“Frigul înstrăinării” o carte de George Băjenaru.
Romanul “ Frigul înstrăinării” are ca erou principal, Memoria. Cel care mă îndreptăteste să scriu prima literă a acestui cuvânt cu majusculă este însusi autorul George Băjenaru.
Există mereu o sansă, sau mai multe,în cazuri norocoase, ca, la un moment dat, unele cuvinte comune din dictionar să se întâlnească cu acest privilegiu - al majusculei. Acesta este momentul unei izbânzi, al unei încununări, al unei recunoasteri a puterii autorului de a radia adevăr si frumusete. Si atunci avem, încă o dată, bucuria să repetăm, cu evlavie reînnoită: “La început a fost Cuvântul…”
Pentru a-si scrie romanul “ cu amintiri”, George Băjenaru si-a chemat în jurul său, la masa de scris, anii, cei dintâi, petrecuti în micul sat, Tunari, din apropierea Bucurestiului.
Si ei au venit, unul după altul, vii, cum au rămas în Memoria autorului, până la vârsta lui de acum.
Au venit cu imaginea pură a propriei copilării, cu cea a micii asezări din primii ani de după război, cu primele semne ale instalării comunismului si consecintele acesteia - perturbarea din temelii a vietii si obiceiurilor, din vechime, ale locuitorilor...
”După război , în satul nostru au mai rămas, un timp, soldatii sovietici”, scrie la un moment dat George Băjenaru, urmând firul unei memorii redutabile, care-i permite să-si amintească nu numai schimbările de mare impact social si politic, dar si multitudinea nuantelor, care înseamnă, de fapt, consecintele resimtite la nivelul fiecărui cetătean al asezării. Era perioada asteptărilor zadarnice, când sătenii constrânsi să-si predea cotele statului comunist, priveau spre cer, doar-doar, vor veni americanii...
Se citesc cu interes crescut de la o pagină la alta amintirile scriitorului privind relatia lui cu părintii, cu fratii si surorile, cu prietenii si colegii de scoală.
Un suflu cald de sinceritate si umanism, de credintă crestină trăită cu toată fiinta, se simte adiind peste filele acestui roman , scris parcă în virtutea unei datorii pe care George Băjenaru o simte ca pe o adevărată eliberare, având sensul unei Spovedanii în fata Timpului...Conflictul lui, nezgomotos însă, cu comunismul, ca ideologie, s-a coagulat, ca stare de veghe si ca actiune, odată cu trecerea anilor, văzând, trăind si...îndurând alături de cei apropiati lui, în calitatea sa de învătător, profesor, gazetar la un ziar local...Astfel, în anii `80, a evadat din România, cea fostă a lui Gheorghe Gheorghiu –Dej si apoi a lui Nicolae Ceausescu.
Pagini care oferă o lectură pasionantă sunt, în continuare, cele ce-l prezintă pe autor ca azilant politic în drumul său spre America, tinta finală a fugii sale din România socialistă.
Din România eternă, cea a părintilor lui, adevărate Icoane de sfintenie pentru el, a Credintei Ortodoxe, nu a plecat niciodată. Si totusi, un anume frig a simtit din plin.
L-a îndurat urmându-si visul început în tară –acela de a deveni scriitor.L-a îndurat devenind scriitorul George Băjenaru, poet, prozator, eseist, ipostaze pe care le-a ilustrat la înalte cote valorice, prin cărti etalând idei si analize solide, competente.
Un nume de referintă între autorii români, răspânditi în lumea largă în perioada comunismului.
|
Florin Costinescu 12/18/2013 |
Contact: |
|
|
