăt în idealul său, în eliberarea semenilor săi si pentru că nu s-a dat bătut, azi este respectat. A demonstrat că dreptatea si adevărul învinge, că “teroristul“ de ieri poate fi presedintele de mâine. Adevărul face parte din sănătate. Minciuna îmbolnăveste. Suntem înconjurati de minciună prin toate formele posibile de propagandă încât oamenilor le e lehamite să le mai urmărească. Mai nou, au început să-i folosească pe cei tineri, singura, naiva, sincera si inocenta categorie pe care o mai poate atrage si au început s-o exploateze si pe asta. Să nu mai compromitem si să nu uităm, astfel repetăm istoria. Ce se întâmplă în Egipt, se întâmplă pentru că oamenii si-au pierdut legătura cu trecutul si asta e noua politică promovată pe toată planeta - trăirea în prezent, “doar”. Ni se distrug valorile culturale si credinta, iar noi continuăm să fim pasivi. Biserica e o mare fortă, însă stă pasivă, nu vrea să tină pasul cu evolutia diavolului. Dumnezeu nu e un mos cu barbă si un baston în mână. Dumnezeu e creatorul întregului univers si El ne ajută să-L cunoastem, să ne cunoastem. El ne-a dat Biblia prin alesii Săi ca îndrumar spre El si spre noi însine. În întelegerea mea, Biblia este o carte multicodificată. Marile lucrări ale marilor oameni au fost inspirate de ea. Ceea ce înseamnă că lucrări multidimensionale necesită un volum incredibil de mare de cunostinte ca să poată fi întelese si cuprinse în întreaga lor măretie. O măretie de o inestimabilă valoare si însemnătate universală. E nevoie de dragoste pentru carte. Cunostintele incredibile necesită întelepciune si maturitate intelectuală incredibile, deci de dragoste incredibilă pentru carte. Trebuie învătat treptat si în timp. Asta nu vine dintr-o dată. Nu putem sări dintr-o dată la functii algebrice sau trigonometrie fără adunare si scădere. Cunostinte nu înseamnă inteligentă, iar inteligenta nu înseamnă întelepciune. A avea cunostinte nu înseamnă altceva decât că esti familiarizat cu anumite date si fapte (descoperiri stiintifice, principii matematice, istorie, politică etc. Toate acestea ne spun că o persoană are capacitatea, este capabil să-si amintească si să redea o cantitate mare de informatii. Al doilea aspect al acestei ecuatii este inteligenta sau abilitatea de a întelege faptele si relatia sau înterconexiunea dintre ele. Doar cunoscându-le nu e îndeajuns ca să le conectezi deoarece pentru asta ai nevoie de întelegere si, din nefericire majoritatea oamenilor duc lipsă de ea si asta se întâmplă pentru că ei cred că stiind totul e suficient si că acesta e capătul cunoasterii.

Cunostintele au nevoie de întelepciune pentru a le armoniza si a le face benefice. Problema este că întelepciunea nu poate fi învătată prin stiintă, analiză sau logică. Adevărata întelepciune poate fi cultivată doar prin experientă, când toate dorintele de interes personal, prestigiu si putere sunt eliminate. Întelepciunea mai poate fi cultivată prin sacrificiu si suferintă. I-a trebuit civilizatiei 2000 de ani ca să inventeze alfabetul creând simbolurile lui după sunetele vorbirii. Fenicienii au transformat 550 de semne cuneiforme în 30 de litere pentru a le usura munca în tranzactiile lor comerciale, iar după mai multe adaptări de către greci si romani s-a ajuns la alfabetul de azi. Iar noi, astăzi, dacă vom privi în interiorul nostru, ne vom speria de întuneric, pentru că nu suntem pregătiti să vedem stelele.

Să nu ne pierdem copiii în lucruri ieftine. Pe 10 octombrie anul acesta a avut loc aniversarea a 200 de ani de la nasterea lui Giuseppe Verdi. Verdi si-a folosit muzica pentru a-si elibera natiunea de sub asuprirea imperiului austro-ungar. A ridicat spiritul si demnitatea italienilor dându-le curaj prin muzica sa să-i răstoarne pe asupritori. A fost o revolutie fără sânge si desigur că la moartea sa l-au dus la cimitir câteva sute de mii de oameni. Puterea muzicii si dragostei de neam si libertate. Unde e acest fenomen astăzi? Mai există? Ce avem noi azi nu e muzică de calibru revolutionar. E muzică făcută la comandă pentru reactii ieftine, comerciale. Mai investeste azi vreunul dintre mai marii magnati în artă sau educatie? Să creeze frumosul si să restaureze umanitatea? Nu. Pentru că frumosul uneste lumea, n-o dezbină. Ori, altele sunt azi interesele.

Vietile noastre au devenit foarte complicate si aglomerate. Nu mai avem timp să ne rugăm, să medităm. Chiar prepararea cafelei dimineata e un lucru care cere timp si exercitiu mecanic. Agenda noastră zilnică e atât de densă încât nu mai avem timp de gândire, dar să ne mai folosim creierul la maxima sa capacitate. Si a nu-ti folosi creierul este într-adevăr cel mai mare păcat. Ne rupem de modul nostru firesc de a trăi în armonie cu natura. Trăim într-o societate plină de reguli si legi care se ascut zilnic si când asta se întâmplă, sistemul se dărâmă, se îmbolnăveste. Democatia se duce în jos si ne trage după ea. Trebuie să ne gândim la Dumnezeul nostru, al cerurilor si pământului. Noi suntem parte din acest cosmos nu doar parte a acestui pământ. Planeta e parte a sistemului nostru solar, iar sistemul, al galaxiei si universului si trebuie să ne gândim la Dumnezeu în acest fel. Trebuie să întelegem două lucruri: 1. Noi toti venim din acelasi loc si suntem parte din marea creatie a lui Dumnezeu si ca atare, nu există unii alesi si altii mai putin alesi ci doar etnicitate si culoare. Si 2. Noi toti suntem o familie care locuim pe această planetă care apartine acestui cosmos si asa trebuie să gândească omul acestui pământ. În terminii întregii creatii a Lui Dumnezeu. În acesti termini ar trebui să ne vorbească si conducătorii nostri politici si spirituali.

România si limba română, azi, mai mult ca niciodată are mare nevoie de Marele nostru poet, Mihai Eminescu. El trebuie recunoscut la adevărata sa valoare, trebuie să întelegem si să recunoastem că a fost cu adevărat un geniu, care depăseste pe multi alti alesi si ridicati la rang de Sfinti si Protectori de neam. Dacă Argentina crede ca Eva Peron merita să fie ridicată la rang de sfântă, dacă Australia a ridicat-o la rang de sfântă pe Mary MacKillop, atunci Eminescu are înmiit mai multe merite.
Biserica Ortodoxă Română si noi toti avem o mare datorie pe umeri în salvarea si protejarea neamului românesc. Să nu-l compromitem!


Melbourne / Dec 2013






de BenTodică    12/27/2013


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian