Ecoul strămosilor
Toată vara, Ion Deleanu fusese presat de sotie si soacră ca să ajungă la biserica mănăstirii din apropiere, unde ar fi un preot bătrân si tare întelept. În ultimul timp, era foarte bolnav si nici nu mai participa la toate slujbele, ci doar la cele ocazionate de momentele pe care le aprecia ca foarte importante. Lumea începuse a se gândi că părintele avea să treacă la cele vesnice curând si „vai, ce-o să ne facem !”
De data asta, venea Sfântul Nicolae, când biserica îsi prăznuia hramul, si Deleanu era convins că nu va mai avea scăpare, prezenta preotului fiind ca sigură, „poate ultima” după cum considerau unii.
-Până acum motivai că, dacă te află secretarul de partid, îti pierzi serviciul, dar acum ce motiv mai ai, că sunt bisericile pline de politicieni, iar vecinii nostri s-au bucurat toti de cuvintele pline de întelepciune ale staretului. Unii, chiar schilozi fiind, au plătit transportul ca să ajungă, iar noi, încă în putere si cu masină proprie, uite că nu ne-am învrednicit ca să mergem până acum, l-a apostrofat soacra sa.
-Vom ajunge, mamă soacră, nu avea grijă! Dar uite că, până acum, am fost mereu ocupat, doar ai văzut.
-De data asta, pe lângă prăznuirea hramului, se pare că va avea loc si sfintirea noului lăcas al bisericii, pentru care va veni si episcopul, dacă nu chiar patriarhul si presedintele tării, a mai adăugat sotia pentru a fi mai convingătoare.
-După revolutie multi au fost acolo cu masinile, altii cu caii si cărutele ca să le citească preotul de viată lungă si bună stare în folosirea lor îndelungată, a intervenit din nou soacra.
-Bine! Dacă e asa, vom merge si noi de data asta. Mai luăm pe cineva cu noi?
-S-o întreb pe Iulia, prietena mea, dar stiu că ea a fost de câteva ori; cred că doar noi trei, a spus sotia bucuroasă.
Când au ajuns, pe drumul până la biserică, mesterii olari ai locului expuseseră grămezi de produse ale măiestriei lor în ceramică, dar Deleanu nu a putut să oprească, pentru a nu întârzia. Cu toate acestea, slujba era în plină desfăsurare când au ajuns.
Ion Deleanu nu era ateu, dar nici nu se da de ceasul mortii ca să ajungă la slujbele religioase, iar biserica în care intraseră o vedea pentru prima dată, ceea ce explică în bună măsură curiozitatea lui.
Asezată în gura unei văi ai cărei versanti erau ocupati de o plantatie de pomi fructiferi săditi după ce mănăstirea intrase în drepturile sale, înconjurată de un zid înalt crenelat, cu două rânduri de porti având chingi metalice, cu fântână interioară, cu acareturi si animale de toate felurile, toate dovedind că mânăstirea desfăsura o bogată activitate, nu doar monahală, putând fi socotită un exemplu de folosire judicioasă a terenului, de ordine si curătenie, de păstrare mereu vie în constiinta comunitătii a trecutului.
Încă de la intrarea în biserică, lespezile a trei dintre vitejii boieri craiovesti – Radu, Preda si Stroe - pun în contact vizitatorul cu un trecut eroic, încât parcă auzi tropotul cailor, apoi aparitia lui Neagoe Basarab, îl pune în temă cu strălucitul domnitor în timpul căruia au fost puse bazele mănăstirii prin banul Vlad, pârcălabul Dumitru si spătarul Balica, din câte a descifrat Deleanu în pisanie.
Curiozitatea lui a crescut pe măsură ce a înaintat în pronaos. Se făcuse o liniste totală. Îndată a apărut bătrânul staret păsind agale, cu un frumos epitrahil aurit ce întregea stiharu-i alb, peste care venea în contrast culionul, apoi brâul; putin la trup, cu plete dalbe ca si barba care-i acoperea pieptul peste care patronau două cruci de aur, părea un nor coborât din ceruri.
În predica, lui s-a referit la hramul bisericii, apoi la Sfântul Nicolae, mai întâi copil orfan, apoi slujitor al Altarului si arhiepiscop al Mirei, când a împărtăsit, cu smerenie duhovnicească, ajutorul si mângâierea lui neputinciosilor si suferinzilor.
Ion Deleanu asculta cu interes, dar nu se putea stăpâni să admire frumoasele picturi, mai ales că unele înfătisau eroi ai neamului, reprezentând în imagini un ecou al faptelor eroice ale strămosilor. L-a auzit pe bătrânul egumen predicând despre biserică si enoriasi, despre comportarea si atitudinea credinciosilor, la un moment dat strecurând si cuvintele: „Ioane, află că la biserică se vine nu pentru a asista, ci pentru a participa si a te îmbogăti cu darurile Duhului Sfânt, care sunt însusite de pământeni prin închinăciune si rugăciune, pentru că fiecare credincios, ca si tine, în lăcasul Domnului a primit botezul, aci a primit împărtăsania si cununia, de aci va pleca la Domnu.”
Ion Deleanu a tresărit si a devenit mai atent, dar, când l-a auzit „dacă vrei, oricare dintre voi, când termin în fata Sfântului Altar, voi merge cu tine si îti voi înfătisa adevărata taină a lăcasului si a picturilor, care văd că îi interesează pe unii, care nu pot să-si ia ochii de pe ele”, s-a rusinat de ar fi intrat în pământ. Ar fi vrut să plece, dar bătea la ochi, iar bătrânul staret ar fi atras atentia asistentei asupra lui, în mod sigur.
A profitat însă de o îmbulzeală care s-a produs când o femeie a lesinat fiind scoasă pe brate si s-a tras spre scaunul rezervat episcopului, iesind din câmpul vizual al staretului, unde s-a tot frământat: „E clar că la mine s-a referit. Dar de unde îmi stie numele?! E prima dată când vin aici... Să aibă puterea de a-mi fi citit pe fată numele de botez?!”
A tresărit din nou. Staretul îsi continuase pledoaria pe învătătura de a nu fi lăsat totul pe seama Domnului, fiindcă el îti dă puterea să treci peste greutăti, dar nu face ceea ce ti se cuvine tie, chiar de te-ai ruga, zi si noapte, la toti sfintii. De aceea, poporul nostru stie din strămosi săi întelepti că „Dumnezeu îti dă, dar în traistă nu-ti bagă!” si legat de asta a rostit o istorioară: „În urmă cu un an, la prăznuirea Sf. Prooroc Ilie a venit la mine cu inima plină de nădejde o credincioasă smerită si neajutorată, care m-a rugat: <> I-am promis că asa voi face. Apoi, de hramul bisericii, acum un an, a venit la mine si mi-a reprosat: <> Ce să fac? Ce-am promis... <> Nu, nu! EU AM CITIT, dar, se vede treaba, EA NU A CITIT! A lăsat totul în voia Domnului. Or, Domnul, iubiti credinciosi, ajută precum v-am spus.”
Preotul a tăcut. S-a auzit o voce „faceti loc!” si s-a produs o rumoare. Toate privirile s-au îndreptat spre usă. Intra presedintele tării, însotit de o numeroasă delegatie. Egumenul i-a urat de bun venit, încheind cu vorbele: „Păcat că nu ati ajuns mai devreme. Tocmai am terminat o frumoasă istorioară plină de învătăminte.”
|
Ion R. Popa 12/3/2013 |
Contact: |
|
|
