Home Informatii Utile Membrii Publicitate Business Online
Abonamente

Despre noi / Contacte

Evenimente Culturale

 

Rom�nii de pretutindeni
Puncte de vedere
Pagina crestină
Note de carieră
Condeie din diasporă
Poezia
Aniversari si Personalitati
Interviuri
Lumea nouă
Eternal Pearls - Perle Eterne
Istoria noastră
Traditii
Limba noastră
Lumea în care trăim
Pagini despre stiintă si tehnică
Gânduri pentru România
Canada Press
Stiri primite din tara
Scrisorile cititorilor
Articole Arhivďż˝ 2024
Articole Arhivďż˝ 2023
Articole Arhivďż˝ 2022
Articole Arhivďż˝ 2021
Articole Arhivďż˝ 2020
Articole Arhivďż˝ 2019
Articole Arhivďż˝ 2018
Articole Arhivďż˝ 2017
Articole Arhivďż˝ 2016
Articole Arhivďż˝ 2015
Articole Arhivďż˝ 2014
Articole Arhivďż˝ 2013
Articole Arhivďż˝ 2012
Articole Arhivďż˝ 2011
Articole Arhivďż˝ 2010
Articole Arhivďż˝ 2009
Articole Arhivďż˝ 2008
Articole Arhivďż˝ 2007
Articole Arhivďż˝ 2006
Articole Arhivďż˝ 2005
Articole Arhivďż˝ 2004
Articole Arhivďż˝ 2003
Articole Arhivďż˝ 2002


Ziua nationalã a României .

Glorie natiei si Patriei Române !
Duminică 1 decembrie în holul mare de onoare de la Université de Montréal, peste 250 de persoane s-au adunat să sărbătorească Unirea. Care Unire ?
Anul 1918 a fost bogat si dăruitor de mari si fericite evenimente pentru români.
La 9 aprilie 1918 Sfatul Tării de la Chisinău a decis unirea Basarabiei cu România.
La 27 octombrie 1918 Adunarea Natională de la Cernăuti a hotărât « unirea Bucovinei integrale cu celelalte Tări românesti într-un stat national independent ».
La 1 decembrie 1918 Marea Adunare Natională de la Alba Iulia, la care au participat 1228 delegati, prezidată de Gh. Pop de Băsesti si la care a vorbit, printre altii, si Iuliu Maniu, a decretat unirea românilor si a teritoriilor locuite de dânsii din Transilvania si Banat, cu România, înfăptuindu-se astfel Marea Unire.
Toate aceste provincii românesti s-au întors în frontierele vechiului regat. Marea Unire de la 1918 a fost si rămâne înfăptuirea cea mai importantă si magnifică a istoriei românesti. Aceasta a fost România adevărată, în granitele ei firesti si să ne ajute Domnul Dumnezeu să o revedem cât mai curând în înfătisarea ei istorică firească, corespunzătoare neamului si limbii folosită în trecut si în prezent de autohtoni.

Si revenind la hora românească, pentru că sărbătoarea natională s-a sfârsit traditional cu o sârbă, trebuie să precizăm că ea s-a născut din entuziasmul generos al unui mare si talentat român Marc Constantin Marinescu. Simtul lui organizatoric s-a arătat de la început si pe tot parcursul evenimentului. Fără nici o subventie, adică pornind de la nimic, el a adunat în jurul său toate asociatiile culturale din Montreal, care cu mult, cu putin, si-au dat mâna si aportul pentru a marca si reînvia efortul istoric al generatiilor anterioare de români patrioti. Trebuie subliniat în mod special ajutorul important dat de profesorul univ. dr. Jacques Bouchard (un mare prieten al românilor , vicepresedinte al Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Români ), care a depus foarte mult efort pentru organizarea evenimentului, pentru sărbătorirea Zilei României.

O participare incredibil de numeroasă a arătat că sentimentul national este încă prezent în inima românilor imigranti. De la Consulul General, doamna Lucia Iatic, la profesorul universitar dr. avocat Nicolae Mateescu Mat, care este autorul Legii dreptului spatial aerian international în vigoare si astăzi, dânsul tocmai a împlinit 100 de ani, trecând prin profesorul cercetător universitar dr. Mircea Alexandru Mateescu, profesorul universitar dr. Antoine Soare (membru al Asociatiei Canadiene a Scriitorilor Români), profesorul universitar dr. Jacques Bouchand, profesorul universitar pensionar dr. Vladimir Paskievici, si cei trei detinători al jubileului de diamant « de la reine Elisabeth » Daniel Constantin Manolescu, Marc Constantin Marinescu si Vania Atudorei, precum si Prea Cuviosul Igumen Cyrille, staretul mânăstirii ortodoxe Acoperământul Maicii Domnului de la Wentworth-Quebec (la nord de localitatea La Chutte), părintele protopresbiter Radu Roscanu, părintele pensioinar Cezar Vasiliu, părintele Gabriel Alexe si încă multi alti români de cultură si de vază au onorat această impresionantă adunare. Alături de noi, românii, s-au aflat în sală - consulul general al Greciei la Montreal Thanos Kafopulos, consilierul Lionel Perez membru al Comitetului Executiv al Primăriei Montrealului, care l-a reprezentat pe primarul Denis Coderre, Marie Deros si Magda Popeanu –consiliere la Ville de Montreal, Svetlana Litvin (organizatia Impacte Affaires), Kavatchas Nicolas (College Platon) si multi alti invitati neromâni.

După speech-ul de bun venit al organizatorului (si director artistic) Marc Constantin Marinescu si scurte cuvântări ale protagonistilor acestei reuniuni, actrita Aliona Munteanu, secondată de actorii francezi Richard Letendre si Lori Hazine Poisson au interpretat în româneste piesa de teatru « Cine e acest Ionesco? » (scrisă si jucată la Montreal în limba franceză : « Qui est ce Ionesco? », piesă care va fi jucată în curând la Paris si la Bucuresti). Scriitoarea Ioana Gherman, presedinta Corului La Muse, a vorbit, a cântat si a condus câteva melodii cu corul si un mic cor de copii. Profesorul universitar Jacques Bouchard a citit în franceză trei poezii ale marelui poet grec Konstantinos P. Kavafis (citite în prealabil în greacă si română), autorul volumului Alfabetul poetic, iar la sfârsit presedintii asociatiilor culturale participante si coorganizatori au multumit asistentei pentru entuziasmul cu care a răspuns acestei festive invitatii.

Si peste toate aceste eforturi colective, generoase si dătătoare de sperante pentru o soartă mai bună a României, trebuie încă mentionat că un bun vin de onoare însotit de gustări picante si dulciuri din abundentă au onorat publicul, dar mai ales pe organizatori.
Sărbătoarea Zilei Nationale a României la Montreal a demonstrat că există aici o comunitate românească de care diaspora si Tara trebuie să tină seama.


Post scriptum :
Multumim în deosebi următorilor sponsori: Magazinul Bucuresti (minunată salată de vinete – multumiri Marcel!), Restaurantul Român, Patiseria Angelica, Charcuterie Euro-Deli, magazinul Krazy Kris, magazinul Balcani,– toti s-au întrecut în a contribui cu toate bunătătile posibile. Multumiri Clubului Dionis (Aurelian Mantu) pentru încântarea pe care a adus-o iubitorilor de vin – care au putut degusta diferite vinuri selecte românesti. Multumiri Iuliei Mantu (Maxim Impex) – care a asigurat băuturile răcoritoare! Scuze dacă am scăpat să mentionăm pe cineva.






Livia Nemteanu    12/2/2013


Contact:







 
Informatii Utile despre Canada si emigrare.
Inregistrati-va ca sa puteti beneficia de noile servicii oferite Online.
Business-ul dvs. poate fi postat Online la Observatorul!
Anunturi! Anunturi! Anunturi! la Publicitate Online

 

Home / Articles  |   Despre noi / Contacte  |   Romanian Business  |   Evenimente  |   Publicitate  |   Informatii Utile  |  

created by Iulia Stoian