Pentru fiecare Ajun de Crăciun este o poveste de Crăciun .
“Crăciunul nu vine decât o singură dată pe an”
Lucy Maud Montgomery
De sărbătorile de iarnă, în România, deschidem usa si-i lăsăm pe colindători în casă să ne cânte, întâmpinându-i cu colaci, bomboane si bani.
În Canada, în Ajun de Crăciun, pentru că nu-i avem pe colindători, putem să ne pregătim, în schimb, cărtile cu povesti de Crăciun, si asa cei mari, dar mai ales cei mici pot citi pe rând câte o poveste pentru familie…în timp ce stelutele sclipesc în brad, iar fulgii pe la geamuri anuntă sosirea lui Mos Craciun.
Iar dacă nu aveti anul acesta vreo poveste nouă de citit, sigur o veti găsi aici, în paginile bătrânului si devotatului ziar “Observatorul”.
Citi
(poveste din ciclul de povesti « Copiii de pe strada mea »)
Un obicei de al meu este să stau seara târziu si să privesc de-a lungul străzii noastre. Astfel văd cum, încet încet, se sting luminile de pe la case. Prima este lumina de la casa din coltul străzii, unde locuieste bunica Buna. Toti copiii din cartierul nostru poartă fesuri, mănusi si fulare împletite de ea. A doua lumină se stinge în casa lui Act, pentru că el este scolar începător si trebuie să se culce devreme. Apoi este lumina din camera ceasornicarului si… tot asa. Ultima, cred, este a mea. si totusi, înainte de-a părăsi fereastra, mai văd o lumină la casa unde locuieste Citi, Marele Cititor, cum îi spun copiii de pe strada noastră. Poate vă întrebati cum de a ajuns Citi cel mai mare cititor. Este o poveste lungă, de pe când Citi era în clasa a patra.
Citi este dintr-o famile de învătători. Părintii lui îi învată pe elevi să scrie si să citească, să cânte si să deseneze, si multe alte minunătii. Toată lumea îi respectă. Sunt oameni cumsecade si se ocupă în mod deosebit de educatia fiului lor. Înainte ca Citi să fi început scoala, ei i-au cumpărat discuri si casete cu toate povestile din lume. De asemenea s-au îngrijit să-i facă o bibliotecă mare, plină cu cărtile cele mai bune si cele mai frumoase, pentru când Citi va învăta să citească.
A venit si timpul ca Citi să meargă la scoală. Asa că a învătat să scrie, să citească, dar atât. Până în clasa a patra nu a luat nici un premiu si nici nu s-a atins de vreo carte din bibliotecă.Tare s-au mai necăjit părintii lui! Cum? Ei, care toată viata lor au citit, să nu reusească să-l facă pe copilul lor să îndrăgeasca si el lectura unei povesti? Cu lacrimi în ochi, veneau deseori la mine ca să-mi ceară sfatul. De-acum chiar începusem să mă gândesc si eu cum să-l fac pe Citi să prindă plăcerea cititului.
Într-o după-amiază însă, întorcându-mă de la cumpărături si trecând pe lângă casa învătătorilor, aud un copil plângând. Am sunat la portită.
-Da, poftiti, doamna Gheo ! Intrati să vedeti cum plânge copilul nostru…
-Văd. Da’de ce plânge? am întrebat îngrijorată.
-Pentru că….si deodată, se apropie de noi o carte cu o copertă tare frumoasă si cu o voce cristalină…pentru că i-am ascuns caseta cu « Print si cersetor ». Nu se mai poate asa! E mare si de-acum trebuie să mă citească pe mine, cartea, cu acest nume. De la mine va afla mai multe. Eu - si aici si-a deschis câteva pagini - sunt toată povestea, nu numai zece-douăzeci de scene, acolo, cât cuprinde caseta.
După ce cartea si-a terminat de spus of-ul, o vedem cum fuga !, sprijinindu-se pe copertile din carton, se urcă în bibliotecă, la locul ei, pe raft, făcând să se înalte un nouras de praf, de pe raftul încărcat cu cărti. Noi toti din cameră n-am mai avut nimic de adăugat. Asa că l-am lăsat pe Citi, care ameninta cartea cu pumnul lui mic, să plângă în continuare.
De-atunci, au început să dispară rând pe rând discurile si casetele cu Jules Verne, cu « Alba-ca-zăpada », cu « Cenusăreasa », iar Citi era pe zi ce trecea tot mai amărât.
Timp de un an, el a pierdut toate casetele si discurile cu povesti.
În vacantele de vară, copiii îsi luaseră obiceiul de-a se aduna pe la portite si de a vorbi câte-n lună si-n stele. De cele mai multe ori, se strângeau în fata portii mele, lăudându-se care mai de care cu ultimele cărti citite. La inceput, venea si Citi. Dar auzind-o pe Coni că tocmai a terminat de citit « Povestea lui Harap-Alb », că Tibi, un alt copil de pe strada noastră, povesteste despre aventurile lui Tom Sawer, că prietenul lui cel mai bun, Bobi, atrage atentia tuturor cu « Legendele Olimpului », a început să vină tot mai rar, si apoi deloc.
si asa vacanta de vară, de dinaintea clasei a patra a lui Citi a trecut si ea, făcând loc toamnei si, odată cu ea, primei zile de scoală. Toti copiii, printre care si Citi, au plecat la scoală si toti purtau sosetele împletite de Buna noastră. Erau veseli, iar gheozdanele le jucau in spate.
Eu mă vedeam tot mai rar cu părintii lui Citi. si totusi, într-o seară, destul de târziu, bate cineva la usă. Era doamna Popi, mama lui Citi, cum nu se poate mai supărată.
-Doamna Gheo, vă rog să mă scuzati că vă deranjez la ora asta, dar sunt tare amărâtă. În timpul zilei nu pot trece pe la dumneavoastră, pentru că nu-mi văd capul de treburi.
-Poftit, doamna Popi, poftiti, nu deranjati defel. Ce mai face Citi? Tot asa?
-Da, tot asa. Uitati! Doamna învătatoare i-a dat de citit « Povestea unui om lenes », de Ion Creanga, si el nu vrea s-o citescă. Asa că decât să-l pedepsesc, am iesit din casă, ca să mă mai linistesc. Am văzut lumină la dumneavostră si am sunat.
-Bine ati făcut. Luati loc. Beti un ceai?
-Cu plăcere. Tare sunt supărată! Sigur mâine, doamna învătătoare o să-l asculte, si el nu va sti nimic.
-Doamna Popi, am o rugăminte la dumneavoastră: nu cumva să vă gânditi la notă si astfel, să-i spuneti povestea, că faceti o mare greseală.
-Păi vedeti că asta-i problema. M-am gândit o clipă să i-o spun eu, si mi-am adus aminte de carte. Mai tineti minte?
-Sigur. Bineînteles că îmi aduc aminte…
-Ce multă dreptate avea cartea ! si ce s-a mai chinuit, sărăcuta de ea, să coboare de pe raft si să urce înapoi, numai pentru a-i da o lectie fiului meu. Scumpele de ele! Toate s-au sacrificat: unele si-au rupt câte un colt, altele s-au ales cu julituri si zgârieturi…
-Vedeti? Luati exemplu de la propriile dumneavostră cărti, pe care le-ati strâns de-a lungul anilor…..
A doua zi, s-a întâmplat cum a prevăzut doamna Popi: Citi, pentru că n-a vrut să citescă povestea, a luat notă mică. Peste câteva zile, a mai luat una, iar la sfârsitul trimestrului a rămas corigent.
A sosit vacanta de iarnă, mult asteptată, si a nins atât de mult si de frumos, că strada noastră arăta ca-n povesti. Încă din prima zi de vacantă, s-a umplut de glasurile copiilor si de clinchetele clopoteilor de la sănii, iar Buna nu mai dovedea să împletească mănusi si fulare, pe care copiii le pierdeau la sănius, sau pantalonasi, pe care copiii îi stricau, mergând în genunchi prin zăpadă. Singurul care lipsea era Citi. El era pedepsit. Nu avea voie să iasă afară, la joacă. Nici Mos Crăciun n-a trecut pe la el, iar de Anul Nou, la el nu s-au auzit urătorii.
Era a doua zi, după Anul Nou, când doamna Popi m-a invitat la ei, la masă. Eram cu paharul de sampanie în mână, când în sufragerie, dă buzna Citi, plângând si strigând totodată.
-Mama! Mama! Mama! si hohotind de plâns, s-a cuibărit în poala mamei lui.
-Ce s-a întâmplat, Citi? a întrebat mama, totusi cu severitate.
-Mama….!
-Da, spune, Citi….
-Mama, eu….stii…si aici, Citi a suspinat asa de tare, că ne-am speriat cu totii. stii…am vrut să iau o carte din bibliotecă….
-si….esti sigur că ai vrut să iei o carte din bibliotecă?
-Da, mama, da….
-Dar ce să faci tu cu cartea, Citi?
Atunci, Citi s-a oprit din plâns si încă suspinând, a dat să plece, tinând capul în pamânt.
-Hai, spune, Citi! a insistat mama.
-Am vrut s-o citesc, a răspuns Citi, parcă mai linistit.
-si cine te-a oprit?
-Cărtile, mamă. Asta am vrut să-ti spun. Toate s-au unit împotriva mea. Când am dat să iau « Hansel si Gretel », cartea mi-a dat peste mână, iar când am scos din raft povestea « Lebedele », toate si-au luat zborul, reprosându-mi că ele m-au asteptat destul, acum să le astept si eu pe ele. Apoi, stii raftul acela cu cărtile lui Jules Verne? Toate s-au baricadat împotriva mea, stând una lângă alta, nemiscate. si asta nu-i nimic: una s-a făcut că se dă jos de pe raft si s-a lăsat să cadă chiar în capul meu. Uite! Am si un cucui. Da, era « Acul si barosul », de Ion Creangă. O altă carte chiar m-a jignit si mi-a spus că eu nu stiu să citesc, cum de îndrăznesc să mă apropii de ea. Era, într-adevar, o carte pentru oamenii mari. Cum îi zice….? A, da! “Mănăstirea….
-…din Parma”, l-a ajutat mama si apoi a adăugat:
-Într-adevăr, asta este o carte pentru oameni mari.
Dupa ce l-a ascultat pe fiul ei, care spusese totul dintr-o suflare, doamna Popi l-a luat lânga ea, l-a asezat la masă cu noi, i-a pus un strop de sampanie în paharul lui mic, cât dopul de sampanie si l-a sărutat pe frunte.
În sufragerie era cald si bine. Bradul încă sclipea cu luminile lui colorate. Parcă o zână bună miscase din bagheta ei fermecată si totul devenise frumos: ochii lui Citi, chipul luminat al domnului Popi, zâmbetul doamnei Popi si chiar boticul lui Tac, câinele.
si asa, în plină veselie, usa de la sufragerie s-a deschis, pentru a doua oară în seara aceea, si în prag a apărut Mos Crăciun cu un sac plin de daruri.
A venit el cam târziu, dar a venit până la urmă. Mos Craciun l-a întrebat pe Citi dacă a început să citesca, iar el i-a povestit toate peripetiile prin care a trecut. Atunci, Mos Crăciun a deschis sacul si, pe lângă multele jucării pe care i le adusese, i-a dat lui Citi si un pachet cu carti. Copertile cărtilor erau catifelate, iar titlurile erau scrise cu litere aurii, asa ca pentru copiii mici si ascultători.
Citi i-a multumit lui Mos Crăciun si s-a întors la el în cameră. si-a pus pachetul cu cărti pe noptieră, a aprins veioza, a deschis una din ele, « Fram, ursul polar », iscălind cu numele lui prima pagină, si a început să citească. Deodată, în cameră, s-a auzit un murmur venind dinspre bibliotecă: « O! » « În fine! Nu-mi vine a crede! » « Dar ce s-o fi întâmplat? » « Într-adevăr, o minune ! » Erau cărtile.
Citi trebuie să fi citit mult din carte, pentru că încă mai era lumină la el în cameră, când am plecat eu de la fereastră…
În prima zi de scoală, de după vacanta de iarnă, toată strada era plină de copii. Toti erau îmbrăcati cu flanelute noi, împletite de Buna. Citi avea si el un pulover nou, dar avea cu el, mai ales, bucuria de a fi citit, în această vacantă, prima lui carte, de la prima pagină până la sfârsit.
Dragi copii si parinti, deci când îi mai auziti pe bunici vorbind de Magia Crăciunului, să luati aminte la ei, că sigur ei au dreptate, după cum ne-o spune si povestea noastră.
Iar acum, dragi copii, pentru că tot este Crăciunul, am să asez în brădutul vostru frumos împodobit si o poveste de “Noapte bună”, care poate să tină locul unui fursec aromat, unei bomboane de ciocolată, sau chiar unei jucării.
Povestea se numeste…
Globuletul năzdrăvan
( poveste din ciclul de povesti « Gata de culcare, copii ?)
-Gata de culcare, copii? Nu încă? Oh, desigur! Doar e Ajunul de Crăciun. Dar văd că deja sunteti în pat, asa că am să vă spun o poveste despre….Nu, nu despre copiii cuminti si copiii obraznici. stiti ceva? Am să vă spun povestea globuletului năzdrăvan, care n-a vrut să se urce în bradul de Crăciun. Vă vine să credeti una ca asta?
Bradul stătea mândru si frumos, lângă fereastră, tot numai podoabe si luminite. În anul acela, îi promisesem lui Mos Crăciun că voi orna eu bradul.
Mai rămăseseră de pus doar globurile cele mici. si uite asa, mă apropii de cutie si dau să iau un globulet rosu, tare frumos. Îl apuc de cârligut, dar globuletul nu se dă scos din cutie.
-Nu, nu vreau….eu rămân aici, în cutie….nu…
-Dar ce se întâmplăcu tine, globuletule? De ce nu vrei să mergi si tu în brad?
-Eu vreau să merg în brad, îmi răspunde globuletul, dar….
-Dar ce….? -…..dar nu vreau să mai stau si anul acesta ascuns sub brad, de nu mă vede nimeni acolo. Anul trecut m-ai pus chiar pe ultima creangă de jos, iar motanul Tom mereu mă lovea cu lăbuta. Uite, vezi, aici. si acum mai simt durerea. Am impresia că nici nu mai am culoare rosie în locul acela.
-Stai să mă uit. Tu stii că ai dreptate, globuletule! Îmi pare tare rău….
-D-apoi mie! Acum, chiar dacă vrei să mă pui mai sus, că stiu că în vârful bradului nu se poate - acolo stă, întotdeauna, îngerasul - nu poti, pentru că arăt de parcă as fi bolnav
-Stai numai o secundă. Poate facem ceva pentru tine.
-Chiar crezi că poti? Oh! Ce bine mi-ar părea!
-stii ceva? Ce-ar fi să-ti lipesc o stelută argintie din staniol pe locul unde te-a julit motanul Tom?
-Da. Cred că mi-ar place să am o stelută. Dar n-as putea avea mai multe?
-Sigur. Pot să te îmbrac tot în stelute, ca într-o manta.
-si… si ai să mă agăti sus în brad?
-Da, chiar lăngă îngeras.
-Uaa!….Niciodată n-am stat asa de sus în brad, de când m-ai adus acasă la tine. Multumesc tare mult.
si uite asa l-am îmbrăcat pe globuletul năzdrăvan cu stelute si l-am asezat chiar lângă îngeras.
A doua zi, cu totii am găsit o scrisoare de la Mos Crăciun, în care spunea că i-a plăcut tare mult bradul, dar cel mai mult i-a plăcut globuletul cu manta de stelute, de lăngă îngeras.
Noapte bună,copii!
Un Crăciun fericit, cu povesti minunate !
Toronto / 24 dec 2013
|
D-na Gheo 12/25/2013 |
Contact: |
|
|
