Misiunea generatiei noastre ?
Mircea Vulcănescu reprezintă, din punct de vedere al omului si al operei, una din nestematele societăţii, culturii si spiritualitătii românesti din perioada interbelică. slefuit academic de către Dimitrie Gusti si Nae Ionescu, M. Vulcănescu a lasat în urma sa o operă pe măsura asteptărilor marilor săi învătători, si pe măsura inegalabilor săi prieteni si colegi precum Mircea Eliade, Emil Cioran sau Constantin Noica, ca să enumăr câtiva dintre cei mai cunoscuti membri ai „tinerei generatii” de atunci.
Tânăra generație interbelică, spre deosebire de cea, tot tânără, de astăzi, care cu greu îsi regăseste reperele axiologice, reprezenta prelungirea firească, organică, ramura terminus a cinci generatii precedente, toate la fel de glorioase pentru devenirea socială, culturală si istorică a românilor.
Prima generație a acestui veritabil stejar genealogic este, in viziunea lui M. Vulcănescu „generația premergătorilor”, o generație apărută imediat după revoluția lui Tudor Vladimirescu. O generație influențată de Scoala Ardeleana si reprezentată de Gheorghe Lazăr in Muntenia si de „leatul” cărvunarilor in Moldova, care promova autohtonismul in dauna influențelor străine, mai ales grecesti.
„Generatia pasoptista” care a urmat este generatia bonjuristilor, liberali si universalisti, intorsi de la Paris, care, prin revolutie, au faurit prima Romanie moderna, fara, inca, Transilvania. Este generatia lui Ion Brătianu si Mihail Kogălniceanu, sau, in Transilvania, a lui Avram Iancu.
Cea de-a treia generatie care se afirma pe scena istoriei neamului romanesc este „generatia junimista”, a lui M. Eminescu, I. Creanga, T. Maiorescu sau C. Negruzzi. Vorbim acum de o generatie cultural-politica reactionara la actiunile liberale ale pasoptistilor, dar aristoratica, filogermana – prin influenta regelui Carol I –, care se impune importului de „forme fara fond”, fara rost si fara noima, din Occident, promovand, prin „Convorbiri Literare”, precum „premergatorii” si romanticii, autohtonismul romanesc, ancorat adanc in viata taraneasca.
Raspunsul dat junimistilor, a-sociali si prea-aristocratici, vine din partea semanatoristilor nationalisti adunati in jurul lui N. Iorga, sau poporanistilor socialisti ai lui C. Stere. Aceasta generatie, cu ochii indreptati cand spre Transilvania, cand spre Basarabia, zamislita in vremurile Marii Rascoale Taranesti de la 1907, exprimandu-se prin „Semanatorul” si „Viata romaneasca”, a fost numita de catre Mircea Vulcanescu drept „generatia sociala”, urmarea imbunatatirea vietii taranului, si, mai ales unitatea tuturor romanilor.
Unitatea tuturor romanilor, realizata la Alba Iulia in anul de gratie 1918, este desavarsita de o generatie care a fost nevoita sa treaca prin Marele Razboi, „prin foc si sabie”, pentru implinirea idealurilor sale. De aceea, aceasta generatie a si fost numita „generatia de foc”, sau „generatia sacrificata”. Supravietuitorii, adunati langa Nae Ionescu, Vasile Parvan, Lucian Blaga, Octavian Goga, Nichifor Crainic, Pamfil Seicaru si multi altii, si-au exprimat gandurile realiste, autohtoniste, ortodoxiste si monarhiste mai ales in revista „Gandirea”. Tot acum au loc primele incercari de exprimare a sufletului romanesc in universalitate, si chiar de impacarea a autohtonismului cu universalismul.
Revenind la „generatia tanara”, generatia care a urmat „generatiei de foc”, mai trebuie mentionat in aceasta scurta incursiune in lumea generatiilor de dupa anul 1821, ca este generatia care in timpul Marelui Razboi se afla in preajma varstei adolescentine, o generatie adanc influentata de Nae Ionescu, Dimitrie Gusti si Vasile Parvan. De altfel, din amintirile lui M. Vulcanescu reiese ca parte a membrilor acestei generatii, in contra divergentelor ideologice si filosofice dintre ei, petreceau seri de neuitat la locuinta „invatatorului” Nae Ionescu de „la Sosea”, impartasind o prietenie sincera.
Dar, unul dintre cele mai importante lucruri remarcate in tesatura acestei tinere generatii interbelice, stralucite prin prizma operei lasate mostenire, este, pentru mine, substantialitatea – realizata intr-o masura mai mare sau mai mica – cvadrupla a misiunii ei:
1. Să asigure unitatea sufletească a românilor.
2. Să exprime in forme universale acest românesc.
3. Pregătirea pentru ceasurile grele care pot veni (apărarea neamului, evitarea repetării greselilor din trecut s.a.m.d.).
4. Misiune universală: „integrarea in ritmul creației universale omenesti si de a contribui la pregatirea omului de mâine, către care se indreaptă nădejdea si eforturile creației omenesti.
In preajma zilei nationale a românilor, mă roade o intrebare.
Care e misiunea generației prezentului, oricum s-ar numi ea?
Cu asemenea premergători, răspunsul nu e simplu. Cu asemenea premergători insă, avem ce si de unde lua; si finisa… Precum Brâncusi, „Pasarea Maiastră”…
La mulți ani România!
Toronto / 30 Noiembrie 2013
|
Cristian Medelean 11/30/2013 |
Contact: |
|
|
