În amiaza tăcerii
Presupusă
pânza păianjenului din colt
privindu-te prin coada ochiului
pare că nu este.
Cu ispita încercării astept
să-i rup fibra subtire
care acoperă vidul.
Fructul verii prinde culoare,
aroma trupului tău se ridică
în amiaza tăcerii
si înrobeste mirosul.
Mâinile mi-au aprins degetele,
străpung cu ele întunericul
prin care se retrage noaptea
închizând adâncul în fântâni.
Dimineti cu fete de oglinzi
îmbracă marginile absente,
vin si se duc risipite
pe unde ierburile cresc
si nimeni nu le aude.
Căprioare de aramă
Izvor între pietrele norocului
unde se privesc florile-n oglindă,
setea cheamă să vină
căprioare de aramă
cu ochi de chihlimbar
si copite subtiri.
Au rămas la marginea pădurilor
respirând aroma fragilor coapti,
în priviri cu teamă
mereu pregătite de salt.
În apa limpede, apa vie
rotitoare si rece,
prin orizontul cu portile verzi
se văd marile piscuri
care trag cerul în jos.
Când neprevăzute primejdii apasă
umbra se sperie,
frumusetea si gingăsia devin o pradă
pentru flămânzii de plumb.
Euforii de toamnă
În deplinul onestitătii
spiritele urcă liber
omul,
noi îi deplângem căderile.
Îndepărtările de sine se adâncesc,
golul se umple cu asteptare,
se naste o noapte a mintii
în care nimeni nu poate pătrunde,
frigul capătă măretie.
Tainele se tot înmultesc,
tristetile se odihnesc pe căi lăturalnice,
viile surprinse de ploi sterse
prind bucuria mustului în fierbere.
Cântecele înving
inimile pline de euforie
unde se dă glas rodului toamnei,
sub pasi drumurile-s făcute-n zig-zag.
Limba se va sfârsi-n cuvinte
Cine se pierde de sine
nu-si mai dă de urmă,
până si asfintitul de lumină
se acoperă cu întuneric,
îmbrătisând
cosmosul care ne încape.
Când vom putea întelege lăuntricul
limba se va sfârsi-n cuvinte
pe care să nu le uităm.
Un timp nou malul răbdării
îl va rupe,
de se vor descătusa pofte
care urcă prin trup
un altfel de înteles.
Rămân o noapte
Umbrele se asază pe genunchii tăi
ferindu-se
de zăpuseala amiezii.
De-aceea caut îndepărtarea lor
să le iau locul,
motiv să te pun în poeme
semn să-mi faci cu buzele arse.
Atunci îmi vei trimite chemările lunii
înierbate prin crânguri
si trupul nu-l voi vedea de iarbă.
Miscat mirosul câmpiei
are în el florile coapte
ale sânilor grei de tăcere,
rămân o noapte să mă ascund
în ochii tăi întrebători.
Doleantă
Deseori mă năpustesc pe străzi
studiez toate clădirile
si le pun la locul lor,
construiesc o nouă ordine
după alte criterii de adevăr.
Sunt un îndrăgostit
care se autodepăseste si scrie
asa, ca un culegător de date si fapte reale
le dă drumul să se expună
cum face un istoric scrupulos
ce desfăsoară evenimentele în curgere
ca si zilele vietii sale.
Si e un efort descumpănit.
Îmi irită ochii si gândurile
pe care le neglijez de o vreme,
aproape mă stăpânesc întâmplările,
îmi pipăie pielea si se retrag.
Cu mâinile îmbratisez gesturi prin aer,
vorbesc cu clipele trecute
ca si cum as vorbi cu mama.
Noaptea n-am niciun sfetnic,
iar faptul că unele lucruri
par fără determinare
mă stârnesc si mă umplu de draci.
Stiu că timpul e asa ca o umbră,
te urmăreste până se contopeste cu tine
într-un punct fix la amiază,
dar dacă reconstitui din ziduri viata,
lăsati-mă să vă arăt cum a fost
si cum este în ochii si mintea
celor muscati de mistificările prezentului!
|
Llelu Nicolae Vălăreanu(Sârbu) 12/8/2013 |
Contact: |
|
|
