Interferentze : Mari umoristi plecati in2013
Stirea decesului lui Octavian Sava, la începtul acestei luni, a venit ca o seceră. Nu mai departe decât acum câteva luni era, asa cum a fost de fapt o viată întreagă, “pe baricade”, cu proiecte pe masa de lucru, unul pentru un roman, altul pentru scheciuri pregătite pentru emisiunea TV de revelion si multe altele.
Ar fi prea putin daca l-am caracteriza pe Octavian Sava numai ca simplu “umorist”. Era un om de cultură, autor de piese de teatru, scenarii si, în ultimii ani, de romane. Multi din generatia de tineri ai anilor 60 si-aduc aminte de serialul “Val Vartej”, ca si de renumita lui piesă de mare succes “Nota zero la purtare”. Activitatea lui teatrală si muzicală a fost foarte bogată, ca autor al multor “musicale” în colaborare cu Marius Teicu, din care l-as cita pe cel de mare succes “O noapte furtunoasă”.
L-am cunoscut personal prin anii 70, în România si l-am revăzut, după foarte multi ani când am pierdut legătura cu el, în 2003 aici, în Toronto. Cineva care-l cunostea m-a sunat la serviciu, care întâmplător era aproape de locuinta fiicei, care l-a găzduit în timplul vizitei lui în Canada, întrebându-mă dacă n-as putea, în pauzele de prânz, să-l plimb un pic cu masina prin cartier. Am sunat la numărul dat si întâi nu si-a adus aminte de numele meu, dar după ce si-a amintit, a aceptat bucuros să-i arăt cateva locuri frumoase din cartier. În timpul acelor plimbări mi-a povestit multe întâmplări hazlii din viata lui.
Sigur că relatia de prietenie a continuat cu el si familia lui, iar când am fost la Bucuresti de câteva ori, l-am reîntâlnit. Îmi făcea rost de bilete la teatru, avea relatii. L-am vizitat, împreună cu prietena mea, graficiana Adelaida Mateescu. Ne-au impresionat tablourile lui, de care era foarte mândru. Fiecare din ele avea o poveste, era un om care iubea foarte mult arta, în general. De altfel, când a auzit de un vernisaj al unei expozitii, de care stiam de la mama mea, critic de artă – pe crae de altfel o admira-, a tinut neapărat să vină si a descoperit că o cunostea pe organizatoare, regretata Maria Magdalena Crisan, cu care fusese coleg la televiziune cu ani în urmă. Pe cine nu cunostea acest om? Atunci a aranjat să cumpere un tablou de la una din artiste, sau l-a primit cadou, nu-mi aduc aminte exact. Avea si o biblioteca imensă, din care spunea că a citit toate cărtile. Si, cum venea vorba de un nume de artist sau autor, se repezea la dictionarele lui imense să-si verifice memoria.
Era un om cu o mare vointă si perseverentă. Uneori era trist. Îmi scria, prin email, că el nu e poet, e simplu versificator si că lucrează mult pentru versurile pe care le scrie. Dar ce bine ieseau! Darul lui era să compună cuplete si versuri care, puse pe muzică, erau unice! Când zâmbeam la povestile lui, complimentul pe care mi=l făcea –si pe care n-o să-l uit- era “ai un zâmbet foarte frumos”.
Luna decembrie ni l-a răpit, la 85 de ani, pe Octavian Sava, artistul si omul nu numai talentat, dar si înzstrat cu o determinare si vointă cum rar mi-a fost dat să întâlnesc, calităti pe care, genetic, le recunosc cu bucurie în fiica lui si prietena mea, Dana.
Tot recent ne-a parăsit, la 95 de ani, un alt mare umorist si actor, Mircea Crisan. Aproape că nu e om care să nu-si amintească de glumele lui. Eu eram elevă si ascultam la radio emisiunile de satiră si umor, unde mă amuzau povestile lui, dar si capacitatea lui de a imita. Pentru că uram botanica, mi se părea anostă poate si din cauza profesoarei, antipatică si bătoasă, că altfel iubeam florile, am retinut celebra lui poveste cu castravetii, pe care am aplicat-o si încă o aplic cu mare succes. E vorba despre un elev care, pentru examenul la botanică nu învătase decât despre castravete, familia cucurbitacee. Asa că la examen, indiferent de subiectul de pe bilet, el întorcea vorba spre castravete, si, ajuns acolo, dezvolta expunerea. Merge, cum spuneam, lumea nu dă atentie amănuntelor, mai ales acuma, de când totul e “în mare viteză”.
Începutul lui 2013 mi-a răpit si un “umorist” mai personal, bietul meu sot Emil, care nu înceta să spună glume toată ziua. Când primea glume pe Internet, le tipărea si le citea la serviciu colegilor într-o traducere “ad-hoc”, iar ei se amuzau copios. La parti-uri, tot asa, lua întotdeauna cu el cărtile de bancuri, fie pe româneste, fie în enlgeză, ca să citească din ele. Când intram în librării, vizita numai două sectii: “Travel” si “Humor”. E greu de îndurat disparitia unui asemenea om de lângă tine. Eu, desi am simtul umorului, sunt mai aplecată spre tristete si azi nu-l mai am lângă mine pe cel care-mi spunea “Fii mai putin dramatică, esti prea complicată” si mă facea imediat să râd. În ultimele săptămânui de viată spunea:”Sunt satisfăcut că n-am stricat statisticile Canadei, care dau vârsta medie de viata a bărbatilor 70 de ani”. Avea 72...
După acest 2013, neîndurător cu mine si cu prietenii mei, privesc spre un 2014 mai luminos!
Sărbători fericite tutoror!
|
Veronica Pavel Lerner 12/27/2013 |
Contact: |
|
|
