Sublinieri : Brain owner*
Zice Cioran: "O atitudine si o conceptie de viată care nu răsar dintr-o reală efervescentă lăuntrică, dintr-o complexă frământare a subiectvitătii, n-au absolut nici o valoare, precum n-are nici o valoare întreaga informatie livrescă, dacă nu este adaptată unei energii subiective specifice
și vrând nevrând gândul m-a dus la Beethoven, poate nu numai pentru că ceea ce spune Cioran mi se pare o sinteză a existenței ruptă de ordinar, dar și pentru că 16 decembrie este ziua Lui de naștere.
Mă intreabă, sora mea
- Ți-amintești cum îl ascultam pe Beethoven? La radio, evident. Parcă era duminică dimineața, nu-mi mai aduc aminte?!
- Sigur că nu-ți mai aduci aminte, nici n-are imporțantă ce zi era, important era că-l ascultam, pe el sau pe Richard Strauss sau Wagner sau Grieg sau oricare altul pe care tata ni-l prezenta pe scurt și pe urma ne așeza în fața radioului cu indicația precisă că trebuie să ASCULTǍM.
- Și ascultam.
- Sigur că ascultam, lecțiile de pian erau cum erau, dar exercițiul zilnic părea un supliciu din care visam să ies teafară - și sunt sigură că și tu și duminicile, așa anemice cum erau, compensau, spălau obrazul ignoranței și, presupun, calmau cumva spaimele tatei că s-ar putea să trecem prin viață amputați de indiferența și și mai rău, de imposibilitatea de a celebra muzica dincolo de simpla atracție a sunetului
.
- De ce ne-am oprit noi la Beethoven e totuși o întrebare deschisă pentru mine, ne duceam la Catedrală la Sf. Iosif să-l ascultăm pe Bach doamne, cum îl chema pe organistul ăla, era o personalitate și eu i-am uitat numele ca unui precupeț oarecare, ba nu, Pruner era, chiuleam și ne duceam la ARLUS ca Dinu Lipatti să ne învețe cine-i Chopin sau Schubert, garantez că urcam Alpii respirând Richard Strauss, dar întotdeauna reveneam, revenim la Beethoven ca singura șansă de cuprindere, de total, totalul acela fără fisuri, impenetrabil perfect, absolut.
- Pueril totuși! Întrebările de genul ăsta rămân în suspensie tocmai pentru că nu-și au rostul, când e vorba de artă, te cufunzi ca într-o mare de visări dulci și senine și te mulțumești cu șansa de-a o face
.și gata!
- Surprinzătoare deschiderea subtilă a Pastoralei, nu crezi? Vine ca o suflare, deșteptare înceată, mișcare unduioasă, sonoritatea discretă nu-și permite să tulbure ritmurile firești, în mod sigur omul nu e prezent în acest univers, stă undeva pe aproape totuși și, total necaracteristic lui, nu se amestecă, admiră și se încântă de armonia perfecțiunii pe care numai natura o poate oferi. Omul închipuie-ți - stă deoparte, admiră sau se face că nu vede și stă
alături.
Viziunea beethoveniană asupra naturii implică respect, ecoul relativ romantic obligă observarea unui univers de care ne bucurăm fără a-l putea modifica .
Și probabil nici nu vrem s-o facem.
- Îți dai seama ce căsnită e intervenția asta a ta?
- Totdeauna când încerci să vorbești despre muzică e
căsnit, cum zici tu, sunetul are limbajul lui intraductibil, orice transcriere a specificului e un chin pe care ni-l asumăm doar ca o imposibilitate-posibila de a ne elibera de presiunea emoțională, cum altfel să respiri ușurat după ce te inundă chemări transcendente și, mai ales, iți aruncă în aer toate preconcepțiile stivuite, chivernisite, protejate de gija zilei de mâine?
Ieri am ascultat, după mult timp, Sturmsonate și parcă niciodată n-am realizat mai acut că furtuna de pe clapele pianului este Beethoven însuși totdeauna este El insuși, o să-mi zici, lasă asta- treptele furtunii sunt urmele pașilor LUI, ușor derutate de începuturi, impun ritmicitatea speranței, a încrederii, a științei de a fi într-o lume fără surprize, calmă, mângâietoare chiar; răvășită, însă, de bătălia ascunsă a îndoielilor, a exigenței, a chinului interpretativ, urmele se precipita devastator, furtuna creierului, a talentului reașezând valorile firești în ordinea unică a genialității.
Music is the one incorporeal entrance into the higher world of knowledge which comprehends mankind but which mankind cannot comprehend. zice Beethoven eliminând echivocul interpretărilor profane.
Poate Cioran!...și-i las cuvântul greu să vorbească
Cine nu s-a simțit nul, vid sau aproximativ în fața freneziei beethoveniene, n-a înțeles nimic din această muzică. Pe care ar trebui s-o distrugem pentru a mai avea dreptul la orgoliu
· * Beethoven semnează răspunsul la scrisoarea semnată malițuos de fratele său, Karl land owner adăugând, brain owner
Toronto - dec 2013
|
Maria Cecilia Nicu 12/27/2013 |
Contact: |
|
|
