Constiinta, o enigmă si nu prea ...
Spiritual, filozofic si politic, iluminismul a fost groparul asa-zisului Ev mediu întunecat. Pentru instaurarea domniei ratiunii, trebuia dărâmată institutia pe care se sprijinea , adică Biserica ( i.e. biserica catolica) reprezentată de preoti, monahi, ierarhi, si regii de drept divin, spre care a fost si orientată furia revolutionarilor francezi la 1789. Idealul lui Denis Dedirot era ca ultimul rege să fie spânzurat cu intestinele ultimului preot. Curat iluminism! Chiar dacă nu s-a ajuns pâna acolo, torturând, siluind, împuscând, decapitând, revolutia si-a atins scopurile. Biserica catolica n-a murit însă, pentru că sufletul omului este nemuritor. Pentru a-i veni de hac Bisericii, trebuia omorât sufletul, dovedind cu argumente stiintifice solide că acesta nu există. Asa că, la Sorbona, pe la sfârsitul secolului XIX, prin cântărirea muribunzilor si a mortilor, s-a ajuns la conculzia că nu există suflet, având în vedere că nu exista nicio diferentă de greutate între muribund si mort.
Rupând-o cu Dumnezeu, cu Biserica si cu sufletul nemuritor, oamenii de stiintă ( atei , binînteles) s-au concentrat pe creier pentru dezlegarea enigmelor constiintei. Cu onestitate, unii recunosc că nu există încă un răspuns definitiv de genul evrika! Nu înseamnă că munca de cercetare ( chiar de pe pozitii atee) nu a dat rezultate, unele foarte interesante si cu aplicatie în medicină, în procesul de educatie a unor copii cu nevoi speciale ( autism, sindrom Down, discalculie, dislexie etc.). Perfectionarea tehnicilor de investigare a permis extinderea cercetării creierului până la nou-născuti. Diferite experimente cognitive privind comportamentul copiilor au pus în evidentă faptul ca, în procesele de cognitie, pruncii actionează conform unui program, a unor modele statistice de învătare. Sunt acestea rezultatul evolutiei unei materii , initial moarte, anorganice, pâna la stadiul de materie vie, inteligentă, sau darul unui Creator Personal? Odată cu tot organismul, creierul se dezvoltă, se maturizează, după care începe să îmbătrânească, pierzându-si elasticitatea si capacitatea de a primi, informatii. Constructia si functionarea creierului este, oare, numai fizică, respectiv electricitate, chimie, impulsuri, neuroni, conexiuni neuronale, etc.? Ce sau , mai bine zis, cine dă viată acestei minutate masinării? Aici este centrul de decizie sau în altă parte? Ce se întâmplă cu toată informatia de o viată ( cunostinte, decizii ,actiuni,trăiri) atunci când omul moare? A rămas în creierul lipsit de viată sau a plecat altundeva? Stiinta nu are niciun răspuns. Se vorbeste când de minte, când de constiintă, ba uneori chiar si de suflet, ca si cum ar fi unul si acelasi lucru. Asupra nebuloasei, incertitudinii care domneste în domeniul stiintific cu privire la constiintă este edificatoare sinceritatea unei cercetătoare:
"Dar, poate, cea mai bună formulare filozofică a problemei îi apartine lui Thomas Nagel . Într- un eseu celebru , Nagel a întrebat : "Ce înseamnă să fii un liliac ? " . Problema constiintei este ce însemnă să fiu eu .
Înainte , când nu stiam prea multe despre creier, era posibil să vedem constiinta ca pe o trăsătură misterioasă a unui fel de substanțe răspândite - fie că o numim minte sau suflet. Dar, cei peste o sută de ani de studii stiintifice ale creierului au convins aproape pe toți filozofii că tot ceea ce trăim trebuie să fie conectat la , sau cauzat de , sau cu sediul în creier (abundența de presupuneri este revelatoare ) . Totuși, problema modului în care acestea sunt posibile, nu este cu mult mai aproape de o soluție decât era acum o sută de ani. Cum poate activitatea electrica a catorva sute de grame de materie cenusie să producă albastrul cerului și cântecul porumbitei ?
( ... ) Dar constiinta este una dintre acele probleme foarte dificile , frustrante , a carei solutionare nu are o cheie . Singurul lucru care pare clar este că oferta de solutii este destul de fără speranță .
( ... ) O altă posibilitate, (...) , ideea că există o anumită substanță fantomatică separată, responsabilă de constiită , pur și simplu nu se potrivește cu tot ceea ce știm despre știință - chiar și atunci când este dichisit ambalată în limbajul mecanicii cuantice . Aceasta nu i-a împiedicat pe filozofi să argumenteze în favoarea acestor opțiuni și a altora , dar cred că în inimă lor chiar și susținătorii cei mai fervenți sunt nemultumiti cu răspunsurile .
Există două raze de speranță în acest tablou cam sumbru . În primul rând , am fost aici înainte . Timp de secole , problema vieții părea la fel de mare și la fel de greu de rezolvat ca problema constiintei acum . Cum s-a putut ca toate proprietățile speciale ale lucrurilor vii să provină dintr-o aglomerare de atomi si de molecule care nu sunt deloc vii? Răspunsul s-a dovedit a fi acela că problema era pusă greșit - în loc de o singură explicație a " vieții ", avem o mulțime de mici explicații despre modul în care anumite configurații de molecule au putut duce la proprietăți particulare ale lucrurilor vii . (pag.106-110)
Desi nu avem o Mare Explicație a conștiinței , avem o istorie asupra modului în care un anumit tip conștientizare vie , concentrată restrictiv , este legată de minte și de creier . Când avem acest tip de contiintă, mințile noastre primesc informații despre unele părți ale lumii și blochează informația perturbatoare din alte părti. . Și astfel putem folosi informația primită pentru a învăța ceva nou . Anumite lucruri se întâmplă , de asemenea, în creierul nostru - se eliberează, în mod adecvat, neurotransmitători colinergici ( acetilcolina) si inhibatori (enzime) . La rândul lor, acesti neurotransmitători fac părțile relevante ale functiei cerebrale mai eficiente și le permit să se reconfigureze mai usor .
Există, de asemenea, un alt aspect legat de un anumit tip de inconștiență . Multe procese neurologice si psihologice pur și simplu nu sunt niciodata conștiente. De fapt, în unele cazuri , noi însine facem evenimente ,potențial conștiente, să devină mai puțin conștiente . Atunci când evenimente sau activități devin familiare , bineînțeles că devin de rutină, automate - si deci mai puțin conștiente decât erau înainte . La fel , când ne concentrăm atenția asupra unui eveniment devenim mai putin conștienți de alte evenimente nesupravegheate. Procesele inhibitorii ale creierului par a fi implicate în ambele aceste tipuri de inconștiență . (pag.113-116)"
(Tradus si adaptat din THE PHILOSOPHICAL BABY, Alison Gopnik, The Bodley Head, London 2009)
Să vedem ce spune despre constiintă un cercetător din " laboratoarele" de trăire, de experiere personală ( aici cercetătorul este totdeauna si cobai) ale Bisericii lui Hristos:
‹‹E un grai tăcut, o chemare lină, pe care o auzi sau întelegi că vine dinlăuntru, dar totusi de dincolo de tine, de la Dumnezeu. Însusi cuvântul con-stiintă însemnează a sti împreună, la fel. Iar cei ce stiu împreună, la fel, sunt Dumnezeu si omul. Prin urmare cugetul sau constiinta e ochiul cu care vede Dumnezeu pe om si acelasi ochi cu care vede omul pe Dumnezeu. Cum îl văd asa mă vede - asa simt că mă vede - vedere deodată dinspre două părti.
Patimile, reaua vointă si peste tot păcatele, dar mai ales nebăgarea în seamă a acestui glas, îngrămădesc niste văluri peste ochiul acesta, niste solzi, care-i sting graiul, încât abia se mai aude. Atunci si Dumnezeu se stinge din ochiul nostru încât ne pare că nici nu mai este Dumnezeu. Prin păcatele noastre, capătul omenesc al constiintei noastre s-a îmbolnăvit. întelegem prin urmare, cum se face că s-a întunecat Dumnezeu asa de tare în ochii păcătosilor, încât acestia ajung de bună credintă, în răutatea necredintei care i-a cuprins si li se pare că abia acum au ajuns la "adevăr".
Glasul constiintei însă, fiind si capătul lui Dumnezeu din fiii Săi, prin firea Sa, nu va putea fi înăbusit mereu, toată vremea vietii noastre pământesti. Odată si odată începe să strige la noi, pârându-ne înaintea lui Dumnezeu si înaintea noastră de toate fărădelegile făcute; iar dacă nu ne împăcăm cu pârâsul acesta, câtă vreme suntem cu el pe cale (Mt 5, 25), drumeti prin viata aceasta, avem cuvântul lui Dumnezeu, că El va asculta pâra si-i va da dreptate, si ne va băga în chinurile iadului.
Sunt oameni care s-au învechit în rele - nevrând să stie de Dumnezeu - si, mai către capătul zilelor, când îndărătnicia firii s-a mai stins, s-au pomenit cu o răbufnire năpraznică a constiintei bolnave, rupând toate zăgazurile fărădelegilor si azvârlindu-le pe toate în fata lor, încât si somnul le-a fugit, iar la unii le-a fugit si mintea. Căci cu adevărat a fugit mintea omului care o viată întreagă nu face altceva decât să stingă glasul constiintei. De aceea nu vrea Dumnezeu să iesi din viata aceasta, fără să stii si tu că ti-ai omorât sfătuitorul cel mai bun, ce-l aveai la îndemână pretutindeni, si nu te lasă să pleci fără să vezi, încă de aici, unde te vei duce. Asa sunt tocmite lucrurile, ca odată să vadă fiecare, vrând-nevrând, ceea ce trebuia, prin credintă, să vadă totdeauna.›› (Sursa: Ieromonah Arsenie Boca, „Cărarea împărătiei”, Editura Sfintei Episcopii Ortodoxe Române a Aradului, Deva, 1995, pp 87-88.)
Pe toate le-a făcut Dumnezeu poruncind: "Să fie lumină!" Să fie o tărie prin mijlocul apelor si să despartă ape de ape!" "Să se adune apele cele de sub cer la un loc si să se arate uscatul!" "Să dea pământul din sine verdeată.. "Să fie luminători pe tăria cerului,.." "Să misune apele de vietăti, fiinte cu viată în ele si păsări să zboare pe pământ, pe întinsul tăriei cerului!" "Să scoată pământul fiinte vii, după felul lor: animale, târâtoare si fiare sălbatice după felul lor"
Numai în facerea omului Dumnezeu S-a implicat cu chipul si cu asemănarea Sa. Ȋn limbajul nostru omenesc am spune noi cu trup si suflet. "Să facem om după chipul si după asemănarea Noastră, ca să stăpânească pestii mării, păsările cerului, animalele domestice, toate vietătile ce se târăsc pe pământ si tot pământul!" (Facerea 1,26) "Atunci, luând Domnul Dumnezeu tărână din pământ, a făcut pe om si a suflat în fata lui suflare de viată si s-a făcut omul fiintă vie." (Facerea 2,7)
Suflarea aceasta de viată, care-l face pe om fiintă vie si liberă (cu putere gânditoare, proiectivă, selectivă, decizională, volitivă etc., ) , sufletul imaterial si vesnic, o suflă Dumnezeu asupra fiecărui om în momentul conceptiei. Este ca un CD, continând programe curate, nevirusate - vocea lui Dumnezeu în om. Este "departamentul" de gândire, învătare, proiectie, selectie, alegere, decizie, trăire etc. si de înregistrare, de stocare a tuturor informatiilor, fără omiterea vreunui detaliu oricât de minor, de neînsemnat. Modul in care acest CD se inserează în trupul material, rezultat al mostenirii genetice , tot materiale, rămâne o taină numai de Dumnezeu stiută. Cooperarea dintre trup si suflet, depinde de gradul de virusare a mostenirii genetice ( ca urmare a păcatului strămosesc - neascultarea, - si a păcatelor ascendentilor trupesti) si de modul în care omul îsi trăieste viata ca fiintă vie, cu putere ratională ( după chipul lui Dumnezeu) si liberă în a alege căile patimilor sau ale virtutilor ( asemănarea cu Dumnezeu).
La sfârsitul vietii, Dumnezeu retrage CD-ul , " cartea vietii" , asa cum apicultorul scoate fagurele din stup, încărcat cu miere, mai bună sau mai proastă. Odată cu suflarea de viată se retrage din trup si toată informatia personală. Un cercetător rus zice că a văzut sufletul părăsind trupul unui muribund ( vezi: http://www.social-consciousness.com/2013/10/russian-scientist-photographs-the-soul-leaving-the-body-at-death.html). A văzut, de fapt, efectele cromatice ale iesirii vietii, suflării de viată, din trup. Nimeni nu poate vedea sufletul, nu poate citi în constiinta cuiva decât numai Dumnezeu si crestinii îmbunătătit care s-au umplut de Duh Sfânt ( adică de Dumnezeu).
" Ȋntr-o zi, asteptând în curte să intre la maica pelerinii ajunsi cu mult înaintea mea, citeam o cărtulie despre un nebun pentru Hristos, care a fost prieten cu părintele Paisie Aghioritul. Si acolo scria că dacă vrei sa testezi un om îmbunătătit poti să îi pui mental o întrebare, iar el o să-ti raspundă negresit. M-am gândit să verific. I-am expus în minte maicii Paisia problema care mă frământa. Stăteam afară, privind la florile diverse din fata căsutei. Toti ceilalti erau în chilia maicii si vorbeau cu ea. Am asteptat ce am asteptat si n-am intrat bine la ea că primul cuvânt pe care ni l-a spus - mai eram cu 2 prieteni- era chiar răspunsul la problema mea. Situatia a avut si o notă comică: unul dintre cei 2 prieteni ai mei s-a dus primul să ia binecuvântare de la maica, iar ea vorbea cu el desi propriu-zis îmi răspundea mie la întrebare. Prietenul meu nu a înteles riguros nimic. M-am simtit obligat să intervin: răspunsul maicii e pentru mine!" (Vezi: http://ciprianvoicila.blogspot.com/2013/11/ciprian-voicila-astazi-trecut-la-domnul.html)
Atunci care este rolul creierului? Această minunată masinărie nu este decât interfata prin care mintea (ochiul sufletului imaterial si vesnic) se conectează la lumea materială, si prin ea tot sufletului. Dacă mintea nu este stricată de patimi, de rea vointă ,atunci ochiul acesta va lumina tot sufletul si constiinta va fi curată. Felul luminii constiintei va inunda si inima si trupul. "Asa cum lumina soarelui contine raze rosii, albastre, violete, la fel si oamenii sunt purtători de lumină diferită. De o lumină rosie ca sângele sunt pătrunse trupurile ucigasilor, răufăcătorilor, vărsătorilor de sânge. Cu o lumină albastră si violetă strălucesc pur si simplu inimile si trupurile oamenilor buni. Există si o lumină de apus, cu care sunt pătrunse trupurile si sufletele oamenilor, supusi întru totul grijilor si plăcerilor acestui veac. Acestia sunt oamenii care toată viata si-o trăiesc în desertăciunea lumească, în apusul duhovnicesc. Nu există lumina adevarului si a dragostei în trupurile lor. (Sf.Luca al Crimeii)
La judecata de obste, când se vor deschide constiintele, "cărtile" tuturor, în fata Luminii lui Hristos, acestea vor judeca si vor da si verdictul. Spune un părinte din zilele noastre că, pentru cei/cele care Il iubesc pe Hristos, Lumina Acestuia va fi ( si este si poate fi pregustată chiar în această viată) lumină si căldură, iar pentru potrivnici, foc mistuitor. Pavel Florenski spune ca Dumnezeu Ȋsi ia partea sa înapoi iar păcătosul rămâne cu aseitatea rea, într-o existentă fantomatică, constientă, chinuitoare, în întunericul cel mai dinafară, unde va fi plângerea si scrâsnirea dintilor.
Biserica pune la dispozitie toate cele de trebuintă pentru întretinerea ( mentenanta) constiintei. Iar posturile sunt perioadele cele mai potrivite pentru curătirea acesteia. Posteste trupul, posteste mintea si inima de la grijile si tentatiile lumesti astfel încât sufletul să alerge slobod sus, spre Dumnezeu, de unde vine toată darea cea bună si tot darul desăvârsit.
Si dacă la Judecată nu vom putea prezenta o " carte" perfect curată, pentru că nimeni nu este fără de păcat, ci numai Dumnezeu, măcar să avem constiinta împăcată că am dus lupta cea bună pe cât ne-a stat în putintă ca oameni. Mai departe nădăjduim în mila si în dragostea lui Dumnezeu, care nu pot fi învinse de păcatele oamenilor.
|
Nicusor Gliga 12/8/2013 |
Contact: |
|
|
